Ieroschimonahul Selafiil de la Noul Neamț – judecat pentru “propagandă religioasă”
Ieroschimonahul Selafiil, cu numele de mirean
Ciprian Chiperi s-a născut la 20 septembrie 1908 în familia lui Longhin și a Elisavetei
Chiperi din satul Răculești (în prezent r-ul Criuleni), jud. Orhei. A fost
botezat la 26 septembrie în biserica din satul natal de către preotul Grigore
Gobjilă, având naș pe locuitorul satului Răculești, Ioan Buzgan[1].
Potrivit mărturiei
părintelui Selafiil, înainte de a fi călugărit a făcut ascultare la mai multe
mănăstiri: Țigănești, Curchi, Căpriana și Dragomirna. După îndeplinirea
serviciului militar revine la Mănăstirea Căpriana, făcând ascultare timp de 6
ani, după care a fost tuns în monahism cu numele Serafim, iar peste 10 ani a
fost hirotonit în treapta de ierodiacon[2].
În anul 1945,
ierodiaconul Serafim (Chiperi) a fost arestat. Era învinuit de “propagandă religioasă” fiind ținut timp de 3
luni în închisoarea din Chișinău, apoi judecat și trimis într-un lagăr din
regiunea Celeabinsk (Rusia)[3].
Părintele a petrecut 5 ani de detenție după care i-a fost stabilită sentința
domiciliului forțat în regiunea Odesa. După 3 ani petrecuți la Odesa se
întoarce la locurile natale devenind viețuitor al Mănăstirii Suruceni, unde în
următorul an (1954) a fost hirotonit în treapta de ieromonah[4].
Viitorul
ieroschimonah Selafiil a viețuit la Mănăstirea Suruceni până în anul 1959, când
mănăstirea a fost închisă. Până în 1961 a mai viețuit la Mănăstirea Noul Neamț,
când și acest așezământ monahal a fost închis. Următorii ani părintele i-a
petrecut în satul natal, într-o cămeruță unde se ruga. Între timp părintele își
pierdu-se vederea petrecând și mai mult timp în rugăciune[5].
În anul 1997, părintele
Selafiil revine la Noul Neamț și peste trei săptămâni de la sosire primește
Schima mare, fiind tuns în schimonah cu numele Selafiil. La Mănăstirea Noul
Neamț, părintele Selafiil prin sfaturile și pilda sa de viață, împreună cu alți
câțiva monahi bătrâni reveniți la mănăstire, au restabilit continuitatea
monahismului basarabean, după ruptura de 30 ani produsă de prigoana comunistă[6].
Părintele trece la Domnul în ziua de 19 iunie 2005, fiind înmormântat în
cimitirul Mănăstirii Noul Neamț.
Protoiereu Ioan Lisnic
[1]
ANRM, F.211, inv. 5, d. 601, f. 127
[2]
Părintele Selafiil, Dragostea care
niciodată nu cade, Interviuri și relizări de Ierodiacon Savatie Baștovoi,
Editura Mirineasa, Timișoara, 2001, p. 5-6
[3]
Cartea Memriei, Catalog al
victimilor totalitarismului comunist P. 4, Editura Știința, Chișinău, 2005, p.
407
[4]
Mănăstiri și Schituri din Republica
Moldova, p. 567
[5]
Părintele Selafiil, op. cit., p. 7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu