Activitatea Arhimandritului Visarion Puiu în calitate de Director al Seminarului Teologic „Sf. Andrei„ din Galați (1909-1918)

Activitatea Arhimandritului Visarion Puiu în calitate 

de Director al Seminarului Teologic „Sf. Andrei„ din Galați 

(1909-1918)

    Seminarul din Galaţi a fost înfiinţat în 1864 la Ismail, de către episcopul Melchisedec Ştefănescu (1864 – 1879). Judeţul Ismail împreună cu judeţele Cahul şi Bolgrad din Sudul Basarabiei fusese retrocedate Moldovei în urma tratatului de pace de la Paris din 1856. Iar în 1864 se înfiinţează Episcopia Dunării de Jos cu sediul la Ismail. Din această episcopie făceau parte judeţele Covurlui, Ismail, Bolgrad şi Brăila. Judeţul Cahul fusese anexat la Episcopia Huşilor. În nouînfiinţata episcopie, episcopul Melchisedec, după stabilirea reşedinţei, în câteva case cumpărate, înfiinţează şi seminarul teologic cu patru clase. Acest seminar şi-a desfăşurat activitatea la Ismail până în 1878, când la insistenţa ruşilor, în urma hotărârii tratatului de pace de la Berlin din 1878, cele trei judeţe din sudul Basarabiei sunt din nou anexate la Rusia. În urma acestor evenimente Episcopia Dunării de Jos, împreună cu seminarul sunt transferate la Galaţi. Din acel an în Eparhia Dunării de Jos sunt incluse, în locul celor pierdute, Judeţele Tulcea şi Constanţa. Iar seminarul îşi va continua activitatea până în 1893, când în urma noii legi învăţământul teologic din România a fost reorganizat radical, iar numărul seminarelor inferioare se reduce.
     La începutul secolului al XX-lea, din cauza lipsei de preoţi în parohii, se redeschid câteva din vechile seminarii. La solicitarea episcopului Pimen al Dunării de Jos, în 1908 îşi reîncepe activitatea şi Seminarul din Galaţi. 

     Sarcina grea de organizare a nou înfiinţatei instituţii îi revenea arhimandritului Nicodim Munteanu (viitorul Arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului (1918-1919) şi viitorul al doilea patriarh al României) şi după mai puţin de un an, arhimandritului Visarion Puiu, fost vicar eparhial. Dând dovadă de bun organizator, cu ataşament faţă de elevi şi cu simţul datoriei, arhimandritul Visarion Puiu va conduce Seminarul din Galaţi, creând condiţiile necesare pentru instruirea şi educaţia seminariştilor.
     Seminarul Teologic îşi începuse activitatea în două clădiri închiriate, vechi şi nepotrivite unei şcoli cu regim intern. În fiecare an spaţiul trebuia lărgit deoarece an de an seminarul îşi sporea numărul de elevi; adăugându-se în fiecare an câte o clasă. Şi pentru a corespunde numărului de elevi pentru cazare, în fiecare an se închiriau noi imobile, la fel fiind vechi şi nepotrivite unei şcoli internat. De aceea, de-a lungul activităţii sale de director, arhimandritul Visarion se străduia să convingă ministerul pentru alocarea mijloacelor băneşti cu care să se poată începe construcţia unui local al seminarului.
     Va face un demers la Ministerul Cultelor pentru a fi întărit un medic ca şi în celelalte seminare, pentru menţinerea igienei internatului cât şi pentru consultările medicale ale elevilor.
Pentru îmbunătăţirea educaţiei cerea ministerului două posturi de pedagog şi posturi de profesori la unele obiecte, socotind că: „e greşită părerea că un profesor de la o disciplină oarecare poate fi bun şi pentru oricare altă disciplină. Fiecare din ele cere o metodă specială de predare şi o deosebită aplicare sufletească din partea profesorilor respectivi.”
     Începând cu anul de învăţământ 1910-1911, pentru elevii seminarului se introduce uniforma şcolară, se reuşeşte închegarea unui reprezentativ corp profesoral. În memoriile sale, adresate Ministerului Cultelor şi Episcopiei Dunării de Jos, directorul seminarului gălăţean arăta rolul educaţiei în seminariile teologice, menţionând că: „cea mai gingaşă e pregătirea viitorului cler... Nu e de ajuns să se arunce sămânţa într-un ogor; ea are nevoie de ploaie, de căldură, de lumină şi mai ales de braţele unor lucrători pricepuţi; şi va fi rodul cu atât mai bogat, cu cât şi lucrul va fi mai sistematic. Tot aşa nu e de ajuns înfiinţarea unui seminar, fără elementele trebuitoare menirii sale speciale.”
     Arăta motivele pentru care învăţământul din seminare trebuia reorganizat: „Rostul seminarelor noastre teologice astăzi nu este atins decât în parte, întrucât ele nu produc decât preoţi liturgisitori... Cheltuielile şi străduinţele noastre de astăzi trebuie să ducă spre o preoţie de apostolat, care să cultive credinţa acolo unde este şi să o planteze unde nu se găseşte. Acest fel de preoţi ne trebuie pretutindeni.”
     Între elevii seminarului se aflau şi câţiva monahi. Acceptarea acestor elevi de către directorul seminarului era spre a ridica instruirea personalului monahal, fiindcă la acea vreme în România încă nu exista un Seminar Monahal. După absolvirea seminarului monahii se întorceau în serviciul mănăstirilor din care veneau.
Altă iniţiativă venită din partea directorului Seminarului din Galaţi, adresată episcopului Nifon al Dunării de Jos şi Ministerului Cultelor, era spre a aduce în seminar, fără examen de admitere tineri absolvenţi de curs primar, de origine română, născuţi în Delta Dunării, ca după absolvire să fie hirotoniţi pentru Deltă şi să fie şi învăţători în satele de acolo. Propunea admiterea anuală în seminar a 4-5 monahi pentru a forma elemente luminate pentru conducerea mănăstirilor şi să poată fi întrebuinţaţi ca misionari, îndeosebi printre sectele religioase din Dobrogea.
     La 24 februarie 1914, arhimandritul Visarion înaintează o scrisoare Ministerului Cultelor în care propune înscrierea în programa şcolară a seminariilor teologice a limbii franceze. Arată că o prealabilă cunoaştere a limbii franceze în seminar şi în facultatea de teologie prezintă o însemnătate superioară învăţării limbii germane şi chiar limbilor clasice. Propunerea arhimandritului Visarion va fi acceptată de minister şi în programul de studiu va fi introdusă spre studiere limba franceză.
     În timpul Primului Război Mondial pentru elevii claselor superioare ai seminarului se organizau ore de sănitărie, fiind pregătiţi ca viitori agenţi sanitari. Iar când în localurile Seminarului s-a instalat spitalul pentru ostaşii răniţi, o parte din elevi au rămas pe loc, îngrijind de bolnavi. Alţii au fost distribuiţi în alte spitale, iar ceilalţi au fost folosiţi ca agenţi sanitari. Serviciul de caritate ce îl făceau elevii în spitalul instalat în localul seminarului era sub administrarea directorului seminarului.
     În perioada împlinirii funcţiei de director al Seminarului Teologic din Galaţi, arhimandritul Visarion deţinea şi funcţia de preşedinte al comisiei pentru desfăşurarea conferinţelor pastorale. Între anii 1909-1913 văd lumina tiparului şi câteva lucrări a arhimandritului Visarion Puiu, în care autorul pledează pentru reorganizarea şi reînvierea vieţii mănăstireşti şi progresul cultural al monahilor, descrie starea Bisericii de atunci şi arată rolul instituţiilor de învăţământ teologic în formarea şi pregătirea clerului.
     Apreciind meritele tânărului director al seminarului gălăţean, succesorul său în această funcţie, arhiepiscopul Nicodim al Chişinăului şi Hotinului îl propune pe arhimandritul Visarion Puiu director al Seminarului din Chişinău. Numirea în această funcţie a fost acceptată de către autorităţile bisericeşti şi Ministerul Cultelor, cu începere de la 1 septembrie 1918, chemat spre rosturi mai dificile, de a reorganiza această instituţie.

Protoiereu Ioan Lisnic

Elevii Seminarului Teologic din Galați, 1912