Activitatea P.S. Episcop Visarion al Hotinului în organizarea centrului eparhial. Condițiile în care a fost construită Catedrala Episcopală din Bălți
În anul 1923, în Basarabia se înființează două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Ismail, cu
reşedinţa în oraşul Ismail şi eparhia Hotinului cu reşedinţa în oraşul Bălţi.
Primul
episcop al Eparhiei Cetăţii Albe – Ismail a fost de curând sfinţit episcop, Nectarie
Cotlarciuc, profesor la
Facultatea de Teologie din Cernăuţi[1],
care în 1924 avea să devină Mitropolit al Bucovinei (1924 – 1935).
Pentru Eparhia Hotinului,
delegaţii Congresului Eparhial Extraordinar din 16 martie 1923, în unanimitate
îl aleg pe episcopul Visarion
Puiu, cunoscut prin activitatea sa în importante funcţii bisericeşti.
După instalarea oficială de la Bălţi, episcopul Visarion
găseşte eparhia fără catedrală, fără locuinţă, fără cancelarie şi fără
funcţionari. După aceste triste constatări avea să scrie: „Iar dacă am venit la Bălţi, în mai 1923, oraş
prin care trecusem şi altădată cu dezgustul ce produc tuturor călătorilor
aşezările omeneşti primitive şi întocmirile întârziate, am găsit un oraş de
gloduri cu o singură biserică ortodoxă pentru o populaţie de peste zece mii
suflete creştine ..., şi o totală răceală faţă de întemeierea unei episcopii,
atât din partea clerului cît şi a autorităţilor mireneşti locale şi aceea
singură biserică a Sf. Nicolae din evreime, care urma să-mi fie şi catedrala
episcopală”.[2]
Instalarea noii episcopii în oraşul Bălţi cerea
neapărat construirea unei catedrale şi a reşedinţei episcopale. De aceea, încă
înainte de instalarea oficială în funcţie, la 12 aprilie 1923, episcopul
Visarion face un demers către Ministerul lucrărilor publice rugând să se
instituie un comitet local din cinci persoane ca să sprijine comuna spre
modernizarea oraşului. Arată, că „ne-am hotărât că atât catedrala cât şi
reşedinţia să le facem în afară de raza lui, pe un platou frumos din partea de
apus a oraşului ..., ne-am adresat (şi) primăriei cu rugămintea de a se întocmi
un plan”.[3]
După obţinerea loturilor de pământ pentru
construirea localului reşedinţei episcopale şi a terenurilor aferente, din
partea Zemstvei Judeţului se oferă pentru viitoarea catedrală un teren situat
în oraş, la colţul străzilor Regele Ferdinand şi General Berthelot.
La 27 octombrie 1923 se înfiinţează un comitet
pentru construcţia catedralei, preşedinte fiind ales episcopul Visarion.
Întocmirea planurilor prevăzute cât şi supravegherea lucrărilor de construcţie
a catedralei, comitetul îi încredinţează arhitectului A. Gabrielescu de la Comisiunea monumentelor
istorice din Bucureşti. S-a convenit ca viitoarea catedrală să poarte hramul
„Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”.
Pe lângă demersurile adresate Ministerului
Cultelor, Zemstvei judeţului şi Primăriei de a aloca mijloace financiare pentru
începerea lucrărilor de construcţie a catedralei şi a reşedinţei episcopale,
s-a apelat şi la ajutorul clerului, iar prin ei şi la ienoriaşii eparhiei ca să
jertfească fiecare câte ceva după putere. În Circulara de la 27 octombrie 1923
se spunea: „Ne îndreptăm cu dragoste către voi toţi, bătrânii şi tinerii,
bărbaţi şi femei, poftindu-vă să daţi tot sprijinul vostru bănesc şi să
încredinţaţi comitetului alcătuit de preot ... (ca) prin aceste jertfe ale
noastre să se poată alcătui suma trebuitoare cu care în primăvara viitoare să
începem zidirea Soborului de care am vorbit. Numele jertvitorilor vor fi
trecute în cărţile Soborului, spre a fi pomenite în veci la Sf. Slujbe”.[4]
Lucrările premergătoare pentru construirea catedralei
s-au efectuat în vara anului 1924, iar la 28 septembrie a avut loc sfinţirea
punerii pietrilor fundamentale a viitorului locaş sfânt. Dorind ca viitoarea
catedrală să fie „cel dintâi semn real şi trainic care să vorbească viitorului
de stăpânirea, de drepturile şi de unitatea poporului nostru românesc”,
episcopul Visarion a dorit ca şi sfinţirea punerii temeliei catedralei să se
petreacă într-un mod solemn. De aceea, intervine către Ministerul Cultelor ca
să invite la această solemnitate şi pe Alteţa Sa Regală, Principile Carol, pe
membrii Sf. Sinod şi cât mai mulţi demnitari ai Statului. Înaltul guvern,
folosind prilejul aflării la
Bucureşti a Preafericitului Damianos, Patriarhul
Ierusalimului, însoţit de Dositei, mitropolit al Sevastiei şi de alte autorităţi
bisericeşti îi invită a lua parte la solemnitate.[5]
Programul primirii înalţilor oaspeţi şi a desfăşurării solemnităţilor a fost
întocmit de Comitetul de construcţie a catedralei împreună cu domnul I.
Inculeţ, care la acea vreme era ministru al Basarabiei.[6]
Iar înalţii oaspeţi au fost: Alteţa Sa Regală, Principele Carol, moştenitorul
tronului, Patriarhul Damianos al Ierusalimului, Mitropolitul Primat Miron,
Mitropolitul Moldovei Pimen, Arhiepiscopul Gurie, miniştrii, generali ş.a.[7]
Unul dintre funcţionarii Consiliului eparhial, ierodiaconul Laurenţiu Busuioc,
fiind prezent la această serbare, avea să scrie despre „Solemnitatea punerii
pietrelor fundamentale ale catedralei, capelei şi reşedinţei episcopale din
Bălţi”. Iată ce scria autorul despre prezenţa Patriarhului Ierusalimului:
„Figura venerabilului bătrân din depărtate locuri a fost apoteoza acestei
sărbători, care depăşeşete cadrul unui eveniment local, rămânând un fapt
istoric, pentru ţara noastră întregită şi îndeosebi pentru această nouă eparhie”.[8]
Construirea catedralei cât şi a celorlalte
edificii, din cauza lipsei mijloacelor financiare s-au petrecut greoi şi cu
mari întârzieri. Iar din partea comitetului de construcţie, în grija căruia era
şi construirea reşedinţei episcopale, pentru a obţine mijloacele necesare, se
făceau nenumărate demersuri. Într-o dare de seamă episcopală, Preasfinţitul
Visarion menţiona: „nu am mulţumit nimănui din înalta cârmuire bisericească
centrală, surdă şi fără nici un pic de bunăvoinţă faţă de apelurile, ce i-am
făcut în toate împrejurările”.[9]
Iar unde întârzia centrul cu alocarea fondurilor, intervenea clerul eparhiei,
contribuind la strângerea mijloacelor necesare.
În aşa împrejurări s-au
construit monumentala catedrală „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (1924 –
1934), Palatul episcopal (1925 – 1932) şi cele cinci biserici din oraşul Bălţi.
În 1934, ctedrala și reședința episcopală se estimau la valoarea
de 20.000.000 lei şi respectiv 12.000.000 lei.[10]
Pentru începerea lucrărilor de construcţie a
catedralei în anul 1924, din bugetul ministerului se prevedea suma de 2.500.000
lei. S-au eliberat numai 1.500.000 lei şi aceştia cu mare întârziere.[11]
La 10 ianuarie 1925, episcopul
Visarion trimite un demers Ministerului
Cultelor cu rugămintea de a „ni se acorda pentru compania de lucru a acestui an
suma de 4.000.000 lei cu ajutorul cărora întreg edificiu ar putea fi terminat
din roşu şi ar putea fi acoperit”. Din partea ministerului se eliberează numai
1.000.000 lei.[12] S-au
făcut nenumărate apeluri către minister pentru a se mai acorda ajutor, dar fără
nici un rezultat. La sfârşitul anului 1926 construcţia era ridicată până la
acoperiş, iar pentru săvârşirea acestor lucrări, comitetul de construcţie a
fost nevoit să recurgă la împrumuturi. Despre aceasta, la 18 octombrie 1927,
Preasfinţitul Visarion menţiona în scrisoarea adresată ministerului, rugând să
se elibereze suma pentru acoperirea datoriilor: „Pentru catedrală s-a dat până
acum 8.436.835 lei, lucrările ajungând la anumite puncte dificile de
construcţie am recurs în anul 1926 la împrumuturi, fiincă în 1926 s-au făcut
cheltuieli de 1.004.056 lei..., rugăm să se elibereze sumele necesare
acoperirii datoriilor”. Din partea ministerului se eliberează 1.500.000 lei.[13]
În continuare în ajutorul construcţiei catedralei intervine clerul eparhiei.
Lucrările de construcţie a catedralei din Bălţi au durat până la sfârşitul anului 1933. Din îndemnul
Preasfinţitul Visarion în imediata apropiere a catedralei a fost construit un
admirabil baptisier, la fel cum exista numai lângă catedrala de la Curtea de Argeş. Însăşi
construcţia acestei catedrale fiind de bloc măreţ şi impunător se arată ca o
adevărată operă de artă. Construită cu mari cheltuieli şi osteneli, catedrala
din Bălţi este una dintre cele mai pregnante realizări religioase din perioada
interbelică. Stilul arhitectural este cel tradiţional îmbinat cu elemente
bizantine, având o bogată decoraţie plastică cu detalii din arhitectura
brâncovinească. Înălţimea turlei principale este de 46 metri.
După proiectul arhitectorului A. Gabrielescu,
cupola din faţă a catedralei, trebuia să servească drept clopotniţă, la care
s-a renunţat în procesul edificării, după planurile şi devizele alcătuite de
arhitectul I. Berechet şi a arhitectului municipal A. Ivanov.[14]
În vara anului
1934, Episcopia Hotinului anunţa un concurs penrtu alcătuirea planului
unei înalte clopotniţe pentru noua catedrală, acordând pentru cele mai bune
proiecte premii băneşti.[15]Fiincă
în 1935, Preasfinţitul Visarion avea să părăsească Episcopia Hotinului, dorinţa
sa în construcţia unei clopotniţe pentru noua catedrală n-a fost realizată.
[5] Constantin N. Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Eparhiei Hotinului,București.1934.
p. 35 – 36.
[8] Ierod. dr. Laurenţiu Busuioc, Clipe din istoria reînfiinţatei eparhii a
Hotinului, revista de istorie şi geografie a Moldovei dintre Prut şi Nistru,
Arhivele Basarabiei, nr. 1, 1932, p. 20.
[9] Pr. Teodor Cuciulschi, Câteva cuvinte despre Episcopia Hotinului, revista
Luminătorul, nr. 10, 1933, p. 601.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu