ÎPS Efrem Enăcescu, din activitatea sa de arhipăstor al Mitropoliei Basarabiei

  

ÎPS Efrem Enăcescu, din activitatea sa de arhipăstor al Mitropoliei Basarabiei

În calitatea sa de conducător al Bisericii basarabene, ÎPS Efrem Enăcescu, într-o perioadă scurtă de timp, “cu un calm rar, cu un tact neobișnuit și cu o energie rară”, a știut să instaureze ordinea, liniștea și pacea în toate domeniile vieții eparhiale. A efectuat numeroase vizite pastorale, a sfințit biserici și a propovăduit la diferite solemnități bisericești și naționale. Sub îndrumarea sa arhipăstorească, s-a intensificat activitatea pastorală și misionară, în toate școlile primare se preda religia, se organizau conferințe în cadrul Cercurilor pastorale, aproape în toate parohiile se activa în cadrul căminelor culturale. Au dispărut orice neînțelegeri pe tema calendarului îndreptat, se activa și în direcția misionară, cu scopul readucerii celor rătăciți la dreapta credință. O altă preocupare a ierarhului era buna organizare a vieții mănăstirești, cât și întroducerea unui duh de viață activă monahicească.

***

Fostul Mitropolit al Basarabiei, din cauza ultimii sale funcții, nu era agreat de noile autorităţi politice comuniste din România. Patriarhul Nicodim Munteanu a încercat să îl reabiliteze în faţa noilor autorităţi, numindu-l în 1947, spiritual al Internatului Teologic din Bucureşti. Începând cu anul 1948, Mitropolitul Efrem a fost stareţ la Mănăstirea Cernica. Cei de la securitate îl suspectau, cum că starețul mănăstirii, „grupează elemente anticomuniste şi antisovietice refugiate din Basarabia”. În anul 1952, din cauza presiunilor regimul comunist, ierarhul a fost pensionat, locuind în continuare la  Mănăstirea Cernica. Trece la Domnul la 5 decembrie 1968, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.

 

                                             Protoiereu Ioan Lisnic

                         

(Rezumat; Materialul respectiv va fi publicat în curând, într-o monografie închinată marelui ierarh)  

 

 

 

Ofițerul de marină Nicolae Gulac-Artimovschi – descendent al dinastiei boerilor Panaioti, stabiliți în Basarabia

Ofițerul de marină Nicolae Gulac-Artimovschi –
descendent al dinastiei boerilor Panaioti,
stabiliți în Basarabia

Nicolae Gulac-Artimovschi a fost decorat de către Regatul Greciei 

cu distincția “Crucea de Aur a Ordinului Mântuitorului”.

Între ofițerul basarabean-Artimovschi, nepotul proprietarului de viță nobilă Nicolae Panaioti și Marele Duce Gheorghii Alexandrovici, fiul împăratului rus, Alexandru al III-lea și fratele viitorului împărat, Nicolai al II-lea, s-a cultivat o adevărată prietenie. Mai târziu Artimovschi devine adjutant al fiului împăratului, deoarece ofițerul basarabean îngrijea de Țarevici, care se îmbolnăvi-se grav de tuberculoză. Această prietenie avea să-l coste scump pe Artimovschi. Petrecând mai mult timp împreună cu Țarevici, s-a infectat și el de tuberculoză.

Nicolae Gulac-Artimovschi s-a născut la 21 noiembrie 1864, în familia lui Cleonic Gulac-Artimovschi, reprezentant al unui vestit neam din Ucraina, vicepreședintele Judecătoriei Penale din Chișinău și a Ecaterinei (Panaioti), fiica proprietarului de viță nobilă Nicolae Panaioti, ctitorul bisericii din localitatea Putinești, jud. Soroca. Nou-născutul a fost botezat la 6 decembrie, în Biserica “Sf. Pavel Tebeul” a spitalului zemstvei din Chișinău de către preotul Vasile Cazachevici, având nași pe căpitanul de viță nobilă Gavriil Catacazi și principesa Ecaterina Ghica[1].

La 19 octombrie 1865, Ecaterina (Panaioti) Gulac-Artimovschi, fiind bolnavă de tuberculoză a decedat, la vărsta de 33 de ani. Slujba înmormântării a fost oficiată la data de 21 octombrie, în Biserica “Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău, ulterior fiind înmormântată în cimitirul orășenesc[2]. Nicolae a fost crescut de mama lui vitregă, de Victoria (Kazimir), fiica altui  proprietar basarabean de viță nobilă, Constantin Kazimir, cu care s-a recăsătorit Cleonic Gulac-Artimovschi.

Tânărul Nicolae și-a petrcut copilăria în Basarabia. A învățat la Kiev, apoi a urmat studiile la Școala Navală și Academia de Marină din Petersburg. După absolvirea studiilor devine ofițer de marină, a publicat mai multe lucrări de specialitate[3]. La 27 aprile 1895 a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, gr. III”[4] și la 24 iulie același an, a fost decorat de către Regatul Greciei cu distincția “Crucea de Aur a Ordinului Mântuitorului”[5].

În iulie 1890, pe fregatul care își începea călătoria din Kronstadt și ținea direcția prin Marea Baltică, Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, printre membrii echpajului era ofițerul de marină Nicolae Gulac-Artimovschi, dar și un alt ofițer, Marele Duce Gheorghii Alexandrovici, fiul împăratului rus, Alexandru al III-lea și fratele viitorului împărat, Nicolai al II-lea[6]. Între ofițerul basarabean-Artimovschi și Marele Duce s-a cultivat o adevărată prietenie. Mai târziu Artimovschi devine adjutant al fiului împăratului[7], deoarece ofițerul basarabean îngrijea de Țarevici, care se îmbolnăvi-se grav de tuberculoză.

Despre prietenia celor doi ofițeri de marină, cât și despre tragicul eveniment care i-a cauzat îmbolnăvirea Marelui Duce, se amintește în romanul principesei Olga Bebutova – ”Inima Țareviciului” (Сердце Царевича). Potrivit informației selectate din roman, în timpul unei călătorii pe mare, Gheorghii Alexandrovici s-a urcat pe catargul fregatei și pierzând echilibrul a căzut de la acea înălțime pe punte. Se spune că și-a zdruncinat plămânii și că de la acea căzătură i se trăgea îmbolnăvirea. A fost consultat de cei mai buni medici din lume, a fost dus în țările calde de peste mări, însă fără nici un rezultat, nici medicamentele, nici aerul cald nu i-au îmbunătățit sănătatea. Atunci, potrivit sfatului unui profesor în medicină, s-a încercat tratamentul cu aer rece, bolnavul fiind însoțit îmtr-o localitate din Caucaz și anume la Abastumani, Georgia. Familia țarului a construit în acea localitate o vilă și căteva locuințe pentru cel bolnav și personalul care îl însoțea. Peste ceva timp sănătatea Țareviciului puțin se îmbunătăți-se[8].

La Abastumani, Marele Duce a fost însoțit de prietenul său, Nicolae Gulac-Artimovschi. Această prietenie avea să-l coste scump pe ofițerul basarabean. Petrecând mai mult timp împreună cu Țarevici, s-a infectat și el de tuberculoză[9]. Membrii familiei împărătești îl trimit pe Artimovschi la tratament în Algeria. Neavând nici o scăpare își încheie drumul vieții pământești la 4 februarie 1898, la vârsta de 33 de ani. A rugat înainte de moarte să nu i se spună Țareviciului cauza morții sale, ca să nu simtă remușcări pentru prietenul său decedat. Trupul neînsuflețit al nobilului basarabean a fost adus din Algeria și a fost înmormântat în cimitirul central din Chișinău[10].

Drumul din Algeria până la Chișinău a durat timp de 28 de zile. La data de 3 martie, sicriul cu rămășițele pământești ale adjutantului Moștenitorului Țesarevici, Magestății Sale Imperiale, Gheorghii Alexandrovici, locotenent Nicolae Cleonicovici Gulac-Artimovschi a fost așezat pentru rugăciune în Catedrala din Chișinău. Slujba înmormântării a fost oficiată de către clericii catedralei, preotul Nicolae Vasilevschi și diaconul Pavel Lisinschi. Apoi răposatul a fost petrecut în procesiune până la cimitirul orașului, unde a fost înmormântat în cavoul familiei[11].

Peste un an de la decesul lui Artimovschi, la Abastumani, moare și prietenul său, Marele Duce Gheorghii Alexandrovici.

                                            Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 167, f. 654.
[2]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 173, f. 575.
[3]Gheorghe G. Bezviconi. Contribuții la istoria boierimii basarabene. Boierii Kazimir. În: “Din trecutul nostru”, revistă istorică, nr. 17-20, februarie-mai 1935, p. 36-37.
[4]“Морской Сборникъ”. Санктпетербургъ. Типографiя Морскаго Министерства в Главномъ Адмиралтействъ, 1895, nr. 6, июнь, стр. 5.
[5]Idem, 1895, nr. 9, сентябрь, стр 5-6.
[6] В бозе почившiй Наследник Цесаревичъ и Великiй Князь Георгiй Александровичъ. Его жизнь и погребение. Москва. Типо-литографiя, Издание Н. И. Короткова, 1899, стр. 8-9.
[7]Дневники императора Николая II: Том I, 1894-1904. Пятница, 3-го февраля 1895. Sursa: https://litresp.ru/chitat/ru/%D0%9D/nikolaj-ii/dnevniki-imperatora-nikolayaii-tom-i-1894-1904#
[8]Кн. Ольга Бебутова. Сердце Царевича (Абастуманъ). Роман. Издательство Ольга Дьякова и Ко., 1923, Берлинъ, стр 7-9.
[9]Gheorghe G. Bezviconi. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. București. Fundația Regele Carol I, 1940, p. 102.
[10]Gheorghe G. Bezviconi. Legăturile familiale ale lu A. C. Cuza cu Basarabia. În: “Cetatea Moldovei”, Anul III, vol. V, nr. 5, 1942, p. 163-164.
[11]ANRM, F. 211, inv. 11, d. 294, f. 57.

Surorile Cazimir: Elena Calmuțchi și Victoria Gulac-Artimovschi

Ieromonahul Nifon Andrusevici - acuzat de activitate antisovietică

Ieromonahul Nifon Andrusevici -
acuzat de activitate antisovietică

Viitorul ieromonah Nifon, cu numele de mirean Artemie Andrusevici, s-a născut în anul 1905 în Regiunea Viniţa, în familia unui cântăreţ bisericesc. A fost hirotonit în treapta de ieromonah în anul 1930 şi repartizat la Lavra din Kiev. În 1934 a fost transferat paroh într-o localitate din Regiunea Vologda, apoi în Regiunea Reazan, unde la 5 noiembrie 1937 a fost arestat. Troica specială NKVD din Reazan l-a condamnat la zece ani de lagăr pentru activitate antisovietică. După eliberare se întoarce în locurile natale, apoi vine în RSSM şi, la 1 septembrie 1948, este numit slujitor şi duhovnic la Mănăstirea „Călărăşeuca”.

În următorul an, la 27 februarie 1949, părintele Nifon Andrusevici a fost arestat. Era învinuit, ca şi în 1937, de activitate antisovietică. Consfătuirea Specială de pe lângă Ministerul Securităţii de Stat a URSS a decis expulzarea lui Artemie Andrusevici şi stabilirea domiciliului forţat în Regiunea Novosibirsk. A fost reabilitat abia peste cinci decenii, la 1 aprilie 1996.

Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Centinarul Marii Uniri, 1918-2018, Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 29.

Apariție editorială: Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria

Apariție editorială:
Clerici ortodocși în închisorile comuniste: 
Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria

LISNIC, IOAN. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria / Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2022, 383 p.: ISBN 978-606-028-829-9. 

 

Prezentul studiu contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău, Odesa și Ismail și a surselor edite disponibile, la o mai bună cunoaștere a cazurilor indiviuale de persecutare ale clericilor și credincioșilor ortodocși care au fost prigoniți de regimul comunist pentru credința lor. Arhivele sovietice ascund numeroase dosare ale preoților arestați, urmăriți și martirizați, al cărora număr rămâne necunoscut.

Lucrarea dată este a treia dintr-o serie de volume ce redau biografiile clericilor și credincioșilor ortodocși persecutați de regimul sovietic. Fiecare din volumele amintite vine să facă cunoscute persecuțiile împotriva credincioșilor ale căror dosare arhivistice au fost identificate și studiate de autor pănă la data publicării. În primul volum sunt prezentate cazurile a trei sute douăzeci de victime ale regimului sovietic. Al doilea volum redă alte șaizeci de biografii ale martirilor închisorilor comuniste, iar prezenta lucrare include informații despre peste o sută șaizeci de preoți despre care autorul a aflat din dosarele identificate recent.

Această lucrare este o continuare a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste și a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, semnate de același autor și editate în 2018 și 2019. În prezenta ediție sunt reconstituite biografiile clericilor și credincioșilor din Basarabia, nordul Bucovinei, RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și a clericilor basarabeni rămași după 1918 în stânga Nistrului. La fel, volumul include și biografiile completate a altor 26 de preoți și credincioși despre care s-a scris în primul și al doilea volum.

Numărul și distribuția cronologico-geografică a credincioșilor amintiți în prezenta lucrare este influențată de caracterul și conținutul surselor disponibile, însă considerăm că redarea succinta a unor cazuri reprezentative din punct de vedere regional și cronologic contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care a avut loc persecutarea credincioșilor de către regimul sovietic în Transnistria, Basarabia și Bucovina.

Fondurile documentare ale Arhivei Naționale a Republicii Moldova conțin un număr de aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău. În baza acestor dosare autorul a identificat numeroase cazuri de persecutare a preoților și credincioșilor, arestați sau executați de regimul comunist. Prezenta lucrare nu este exhaustivă, ca să prezinte numele tuturor celor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul sovietic. Urmează să fie cercetate și în continuare arhivele pentru a identifica și a fi scoase din anonimat numele tuturor care au pătimit pentru credința în Hristos. Sunt necunoscuți pentru noi dar cunoscuți de Dumnezeu. O parte dintre ei, cu siguranță vor fi canonizați de Biserică și trecuți în rândul sfinților. Cunoscând viața și faptele lor să le urmăm credința.   

Chipul Sfânt al lui Dumnezeu – Tatăl Savaot , acoperit cu portretul dictatorului

Chipul Sfânt al lui Dumnezeu – Tatăl Savaot,
acoperit cu portretul dictatorului

” …Steaua roșie va apune

Și va răsări frumos

Crucea Domnului Hristos.

Și vor veni, frățioare,

Iar zile de sărbătoare,

Și n-o să mai știm de chin

Că s-a prăbușit Stalin.”

Ajunși în cătunul Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin. Peste câteva zile, după plecarea oaspeților nepoftiți, stăpânul casei și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot[1]. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu  portretul conducătorului lor politic.

Chipul lui Dumnezeu Tatăl, acoperit cândva cu portretul dictatorului

Satul Mărășești, jud. Soroca, situat pe malul drept al râului Cubolta a fost  înființat în anii ’20 ai secolului trecut de către un grup de țărani din satul Șestaci, din apropiere de Șoldănești,
împroprietăriți cu pământ în urma reformei agrare. Localitatea s-a numit Mărășești, în cinstea victorioaselor lupte de la Mărășești, din Vechiul Regat, în timpul Primului Război Mondial. În anul 1927, la parohia Putineşti, jud. Soroca este alipit cătunul Mărăşeşti, care la acea vreme era compus din 10 familii. La mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, prin străduința binecredincosului creștin Nicolae Bucur, ctitor de biserici, în localitatea respectivă s-a zidit biserica, însă numai până la acoperiş. În primul an de ocupaţie sovietică lucrările de construcţie au fost stopate, pe o perioadă de jumătate de secol.

La mijlocul lunii martie 1944, Armata Roşie a forțat Nistrul, ocupând partea de nord a Basarabiei, capitala RSS Moldovenești fiind stabilită temporar la Soroca. La 26 martie a fost ocupat și oraşul Bălţi. În drum spre Bălți, o companie militară sovietică a staționat pentru câteva zile în cătunul Mărășești.  

Ajunși la Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin.

După plecarea oaspeților nepoftiți, portretul lui Stalin, fiind într-o ramă frumoasă, așa și a rămas agățat pe peretele odăii din casa lui Timofei Covalciuc. Se văita sărmanul că în loc de icoană, în Casa Mare are agățat pe perete portretul lui Stalin. Se gândea ce să facă cu chipul “Tătucului Popoarelor” și dacă militarii sovietici se vor întoarce după portretul conducătorului lor?

Peste câteva zile, Timofei Covalciuc și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu  portretul conducătorului lor politic.

Timofei și Mărioara Covalciuc au păstrat cu sfințenie, la loc de cinste icoana adusă ca prin minune în casa lor de către militarii sovietici atei. După decesul soților Covalciuc icoana s-a păstrat la niște rude apropiate. Cu timpul rama icoanei a fost distrusă de carii, s-a păstrat însă litografia cu chipul lui Dumnezeu – Tatăl care a fost așezată într-o ramă nouă.

Recent, rudele apropiate ale lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc au donat icoana bisericii din Mărășești.

Protoiereu Ioan Lisnic, 

slujitor la biserica din Mărășești, Sângerei

---

[1] Savaot, în traducere din limba ebraică este ”Domn al oștirilor (cerești)”, dar are și sensul de ”Domnul puterilor” (Psalmul 45).  

 

  

                  Biserica din Mărășești în timpul lucrărilor de construcţie (1937-1938)

          

           Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din Mărășești

 

Preotul Mircea Vlad – ”Din calvar la altar”

 Preotul Mircea Vlad – ”Din calvar la altar”

Mircea Vlad s-a născut în familia preotului Constantin Vlad din parohia Bălăceanca, apoi slujitor în parohia Iordăneşti, prefectura Storojineţ[1]. În anul 1923, Constantin Vlad era preot la biserica din localitatea Mahala, prefectura Cernăuţi[2].

Viitorul preot Mircea Vlad a făcut studii la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care le-a absolvit după 1944 la Suceava. Fiind preot, ”a făcut detenţie politică pe nedrept”. Despre viaţa părintelui Mircea a scris sora sa, Taţiana Vlad-Guga în cartea ”Din calvar la altar”, editată la Suceava în 2014[3].

Timp de 22 de ani, părintele Mircea Vlad a slujit în parohia Cornu Luncii, jud. Suceava. În perioada păstoriei sale, în timpul regimului comunist, părintele a reuşit să construiască în parohia sa două biserici, în satele Sasca Mare şi Păiseni. Trece la Domnul în 1986.

La împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veşnice, primăria i-a conferit părintelui Mircea Vlad titlul post-mortem de ”Cetăţean de onoare” al comunei Cornu Luncii[4].

---

[1]De la calvar la Altar. Sursa: http://www.adrianpopovici.eu/de-la-calvar-la-altar/
[2]Anuarul Arhidiecesei ortodoxe a Bucovinei pe anul 1923. Cernăuţi: Societatea tipografică bucovineană, 1923, p. 10-11.
[3]De la calvar la Altar.
[4]Ziarul „Crai Nou”, Suceava, 10 aprilie 2014.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Centinarul Marii Uniri, 1918-2018, Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 293-294.

Preotul Grigore Zagardan - condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare

Preotul Grigore Zagardan - condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare

Biserica din satul Butor, 1941

Grigore Zagardan s-a născut la 6 mai 1871, în familia preotului Eufimie Zagardan și a  preotesei Maria din  satul Zagoreni, jud. Orhei. A fost botezat la 16 mai în biserica din satul natal de către preotul Constantin Cozac, slujitor la biserica din Poiana, jud. Soroca, nașă de botez fiind, preoteasa Parascheva, soția preotului Ioan Cozac de la biserica din Ustia, jud. Orhei[1]. În anii 1884-1889, tânărul Grigore a urmat studiile Şcolii spirituale din Chișinău[2].

 Începând cu  anul 1896, Grigore Zagardan își începe activitatea de slujitor bisericesc, în cadrul eparhiei Hersonului[3]. A slujit mai mulți ani în calitate de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot. În anii 30 ai secolului trecut, era paroh la Biserica ”Sf. Arh. Mihail” din satul Butor, raionul Grigoriopol (RASSM).

Din cauza etichetării sale ca „slujitor al cultului religios”, părintele Grigore Zagardan,  împreună cu alți clerici transnistreni a fost lipsit de dreptul la vot, iar în anul 1931 a fost arestat. A fost condamnat conform art. 71 CP al RSSU, la un an de muncă forțată în folosul statului. În perioada detenției, părintele s-a aflat în Casa comunitară de muncă forțată din Tiraspol (DOPR)[4].

 La sfârșitul anilor 30, în RASSM se începu-se un nou val de închidere a bisericilor. După închiderea bisericilor, ca regulă, preoții erau siliți să părăsească locul de trai din parohii. La fel și preotul de la biserica din Butor a fost deportat din “zona de frontieră”,  apoi a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, la 2 decembrie 1937. Era acuzat de activitate contrarevuluționară. Ședința de judecată  a avut loc peste trei zile, în cadrul întrunirii troicii NKVD, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința judecății a fost executată la doar câteva zile.

În anul 1989, peste 52 de ani de la pronunţarea sentinţei judecăţii troicii NKVD, preotul Grigore Zagardan  a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa[5].

________________________________________________________________________________
[1]ANRM, F. 211, inv. 13, d. 66, f. 104.
[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости. Еженедъльное изданie , nr. 12, 1885, p. 149; nr. 13, 1889, p. 581.
[3] Справочная Kнига Херсонской Епархiи. Издание Херсонской Духовной Консисторiи, Одесса, 1906, p. 179.
[4] ANRM, F. R-3401, inv. 1, d. 4483, f. 85.
[5]Попередній список репресованих Одещини, заарештованих у 1937 році та розстріляних у 1937-1939 роках. Sursa: https://omr.gov.ua/images/File/DODATKI_2021/O_GORODE/6_KM_KOVALCHUK/08_1937_arest.pdf

Extras din cartea:

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 134.

Frații preoți, Alexei și Serghe Davidovici – condamnați la moarte prin împușcare

Frații preoți, Alexei și Serghe Davidovici –

condamnați la moarte prin împușcare

Frații preoți, Alexei și Serghie Davidovici erau fiii cântărețului Filip Davidovici, slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Camenca, gubernia Podolia. În timpul Marii Terori au fost arestați și judecați de către troika NKVD din RASS Moldovenească la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare.

Alexei Davidovici s-a născut în anul 1887. La mijlocul anilor 30 ai secolului trecut era preot la biserica din satul Popenchi (Popencu), raionul Râbnița, RASSM.

La 15 martie 1938, preotul Alexei Davidovici a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Râbnița. Era acuzat că ar fi fost „membru al unei grupări clericale antisovietice”. Preotul de la Popenchi a fost ținut în arest preventiv timp de 39 de zile și a fost interogat numai o singură dată.

Judecata a avut loc la 23 aprilie 1938, în cadrul unei şedinţe ale Troicii NKVD din RASSM. Inculpatul Davidovici Alexei Filipovici a fost condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la Tiraspol, peste 2 zile de la judecată.

Viitorul preot Serghie Davidovici s-a născut în anul 1889. În anii 30 ai secolului trecut, Serghie era preot și locuia în centrul raional Camenca, RASS Moldovenească.

La 24 august 1937, preotul a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD. Judecata a avut loc la 26 decembrie, în cadrul unei şedinţe ale Troicii NKVD din RASSM. Cel arestat a fost condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la Tiraspol, la data de 5 ianuarie 1938.

În anul 1989, peste cinci decenii de la pronunțarea sentinței de judecată, preoții Alexei și Serghie Davidovici au fost reabilitați de către Procuratura RSSM.                                                                                                                                                           

                               Protoiereu Ioan Lisnic

  

(Materialul respectiv va fi publicat în curând, în următorul vomul de carte: Clerici ortodocşi din Basarabia ... în închisorile comuniste)