MITROPOLITUL GAVRIIL BĂNULESCU-BODONI – 194 ani de la trecerea la Domnul
A
pus bazele culturii românești în Basarabia sub stăpânirea rusă.
S-a născut în 1746 în Bistriţa
Transilvaniei, într-o familie originară din Câmpulungul Moldovei. Dobândeşte o
aleasă pregătire cărturărească prin studiile făcute iniţial în Transilvania,
apoi la Kiev, şi la un şir de şcoli teologice din Grecia, insula Patmos,
Smirna, Muntele Athos şi Constantinopol (aici s-a şi călugărit sub numele de
Gavriil, în locul celui de Grigorie, avut la botez).
A fost un timp profesor de limba latină
la Academia domnească din Iaşi, apoi de limbă greacă la seminarul teologic din
Poltava si Ecaterinoslav. În 1791 este hirotonit la Iaşi ca „episcop-vicar de
Akerman şi Bender” (Cetatea Albă şi Tighina). În timpul războaielor turco-ruse
de la 1806-1812, căpătând simpatia stăpânirii ruseşti, devine mitropolit al
Kievului, mai târziu exarh al mitropoliei Moldo-Vlahiei şi, după anexarea
Basarabiei, mitropolit al acestei provincii.
După ce teritoriul Moldovei de răsărit
dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Rusia (1812), mitropolitul Gavriil cu
slujitorii lui s-au aşezat la Chişinău, ceea ce va contribui la dezvoltarea
Chişinăului, care dintr-un târg cu aproximativ 5000 de locuitori, a devenit
capitală a Basarabiei.
În timpul păstoririi sale se va păstra
caracterul românesc al Bisericii din Basarabia. Propune stăpânirii ruse, ca în
teritoriul anexat să se înfiinţeze o eparhie nouă, motivând că pe atunci în
Basarabia existau peste 750 de biserici în târguri şi sate, ai căror
credincioşi se deosebeau de restul locuitorilor statului rus prin limbă,
tradiţii şi obiceiuri. Mai propune ca în noua eparhie să fie incluse şi
teritoriile dintre Nistru şi Bug, cu oraşele Tiraspol, Dubăsari, Ovidiopol şi
Odesa, precum şi oraşele Cherson, Oceacov, Ovidiopol din gubernia Cherson,
motivând că acolo numărul ruşilor era redus în raport cu cel al moldovenilor,
grecilor şi bulgarilor (după 24 de ani această zonă va fi scoasă de sub
jurisdicţia eparhiei date). Noua unitate administrativ-bisericească urma să
poarte titlul de Eparhie a Chișinăului și Hotinului. În organizarea și cârmuirea ei trebuia să se
țină cont de tradițiile locale, dacă acestea nu erau în contrazicere cu legile
civile și bisericești din Rusia.
Înființează Seminarul teologic, prima
instituție de învățământ mediu din regiune, în care se acorda mare atenţie
limbii româneşti întrucât viitorii preoţi aveau să slujească în această limbă.
În anul 1814 înfiinţează la Chişinău prima tipografie eparhială din Basarabia
în care se editau cărţi în limba română, atât bisericeşti, cât şi laice. În
timpul păstoriei mitropolitului Gavriil, în Basarabia au fost construite 200 de
biserici, astfel că numărul lor spre sfârşitul păstoriei era mai mare de 900.
Pe lângă grija sa arhipăstorească, ia
parte activă la organizarea primelor şcoli lancasteriene (după sistemul
pedagogului englez L. Lancaster). La insistenţa ierarhului şi a boierimii, în
1818 Basarabiei i se dă un „statut organic”, prin care i se recunoaşte
caracterul naţional – organizaţie administrativă distinctă în imperiu.
Trece la Domnul la 30 martie 1821 şi
este înmormântat la Mănăstirea Căpriana, mormântul său fiind păstrat până-n
prezent.
În timpul păstoririi urmașului său
Arhiepiscopul Dimitrie Sulima, deși era de origine ucrainean, în careva măsură
se păstra acel spirit național în conducerea bisericii. Însă din a doua
jumatate a sec. XIX, caracterul românesc al Bisericii din Basarabia fusese
atacat de stăpânirea rusă, în cele din urmă chiar și schimbat.
A
pus bazele culturii românești în Basarabia sub stăpânirea rusă.
S-a născut în 1746 în Bistriţa
Transilvaniei, într-o familie originară din Câmpulungul Moldovei. Dobândeşte o
aleasă pregătire cărturărească prin studiile făcute iniţial în Transilvania,
apoi la Kiev, şi la un şir de şcoli teologice din Grecia, insula Patmos,
Smirna, Muntele Athos şi Constantinopol (aici s-a şi călugărit sub numele de
Gavriil, în locul celui de Grigorie, avut la botez).
A fost un timp profesor de limba latină
la Academia domnească din Iaşi, apoi de limbă greacă la seminarul teologic din
Poltava si Ecaterinoslav. În 1791 este hirotonit la Iaşi ca „episcop-vicar de
Akerman şi Bender” (Cetatea Albă şi Tighina). În timpul războaielor turco-ruse
de la 1806-1812, căpătând simpatia stăpânirii ruseşti, devine mitropolit al
Kievului, mai târziu exarh al mitropoliei Moldo-Vlahiei şi, după anexarea
Basarabiei, mitropolit al acestei provincii.
După ce teritoriul Moldovei de răsărit
dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Rusia (1812), mitropolitul Gavriil cu
slujitorii lui s-au aşezat la Chişinău, ceea ce va contribui la dezvoltarea
Chişinăului, care dintr-un târg cu aproximativ 5000 de locuitori, a devenit
capitală a Basarabiei.
În timpul păstoririi sale se va păstra
caracterul românesc al Bisericii din Basarabia. Propune stăpânirii ruse, ca în
teritoriul anexat să se înfiinţeze o eparhie nouă, motivând că pe atunci în
Basarabia existau peste 750 de biserici în târguri şi sate, ai căror
credincioşi se deosebeau de restul locuitorilor statului rus prin limbă,
tradiţii şi obiceiuri. Mai propune ca în noua eparhie să fie incluse şi
teritoriile dintre Nistru şi Bug, cu oraşele Tiraspol, Dubăsari, Ovidiopol şi
Odesa, precum şi oraşele Cherson, Oceacov, Ovidiopol din gubernia Cherson,
motivând că acolo numărul ruşilor era redus în raport cu cel al moldovenilor,
grecilor şi bulgarilor (după 24 de ani această zonă va fi scoasă de sub
jurisdicţia eparhiei date). Noua unitate administrativ-bisericească urma să
poarte titlul de Eparhie a Chișinăului și Hotinului. În organizarea și cârmuirea ei trebuia să se
țină cont de tradițiile locale, dacă acestea nu erau în contrazicere cu legile
civile și bisericești din Rusia.
Înființează Seminarul teologic, prima
instituție de învățământ mediu din regiune, în care se acorda mare atenţie
limbii româneşti întrucât viitorii preoţi aveau să slujească în această limbă.
În anul 1814 înfiinţează la Chişinău prima tipografie eparhială din Basarabia
în care se editau cărţi în limba română, atât bisericeşti, cât şi laice. În
timpul păstoriei mitropolitului Gavriil, în Basarabia au fost construite 200 de
biserici, astfel că numărul lor spre sfârşitul păstoriei era mai mare de 900.
Pe lângă grija sa arhipăstorească, ia
parte activă la organizarea primelor şcoli lancasteriene (după sistemul
pedagogului englez L. Lancaster). La insistenţa ierarhului şi a boierimii, în
1818 Basarabiei i se dă un „statut organic”, prin care i se recunoaşte
caracterul naţional – organizaţie administrativă distinctă în imperiu.
Trece la Domnul la 30 martie 1821 şi
este înmormântat la Mănăstirea Căpriana, mormântul său fiind păstrat până-n
prezent.
În timpul păstoririi urmașului său
Arhiepiscopul Dimitrie Sulima, deși era de origine ucrainean, în careva măsură
se păstra acel spirit național în conducerea bisericii. Însă din a doua
jumatate a sec. XIX, caracterul românesc al Bisericii din Basarabia fusese
atacat de stăpânirea rusă, în cele din urmă chiar și schimbat.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu