CU IISUS SPRE VIAŢA VEŞNICĂ (III) Cuvânt la Pasie rostit de către Protoiereul Grigore Lisnic în Catedrala Mitropolitană, 24 aprilie 1983

CU IISUS SPRE VIAŢA VEŞNICĂ (III)
Cuvânt la Pasie rostit de către Protoiereul Grigore Lisnic
în Catedrala Mitropolitană, 24 aprilie 1983

După ce Iisus Hristos, împreună cu cei doi tâlhari, a fost răstignit mulţimea s-a mai liniştit, privind, unii cu curiozitate, alţii cu mulţumire, spre      răstigniţi. Poate, majoritatea în acel moment era uimită de chinurile prin     care au trecut răstigniţii, sau erau miraţi de mărinimia lui Iisus, care se ruga pentru mântuirea lor. Arhiereii au spart liniştea clocotindă: „Pe alţii I-a salvat, iar pe Sine nu poate să se salveze! Dacă El este Împăratul lui Israel, să se pogoare acum de pe cruce şi vom crede într’Însul. A nădăjduit la Dumnezeu, lasă acum să-L izbăvească pe El, dacă El e plăcut Lui! Că doar El a spus: „Eu sunt Fiul Lui Dumnezeu” (Matei 27, 42-43). La auzul acestor vorbe râdeau şi căpeteniile poporului, iar mulţimea a început să urle cuvinte batjocoritoare la adresa Mântuitorului: „Ei, Cel ce strici bise­rica şi în trei zile o zideşti pe ea, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” (Marcu 15, 29). Până şi groso­lanii ostaşi îşi băteau joc de Iisus.

Pe lângă chinurile morţii, răsti­gniţii încercau şi o sete insuportabilă. În loc de apă, ostaşii le-au dat să bea oţet. Când au întins buretele înmuiat în această soluţie spre buzele lui Iisus, ostaşii repetau aceleaşi cuvinte: „Ei, Cel ce strici biserica şi în trei zile o zideşti pe ea, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă Tu eşti Fiul lui Dum­nezeu, pogoară-Te de pe cruce!” (Luca 23, 37). La fel a procedat şi unul dintre tâlharii răstigniţi, la care celălalt i-a reproşat: „Oare tu nu te te­mi de Dumnezeu, că şi tu eşti osândit la aceeaşi. Noi măcar suntem osândiţi pentru nelegiuirile noastre, dar El ni­mic rău nu a făcut” şi spre Iisus: „Pomeneşte-mă pre mine, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta”. Şi Iisus Hristos i-a răspuns: „Amin, zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43). În această clipă s-a săvârşit pocăinţa tâlharului. Cu puţi­ne cuvinte de rugăciune şi cu simţământul de pocăinţă înaintea morţii, tâlharul s-a învrednicit de făgăduinţa lui Hristos de a moşteni raiul. Astfel o căinţă sinceră, însoţită de rugăciune profundă poate mântui pe fiecare.

Între timp, femeile care l-au de­plâns pe Iisus Hristos în drum spre Golgota, s-au apropiat împreună cu Prea Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi Apostolul Ioan de cru­cea Mântuitorului, fără a se teme de mulţimea  batjocoritoare şi ostaşi. Iisus, văzându-şi Maica şi pe ucenicul Său iubit, le-a zis: „Femeie! Iată fiul Tău”, apoi ucenicului: „Iată mama ta”. Astfel Mântuitorul şi-a dat Maica în grija Apostolului Ioan şi din acel moment el a luat-o pe Prea Sfânta Fecioară la sine şi a purtat grijă de Ea până la moarte (Ioan 19, 26-27). Prin aceste cuvinte Hristos a încredinţat-o pe Fecioara Maria tuturor celor ce vor crede în El, deci şi nouă, cei ce o cinstim şi alergăm pururea la ajutorul Ei.

Un oarecare om, zdrobit de conştiinţa sa, disperat fără de margini – Iuda Iscarioteanul – se îndepărta de mulţime. Cei treizeci de arginţi aruncaţi în biserică nu i-au spălat păcatul şi nici  i-au descărcat conştiinţa. Unde fugea acum? Cu cât fugea mai departe, cu atât era mai aproape de păcatul săvârşit. Nimic în faţa ochilor lui, decât copacul uscat şi cioturos de care avea să-i atârne ultima clipă de viaţă.

Dar unde erau ceilalţi zece apostoli? Judecând după evangheliile scrise de unii dintre ei, erau printre mulţime. Privind spre Mântuitorul, încercau şi clipe de îndoială în Învăţătorul lor. Se vor adeveri oare cuvintele lui Iisus că vor lua parte la Împărăţia Lui, că vor şedea pe 12 scaune, judecând cele 12 seminţii ale lui Israel, că vor primi cheile Împărăţiei cerurilor, că vor avea putere să lege şi să dezlege greşalele oamenilor, că vor avea darul vindecării şi învierii morţilor? Dar poate că şi ei vor fi prinşi şi răstigniţi asemeni Lui? O mare tristeţe şi frică îi cuprinde, sentimente pe care le vor învinge după trei zile, când li se va arăta Hristos, pentru a-i linişti: „Pace vouă”. Să stăm şi noi măcar cu gândul la picioarele Mântuitorului Hristos, lângă cruce, să ne cercetăm puţin inimile ­şi gândurile noastre. Oare nu cumva s-au strecurat în noi careva îndoieli? Nu cumva cu faptele noastre de mândrie, iubire de sine, lăcomie, neînfrânare Îl răstignim şi noi? Oare respectăm porunca Lui de a ne iubi unii pe alţii, precum El ne-a iubit pe noi (Ioan 15, 12)? Mai degrabă suntem plini de răutate, ură, invidie. Iubiţii mei fraţi întru Hristos, să luăm aminte la toate acestea, pentru a nu ne asemui vânzătorului de Dumnezeu.

Extras din cartea In memoriam : Protoiereu Mitrofor GRIGORE LISNIC, Ed. Labirint, Chișinău, 2013, p. 17-19