Apariție editorială:
Clerici ortodocși în închisorile comuniste:
Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria
LISNIC,
IOAN. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia,
nordul Bucovinei și Transnistria
/ Protoiereu Ioan Lisnic –
Iași : Stef, 2022, 383 p.: ISBN 978-606-028-829-9.
Prezentul
studiu contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău, Odesa și Ismail
și a surselor edite disponibile, la o mai bună cunoaștere a cazurilor
indiviuale de persecutare ale clericilor și credincioșilor ortodocși care au
fost prigoniți de regimul comunist pentru credința lor. Arhivele sovietice ascund
numeroase dosare ale preoților arestați, urmăriți și martirizați, al cărora
număr rămâne necunoscut.
Lucrarea dată este a treia dintr-o serie de volume ce redau biografiile
clericilor și credincioșilor ortodocși persecutați de regimul sovietic. Fiecare
din volumele amintite vine să facă cunoscute persecuțiile împotriva
credincioșilor ale căror dosare arhivistice au fost identificate și studiate de
autor pănă la data publicării. În primul volum sunt prezentate cazurile a trei
sute douăzeci de victime ale regimului sovietic. Al doilea volum redă alte
șaizeci de biografii ale martirilor închisorilor comuniste, iar prezenta
lucrare include informații despre peste o sută șaizeci de preoți despre care
autorul a aflat din dosarele identificate recent.
Această
lucrare este o continuare a volumului Clerici
ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste și a
volumului Clerici ortodocși din Basarabia
și Transnistria în închisorile comuniste, semnate de același autor și
editate în 2018 și 2019. În prezenta ediție sunt reconstituite biografiile
clericilor și credincioșilor din Basarabia, nordul Bucovinei, RASSM (Republica
Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și a clericilor basarabeni rămași
după 1918 în stânga Nistrului. La fel, volumul include și biografiile
completate a altor 26 de preoți și credincioși despre care s-a scris în primul
și al doilea volum.
Numărul și distribuția
cronologico-geografică a credincioșilor amintiți în prezenta lucrare este
influențată de caracterul și conținutul surselor disponibile, însă considerăm
că redarea succinta a unor cazuri reprezentative din punct de vedere regional
și cronologic contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care a avut loc
persecutarea credincioșilor de către regimul sovietic în Transnistria,
Basarabia și Bucovina.
Fondurile documentare ale Arhivei Naționale a Republicii Moldova conțin un număr de aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău. În baza acestor dosare autorul a identificat numeroase cazuri de persecutare a preoților și credincioșilor, arestați sau executați de regimul comunist. Prezenta lucrare nu este exhaustivă, ca să prezinte numele tuturor celor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul sovietic. Urmează să fie cercetate și în continuare arhivele pentru a identifica și a fi scoase din anonimat numele tuturor care au pătimit pentru credința în Hristos. Sunt necunoscuți pentru noi dar cunoscuți de Dumnezeu. O parte dintre ei, cu siguranță vor fi canonizați de Biserică și trecuți în rândul sfinților. Cunoscând viața și faptele lor să le urmăm credința.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu