Sf. Împărtăşanie este cel mai mare dar pe care ni-l poate oferi Dumnezeu pe pământ

          Sf. Împărtăşanie este cel mai mare dar
 pe care ni-l poate oferi Dumnezeu pe pământ

    Sf. Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ale Bisericii Ortodoxe care mai poartă denumirea de Sf. Euharistie (din greacă-mulţumire).
    Dacă la celelalte taine creştinul primeşte harul divin într-un sens limitat, prin Sf. Împărtăşanie primim însăşi Izvorul harului. Sub înfăţişarea pâinii şi a vinului ne împărtăşim cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
    Cei ce primesc această sfântă taină trebuie sa fie pregătiţi şi vrednici, căci aşa ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „ Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar; Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă, şi bea, nesocotind trupul Domnului.” ( I Cor. 11, 28-29). La fel ne învaţă şi Sf. Părinţi. Sf. Împărtăşanie trebuie primită cu credinţă şi dragoste, căci ne este oferită de către Dumnezeu pentru „vindecarea sufletului şi al trupului”.
    Împărtăşindu-ne cu vrednicie ne vindecăm nu numai sufletul, ci şi trupul, întrucât Domnul nostru Iisus Hristos este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre.
    Un subiect foarte sensibil pus în discuţie, după părerea unora, este cum ar fi posibilă transmiterea unor infecţii prin linguriţa de la împărtăşanie. Din punct de vedere spiritual „Dumnezeu nu ar îngădui aceasta”. Totuşi unii specialişti , mai cu seamă din Apus, s-au declarat îngrijoraţi de metoda noastră de a distribui sfintele elemente euharistice. Unii sugerează ideea de a oferi împărtăşania în mod individual cu linguriţe de plastic. Altă metodă propusă spre a minimaliza o posibilă „transmitere” a infecţiei este de a cere credincioşilor să deschidă gura pentru ca preotul sa poată introduce fără a atinge saliva, sau ca cei bolnavi de o boală infecţioasă să primească împărtăşania după ceilalţi enoriaşi, la urmă. Asemenea inovaţii ar întâlni rezistenţă din partea unor credincioşi, căzând în necredinţă. În două mii de ani de existenţă a Bisericii nu s-au semnalat cazuri de transmitere a vreunei boli pe această cale.
    Chiar şi în perioadele devastatoare de epidemii preoţii s-au diaconii care au consumat Sf. Împărtăşanie n-au fost atinşi de boală într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei.
    Din punct de vedere al medicinii, specialiştii în domeniu socot „riscul infecţiei după contact oral cu lucruri contaminate prin salivă în cantitate nesemnificativă, ar fi neglijabil”. Iar în revista New-York Times în 1995 a fost publicat un material prin care s-a demonstrat ca făcându-se unele probe ca în cazul Sf. Împărtăşanii, specialiştii au ajuns la concluzia că microbii potenţiali care cauzează boala supravieţuesc numai pentru puţin timp în vin şi n-au putut fi puşi în evidenţă în nici un caz. Adică practic riscul acesta nu există.
   „Dumnezeu nu îngăduie aceasta”, dar nu ca răspuns la credinţa celui ce se împărtăşeşte, ci pentru că atât din punct de vedere obiectiv cât şi ontologic, elementele euharistice sunt Trupul şi Sângele Domnului preamărit, aşa cum ne învaţă Sf. Ioan Damaschin:„Pâinea şi vinul nu sunt doar simboluri ale Trupului şi Sângelui lui Hristos, ci Trupul îndumnezeit al Domnului Însuşi”. Iar Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu afirmă că Sf. Împărtăşanie „este leacul nemuririi”.Împărtăşirea cu Sf. Taine pentru cei ce se apropie de Sf. Potir este „spre tămăduirea (vindecarea) sufletului şi al trupului …spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”

Bibliografie
* Învăţătură de credinţă ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti 2000
* Pr. Prof. Dr. John Brech, Darul sacru al vieţii, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2001
* Dr. George stan, Teologie şi bioetică, Ed. Bisericii Ortodoxe, Alexandria, 2001
                                                              
                                                                              Protoiereu Ioan Lisnic