Ieromonahul Nicodim Onu – acuzat de
colaboraționism și agitație antisovietică
Părintele Nicodim în timpul detenției
Ieromonahul
Nicodim, cu numele de mirean Nicoale Onu s-a născut în anul 1911 (era văr drept
cu Egumenul Serafim Dabija, fost stareț al Schitului Zloți). Ajuns la
maturitate, intră în ascultare la Mănăstirea Suruceni[1].
A fost hirotonit în treapta de ierodiacon, făcând
o perioadă de timp ascultare la Mitropolie.
În primăvara anului 1943, ierodiaconii Nicodim Onu
de la Mitropolie și Serafim Dabija, viețuitor al Mănăstirii Suruceni, prin
ordinul autorităților eparhiale se deplasează la Zloți, pentru a organiza
lucrările de însămânțare a terenului viitorului schit[2].
Până la ridicarea corpului de chilii, acești doi monahi au locuit într-o colibă.
După zidirea bisericii și a chiliilor pentru viețuitorii schitului, în luna
noiembrie 1943, ierodiaconul Serafim Dabija a fost hirotonit ieromonah și numit
stareț al Schitului Zloți[3],
ierodiaconul Nicodim Onu, fiind întărit în funcția de diacon al schitului, apoi
hirotonit în treapta de ieromonah.
În anul 1944, părintele Nicodim Onu devine slujitor
la biserica din Satul Nou[4],
a fost numit preot și la biserica din satul Selemet, raionul Cimișlia[5].
La 27 octombrie 1947 părintele Nicodim a fost arestat, fiind acuzat de
colaboraționism și agitație antisovietică printre enoriași[6].
Era învinuit că a întâmpinat în luna iulie 1941 cu pâine și sare trupele
românești, care au intrat în Satul Nou și de faptul că împreună cu Serafim
Dabija au construit mănăstirea în scopuri antisovietice “transformând-o în unul dintre centrele de
propagandă antisovietică din Moldova”[7].
Părintele Nicodim Onu a fost judecat în cadrul aceluiași
proces cu părintele Serafim Dabija. În sentința de judecată se menționa că: “În
baza art. 54-10, p. 11 și potrivit sancțiunii art. 54-2 al CC al RSS Ucrainene,
pe Dabija Serafim Ivanovici, născut în anul 1915 și Onu Nicodim Stepanovici,
născut în anul 1911, de pedepsit cu închiderea în lagărele de muncă de
îndreptare pe timp de 10 ani pe fiecare, cu confiscarea întregii averi de la
fiecare și cu pierderea drepturilor de alegere pe timp de 5 ani pe fiecare”[8].
Cei doi verișori preoți au fost repartizați într-un
lagăr de muncă forțată de la Polul Nord. După ispășirea termenului de detenție,
părintele Serafim revine în Moldova în martie 1955 și în următorul an, revine
din Siberia și părintele Nicodim.
După reîntoarcerea din surghiun, părintele Nicodim
Onu a slujit la biserica din localitatea Gâsca, suburbia orașului Tighina[9],
apoi s-a retras la Mănăstirea Noul Neamț, unde a viețuit până la închiderea
așezământului monahal. Din darea de seamă a Împuternicitului Consiliului pentru
Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse din RSSM din 12 decembrie 1962, aflăm că
părintele Nicodim Onu “activa ilegal” în localitățile Cociulia, Chirsova și
alte sate din raionul Comrat[10].
În urma acestor constatări, părintelui i s-a interzis să mai activeze ca preot,
fiind înregistrat pentru parohia Gâsca în calitate de cântăreț bisericesc.
Pentru că a botezat “ilegal” la casele oamenilor din satul Cioburciu, în anul
1970 părintele a fost oprit de a sluji, fiind scos de la evidență[11].
Părintele a locuit în continuare în casa sa din Tighina, fără serviciu, neavând
nici o sursă de venit.
Protoiereu Ioan Lisnic
[1] Nicolae Dabija, Drumul spre
Biserică, rânduri și gânduri creștine, Tipografia “Europress”,
Chișinău, 2013, p. 211
[2]
Mănăstiri și Schituri din Republica
Moldova, p. 633
[3]
Buletinul Arhiepiscopiei
Chișinăului, nr. 11, 1943, p. 14, 20
[4]
Nicolae Dabija, Drumul spre Biserică,
p. 212
[5]
Teodor Candu, Pr. Octavian Moșin, p.
97
[6]
Cartea Memoriei, Catalog al
victimilor totalitarismului comunist, V. 1, Chilșinău, 1999, p. 458
[7]
Nicolae Dabija, Părintele Serafim,
Biserica Ortodoxă din interfluviul pruto-nistrean (1813-2013), Simpozion
științific internațional, 14-15 octombrie 2013, Chișinău, 2013, p. 573-574
[8]
Ibidem
[9]
Nicolae Dabija, Drumul spre Biserică,
p. 203-213
[10]
V. Pasat, V. 3, p. 201
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu