sâmbătă, 18 aprilie 2015

După opt zile În duminica a II-a după Înviere Mântuitorul se arată din nou ucenicilor






După opt zile
În duminica a II-a după Înviere
 Mântuitorul se arată din nou ucenicilor



Prin pipăirea rănilor Mântuitorului, Toma  dovedeşte celor necredincioşi  că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc
     Când Hristos S-a arătat ucenicilor, în seara zilei când a înviat, Toma, unul din ucenici nu era de faţă. El se deosebea printr-o deosebită  exigenţă şi auzind de arătarea Mântuitorului , după Înviere a zis: “ Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor,  şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor  şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
După opt zile, ca să dea o credinţă şi mai sigură în  Înviere Domnul  se arată din nou ucenicilor. Şi adresându-se către Toma i-a zis: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea  şi nu fi necredincios, ci credincios”.  Iar Toma pipăind şi văzând rănile   Domnului, cuprins de frică şi uimire, a strigat cu smirenie şi credinţă: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Mântuitorul însă l-a mustrat pentru  puţina lui credinţă  zicând: ”Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut?  Fericit cel ce n-a văzut şi a crezut” (Ioan 20,25-29).  Toma căzând în genunchi şi-a mărturisit cu lacrimi credinţa  şi s-a căit de a sa îndoială. 

Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului  a avut şi un rol providenţial,  căci prin pipăirea rănilor Mântuitorului,  Toma dovedeşte celor necredincioşi  că Hristos a avut cu adevărat  trup omenesc,  asemenea nouă, afară de păcat şi a pătimit cu trupul pe cruce  pentru mântuirea lumii.
                         
                         Protoiereu Ioan Lisnic




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu