ISTORIA BISERICII
DIN GURA CĂINARULUI, FLOREȘTI
Biserica Sf. Cuv. Mc. Parascheva din s. Gura Căinarului.
Construită în 1816
Pe la mijlocul sec. al XVI-lea,
între două râuri – Căinări şi Răut – apar, până la confluenţa lor, primele locuinţe
de oameni. Din cauza deselor inundaţii locuitorii, casele cărora erau aşezate
la gura râului Căinări, au fost nevoiţi să-şi facă alte locuinţe, mai spre
nord, pe înălţimea unde se află astăzi satul Gura Căinarului. Prima atestare
documentară a satului s-a făcut în anul 1588, de aici, probabil, îşi începe
istoria vechea biserică.
La început a fost construită
din lemn, în partea de nord a satului şi purta hramul Sf. Ierarh Nicolae.
Despre ea se menţionează în recensământul judeţean din 1772-1773. Sfântul locaş
era aşezat pe locul unde astăzi trece calea ferată Floreşti-Bălţi. De la el au
rămas doar Sfânta Masă zidită într-un sarcofag de piatră care se păstrează până
prin anii ’70 ai secolului trecut, când a fost demolat pentru amenajarea
peronului gării. Această biserică le-a servit drept locaş de închinăciune credincioşilor
din localitate timp de trei secole.
În primii ani ai sec. al
XIX-lea s-a impus necesitatea de a construi o biserică nouă. Cu ajutorul
proprietarului Ioan Panaite, la o distanţă de 100 m de vechiul aşezământ a
început să fie construit din piatră actualul locaş sfânt, în formă de corabie.
La început a fost proiectat în stil moldovenesc – cu un turn mai mare şi unul mai
mic, dar din lipsa mijloacelor materiale s-a ajuns la o casă cu două turnuleţe.
Mai târziu, la vreo 6 m
de biserică a fost zidită clopotniţa. Atât biserica, cât şi clopotniţa au fost
acoperite cu şindrilă care a ţinut până la jumătatea secolului trecut. Cât a
durat construcţia bisericii nu se ştie, dar cunoaştem din unele documente că a
fost sfinţită în anul 1816 cu hramul „Sf. Cuv. Mc. Parascheva”. Noua cale
ferată, construită în 1890, ocoleşte biserica la o distanţă de circa 50 m .
Şirul slujitorilor altarului
bisericesc se pierde în sec. al XIX-lea. Până în anul 1867 Sfintele Slujbe au
fost oficiate de Preotul Teodor Uralschi. Din 1908 până în 1930 în slujba
bisericii se află Preotul Serghei Pereteatcov, venit de la Bălţi. Apoi sfânta
misiune este preluată de Părintele Nicanor Murafa din jud. Soroca, care în 1940
s-a refugiat în România.
În perioada anilor 1940-1946 se
pomeneşte de Părintele Grigore Culaciovschi. În 1946 se întoarce din detenţie
fostul paroh al bisericii din satul vecin Putineşti Pr. Alexandru Daşcheev şi
este numit paroh al bisericii din s. Gura Căinarului. Din 1962, când Pr.
Alexandru Daşcheev trece în lumea celor drepţi, biserica a rămas închisă timp
de 27 de ani. În această grea şi lungă perioadă construcţia sfântului locaş a
fost mult deteriorată. Totuşi s-au păstrat unele lucruri, graţie localnicilor,
care pe timp de noapte, în ascuns de autorităţi, reparau acoperişul spart.
În 1989, când am fost numit
paroh al acestei biserici, s-a efectuat reparaţia capitală, cu schimbarea
acoperişului clopotniţei. Târnosirea sfântului locaş după redeschidere a avut
loc pe 31 decembrie 1989 de către un sobor de preoţi. Astfel, în Biserica „Sf.
Cuv. Mc. Parascheva” din s. Gura Căinarului, r. Floreşti continuă să se
săvârşească Slujbele Divine întru slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea
credincioşilor.
Prot. Mitr. Grigore Lisnic
Biserica Sf. Cuv. Mc. Parascheva din s. Gura Căinarului.
Construită în 1816
Construită în 1816
Slujitori ai altarului bisericii din Gura Căinarului
Preotul Serghei Pereteatcov (1908-1930)
Preotul Alexandru Daşcheev (1946-1962)
Preotul Grigore Lisnic (1989-2006)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu