vineri, 23 mai 2014

Activitatea P.S. Episcop Visarion al Hotinului în organizarea centrului eparhial. Condițiile în care a fost construită Catedrala Episcopală din Bălți



Activitatea P.S. Episcop Visarion al Hotinului în organizarea centrului eparhial. Condițiile în care a fost construită Catedrala Episcopală din Bălți



În anul 1923, în Basarabia se înființează două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Ismail, cu reşedinţa în oraşul Ismail şi eparhia Hotinului cu reşedinţa în oraşul Bălţi.
Primul episcop al Eparhiei Cetăţii Albe – Ismail a fost de curând sfinţit episcop, Nectarie Cotlarciuc, profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi[1], care în 1924 avea să devină Mitropolit al Bucovinei (1924 – 1935).
Pentru Eparhia Hotinului, delegaţii Congresului Eparhial Extraordinar din 16 martie 1923, în unanimitate îl aleg pe episcopul Visarion Puiu, cunoscut prin activitatea sa în importante funcţii bisericeşti.
După instalarea oficială de la Bălţi, episcopul Visarion găseşte eparhia fără catedrală, fără locuinţă, fără cancelarie şi fără funcţionari. După aceste triste constatări avea să scrie: „Iar dacă am venit la Bălţi, în mai 1923, oraş prin care trecusem şi altădată cu dezgustul ce produc tuturor călătorilor aşezările omeneşti primitive şi întocmirile întârziate, am găsit un oraş de gloduri cu o singură biserică ortodoxă pentru o populaţie de peste zece mii suflete creştine ..., şi o totală răceală faţă de întemeierea unei episcopii, atât din partea clerului cît şi a autorităţilor mireneşti locale şi aceea singură biserică a Sf. Nicolae din evreime, care urma să-mi fie şi catedrala episcopală”.[2]
Instalarea noii episcopii în oraşul Bălţi cerea neapărat construirea unei catedrale şi a reşedinţei episcopale. De aceea, încă înainte de instalarea oficială în funcţie, la 12 aprilie 1923, episcopul Visarion face un demers către Ministerul lucrărilor publice rugând să se instituie un comitet local din cinci persoane ca să sprijine comuna spre modernizarea oraşului. Arată, că „ne-am hotărât că atât catedrala cât şi reşedinţia să le facem în afară de raza lui, pe un platou frumos din partea de apus a oraşului ..., ne-am adresat (şi) primăriei cu rugămintea de a se întocmi un plan”.[3]
După obţinerea loturilor de pământ pentru construirea localului reşedinţei episcopale şi a terenurilor aferente, din partea Zemstvei Judeţului se oferă pentru viitoarea catedrală un teren situat în oraş, la colţul străzilor Regele Ferdinand şi General Berthelot.
La 27 octombrie 1923 se înfiinţează un comitet pentru construcţia catedralei, preşedinte fiind ales episcopul Visarion. Întocmirea planurilor prevăzute cât şi supravegherea lucrărilor de construcţie a catedralei, comitetul îi încredinţează arhitectului A. Gabrielescu de la Comisiunea monumentelor istorice din Bucureşti. S-a convenit ca viitoarea catedrală să poarte hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”.
Pe lângă demersurile adresate Ministerului Cultelor, Zemstvei judeţului şi Primăriei de a aloca mijloace financiare pentru începerea lucrărilor de construcţie a catedralei şi a reşedinţei episcopale, s-a apelat şi la ajutorul clerului, iar prin ei şi la ienoriaşii eparhiei ca să jertfească fiecare câte ceva după putere. În Circulara de la 27 octombrie 1923 se spunea: „Ne îndreptăm cu dragoste către voi toţi, bătrânii şi tinerii, bărbaţi şi femei, poftindu-vă să daţi tot sprijinul vostru bănesc şi să încredinţaţi comitetului alcătuit de preot ... (ca) prin aceste jertfe ale noastre să se poată alcătui suma trebuitoare cu care în primăvara viitoare să începem zidirea Soborului de care am vorbit. Numele jertvitorilor vor fi trecute în cărţile Soborului, spre a fi pomenite în veci la Sf. Slujbe”.[4]
Lucrările premergătoare pentru construirea catedralei s-au efectuat în vara anului 1924, iar la 28 septembrie a avut loc sfinţirea punerii pietrilor fundamentale a viitorului locaş sfânt. Dorind ca viitoarea catedrală să fie „cel dintâi semn real şi trainic care să vorbească viitorului de stăpânirea, de drepturile şi de unitatea poporului nostru românesc”, episcopul Visarion a dorit ca şi sfinţirea punerii temeliei catedralei să se petreacă într-un mod solemn. De aceea, intervine către Ministerul Cultelor ca să invite la această solemnitate şi pe Alteţa Sa Regală, Principile Carol, pe membrii Sf. Sinod şi cât mai mulţi demnitari ai Statului. Înaltul guvern, folosind prilejul aflării la Bucureşti a Preafericitului Damianos, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Dositei, mitropolit al Sevastiei şi de alte autorităţi bisericeşti îi invită a lua parte la solemnitate.[5] Programul primirii înalţilor oaspeţi şi a desfăşurării solemnităţilor a fost întocmit de Comitetul de construcţie a catedralei împreună cu domnul I. Inculeţ, care la acea vreme era ministru al Basarabiei.[6] Iar înalţii oaspeţi au fost: Alteţa Sa Regală, Principele Carol, moştenitorul tronului, Patriarhul Damianos al Ierusalimului, Mitropolitul Primat Miron, Mitropolitul Moldovei Pimen, Arhiepiscopul Gurie, miniştrii, generali ş.a.[7] Unul dintre funcţionarii Consiliului eparhial, ierodiaconul Laurenţiu Busuioc, fiind prezent la această serbare, avea să scrie despre „Solemnitatea punerii pietrelor fundamentale ale catedralei, capelei şi reşedinţei episcopale din Bălţi”. Iată ce scria autorul despre prezenţa Patriarhului Ierusalimului: „Figura venerabilului bătrân din depărtate locuri a fost apoteoza acestei sărbători, care depăşeşete cadrul unui eveniment local, rămânând un fapt istoric, pentru ţara noastră întregită şi îndeosebi pentru această nouă eparhie”.[8]
Construirea catedralei cât şi a celorlalte edificii, din cauza lipsei mijloacelor financiare s-au petrecut greoi şi cu mari întârzieri. Iar din partea comitetului de construcţie, în grija căruia era şi construirea reşedinţei episcopale, pentru a obţine mijloacele necesare, se făceau nenumărate demersuri. Într-o dare de seamă episcopală, Preasfinţitul Visarion menţiona: „nu am mulţumit nimănui din înalta cârmuire bisericească centrală, surdă şi fără nici un pic de bunăvoinţă faţă de apelurile, ce i-am făcut în toate împrejurările”.[9] Iar unde întârzia centrul cu alocarea fondurilor, intervenea clerul eparhiei, contribuind la strângerea mijloacelor necesare.
În aşa împrejurări s-au construit monumentala catedrală „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (1924 – 1934), Palatul episcopal (1925 – 1932) şi cele cinci biserici din oraşul Bălţi.
În 1934, ctedrala și reședința episcopală se estimau la valoarea de 20.000.000 lei şi respectiv 12.000.000 lei.[10]
Pentru începerea lucrărilor de construcţie a catedralei în anul 1924, din bugetul ministerului se prevedea suma de 2.500.000 lei. S-au eliberat numai 1.500.000 lei şi aceştia cu mare întârziere.[11] La 10 ianuarie 1925,  episcopul Visarion  trimite un demers Ministerului Cultelor cu rugămintea de a „ni se acorda pentru compania de lucru a acestui an suma de 4.000.000 lei cu ajutorul cărora întreg edificiu ar putea fi terminat din roşu şi ar putea fi acoperit”. Din partea ministerului se eliberează numai 1.000.000 lei.[12] S-au făcut nenumărate apeluri către minister pentru a se mai acorda ajutor, dar fără nici un rezultat. La sfârşitul anului 1926 construcţia era ridicată până la acoperiş, iar pentru săvârşirea acestor lucrări, comitetul de construcţie a fost nevoit să recurgă la împrumuturi. Despre aceasta, la 18 octombrie 1927, Preasfinţitul Visarion menţiona în scrisoarea adresată ministerului, rugând să se elibereze suma pentru acoperirea datoriilor: „Pentru catedrală s-a dat până acum 8.436.835 lei, lucrările ajungând la anumite puncte dificile de construcţie am recurs în anul 1926 la împrumuturi, fiincă în 1926 s-au făcut cheltuieli de 1.004.056 lei..., rugăm să se elibereze sumele necesare acoperirii datoriilor”. Din partea ministerului se eliberează 1.500.000 lei.[13] În continuare în ajutorul construcţiei catedralei intervine clerul eparhiei.
Lucrările de construcţie a catedralei din Bălţi au durat până la sfârşitul anului 1933. Din îndemnul Preasfinţitul Visarion în imediata apropiere a catedralei a fost construit un admirabil baptisier, la fel cum exista numai lângă catedrala de la Curtea de Argeş. Însăşi construcţia acestei catedrale fiind de bloc măreţ şi impunător se arată ca o adevărată operă de artă. Construită cu mari cheltuieli şi osteneli, catedrala din Bălţi este una dintre cele mai pregnante realizări religioase din perioada interbelică. Stilul arhitectural este cel tradiţional îmbinat cu elemente bizantine, având o bogată decoraţie plastică cu detalii din arhitectura brâncovinească. Înălţimea turlei principale este de 46 metri.
După proiectul arhitectorului A. Gabrielescu, cupola din faţă a catedralei, trebuia să servească drept clopotniţă, la care s-a renunţat în procesul edificării, după planurile şi devizele alcătuite de arhitectul I. Berechet şi a arhitectului municipal A. Ivanov.[14]
În vara anului  1934, Episcopia Hotinului anunţa un concurs penrtu alcătuirea planului unei înalte clopotniţe pentru noua catedrală, acordând pentru cele mai bune proiecte premii băneşti.[15]Fiincă în 1935, Preasfinţitul Visarion avea să părăsească Episcopia Hotinului, dorinţa sa în construcţia unei clopotniţe pentru noua catedrală n-a fost realizată.




[1] Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești din Basarabia,Ed.Știința, Chișinău,1996, p. 134.
[2] Pr. C. Dron, Din Eparhia Hotinului, revista Luminătorul, nr. 11, 1934, p. 772 – 773.
[3] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 25, f. 3.
[4] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 31, f. 7.
[5] Constantin N. Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Eparhiei Hotinului,București.1934. p. 35 – 36.
[6] Ibidem, p. 35.
[7] Anuarul Episcopiei Hotinului,Tipografia Eparhială,Chișinău, 1925, p. 52.
[8] Ierod. dr. Laurenţiu Busuioc, Clipe din istoria reînfiinţatei eparhii a Hotinului, revista de istorie şi geografie a Moldovei dintre Prut şi Nistru, Arhivele Basarabiei, nr. 1, 1932, p. 20.
[9] Pr. Teodor Cuciulschi, Câteva cuvinte despre Episcopia Hotinului, revista Luminătorul, nr. 10, 1933, p. 601.
[10] Pr. C. Dron, op. cit., p. 774
[11] Constantin N. Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, p. 43.
[12] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 32, f. 99, 105.
[13] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 31, f. 137, 144.
[14] Constantin N. Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, p. 56.
[15] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 632, f. 41.

                                                                 
                                                                                           Protoiereu Ioan Lisnic








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu