CU IISUS SPRE VIAŢA VEŞNICĂ (III)
Cuvânt la Pasie rostit de către Protoiereul Grigore Lisnic
în Catedrala Mitropolitană, 24 aprilie 1983
Să revenim la muntele Golgota. Deodată, în al
şaselea ceas din zi s-a făcut întuneric şi întunericul acesta a ţinut până la
al nouălea ceas. Toţi s-au înfricoşat, încetând batjocura şi rămânând ţintiţi
locului. În aceste trei ceasuri de întuneric doar glasul lui Iisus se auzea:
„Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit”, apoi: „Mi-e sete”. La auzul
celor din urmă cuvinte un ostaş i-a apropiat de buze un burete înmuiat în oţet.
„S-a săvârşit” a spus Iisus după ce a gustat oţetul. Peste câteva clipe Iisus a
ridicat ochii spre cer şi a rostit cele din urmă cuvinte: „Părinte! În mâinile
Tale îmi dau duhul Meu” (Luca 23, 46). Astfel s-a săvârşit mântuirea neamului
omenesc.
Întunericul, însă, nu se sfârşise. Un cutremur mare
a zguduit pământul, încât chiar pietrele se desfăceau, mormintele s-au deschis
şi mulţi au înviat, care s-au arătat mai apoi multora din locuitorii
Ierusalimului. Catapeteasma bisericii în două s-a sfâşiat. Norodul s-a îngrozit
şi a început să fugă pe unde apuca. Unii plângeau, alţii se băteau cu pumnii
în piept, până şi ostaşii, împreună cu căpetenia lor s-au speriat, zicând:
„Într-adevăr, El a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27, 54).
Arhiereii, bătrânii şi căpeteniile poporului,
amintindu-şi de apropierea sărbătorii Paştilor, au început a se grăbi pentru a
încheia cât mai repede lucrarea pornită. Iar pentru ca trupurile celor
răstigniţi să nu rămână pentru a doua zi, au cerut lui Pilat să grăbească
moartea lor şi să fie luaţi de pe cruci. Pilat a dat ordin să fie omorâţi răstigniţii,
fără a mai aştepta să sfârşească singuri, după cum se obişnuia. Zdrobirea
fluierelor picioarelor a fost metoda la care au recurs ostaşii, dar care nu a
fost aplicată şi lui Iisus. Iisus Hristos era deja mort. Spre
seară trupurile osândiţilor urmau să fie luate şi îngropate.
Aşa se făcuse că în acel timp la Pilat se afla un
om bogat, membru al sinedrionului, cu numele Iosif – ucenicul tainic al
Mântuitorului. El nu luase parte la procesiune. Anume el a cerut trupul lui
Hristos spre înmormântare. Iosif avea în posesia sa o grădină, chiar sub
dealul Golgota. Aici avea săpat în piatră un mormânt pe care îl păstra pentru
sine. În acest mormânt a hotărât să-L
îngroape pe Mântuitorul. În drum spre Golgota Iosif s-a întâlnit cu un alt
ucenic tainic al lui Iisus, la fel membru al sinedrionului, Nicodim. Împreună
au şi început pregătirile. Iosif a adus giulgiul cu care avea să fie înfăşurat
trupul Mântuitorului, Nicodim – mirodeniile, pentru a unge mortul. Seara
târziu au coborât trupul lui Hristos de pe cruce, împreună cu Maria Magdalena
şi alte câteva femei. După ce L-au uns cu mirodeniile pregătite, L-au înfăşurat
în giulgi, I-au legat capul cu o năframă şi L-au aşezat în mormânt, după care
au răsturnat la ieşirea din el o lespede mare şi grea. Femeile au plecat să
cumpere şi ele mirodenii, pentru a-I da cinstea cuvenită Mântuitorului. A doua
zi, deoarece era zi mare, nu au putut merge la mormânt şi au făcut-o în cea
de-a treia zi.
De promisiunea lui Iisus Hristos că va învia în
ziua a treia şi-au amintit arhiereii, care au trimis în grabă la Pilat să-i
ceară să pună strajă la mormânt, ca nu cumva ucenicii lui Iisus să-I fure
trupul, spunând că El a înviat. Dar Pilat le-a răspuns plictisit: „Aveţi
strajă, mergeţi de păziţi cum ştiţi” (Matei 27, 65). Şi au luat strajă, 100 de
ostaşi, pe care au pus-o la mormânt, pecetluindu-1. Astfel, păzit de o mulţime
de ostaşi, trupul Domnului zăcea în mormânt. Cu sufletul el era în iad, ca un
Dumnezeu sfărâmând porţile lui, totodată El era în rai cu tâlharul, care s-a
pocăit înainte de moarte, şi tot atunci era împreună cu Tatăl şi cu Duhul pe
scaun, toate plinindu-le, pentru că Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu
Duhul, Sfânta Treime, este de nepătruns de mintea omenească. Dumnezeu e peste
tot şi Atotţiitor.
Iisus Hristos a împlinit două mari misiuni pentru
mântuirea omenirii, mai rămânea să biruie şi moartea prin Înviere. Iar noi,
fiind răscumpăraţi prin Jertfa Sa, să ne facem părtaşi ai Învierii şi ai vieţii
de veci. Amin.
Extras din cartea
In memoriam : Protoiereu Mitrofor GRIGORE LISNIC,
Ed.
Labirint, Chișinău, 2013, p. 19-21
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu