SF. IERARH DIONISIE, EPISCOPUL CETĂȚII ALBE – ISMAIL, SINAXAR

SF. IERARH DIONISIE,
EPISCOPUL CETĂȚII ALBE – ISMAIL
SINAXAR

În luna septembrie, în ziua a șaptesprezecea, săvârşim pomenirea Sfântului lerarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail (+1943).

 Sfântul Ierarh Dionisie s-a născut în satul Bardar, județul Lăpușna, din Basarabia, în ziua de 2 noiembrie 1868, primind la botez numele Dimitrie. Părinţii săi, Vasile și Adriana Erhan, erau răzeși, din neamul arcașilor Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Cei opt copii ai acestei familii binecuvântate au moștenit, după mărturia Sfântului, „de la tatăl lor dragostea de carte și slova noastră românească, iar de la mamă întărirea în credinţa și obiceiurile strămoșești”.

La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorinţa de a îmbrăca haina monahală, Dimitrie a intrat în obștea Schitului Suruceni, aflată în apropierea Chişinăului, fiind primit cu bunătate de ieroschimonahul Serafim Blănaru, stareţ cu înaltă trăire duhovnicească. Acolo, prin smerenie și ascultare desăvârșită, prin stăruința rostirii rugăciunii lui Iisus și prin citirea cărților de folos, a pus bazele formării duhovnicești prin virtuţi alese. Fiind înzestrat cu o voce duioasă, fratele Dimitrie s-a arătaţ râvnitor faţă de sfintele slujbe și cântări bisericeşti, dar și dornic de cunoaștere, sarguindu-se să citească zilnic, pe lângă cărţile de slujbă şi Vieţile Sfinţilor, Canoanele Bisericii și învățătura de credinţă, dar mai ales Sfânta Scriptură, încât se spunea despre el că știa Biblia pe de rost. De asemenea, a citit cu multă râvnă scrieri ale Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață, pildă de predică folositoare de suflet şi sprijin în momentele de răscruce.

După șapte ani de ascultare, a fost făcut rasofor, iar după alți nouă ani a fost tuns în monahism, în anul 1899, primind numele Dionisie. A fost hirotonit ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904. Dovedind o viață aleasă, blândete, dar şi fermitate în apărarea dreptei credinţe și a poporului asuprit, ieromonahul Dionisie s-a bucurat de aprecierea credincioşilor care îl căutau pentru sfat duhovnicesc, dar şi a intelectualilor care ii sorbeau cuvintele şi învâțâturile pline de tâlc, rostite în dulcele grai „al vechilor cazanii”, precum și a monahilor din obștea mânăstirii, care, apreciindu-i virtuțile și ințelepciunea dobândite prin multe lecturi și nevoinţe duhovnicești, darul oratoriei, smerenia şi dragostea faţă de frați și pelerini, l-au ales ca să le fie povâţuitor și  stareţ, in anul 1908. În această slujire, i-a învăţat să citească și să scrie românește pe toţi cei 60 de călugări din obștea sa. Tânărul stareţ a avut un rol de seamă în acele vremuri grele, în care Basarabia era amenințată de teroarea bolșevică atee, întrucât a propovăduit, cu credință neșovăielnică, renașterea duhovnicească şi națională, lucrând cu osârdie la realizarea idealului de unitate al românilor, în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar și după acesta.

Sfântul Dionisie, ca duhovnic și ca predicator, i-a incurajat și însuflețit pe mulţi contemporani ai săi să lucreze pentru unitatea neamului, ceea ce i-a determinat pe marele istoric Nicolae Iorga, pe profesorii de teologie: preotul Gala Galaction și Nichifor Crainic, precum şi pe alți oameni de seamă ai epocii, să-l caute pentru sfat şi binecuvântare, pe toți povăţuindu-i cu multă dragoste, ca un părinte iubitor.

Pentru activitatea sa bisericească deosebită, dar și pentru viața sa duhovnicească prin care ajunsese foarte cunoscut şi iubit de toți basarabenii, a fost ales ca arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului și Hotinului, la 22 iulie 1918, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit in Catedrala mitropolitană din Iași, de către mitropolitul Pimen Georgescu.

Atât în calitate de vicar, cât şi ca episcop al eparhiei Cetăţii Albe-Ismail, începând din anul 1934, a contribuit la revigorarea vieții bisericeşti din Basarabia, intensificând activităţile misionare, culturale şi educaționale prin predicarea Evangheliei, readucerea multora de la rătăcirea inochentismului, încurajarea monahilor din mânâstiri, cărora le era model de vieţuire şi slujire. Pe mulți tineri i-a sprijinit la învățătură, pe cheltuială sa, acordându-le burse de studiu, insuflețind oamenii şi instituţiile prin sfatul său părintesc şi duhovnicesc, izvorât din experienţa Bisericii şi a vieții sale. Sfintele slujbe le săvârşea intotdeauna cu evlavie şi în linişte, nevorbind cu nimeni, ci fiind neîncetat in stare de rugăciune.

Pe lângă lucrarea de zidire sufletească pe carea înfăptuit-o, episcopul Dionisie a refăcut din temelii biserica reşedinței episcopale din Ismail, a înființat un ortelinat şi deschis o tipografie şi o fabrică de lumânări. Din îndemnul său au fost reparate multe biserici din județul Ismail. La Mănăstirea Borisăuca a întemeiat o şcoală de pictură bisericească, o bibliotecă şi un atelier de covoare şi țesături naţionale. La Giurgiuleşti a contribuit la construcția unei şcoli pe lângă biserică, iar în oraşul Bolgrad a reparat capital Catedrala Schimbarea la Față, construită între anii 1833 și 1838. De asemenea, pe cheltuiala sa a ridicat o biserică în ţinutul său natal, la Sociteni.

După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, în anul 1940, s-a refugiat în Episcopia Argeșului, unde a păstorit credincioşii vreme de un an. Apoi, impovărat de ani şi de suferințele provocate de boli, s-a întors la mânâstirea sa de metanie, pe care a găsit-o prădată de ocupanţii atei. S-a străduit să refacă obştea şi să readucă mănăstirea la bunăstarea de odinioară. După 75 de ani de viaţă, din care 60 de viețuire monahală şi 25 de slujire arhierească, Sfântul Dionisie și-a cunoscut apropierea sfârșitului pământesc și a alcătuit testamentul său duhovnicesc, apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la data de 17 septembrie 1943, în spitalul din Chişinău. De acolo,  trupul său sfinţit a fost însoțit de mulți preoţi, monahi şi credincioși, care au mers pe jos, în procesiune, până la Manăstirea Suruceni, unde a fost înmormântat în gropnița de sub proscomidiarul bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În perioada regimului ateu, Mănăstirea Suruceni a fost închisă, iar necredincioşii au încercat să profaneze mormântul Sfântului, dându-i foc, dar Dumnezeu i-a păzit sfântul trup. În anul 2018, începându-se lucrări de restaurare la biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Mănăstirea Suruceni, s-a deschis mormântul său, descoperindu-se sfintele sale moaşte întregi şi binemirositoare. Acestea au fost aşezate în biserica mânăstirii spre închinare, fiind izvor de binecuvântare pentru obştea monahală şi pentru închinâtori.

Luând în considerare credinţa statornică ortodoxă, faptele de vrednicie, viaţa de neîncetată rugăciune, nevoinţele şi descoperirea minunată a sfintelor moaşte întregi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din data de 25 octombrie 2018, a hotărât trecerea în rândul Sfinţilor a episcopului Dionisie al Cetăţii Albe-Ismail, înscriindu-l în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu zi de prăznuire la data de 17 septembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slujba Sfântului Ierarh Dionisie Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, pp. 18-21