Învierea morților la Judecata de Apoi, sau cum savantul Newton a demonstrat acest adevăr învățăceilor săi

 

        Învierea morților la Judecata de Apoi,
      sau cum savantul Newton a demonstrat
              acest adevăr învățăceilor săi          

 

Foarte mulţi savanţi cu renume mondial au fost şi profund religioşi: fizicianul şi matematicianul francez Ampere, fondatorul electrodinamicii, fizicianul francez Becquerel, care a făcut descoperiri In termoelectricitate, matematicianul şi fizicianul francez Pascal – fondatorul hidrostaticii, matematicianul german Gauss, care a adus contribuţii importante în matematică, astron­omie şi în fizică, în domeniul magnetis­mului terestru; fizicianul italian Volta, unul din fondatorii ştiinţei despre elec­tricitate ș.a.

Marele savant Isaac Newton, se spune că îşi descoperea capul ori de câte ori auzea pronunţându-se nu­mele lui Dumnezeu. Fiind încă în viaţă, a pregătit piatra care trebuia să fie aşezată pe mormântul său, incrustând pe ea numele său şi numindu-se rob al lui Dumnezeu.

Odată, niște studenți l-au întrebat pe Newton cum de el, un om atât de învățat, poate crede în învierea morților la Judecata de Apoi, doar trupurile lor au putrezit, s-au descompus în praf și cenușă amestecându-se cu pământul. Savantul a luat puțină țărână, a pus-o pe masa laboratorului său și a amestecat-o cu niște pilitură de fier, apoi le-a cerut studenților să despartă fierul de pământ. „Așa ceva este imposibil!”, au zis ei. Newton a zâmbit, a luat un magnet cu care, în câteva clipe a extras particulele de fier din țărână. Apoi le-a zis învățăceilor săi: „Dacă eu pot face așa ceva, atunci cu atât mai mult și Dumnezeu, Făcatorul cerului și al pământului, care a făcut lumea și oamenii, poate să adune la sfârșitul vremurilor toate particulele corpului nostru și să-l învie!”   

                                          ***

Din punct de vedere teologic, prin înviere se înţelege reconstituirea trupului omenesc din elementele din care a fost compus şi revenirea lui la viaţă, prin unirea lui din nou cu sufletul împreună cu care a trăit pe pământ. Cu toată identitatea materială, trupurile înviate se vor deosebi de cele de pe pământ, căci vor fi la fel cu trupul înviat al Mântuitorului, adică vor fi spiri­tuale, nestricăcioase şi nemuritoare, fără infirmităţi. Aceste însuşiri nu vor avea decât trupurile celor drepţi şi nu toate în aceeaşi măsură. Trupurile celor păcătoşi vor fi nu­mai nemuritoare şi nu vor avea nici una din celelalte daruri ale spiritualităţii.

 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic