ÎNTRE OBICEI ŞI SUPERSTIŢIE
„Socotiţi
ca să nu vă fure pe voi cineva cu filosofia şi cu înşelăciunea deşartă, după
predania oamenilor, după stihiile lumii şi nu după Hristos” (Col. 2, 8).
Învăţăturile
pe care Sfinţii Apostoli le-au propovăduit şi care au trecut din generaţie în
generaţie prin grai viu, mai târziu ele fiind scrise de sfinţii părinţi şi
păstrându-se până astăzi neschimbate în scrierile lor, au o foarte mare valoare
asemenea Sfintei Scripturi.
Pentru a ne întări în credinţă, este foarte
important pentru noi, creştinii, să putem deosebi cu adevărat Predania
Sfinţilor Apostoli de predania omenească, învăţăturile căreia ne întorc înapoi
în istoria păgânismului.
Cu
părere de rău, până astăzi unii creştini rătăcesc în credinţă, dând o valoare
însemnată aşa-numitei tradiţii omeneşti, moştenite de la părinţii sau buneii
lor, îndepărtându-se de adevărurile credinţei şi chiar câteodată atrag o mai
mare atenţie acestor predanii moştenite din generaţie în generaţie.
O
tradiţie fără temei este, că unii creştini până astăzi, inconştient, ţin unele
sărbători moştenite din trecutul păgânesc, luând ca referinţă sărbătorile
creştine. Şi anume cinstesc toate joile din perioada de la Sf. Paşti până la Înălţarea Domnului, afirmând că în aşa fel va fi păzită viitoarea roadă de
grindină, de ploaie năprasnică şi vor fi păziţi de tunete şi fulgere.
Odată
cu cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, în primele trei secole, prin
colonişti, militari, negustori şi sclavi, se infiltrează pe teritoriul Daciei
învăţătura creştină. Însă pe de altă parte, apar şi alte divinităţi în lumea
păgână, ca cel mai mare zeu la romani, Jupiter. El era zeul luminii şi al
fenomenelor cereşti: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii şi al fulgerului.
Sunt
de origine latină şi zilele săptămânii, care mai apoi au fost adoptate de
creştini din calendarul roman păgân care le denumea după anumiţi zei: Lunae
(dies) – ziua lunii, Martis (a lui Marte), Mercuris (a lui Mercur), Jovis (a lui
Jupiter), Veneris (a Venerei), Saturn (a lui Saturn) şi Solis (a soarelui). În
sec. IV aceste denumiri păgâne erau atât de înrădăcinate în masele creştine,
încât unii Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti s-au ridicat împotriva lor.
Rezultatul a fost că doar denumirile ultimelor două zile (care erau în legătură
mai strânsă cu Biserica), au putut fi schimbate, prin sabbatum (care provine
din latinescul vulgar sambata) şi dominica (dies).
După
cele analizate este foarte uşor de a trage concluzia că joile sunt sărbătorite
din trecutul antic în cinstea zeului Jupiter.
Altă
superstiţie neîntemeiată pentru ţăranii de la sate este că nu seamănă în
săptămâna Floriilor, afirmând că nu se va face roadă şi seminţele puse în
pământ doar vor înflori. Floriile poartă denumirea unei sărbători păgâne de
primăvară, Floralia, adică sărbătoarea zeiţei Flora sau a florilor, care se
prăznuieşte primăvara, fiind apropiată ca dată de Intrarea Mântuitorului în
Ierusalim. În „Cazania” lui Varlaam, în „Didahiile” lui Antim Ivireanul şi
chiar în unele ediţii vechi ale cărţilor de slujbă apare sub forma de Duminica
Floriilor.
Prin
aceste şi multe alte acte de superstiţie, cei ce le dau însemnătate sunt slabi
în credinţă şi în speranţă, ca să se înalţe către Domnul cu toată mintea şi cu
toată inima şi n-au putere a se supune voii lui Dumnezeu. Fiindcă fără voia Lui
nici un fir de păr nu cade din cap de la om, că Unul Domnul le stăpâneşte pe
toate, pentru aceasta nici a cunoaşte voia Lui, nici a schimba hotărârile Lui
nu este cu putinţă. Numai de la mila lui Dumnezeu noi
putem aştepta ajutor în lucrările noastre. Pentru aceasta avem nevoie de o
credinţă adevărată, o speranţă în bunul Dumnezeu şi prin rugăciuni vom putea
dobândi cele ce ne sunt de trebuinţă.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu