vineri, 7 august 2015

Preotul Sebastian Mârza – arestat și condamnat la moarte





Preotul Sebastian Mârza –
arestat și condamnat la moarte



            Biseica din Limbenii Vechi, jud. Bălți.
            În perioada anilor 1931-1940 paroh al acestui sfânt locaș 
             a fost preotul Sebastian Mârza


S-a născut în anul 1909. După absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit preot în luna iunie  1931. A fost numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Limbenii Vechi, jud. Bălți. A desfășurat o activitate pastoral-misionară rodnică. La venirea P.C. Sale în parohia Limbenii Vechi erau 35 familii baptiste. În anul 1936, prin străduința de a readuce pe credincioși la dreapta credință, din cele 35 familii baptiste rămăseseră doar 7 familii. Casa de rugăciune baptistă a fost vândută și se folosea ca local pentru școală. Făcea parte din echipa misionară eparhială participând la cursurile misionare ținute în orașul Bălți la 13-14 iulie 1936. Împreună cu misionarul cercului, preotul Eufimie Brinișter de la parohia Pelenia țineau conferințe misionare, astfel în perioada 25 ianuarie - 1 februarie 1937, au fost desfășurate conferințe misionare în mai multe localități, având în echipament și un aparat cinematografic demonstrând filme religioase. În timpul rulării filmelor, explicațiile necesare le dădea părintele Sebastian, apoi se ținea câte o conferință. Ședințele durau până aproape de miezul nopții. Clericii și sătenii rămâneau mulțumiți și recunoscători. O altă întrunire de acest gen a avut loc la 7 aprilie 1937 în parohia Sturzești, jud. Bălți. După  săvârșirea Sf. Liturghii în sobor de preoți, a urmat conferința misionară la care a luat cuvântul și părintele Sebastian Mârza, demonstrându-le și filme religioase. ” Pe la ora 11 noaptea enoriașii s-au retras pe la casele lor, fiind mulțumiți pe deplin sufletește”.
La 23 ianuarie 1940  și în parohia Limbenii Vechi a fost organizată de către preotul paroh o șezătoare cultural-misionară la care au fost invitați și alți preoți misionari. A fost ținută o conferință de întărire în credință și au fost derulate filme religioase și naționale.
În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele Sebastian Mârza a fost arestat și condamnat la moarte, cu puțin timp înaintea retragerii trupelor sovietice din Basarabia.
La Ședința Cercului Pastoral din protoieria cercului I Bălți care a avut loc la 14 octombrie 1941 în parohia Cajba, au fost pomeniți de către preoții prezenți, cei care nu mai erau împreună cu ei:”Preoții Mitrofan Romanescu, Vasile Bodrug[1] și Sebastian Mârza, cre au fost condamnați, ridicați și deportați de către autoritățile sovietice. Cercul Pastoral - scria autorul - exprimă o deosebită durere și jale de nenorocirea ce s-a abătut asupra confraților noștri, rugând pe bunul Dumnezeu să-i ocrotească acolo unde sunt și să le ajute să se întoarcă la locurile lor”.




                               Protoiereu Ioan Lisnic




Din partea stângă: preotul Silvestru Vartici (în continuare, fără precizare),
  preoții Sebastian Mârza, Nicolae Bejan și preotul paroh Ioan Cazacu
8 februarie 1937










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu