Preotul Meletie Ivanov-martirizat în Joia Mare din Săptămâna Patimilor Domnului
Meletie Ivanov s-a născut în anul 1852, în familia
preotului Avacum Ivanov de la biserica din Selemet, jud. Bender. A învățat
întâi la școala din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău,
promoția anului 1875. Tot în acel an a fost hirotonit preot slujind întâi la
Biserica ”Înălțarea Sf. Cruci” din satul Solonceni, jud. Orhei. La data de 4
martie 1878, potrivit cererii înaintate a fost transferat la Biserica ”Sf. Arh.
Mihail” din satul Mihailovca, jud. Bender (în perioada anilor 1776-1812, cât și în perioada
interbelică localitatea s-a numit Bahmutea, în prezent – Mihailovca, r.
Cimișlia).
Preotul Meletie Ivanov
a păstorit credincoșii din Mihailovca până la sfârșitul lunii martie 1917,
fiind martirizat în Joia Mare din Săptămâna Patimilor Domnului. La data de 30
martie/ 12 aprilie, după oficierea slujbei deniei din Joia Mare, preotul,
împreună cu paraclisierul bisericii se întorceau acasă. Ajunși la locuința
preotului, paraclisierul și-a continuat calea spre casa sa. La scurt timp după
despărțire, paraclisierul „a auzit în urmă niște strigăte înăbuțite și zgomot
în curtea preotului”. Întorcându-se în grabă nu l-a mai găsit pe preot a găsit
în fața casei numai pălăria și bastonul lui. La chemarea paraclisierului, s-au
adunat locuitorii satului și după lungi căutări au găsit trupul neânsuflețit al
preotului în fântana din curtea casei parohiale. „Cînd l-au scos afară din
fundul fântânii, părintele Meletie avea capul despicat în două de un corp
tăios, sabie, ori tesac din cele groase și late”. În urma cercetărilor
efectuate așa și nu au mai fost găsiți asasinii. Locuitorii satulu presupuneau,
că preotul lor ar fi fost asasinat de către soldații ruși caucazieni, sau de
către soldați din divizia sălbatică de tunguști care staționau în preajma
comunei.
În anul 1917, Sf. Înviere a Domnului s-a serbat pe data
de 2/15 aprilie, iar Slujba de înmormântare a preotului martir a fost oficiată
la 4/ 17 aprilie, în ziua de marți din
Săptămâna Luminată. Părintele Meletie Ivanov a fost înmormântat în curtea
bisericii din Mihailovca, unde a slujit timp de aproape 4 decenii.
Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși în închisorile
comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și
Transnistria, Iași, Editura
Stef, 2022, p. 170-171.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu