P. S. Visarion Puiu, alegerea, investirea
și instalarea în funcția de Episcop al Hotinului
136 ani de la naștere
În anul 1923, în Basarabia se înființează două eparhii:
cea a Cetăţii Albe – Ismail, cu reşedinţa în oraşul Ismail şi eparhia Hotinului
cu reşedinţa în oraşul Bălţi.
Primul Episcop al Cetăţii Albe – Ismail a fost de curând
sfinţit episcop, Nectarie Cotlarciuc, profesor la Facultatea de Teologie din
Cernăuţi[1],
care în 1924 avea să devină Mitropolit al Bucovinei (1924 – 1935).
Pentru Eparhia Hotinului, delegaţii Congresului Eparhial
Extraordinar din 16 martie 1923, în unanimitate îl aleg pe episcopul Visarion
Puiu, cunoscut prin activitatea sa în importante funcţii bisericeşti. După
întrunire, delegaţii congresului trimit Mitropolitului Primat Miron Cristea,
următoarea telegramă: „Congresul Eparhial Extraordinar al clericilor şi
mirenilor bisericii Basarabiei, şi-a unit unanimitatea glasurilor lor, ca la
noua catedră episcopală a Hotinului să vie ca ierarh Prea Sfinţitul Visarion,
episcopul Argeşului ... .” La 29 martie, Marele Colegiu electoral alege în
Bucureşti pe P. S. Episcop Visarion, candidatul clerului Basarabiei pentru
Episcopia Hotinului, iar la 31 martie, în sala tronului regal are loc
investirea Preasfinţitului Visarion de către M. S. Regele Ferdinand I.[2]
Eparhia Hotinului cuprindea judeţele Bălţi, Soroca şi
Hotin. Pentru reşedinţa episcopală a fost ales oraşul Bălţi, deoarece se afla
în centrul eparhiei, de unde pe căi ferate se putea face mai bine legăturile
dintre chiriarhie şi cler.
Instalarea oficială s-a petrecut cu mare fast, la 13 mai
1923, în biserica Sf. Nicolae din Bălţi. După săvîrşirea Sf. Liturghii de către
Preasfinţitul Visarion, cu un mare sobor de preoţi, s-a oficiat actul
instalării. Ministrul Cultelor şi Artelor, C. Banu a dat citire decretului
regal de întărire în scaun, ţinînd şi o cuvîntare, după care protopopul de
Bălţi, părintele econom Vladimir Dumitriu a citit gramota pastorală a Înalt
Preasfinţitului Gurie, Arhiepiscopul Chişinăului, adresată preoţilor,
diaconilor, cîntăreţilor şi ortodocşilor creştini din Eparhia Hotinului,
dezlegându-i canonic de a trece în grija arhierească a Preasfinţitului Episcop
Visarion. În gramota pastorală se spunea: „Toţi voi fiii mei duhovniceşti,
preoţi şi mireni [...], veţi trece sub duhovniceasca oblăduire, ocrotire şi
îngrijire a P.S. Visarion al Hotinului. Să-l primiţi pe el ca pre îngerul lui
Dumnezeu. Să-l aveţi pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul
păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul
stătător arhipăstor al vostru, şi către dânsul să vă adresaţi în nevoile
voastre sufleteşti”.[3] În
continuare, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Gurie a rostit o înălţătoare
cuvântare, în care se spunea: „Preasfinţite! Îţi este cunoscută Basarabia, căci
ai lucrat ogorul Domnului din laturile ei, timp de mai bine de doi ani după
alipire. Ai cunoscut poporul moldovenesc de aici, blând şi bun la suflet,
religios milostiv gata la orice jertfă pentru Biserică, pentru săraci, pentru orişice
faptă bună. Ai avut prilejul să cunoşti pe preoţii, păstorii poporului şi să te
convingi că, în majoritatea lor sînt respectuoşi şi devotaţi Chiriarhului lor,
plini de duh sfânt şi râvnitori pentru propăşirea morală şi religioasă a
păstoriţilor lor [...]. Păşeşte cu bărbăţie la îndeplinirea misiunii
arhipăstoreşti. Poartă cu îndrăznire smerita cârjă a episcopiei de Hotin şi fii
încredinţat că rugăciunile noastre şi ale întregii Bisericii Ortodoxe Române te
însoţesc”.[4]
După aceste cuvinte înălţătoare, Preasfinţitul Visarion a rostit cu smerenie
următoarea rugăciune: „Arată-mi, Doamne, calea pe care să merg; căci către Tine
am ridicat sufletul meu”. În continuare, renunţând la obişnuitele făgăduinţi pe
care le face orice nou venit la cârma oricărui aşezământ, mărturisi: „Am
răsfoit adesea, în liniştea chiliei, multe pagini din trecutul Bisericii
noastre şi am cercetat viaţa multor ierarhi, despre care vremele ne-au lăsat
urme istorice însemnate, şi mărturisesc, n-am găsit la nici unul din ei
cuvântări cu făgăduinţi pentru o activitate dorită. Am găsit însă, pagini în
care istoria noastră bisericească naţională, a prins cu recunoştinţă şi
admirare faptele strălucite, săvârşite de dânşii pentru Biserică şi Neam. Spre
acele fapte ale lor ale marilor noştri ierarhi va fi gândul meu şi întru a-i
ajunge vor fi străduinţele mele”.[5]
După terminarea solemnităţii, reprezentanţii clerului, ai
autorităţilor civile şi militare, delegaţii diferitor aşezăminte culturale din
judeţele eparhiei, i-au adresat felicitări Preasfinţitului Visarion, urându-i
rodnică arhipăstorire.[6]
După instalarea oficială de la Bălţi, episcopul Visarion
găseşte eparhia fără catedrală, fără locuinţă, fără cancelarie şi fără
funcţionari. După aceste triste constatări avea să scrie: „Iar dacă am venit la
Bălţi, în mai 1923, oraş prin care trecusem şi altădată cu dezgustul ce produc
tuturor călătorilor aşezările omeneşti primitive şi întocmirile întârziate, am
găsit un oraş de gloduri cu o singură biserică ortodoxă pentru o populaţie de
peste zece mii suflete creştine [...], şi o totală răceală faţă de întemeierea
unei episcopii, atât din partea clerului cît şi a autorităţilor mireneşti
locale şi aceea singură biserică a Sf. Nicolae din evreime, care urma să-mi fie
şi catedrala episcopală”.[7]
Timp de opt ani de zile a fost nevoit să locuiască în
case închiriate. Iar lucrările de cancelarie le-a început cu protosinghelul
Gherasim Grecu, fost eclesiarh şi econom la Arhiepiscopia Chişinăului şi
profesorul Ioan Cazacu, director al şcolii normale din Bălţi. Abia mai târziu
au fost aleşi consilierii eparhiali şi a fost stabilit localul pentru
cancelaria eparhială.
Realizările şi împlinirile Preasfinţitul Episcop
Visarion, în doar 12 ani de păstorie în eparhia Hotinului, rămân neşterse. A
trecut bineînţeles şi prin mari greutăţi, dar îşi amintea cu satisfacţie de
acele clipe când era „sprijinit de un popor cu drag de Biserică, bun şi
ascultător, cum e ramura românească a moldovenilor dintre Prut şi Nistru. Cei
12 ani de păstorie în eparhia Hotinului au trecut producându-mi bucurii
sufleteşti pe care numai Bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii
puse în slujba sa în această latură de ţară, fără teama vecinătăţii haosului şi
primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru”[8],
îşi amintea mai târziu mitropolitul.
Protoiereu Ioan Lisnic
[6] Prot. pr. I. Mihălcescu, Cronica
Bisericească, revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9, iunie 1923, p. 658.
[7] Pr. C. Dron, Din Eparhia
Hotinului, Luminătorul, Revista Bisericii din Basarabia, nr. 11, 1934, p. 772 – 773.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu