MITROPOLITUL VISARION PUIU- 50 ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEȘNICE
Anii exilului. Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române
pentru Europa Occidentală
În luna august 1944, mitropolitul Visarion este însărcinat de Sf. Sinod să participe ca delegat al Patriarhiei Române la Zagreb, în Croaţia, la sfinţirea unui episcop ortodox.
După hirotonia de la Zagreb, fiind aproape de Viena, mitropolitul Visarion a mers la un control medical de specialitate. În ziua de 23 august 1944, mitropolitul se afla la Viena, în această nouă situaţie a hotărât să nu se mai întoarcă în ţară.
S-a aflat în Austria până în toamna anului 1945. Pleacă apoi în Italia, fiind găzduit la Institutul Don Calabria la Mănăstirea Maguzzano.
La 13 iunie 1947, mitropolitul Visarion pleacă în Elveţia și se stabileşte la aşezământul catolic Sonvico, din Lugano. Iar în anul 1949, fiind convins de unii reprezentanţi ai comunităţii române din Paris, se mută în Franţa. A locuit la Paris, Theoule, Draguignan şi în ultima parte a vieţii în localitatea Viels Maisons-Aisne, localitate pe Marna, la 96 de km Est de Paris.
În februarie 1946, Tribunalul Poporului îl condamnă pe mitropolitul Visarion Puiu „pentru crima de dezastrul ţării, prin răvăşire de crime de război, constând în faptul de a fi părăsit teritoriul naţional, punându-se în slujba hitlerizmului, atacând ţara prin scris şi prin grai... să sufere pedeapsa cu moartea”.
În sesiunea din februarie 1950, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a fost nevoit să trimită în mănăstiri, „verificându-li-se probabil dosarele”, un sobor întreg, în număr de 12 arhierei. La 28 februarie 1950, în aceeaşi sesiune, după ce a fost condamnat la moarte în contumacie de către Tribunalul Poporului, Sinodul bisericesc se vede silit a decide caterisirea mitropolitului Visarion.
Aflându-se în exil, mitropolitul Visarion a desfăşurat o activitate direcţionată spre mai multe obiective. A pledat pentru unitatea românilor din exil prin unire în credinţă.
Prin purtarea de grijă a mitropolitului, în 1945 a fost înfiinţată Eparhia Românilor din Europa de Vest. În calitate de conducător al acestei eparhii a contribuit spre înfiinţarea şi organizarea parohiilor spre unirea în jurul Bisericii a românilor risipiţi cu diferite concepţii politice, a organizat acţiuni de ajutorare a celor aflaţi în lagărele din Austria şi Germania.
În 1949, la cererea preoţilor şi a românilor strânşi în jurul capelei române din Paris, mitropolitul Visarion stabileşte reşedinţa eparhiei în capitala Franţei. După stabilirea reşedinţei la Paris, eparhia condusă de mitropolitul Visarion, aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor, purta denumirea de Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală. A contribuit spre organizarea şi extinderea eparhiei, cât şi spre unirea românilor aflaţi în exil.
Din Episcopia condusă de mitropolitul Visarion, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia şi Canada.
În iunie 1958, având o vârstă înaintată, dar şi din cauza intrigilor, de care cercurile politice comuniste se pare că n-au fost străine, Mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească la locuinţa sa din Viels Maison-Aisne. A trecut la cele veşnice la 10 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul romano-catolic din acea localitate, slujba înmormântării fiind oficiată de către doi preoţi ortodocşi ruşi.
În 1992, rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români, slujitori ai Bisericii. Pe lespedea de marmură de lângă crucea mormântului mitropolitului Visarion sunt încrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1878 – 10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns ...”, verset din Psalmul 136, arătând parcă neliniştea şi tristeţea mitropolitului, aflat departe de pământul natal.
Din motive prea bine cunoscute, aproape jumătate de secol au fost ţinute sub tăcere realizările marelui ierarh. Începând cu anul 1990, după reabilitarea de către Sf. Sinod, încep a apărea în presă materiale, sunt editate si lucrări, care vizează redescoperirea mitropolitului, care
și-a inchinat intreaga viață slujirii Bisericii.
Mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, școli bisericești, predicator si organizator al vieții monahale acestea sunt doar câteva repere din viața și activitatea ecleziastă a mitropolitului.
Protoiereu Ioan Lisnic
Mitropolitul Visarion Puiu împreună cu Don Calabria,
Mănăstirea Maguzzano
Catedrala Mitropolitană Română din Paris
Lespedea de marmură de lângă crucea
mormântului Mitropolitului Visarion Puiu
În luna august 1944, mitropolitul Visarion este însărcinat de Sf. Sinod să participe ca delegat al Patriarhiei Române la Zagreb, în Croaţia, la sfinţirea unui episcop ortodox.
După hirotonia de la Zagreb, fiind aproape de Viena, mitropolitul Visarion a mers la un control medical de specialitate. În ziua de 23 august 1944, mitropolitul se afla la Viena, în această nouă situaţie a hotărât să nu se mai întoarcă în ţară.
S-a aflat în Austria până în toamna anului 1945. Pleacă apoi în Italia, fiind găzduit la Institutul Don Calabria la Mănăstirea Maguzzano.
La 13 iunie 1947, mitropolitul Visarion pleacă în Elveţia și se stabileşte la aşezământul catolic Sonvico, din Lugano. Iar în anul 1949, fiind convins de unii reprezentanţi ai comunităţii române din Paris, se mută în Franţa. A locuit la Paris, Theoule, Draguignan şi în ultima parte a vieţii în localitatea Viels Maisons-Aisne, localitate pe Marna, la 96 de km Est de Paris.
În februarie 1946, Tribunalul Poporului îl condamnă pe mitropolitul Visarion Puiu „pentru crima de dezastrul ţării, prin răvăşire de crime de război, constând în faptul de a fi părăsit teritoriul naţional, punându-se în slujba hitlerizmului, atacând ţara prin scris şi prin grai... să sufere pedeapsa cu moartea”.
În sesiunea din februarie 1950, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a fost nevoit să trimită în mănăstiri, „verificându-li-se probabil dosarele”, un sobor întreg, în număr de 12 arhierei. La 28 februarie 1950, în aceeaşi sesiune, după ce a fost condamnat la moarte în contumacie de către Tribunalul Poporului, Sinodul bisericesc se vede silit a decide caterisirea mitropolitului Visarion.
Aflându-se în exil, mitropolitul Visarion a desfăşurat o activitate direcţionată spre mai multe obiective. A pledat pentru unitatea românilor din exil prin unire în credinţă.
Prin purtarea de grijă a mitropolitului, în 1945 a fost înfiinţată Eparhia Românilor din Europa de Vest. În calitate de conducător al acestei eparhii a contribuit spre înfiinţarea şi organizarea parohiilor spre unirea în jurul Bisericii a românilor risipiţi cu diferite concepţii politice, a organizat acţiuni de ajutorare a celor aflaţi în lagărele din Austria şi Germania.
În 1949, la cererea preoţilor şi a românilor strânşi în jurul capelei române din Paris, mitropolitul Visarion stabileşte reşedinţa eparhiei în capitala Franţei. După stabilirea reşedinţei la Paris, eparhia condusă de mitropolitul Visarion, aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor, purta denumirea de Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală. A contribuit spre organizarea şi extinderea eparhiei, cât şi spre unirea românilor aflaţi în exil.
Din Episcopia condusă de mitropolitul Visarion, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia şi Canada.
În iunie 1958, având o vârstă înaintată, dar şi din cauza intrigilor, de care cercurile politice comuniste se pare că n-au fost străine, Mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească la locuinţa sa din Viels Maison-Aisne. A trecut la cele veşnice la 10 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul romano-catolic din acea localitate, slujba înmormântării fiind oficiată de către doi preoţi ortodocşi ruşi.
În 1992, rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români, slujitori ai Bisericii. Pe lespedea de marmură de lângă crucea mormântului mitropolitului Visarion sunt încrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1878 – 10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns ...”, verset din Psalmul 136, arătând parcă neliniştea şi tristeţea mitropolitului, aflat departe de pământul natal.
Din motive prea bine cunoscute, aproape jumătate de secol au fost ţinute sub tăcere realizările marelui ierarh. Începând cu anul 1990, după reabilitarea de către Sf. Sinod, încep a apărea în presă materiale, sunt editate si lucrări, care vizează redescoperirea mitropolitului, care
și-a inchinat intreaga viață slujirii Bisericii.
Mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, școli bisericești, predicator si organizator al vieții monahale acestea sunt doar câteva repere din viața și activitatea ecleziastă a mitropolitului.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu