MISIUNEA ORTODOXĂ DIN JAPONIA. ARHIMANDRITUL ANATOLIE (CHIHAI) – UNUL DINTRE „APOSTOLII” CREŞTINĂRII JAPONIEI

MISIUNEA ORTODOXĂ DIN JAPONIA.

ARHIMANDRITUL ANATOLIE (CHIHAI) – UNUL DINTRE „APOSTOLII” CREŞTINĂRII JAPONIEI

Biserica Ortodoxa din Japonia a luat fiinţă graţie muncii neobosite a membrilor Misiunii Orto­doxe. Unul dintre marii misionari care a răspândit creştinismul în Japonia a fost Arhimandritul Anatolie (Chihai), originar din Basarabia. Despre drumul parcurs de acest slujitor al Domnului şi despre cei care au con­tribuit la această evan­ghelizare dorim să vă vorbim în continuare. Dar să le luăm pe rând pe toate.

Arhiepiscopul Nicolai (Kasatkin) – apostolul Japoniei

Absolvent al Academiei Teologice din Petersburg, tânărul ieromonah Nicolai (Kasatkin), conform hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, este numit în 1861 slujitor al bisericii de pe lângă Consulatul Rus în Japonia.

În drumul său lung, care a durat aproape un an, s-a întâlnit cu „luminătorul Siberiei”, Arhiepiscopul de Kamciatka Inokentie (Veniaminov), cu o bogată practică misio­nară, de la care a primit preţioase sfaturi pentru activitatea sa.

Sosind la Hakodate, unde se afla biseri­ca Consulatului, tânărul ieromonah s-a cioc­nit cu mari greutăţi. Japonezii, fiind în majo­ritate sintoişti, budişti şi confucianişti, consi­derau pe străini drept răufăcători, iar creşti­nismul – o sectă periculoasă şi interzisă. Dar cea mai mare dificultate era necunoaş­terea limbii şi a obiceiurilor băştinaşilor. „Petreceam mult timp, folosind diferite me­tode pentru a învăţa această limbă grea, însă prin răbdare şi muncă enormă am în­fruntat toate greutăţile”, îşi amintea Arhiepiscopul Nicolai. Odată cu însuşirea limbii a început să cunoască temeinic şi reli­gia, istoria şi literatura japoneză.

Primul japonez convertit la creştinism a fost preotul budist Savabe, în 1865. Acesta, după lungi discuţii cu ieromonahul Nicolai, l-a rugat să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Peste un an Savabe l-a adus la învăţătură pe prietenul său medicul Sakai, iar peste puţin timp  şi pe un alt prieten de­-al său Urano. Părintele Nicolai nu s-a silit să-i boteze pe primii săi ucenici, ci le-a dat posibilitatea să cunoască mai bine credinţa, ferindu-i totodată şi de prigoană (pe atunci în Japonia era în vigoare legea condamnării cu moartea pentru primirea credinţei creşti­ne).

După trei ani de la convertirea primului japonez, ieromonahul Nicolai desfăşura lecţii de catehizare cu aproape douăzeci de japonezi, care doreau să primească cre­dinţa creştină.

Rezultatele activităţii misionare erau îm­bucurătoare, dar ieromonahul Nicolai nu se mulţumea cu atât şi recunoştea că activita­tea sa individuală nu era suficientă pentru dezvoltarea unei activităţi misionare mai ample. În 1869, venind la Petersburg, a înş­tiinţat Sfântul Sinod despre rezultatele acti­vităţii sale în Japonia. În 1870, pentru merite deosebite, a fost ridicat la rangul de arhi­mandrit şi numit şef al nou-înfiinţatei Misiuni Ortodoxe din Japonia. În 1871 s-a întors în Japonia, unde a găsit comunitatea creştini­lor formată din 50 de membri şi condusă de ucenicii săi – Pavel Savabe, Ioan Sakai şi Iacov Urano. Dintre toţi mai plin de râvnă în a vesti credinţa în Hristos în toată Japonia era Pavel Savabe. Pentru aceasta, însă, erau insuficiente puteri şi mijloace. Unicul ajutor şi membru al Misiunii Pr. Grigore Voronţov s-a îmbolnăvit şi a fost nevoit să revină în Rusia. Arhimandritul Nicolai rămâ­ne singurul membru al Misiunii.

După lungi aşteptări, în 1872 vine în Japonia noul membru al Misiunii –Ieromonahul Anatolie (Chihai).
Arhimandritul Anatolie (Chihai) – membru al Misiunii Ortodoxe 
din Japonia

S-a născut în s. Tărăsăuţi, jud. Hotin în familia lui Dimitrie Chihai, administratorul boierului Sturza din Noua-Suliţă, jud. Hotin. Şi-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Chişinău, de unde pleacă în 1865, fără şti­rea părinţilor, la Muntele Athos, primind că­lugăria în Mănăstirea Zografu. Îşi continuă studiile la Academia Teologică din Kiev. După absolvire, aflând despre starea Misiunii din Japonia şi scopurile ei, cere bi­necuvântarea Sfântului Sinod pentru „înro­larea” în rândurile acesteia.

Sosind în Japonia, a reuşit în mai puţin de un an să înveţe limba niponă, astfel încât putea să propovăduiască localnicilor. Când ieromonahul Anatolie de acum era gata să-­şi îndeplinească îndatoririle de misionar, Arhimandrutil Nicolai pleacă la Tokio pentru a înfiinţa un nou centru creştin.

În acea perioadă la Hakodate a început valul de prigoană împotriva creştinilor, care a constituit o încercare serioasă pentru iero­monahul Anatolie, dar şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă din Japonia.

La 24 aprilie 1872, în sâmbăta din Săptămâna Luminată, bătaia clopotelor, ca­re după tradiţia rusă a durat o săptămână, a adunat în biserica ortodoxă o mulţime de ja­ponezi. Cei sosiţi primeau de la cateheţi învăţătură despre credinţa ortodoxă. Acest sunet îndelungat de clopote a servit drept motiv de prigoană din partea autorităţilor. Cateheţii au fost întemniţaţi, iar creştinii ca­re ocupau posturi de conducere au fost iz­goniţi din Hakodate. La fel, au fost prigoniţi creştinii din Sendai, fiind întemniţaţi îm­preună cu catehetul Pavel Savabe. „Această prigoană a servit, prin voia lui Dumnezeu, la întărirea credinţei, cei care o aveau în gând trecuse în inimă”, îşi amintea Arhiepiscopul Nicolai.

În 1873 vechile legi de prigoană a creşti­nilor au fost suspendate şi în Japonia a apă­rut posibilitatea propovăduirii credinţei în Hristos fără teama prigoanei. Pentru săvârşirea Sfintelor Slujbe în limba niponă trebuiau traduse cărţile de cult necesare. Această sarcină cădea pe umerii membrilor Misiunii. Au fost traduse Sfânta Scriptură şi cărţile liturgice necesare. Dar pentru ca să poată fi cântate cântările bisericeşti, era ne­voie de un specialist, cântăreţul bisericii din Hakodate trecându-se din viaţă. La propu­nerea Ieromonahului Anatolie soseşte în Japonia fratele său Iacob, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău şi al Conservatorului din Moscova. Sub condu­cerea Arhimandritului Nicolai, Iacob Chihai aşează pe note cântările Privegherii, ale Liturghiei şi ale altor trebuinţe bisericeşti. Tânărul Iacob se căsătoreşte aici cu Elena Savabe, de origine japoneză. Între anii 1874-1887 a fost cântăreţ şi catehet în Osaka.

În 1875 au fost hirotoniţi din rândul japo­nezilor primul preot Pavel Savabe şi primul diacon Ioan Sakai de către Episcopul Pavel de Kamciatka, sosit la Hakodate. În 1878 în Catedrala din Vladivostok au fost hirotoniţi încă cinci japonezi de către Episcopul de Kamciatka Martinian. După hirotonie Pavel Savabe este numit misionar în Sendai, iar Ieromonahul Anatolie se mută la Osaka, un­de organizează un nou centru misionar cu biserică, o casă misionară şi o şcoală catehetică. Apoi se transferă la Tokio şi îm­preună cu Arhimandritul Nicolai înfiinţează centrul Misiunii Ortodoxe. În 1878 este în­fiinţat primul Seminar Teologic, o şcoală catehetică pentru pregătirea de predicatori şi cateheţi japonezi, la fel o şcoală ortodoxă de fete. Tot în acest timp apare şi publicaţia religioasă „Kyokai Hochi” („Vestitorul biseri­cesc”).

În 1878 în Japonia erau circa 500 de creştini ortodocşi în aproape 100 de loca­lităţi, iar în 1886 numărul lor a crescut până la 12000. Într-o scrisoare adresată unei feţe bisericeşti din Petersburg, Ieromonahul Anatolie povesteşte cum s-a sărbătorit Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului în Japonia, vorbind totodată despre răspân­direa creştinismului în această ţară. El mai roagă să fie ajutat la construcţia Catedralei Ortodoxe din Japonia. „Un viitor măreţ aş­teaptă Biserica Ortodoxă japoneză, dacă ea va fi susţinută mai ales în construcţia cate­dralei. De aceea vă rog ca să interveniţi pentru adunarea ofrandelor pentru construcţie, deoarece noi botezăm anual sute de japonezi... Alte ştiri: Nu demult s-a promulgat de către împărat „Legea repaosului duminical” în toate instituţiile publice şi şcolare, „Legea monogamiei”, „Legea pen­tru abrogarea pedepsei corporale”. Câţiva creştini au fost aleşi de popor în Parlamentul japonez. Chestiunea apropierii lor de creştinism progresează. Rugăm nu­mai să fim ajutaţi în această vreme critică de a ne construi catedrale...”.

În altă scrisoare a Ieromonahului Anatolie adresată în 1880 surorii sale Maftiţa Balac din Chişcăreni se arată: „Peste un an, dacă Domnul va dărui sănătate, ne­greşit ne vom vedea, pentru că la sfârşitul anului acestuia eu socotesc că am concediu pe vreo 6-8 luni de zile, atunci şi Iacob cu Elena şi cu copiii vom veni. Iacob acuma a primit învoire să se ducă în Rusia, dar el aş­teaptă să ne ducem la un loc”.

Ieromonahul Anatolie a întreţinut o bo­gată corespondenţă cu surorile sale Marta şi Olimpiada, dar şi cu nepoata sa Eufrosinia Rădăuţeanu. Din păcate, aceste scrisori nu s-au păstrat.

Datorită activităţii sale deosebite Ieromonahul Anatolie (Chihai) este ridicat la rangul de arhimandrit. A fost un colaborator fidel al Misiunii Ortodoxe, care aducea tot mai multe roade în propovăduirea Evangheliei. Îmbolnăvindu-se în 1892, după 20 de ani de activitate în Japonia, se întoar­ce la Petersburg, unde la 28 noiembrie 1893, trece în lumea celor drepți.

Biserica Ortodoxă din Japonia ridicată la rangul de Episcopie

În 1880 Arhimandritul Nicolai, fiind chemat la Petersburg, conform hotărârii
Sfântului Sinod, este hirotonit episcop pentru Misiunea Ortodoxă din Japonia. Primind ajutoare pentru construcţia Catedralei din Tokyo, se realizează una din vechile sale dorinţe. Construcţia Catedralei, care a devenit simbolul ortodoxiei din capitala Japoniei. Catedrala a fost sfinţită în 1891 cu hramul „Învierea Domnului”.

În 1884 Guvernul japonez emite un de­cret, prin care sintoismul şi budismul, religii de stat până la acel moment, au fost lipsite de aceste drepturi şi, prin urmare, se acordă libertate tuturor religiilor existente. Acesta era primul pas în obţinerea deplinei libertăţi pentru propovăduirea credinţei creştine. Noua Constituţie din 1889 consfinţea pentru creştini dreptul de a trăi în egalitate cu cele­lalte religii naţionale. Făcând referinţă la acest act istoric, Episcopul Nicolai scria: „Din partea autorităţilor japoneze nu mai există nici o piedică pentru propovăduirea cuvântului Evangheliei. Slăvit să fie Domnul! Şi să ne ajute ca lumina Evangheliei să lumineze întreaga ţară”.

Între anii 1892-1893, după numeroase călătorii în ţară, Episcopul Nicolai rămâne mulţumit de lucrările misionare ale creştini­lor. În fruntea fiecărei comunităţi mai mici era câte un catehet. Fiecare 8-10 comunităţi se aflau în grija unui preot. Datorită muncii depuse de membrii grupurilor misionare, numărul credincioşilor creştea. La începutul sec. XX numărul lor a ajuns la circa 33000 cu 260 de comunităţi, 40 de clerici şi 145 de cateheţi, în majoritate japonezi. Pentru în­drumarea creştinilor din Japonia se tipăresc două reviste, se înfiinţează un comitet de traducători pentru traducerea cărţilor reli­gioase necesare în limba niponă.

În 1908, datorită activităţii sale deosebi­te, Episcopul Nicolai a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Japoniei, fiind dar înaintat în vârstă, Sfântul Sinod îl numeşte vicar pe Episcopul Serghei (Tihomirov), rectorul Academiei Teologice din Petersburg.

În ultimii săi ani de viaţă arhiepiscopul s-a ocupat mai mult de traducerea cărţilor de cult. Astfel, au fost editate în limba niponă Octoihul, Triodul şi Penticostarul. La 3 fe­bruarie 1912 Arhiepiscopul Nicolai al Japoniei trece în lumea celor drepţi şi este înmormântat la Tokyo. În 1970 a fost canoni­zat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse şi trecut în ceata sfinţilor, cu ziua de pomeni­re 3/16 februarie.

                                        Protoiereu Ioan Lisnic