Preotul Alexandru Baltaga -
martirizat în temnițele comuniste
Preotul
Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan
Baltaga, slujitor la Biserica “Sf.
Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A fost botezat la 20 aprilie în
biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, având nași pe
Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău[1].
A învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din
Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada anilor 1883-1885
activează în calitate de padagog la Școala spirituală din Chișinău[2].
A fost hirotonit preot în anul 1886 pe seama Bisericii “Sf. Alexandr Nevski”
din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău[3],
unde a slujit fără întrerupere timp de 54 ani.
Potrivit celor care
l-au cunoscut, părintele Alexandru Baltaga era “Plin de energie, cu mare putere
de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit
tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural a muncit în cursul întregii
perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes…”[4].
Pentru meritele sale, în perioada 1903-1925 a fost ales în repetate rânduri
președinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori și congresele
școlare ale circumscripției Chișinăului.
Pe parcursul
activității sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat și alte
funcții în eparhie: în perioada anilor 1890-1895 a fost judecător de inspecție
în cercul V al jud. Orhei, apoi președinte al comitetului de revizuire a
fabricii de lumânări în perioada 1904-1922, protopop al cercului V, jud. Orhei –
1905-1926 și 1928-1931. A mai îndeplinit funcția de membru al Sfatului Frăției “Nașterea lui Hristos”, al comitetului
Tipografiei Eparhiale și al Sfatului Eparhial Misionar, a mai fost președinte
al Comitetului Eparhial, între anii 1908-1925; președinte al Consiliului
Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia, în perioada 1922-1930 ș.a.[5],
a colaborat la Revista Luminătorul.
În
toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales de către preoțimea
basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații Sfatului Țării
care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire a
mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare al bisericilor
din România Mare[6].
La data de 1 iulie
1935, părintele Alexandru este pensionat și la 17 decembrie același an prin
decizia Ministerului Instrucțiuni, Culte și Arte este repus în funcția de paroh
la biserica din Călărași-sat, “fără a se numi alt preot în locul lui”. Această
decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936,
în care părintele era desemnat “paroh la parohia Călărași-sat din cuprinsul
Arhiepiscopiei Chișinăului, în mod exepțional, până la moarte”. Aceste hotărâri
erau motivate “în vederea meritelor lui deosebite în viața Bisericească
Națională din Basarabia, cum și pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei
cu Patria-Mumă România”[7].
Părintele Alexandru
Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat
la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu ordinul “Sf.
Ana, gr. III” în 1907 și gr. II în 1912; “Pentru munca în organizarea înaltei
festivități a centinarului de război (1812-1912), medalia de bronz” decorat în
1914; “Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; “Steaua României în grad de ofițer”, în 1923; “Coroana României în grad de comandor”,
în 1928; “Ordinul Ferdinant I în grad de cavaler”, în 1935. Părintele Alexandru
a mai fost decorat cu următoarele medalii: “Alexandru III de argint”; “Recensământul
populației din anul 1897, din bronz”; “A școalelor bisericești, din argint”; “Domnia
de 300 de ani a Casei Împărătești Romanov, de argint”; “Încoronarea M.S.
Regelui Ferdinant I al României, din bronz”, decorat în anul 1923 și medalia “M.S.
Regele Carol al II-lea al României, din bronz”, în 1933[8].
În primele zile de
ocupație sovietică (1940-1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării
este arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era învinuit de către agenții
organelor NKVD, cum că: “În anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de
Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru
dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind
răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost
incriminate și alte puncte ale articolului 54 al Codului Penal, acordarea de
ajutor aripei reacționare a burjuaziei mondiale (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva
clasei muncitoare și mișcări revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj
contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de
organele NKVD, cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală,
condamnarea la moarte prin împușcare[9].
Părintele Alexandru s-a
aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când din
cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți
deținuți în închisoarea din orașul Kazani, RASS Tătară[10]. Din cauza vârstei înaintate și a
presiunilor fizice și psihice la care a fost supus
în timpul anchetei, cât și din cauza condițiilor inumane din temnițele
comuniste, părintele trece
la Domnul, la 7 august 1941. Peste 5 decenii de la arestare, Părintele Alexandru Baltaga, a
fost reabilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova, la 10 iulie 1991[11].
Protoiereu Ioan Lisnic
[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 144, f. 690
[2] П. А. Лотоцкiй, Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.) , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 76
[3] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, 1930, Tipografia Eparhială Cartea Românească, Chișinău, p. 56
[4] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 459
[5] Ibidem
[6] Mihai Tașcă, dr. în drept, Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării,
Ziarul Timpul, Cotidian național independent, vineri, 15 aprilie, 2011, p. 20
[7] Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. III, Editura Museum, Chișinău, 2000, p. 104
[8] Ibidem, p. 104-105
[9] Mihai Tașcă, op. cit.; Cartea Memoriei, Catalog al victemelor tolitarismului comunist, vol. IV, Editura Știința, 2005, p. 22
[10] Ibidem
[11] Mihai Tașcă, op. cit.
Clerul Basarabiei în frunte cu Mitropolitul Gurie Grosu,
în stânga mitropolitului pr. Alexandru Baltaga, anii 30 ai sec. XX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu