DUMINICA I-A DIN POSTUL MARE. TRIUMFUL ORTODOXIEI ÎN CINSTIREA ICOANELOR

DUMINICA I-A DIN POSTUL MARE.

TRIUMFUL ORTODOXIEI

ÎN CINSTIREA ICOANELOR

     Pe parcursul istoriei sale, Biserica mereu a triumfat asupra tuturor prigoanelor şi ereziilor. Însă, din toate biruinţele sale, doar biruinţa asupra iconoclaştilor, adică a celor ce nu cinsteau icoanele, a fost proclamată drept Triumful Ortodoxiei, triumf pe care noi, creştinii ortodocşi, îl prăznuim în prima duminică a Postului Mare. Prin aceasta Biserica arată importanţa pe care o atribuie icoanelor.

     La cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic (787), Sfinţii Părinţi, menţionând însemnătatea cinstirii icoanelor, au luat următoarea hotărâre: „Urmând dumnezeieştile învăţături ale Sfinţilor Părinţi şi ale Tradiţiei Bisericeşti universale, rânduim ca chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci să se pună în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu. Tot aşa şi cinstitele şi sfintele icoane zugrăvite în culori sau făcute cu pietre scumpe şi din alte materiale potrivit făcute, precum icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, precum şi a Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Sfinţilor şi Preacuvioşilor bărbaţi. Căci, de câte ori ei ni se fac văzuţi prin închipuirea lor în icoane, de atâtea ori se vor îndemna cei ce privesc la ele să pomenească şi să iubească pe cei închipuiţi pe dânsele şi să-i cinstească cu sărutarea şi cu închinăciune respectuoasă. Că cinstirea care se dă chipului urcă la prototip şi cel ce se închină icoanei se închină fiinţei închipuite pe ea. Sfinţii părinţi întruniţi la Sinodul din Constantinopol, la 11 martie 843, au confirmat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, arătând totodată că icoana Mântuitorului Iisus Hristos trebuie cinstită. „Aceasta pentru că Dumnezeu, luând chip de om, poate fi reprezentat în icoană, iar cinstirea arătată icoanei se îndreaptă nu spre aceasta ca obiect, ci spre Cel zugrăvit pe ea”.

     Pentru a apăra Triumful Cinstirii icoanelor se luptă şi astăzi împotriva credinţei greşite a sectanţilor, care spun că nu-i permis să ne închinăm la icoane, căci este idolatrie şi e oprit de Dumnezeu în Sfânta Scriptură.

     În Vechiul Testament este oprită închinarea la chipuri cioplite, adică la idoli, cum făceau păgânii. Dar şi în Vechiul Testament erau icoane făcute din porunca Dumnezeiască: Heruvimii de pe Sicriul Legii (Ieşirea 25, 19), Heruvimii în Templul din Ierusalim (III Regi 6, 23-25), şi se cinsteau (Iosua 7, 6; III Regi 3, 15; Ieşirea 27, 20). Când ne închinăm la icoane, nu ne închinăm la materialul din care este făcută, ci la cine este închipuit pe ea. „Căci cinstea care se dă chipului urcă la prototip (la chipul reprezentat) şi cel ce se închină icoanei, se închină fiinţei celei închipuite pe ea”.

     Icoana nu este o simplă imagine sau o ilustrare a Sf. Scripturi, ci constituie una din manifestările Sf. Tradiţii a Bisericii de aceeaşi valoare cu tradiţia scrisă şi cu cea orală. Sf. Vasile cel Mare compară funcţia de comunicare a icoanei cu cea a cuvântului: „Ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz”.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că icoana este o garanţie a întrupării reale, vizibile a lui Dumnezeu. Cel care a fixat teologia icoanei în forma ei clasică, Sf. Ioan Damaschin susţine că lumea nevăzută este înfăţişată trupesc pentru înţelegerea noastră slabă, aşa cum Sf. Scriptură deschide chipul lui Dumnezeu şi al îngerilor.

     Biserica Ortodoxă a luptat şi luptă pentru a apăra Triumful cinstirii icoanelor şi pentru puritatea imaginii, împotriva pătrunderii elementelor străine, a artei laice şi a celei profane „nu doar pentru calitatea artistică a artei sale, ci şi pentru autenticitatea ei, nu pentru frumuseţe, ci pentru adevăr”.

                                          Protoiereu Ioan Lisnic