GRIJA FAŢĂ DE VIAŢĂ TREBUIE SĂ CUPRINDĂ ÎNTREAGA PERSOANĂ UMANĂ – TRUP ŞI SUFLET

GRIJA FAŢĂ DE VIAŢĂ TREBUIE SĂ CUPRINDĂ ÎNTREAGA PERSOANĂ UMANĂ – TRUP ŞI SUFLET

   Primul om creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, era perfect şi nemuritor. Exista o relaţie desăvârşită între trupul şi sufletul lui, ambele fiind nemuritoare şi între care nu era nici o contrazicere. Prin neascultarea poruncii dum-nezeieşti, omul decade din nemurirea trupului, instrument prin care a păcătuit şi este pedepsit cu moartea. Însă sufletul i-a rămas nemuritor ca la început. Trupul fiind pământ în pământ se întoarce, iar sufletul fiind suflarea lui Dumnezeu se întoarce la Creatorul său ca să dea socoteală de ceea ce a făcut în timpul vieţii sale pământeşti. Fiind superior trupului său muritor, sufletul stăpâneşte, dictează şi-l conduce pe om spre idealurile făurite de el sau descoperite lui de la Dumnezeu. Dar se poate întâmpla şi contrariul, adică ca trupul să dicteze şi sufletul să i se supună, în acest caz viaţa decade moraliceşte, fiind cuprinsă de păcat, trupul nu mai este un „templu” (I Cor. 6, 19), ci devine ca o închisoare pentru suflet.
   Relaţia care există între trup şi suflet este arătată la Sf. Ap. Pavel, care ne vorbeşte de „omul duhovnicesc” (I Cor. 2, 14), adică de nimicirea sau împuţinarea trupescului şi respectiv, de creşterea elementului spiritual în om. „Cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh – cele ale Duhului. Căci voinţa trupului este moartea, iar voinţa Duhului este viaţă şi pace” (Rom. 8, 5-6).
    Durata vieţii pământeşti a fiecărui om, fie mai lungă sau mai scurtă, este ca un termen de executare a ceea ce i s-a dat spre realizare, iar dacă omul va pierde timpul vieţii în plăcerile acestei lumi, bineînţeles că nu va putea executa în termenul cuvenit pentru dânsul cele ce i s-a dat spre realizare şi va primi, pe drept, pedeapsa meritată.
     Sf. Vasile cel Mare ne învaţă: „Moartea vine când s-au împlinit hotarele vieţii, pe care le-a fixat pentru fiecare din noi dreapta judecată a lui Dumnezeu, care vede dinainte ceea ce foloseşte pentru fiecare dintre noi”. Însă neluând în seamă sau necunoscând ce este de folos pentru trupul său, omul cade în atâtea boli şi patimi care-i scurtează viaţa. Să aruncăm măcar jumătate din grijile de prisos ale
lumii şi ale vieţii pentru a folosi acea osteneală şi acel timp pentru grijirea de sufletul nostru.
„Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26)
     Omul a fost făcut ca să fie fericit în această viaţă pământească şi nu este un osândit ca să-şi împlinească pedeapsa aici pe pământ, spre a putea intra apoi în viaţa cea de-a pururi fericită. Dacă însă nu toţi oamenii sunt fericiţi pe pământ, vina este a lor, deoarece s-au făcut robi ai păcatului. Şi pentru a ne întoarce de la acea cale pierzătoare pentru suflet, ni se trimit încercări. În această privinţă, găsim cuvânt de învăţătură la Sf. Ioan Gură de Aur care ne învaţă: „Prin suferinţă sufletul cel grozav şi urât se face strălucit şi frumos”. Şi ce bogăţie mai de preţ poate avea omul decât un suflet strălucit şi frumos?
      Bună sau rea, după cum ni se pare, viaţa trebuie trăită, chiar dacă nu-i înţelegem rostul, fiindcă o trăim numai o dată, primind-o ca moştenire de la Dumnezeu. „Viaţa este un teren de luptă! Vai de acela care nu va ieşi biruitor dintr-însa! Veşnică moarte, iată soarta lui” (Sf. Grigorie Teologul).
Numai prin mijloacele prin care dobândim fericirea, prin credinţă, dragoste şi nădejde în Dumnezeu, ne putem elibera de păcat, urmând Calea Crucii (Mc. 8, 34; Mt.10, 38) – unica cale care purifică sufletul şi trupul nostru pentru a deveni bineplăcuţi lui Dumnezeu atât în viaţa cea pământească cât şi în acea de veci!
   "Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit şi întreg duhul vostru (Harul lui Dumnezeu), şi sufletul şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos" (I Tes. 5, 23).

                                              Protoiereu Ioan Lisnic