Preotul Alexandru Cerneavschi -
condamnat la moarte prin împușcare
Preotul Alexandru Cerneavschi s-a născut în anul 1870, în familia preotului
moldovean Efimie Cerneavschi, slujitor la biserica din localitatea Corîtnoe,
raionul Balta. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit preot,
slujind pe rând la cateva parohii din regiunea Odesa, iar după 1924, la parohii
din cadrul RASS Moldovenești.
În anul 1930, părintele Alexandru a fost arestat de către colaboratorii
organelor GPU, pentru ”păstrarea valutei”. În următorii ani a locuit intr-un
sat din preajma râului Nistru, fapt pentru care, în anul 1935 a fost deportat din
“zona de frontieră” în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa.
Aflându-se în orașul Pervomaisk, la 5 martie 1938, părintele Alexandru
Cerneavschi a fost arestat de către agenții organelor NKVD și încarcerat în
închisoarea din Odesa. Era învinuit de activitate contrarevuluționară. În
extrasul protocolului nr. 118 al Ședinței troicii NKVD din regiunea Odesa, se
menționa că inculpatul, “Era membru al unei organizații rebele, răspândea
zvonuri provocatoare despre răsturnarea puterii sovietice, vorbea despre
organizarea unei răscoale împotriva armatei roșii în favoarea unei intervenții
străine, instiga populația la ură împotriva puterii sovietice”.
Părintele Alexandru a fost judecat la 23 martie 1938. Sentința de judecată a fost stabilită în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnat la moarte prin împușcare.
Extras din cartea:
Protoiereu Ioan
LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile
comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 22 - 23.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu