vineri, 30 octombrie 2020

Teodor Neaga, teolog, om politic şi deputat în Sfatul Ţării

 


Teodor Neaga, teolog, om politic 
şi deputat în Sfatul Ţării


 Teodor Neaga s-a născut la 8 martie 1880, în familia cântărețului bisericesc, Ioan Neaga din com. Dănceni, jud. Chișinău. A învăţat la Seminarul Teologic din Chișinău și între anii 1902-1906 a urmat studiile la Academia Teologică din Kiev. La absolvirea instituţiei date devine Candidat în Teologie, pe baza lucrării: „Religia şi educaţia religioasă după J. J. Rousseau”.

Pe parcursul activităţii sale, Teodor Neaga a activat în calitate de secretar eparhial, membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, al Congresului Național și al Consiliului Central Bisericesc din București. Fost profesor al Şcolii comerciale din Chişinău, al Gimnaziului de fete „N. Dadiani” și președinte al primului congres al învățătorilor și profesorilor din Basarabia, care a hotărât întroducerea alfabetului latin și naționalizarea școlilor din Basarabia. A luptat împotriva rusificării şcolilor, iar mai apoi pentru edificarea unei şcoli naţionale româneşti în Basarabia.

Profesorul Teodor Neaga a mai activat și în funcția de președinte al Zemstvei jud. Lăpușna și președinte al Uniunii tuturor Zemstvelor din Basarabia. A fost ales deputat în Sfatul Țării de către Uniunea Pedagogilor Moldoveni din Basarabia. În calitate de deputat, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. După Unire, a mai activat în calitate de deputat în Parlamentul României, o perioadă de timp a fost și inspector șef al învățământului din Basarabia. A fost decorat cu mai multe distincţii: „Sf. Stanislav”, „Sf. Ana” şi „Coroana României” în gradul de Comandor.

În timpul primei ocupații a Basarabiei de către sovietici (1940-1941), Teodor Neaga a fost arestat de către agenții NKVD și trimis în surghun. A decedat în spitalul închisorii din Penza, la 6 decembrie 1941.


                                                       

                                                      Protoiereu Ioan Lisnic


             

 

 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu