Clerici ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Cuvânt-înainte

Clerici ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord
în închisorile comuniste, Cuvânt-înainte

„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, 
iar sufletul nu pot să-l ucidă;

temeți-vă mai curând de acela care poate și trupul,

și sufletul să le piardă în gheenă.”

(Matei 10, 28)

În urmă cu mai bine de șapte decenii, cunoscutul profesor de teologie Teodor M. Popescu afirma: „Creștinismul a cunoscut multe epoci de greutăți și de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înșiră pe veacuri opoziții și persecuții sângeroase, lovituri și sfâșieri dureroase, martiri și mărturisitori, apostați fricoși sau cinici, nedreptăți, batjocuri și profanări scandaloase, amenințări și insulte grave aduse lui Iisus Hristos și Bisericii”.[1]

Secolul XX a fost un secol cu multe frământări pentru ortodoxia din întreaga lume. S-au schimbat sisteme politice, alianțe și chiar frontiere, iar noua ordine geopolitică impusă cu forța a reușit să instaureze un sistem politic ateist militant. Suferințele mărturisitorilor, precum și sângele martirilor dreptei credințe reprezintă astăzi ofranda la comoara de sfințenie a ortodoxiei mondiale.

Acțiunea anticreștină s-a abătut asupra Bisericii, în special asupra clerului. Puterea politică era hotărâtă la acea vreme să extermine orice religie, credința în Dumnezeu era definită drept „opium pentru popor”. Erau dărâmate bisericile de zid, dar nu și Biserica din sufletul oamenilor. Cum a fost posibil ca un regim politic să declare pe față război Bisericii străbune?! Iată o întrebare la care și astăzi este greu de găsit un răspuns.

Au fost ierarhi, slujitori și credincioși care au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții, știind din cuvântul Mântuitorului că vocația martiriului este o constantă a vieții bisericești. „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai întâi decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 18-19).

Mulți au murit în surghiun sau în închisori, dar mulți au suferit și în închisoarea „cea de toate zilele”, pentru că întreaga țară devenise o închisoare, despre care vorbește Ioan Ioanide. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu – fiu al Basarabiei în care atâția au suferit – spunea că i-a fost mai ușor în închisoare decât în libertate – în închisoare a avut timp să se roage mai mult decât a avut în lume.

Părintele Ioan Lisnic, pasionat de istoria Bisericii, autor a câtorva monografii și a sute de studii și articole referitoare la trecutul Bisericii noastre drept-măritoare, descendent dintr-o familie de slujitori care au suferit în urma prigoanelor din secolul trecut, ne aduce în față acum această lucrare – Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, tipărită cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. O carte-omagiu pentru mărturisitorii care au murit, au pătimit pentru dragostea întru Hristos, privind înapoi spre jertfa celor care au suferit, îndemânându-ne să luăm din îndrăzneala și curajul lor. O carte cu o bibliografie impresionantă, dar și cu trimiteri numeroase la izvoarele din arhive, dovedind minuțiozitatea, rigurozitatea cu care a studiat aceste documente părintele Ioan Lisnic.

Răsfoind cu atenție aceste pagini, în care găsim date biografice a sute de mărturisitori ai dreptei credințe care au suferit, înțelegem și mai bine mesajul adresat de Sanctitatea Sa, Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii[2], și anume că „trebuie să păstrăm cu sfințenie în memorie și să studiem atent experiența istorică a Sfintei Biserici din anii grei ai încercărilor; să avem grijă și să învățăm turma bine-credincioasă, în vederea confruntării cu noile provocări ale contemporaneității și ale viitorului”.

Ortodoxia – în întregul ei – are astăzi o misiune grea, dar și măreață în același timp, și anume de arăta lumii că în zilele noastre Biserica lui Hristos se arată a fi plină de sfinți, de sfințenie, iar „fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori, ne îndeamnă să mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație. În timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru un creştin era: Cum dobândim libertatea de gândire şi acţiune? Astăzi, întrebarea majoră este: Ce facem cu libertatea noastră, cum o folosim? Cum comunicăm şi cum cooperăm unii cu alţii, pentru a promova misiunea Bisericii în lumea de azi?”[3].

Diacon, lector univ. dr. Vasile M. Demciuc,

Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava 

---

[1]Prof. Teodor M. Popescu. De la Nero la Stalin. În: “Gândirea”, ianuarie 1942, p. 22.

[2]Cuvânt rostit la Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată mărturisirii credinței în timpul regimului comunist, 28 octombrie 2017.

[3] Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, 23–29 octombrie 2017.

Preotul Victor Ciocan – judecat pentru activitate contrarevoluționară

Preotul Victor Ciocan – judecat
pentru activitate contrarevoluționară

Preotul Victor Ciocan s-a născut la 11 noiembrie 1862 în familia preotului Gheorghe și a preotesei Maria Ciocan din Orhei. Tatăl său era paroh la Biserica “Sf. Nicolae” din Orhei. A fost botezat la 30 noiembrie în biserica “Sf. Nicolae” de către protoiereul Simeon Baltaga, parohul Bisericii Catedrale “Sf. Dimitrie” din Orhei. Nașii de botez al viitorului preot au fost Vichentie Baranovschi, deputat în administrația orașului Orhei și Calista Berlațchi, soție de căpitan[1]. A învățat la scoala primară din Orhei, apoi la Școala spirituală și în 1882, absolvește Seminarul Teologic din Chișinău[2].

În perioada anilor 1882-1886, Victor Ciocan a învățat la Academia Teologică din Kiev și după susținerea tezei i se conferă titlul de magistru în teologie. În următorii ani, activează în calitate de profesor la Academie, la Catedra de Teologie Pastorală și Pedagogie. În anul 1890 a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Kameneț – Podolsk (Ucraina), unde a activat timp de 16 ani[3]. La Seminarul din Kameneț – Podolsk  a fost profesor de Sf. Scriptură, a predat si limba germană. Era membru al Sfatului pedagogic de conducere a seminarului, îndeplinind și alte funcții. În anul 1891 devine inspector eparhial, apoi în următorii ani i se conferă diferite titluri civile, specifice nobilimii ruse din acea perioadă[4]. Potrivit cererii înaintate, la 8 noiembrie 1897 a fost hirotonit în treapta de diacon și în următoarea zi, în treapta de preot. Părintele Victor a fost numit slujitor la Biserica Catedrală “Sf. Alexandr Nevski” din Kameneț – Podolsk, edificiu târnosit (târnosire – sfințire, inaugurare) la 24 noiembrie 1897[5]. Slujba sfințirii a fost urmată de Sf. Liturghie, după care preotul Victor Ciocan a predicat în fața mulțimii. Pe parcursul activității sale la Kameneț – Podolsk, părintele a fost decorat cu ordinul “Sf. Stanislav, gr. III”  și  medalia “Alexandru III de argint”. Potrivit datelor personale din 1897, părintele era căsătorit, avea un fiu și trei fiice[6].

În anul 1906, părintele Victor Ciocan a fost ridicat în trepta de protoiereu și numit Rector al Seminarului Teologic din Kostroma (Rusia). În următorul an devine redactor al Buletinului Eparhial din Kostroma, colabora și la revista Buletinul Eparhial de Chișinău[7]. Părintele îndeplinea și alte funcții, era membru al Comisiei științifice regionale de arhivă, membru al Societății istorice bisericești, președintele Consiliului eparhial școlar, președintele unei frății din Kostroma ș. a. Pentru activitatea sa, părintele Victor a fost decorat cu ordinul “Sf. Vladimir, gr. IV” în grad de Cavaler[8].

După revoluția bolșevică a locuit în orașul Arhanghelsk. La 3 august 1920,  părintele Victor Cocan  a fost arestat, fiind acuzat de activitate contrarevoluționară și socotit membru al “Uniunii clerului și a laicilor”. Prin hotărârea Tribunalului Revoluționar din Moscova din 30 ianuarie 1921 a fost condamnat la 5 ani de detenție condiționat. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. La 15 iunie 1992, părintele Victor a fost reabilitat[9]. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 186, f. 80

[2] Лотоцкiй П.А. Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.). Кишиневъ: Епархiальная типографiя, 1913, p. 73

[3] Пархомовичъ, I.М., Духовно-учебныя заведенiя Кишеневской Епархiи, 1813-1913 г.г. ,  Епархiальная типографiя, Кишиневъ,  1913, p. 114 - 115

[4] Евгений Франскевич, По страницам истории храма Александра Невского в Каменце-Подольском, Журнал “Православный взглядъ“, nr. 4, 2011, p. 96

[5]Biserica Catedrală “Sf. Alexandr Nevski” din Kameneț – Podolsk a fost construită cu mari greutăți, in perioada anilor 1891-1897. Era construită în stil bizantin, avea 3 altare și era foarte spațioasă, fiind prevăzuta pentru 2000 de credincoși. A fost distrusă în întregime de către autoritățile sovietice în anul 1935 și refăcuta între anii 1994-2000.

[6] Евгений Франскевич, op. cit.

[7] Пархомовичъ, I.М., op. cit.

[8] П. П. Резепин, Ректоры Костромской Духовной Семинарии (1747-1918),  Светочъ, Альманах, nr. 3, Кострома,

2008, p. 135

[9] С.В. Суворова, За веру Христову: Духовенство, монашествующие и миряне Русской Православной Церкви, репрессированные в Северном крае (1918–1951). Биографический справочник, Архангельск, 2006. p. 595

ANRM, F. 211, inv. 5, d. 186, f. 80

În partea stângă a împăratului rus, preotul Victor Ciocan, Kostroma, 1913

Ieromonahul Sofonie Tcaci – arestat în repetate rânduri și deportat în Siberia

Ieromonahul Sofonie Tcaci – arestat
în repetate rânduri și deportat în Siberia

Ieromonahul Sofonie, cu numele de mirean Simeon Tcaci s-a născut la 5 iunie 1878 în familia lui  Sava și a Irinei Tcaci  din localitatea Clocușna, jud. Hotin (actualmente în r-nul Ocnița). A fost botezat în biserica din satul natal de către preotul Ioan Plăcintă, având naș pe Trofim Tcaci, locuitor din Clocușna. Se presupune că a primit călugăria înainte de 1917, la o mănăstire de pe Sfântul Muntele Athos.

În anul 1919, monahul Sofonie Tcaci era slujitor la paraclisul athonit din Moscova. La 19 februarie, împreună cu ieromonahul Macarie, slujitor la același paraclis, sunt arestați. Ambii călugări erau acuzați de ’’agitație înpotriva puterii sovietice’’, însă la scurt timp au fost eliberați, deoarece aveau cetățenie greacă. Până în anul 1934, monahul Sofonie a slujit și la alte biserici din cadrul Eparhiei de Moscova.

La 19 august 1934, monahul Sofonie a fost arestat. Era învinuit ca fiind membru al unei “organizații monarhiste contrarevoluționare”, fiind judecat la 11 decembrie 1934, coform  art. 58-10 CP al RSSFR la 5 ani de exil în regiunea Arhanghelsk. În anul 1938, reîntors din surghiun, era preot (ieromonah) la biserica din localitatea Abbakumovo,  regiunea Vladimir. La 6 iulie este din nou arestat și deportat pe o perioadă de 5 ani în Siberia.

Despre viața de mai departe a ieromonahul Sofonie Tcaci nu se cunoaște nimic. Se cunoaște că a fost reabilitat de către Procuratura orașului Moscova, în luna aprilie 2005, pentru acuzațiile din 1919.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Alexie Popovici – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Alexie Popovici –
condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Alexie Popovici s-a născut la 17 martie 1880 în familia lui Nicolae și a Nataliei Popovici din satul Popăuți, jud. Orhei. Tatăl său era paraclisier la biserica din localitate. A fost botezat la 23 martie în biserica din satul natal de către preotul Ioan Braga, având naș pe Gheorghe Vozian, locuitor din Popăuți[1]. După absolvirea școlii parohiale din sat, a învățat la Școala spirituală[2], apoi la Seminarul Teologic din Chișinău[3]. În perioada anilor 1901-1905 a învățat la Academia Teologică din Kiev și după susținerea tezei, “Învățătura Noului Testament despre îngeri”, i se conferă titlul de candidat în științe teologice[4]. A lucrat în calitate de profesor de religie la Școala reală din orașul Nicolaev, apoi a fost hirotonit preot și numit slujitor la biserica greacă din acea localitate[5].

La 4 aprilie 1909, părintele Alexie Popovici a fost numit paroh al Catedralei “Sf. Nicolae” din orașul Tiraspol[6]. La Tiraspol îndeplinea și alte funcții, era profesor de religie la Gimnaziul de fete, presedintele Comitetului școlar al Eparhiei Hersonului, subdiviziunea Tiraspol și membru al sfatului protopopiei[7]. A desfășurat o adevărată activitate misionară, pastorală și gospodărească, prin organizarea slujbelor și a manifestărilor religiose, reparații, amenajarea teritoriului catedralei și a cimitirului orașului ș.a. În timpul slujbelor săvârșite de către preotul paroh, spațioasă catedrală care era prevăzută pentru 1500 de credincoși, permanent era arhiplină. Creștinii veneau în exces la slujbele săvârșite de părintele Alexie pentru ai asculta predicile, pline de tâlc și folositoare pentru suflet. Creștinii asemănau predicile părintelui cu învățătura Sf. Ioan Gură de Aur. În calitatea sa de membru al dumei orășănești, s-a implicat activ în combaterea alcoolismului, a contribuit la înființarea noilor școli atât în oraș, cât și în județ[8]. În anul 1914, părintele a fost transferat la o biserica din Odesa, unde a slujit și după revoluția bolșevică[9]. Potrivit altor surse, părintele ar fi plecat de la Tiraspol în februarie 1917[10].

Până la mijlocul anilor 30, majoritatea bisericilor din Odesa au fost închise și mulți dintre clerici au fost supuși represiunilor. Părintele Alexie a fost arestat la 7 noiembrie 1937. Era acuzat de activitate antisovietică, cum că “folosind prejudecățile religioase ale credincoșilor răspândea zvonuri provocatoare despre foamete, făcea și agitație antisovietică, insuflându-le credincoșilor ură față de puterea sovietică”. Părintele a fost arestat și în anul 1923, “pentru contribuție la trecerea ilegală a frontierei în România a soției preotului Salagor din Nicolaev”, apoi a fost arestat și în 1924-1925, “pentru contribuție la trecerea în România a doi spioni români”. În rechizitoriul din 29 noiembrie 1937 se mai menționa, că ”Agitația contrarevoluționară desfățurată de către Popovici, era îndreptată spre calomnierea puterii sovietice, afirmând cum că puterea sovietică prigonește clerul și are planul de a înăbuși Biserica Ortodoxă, ca rezultat al acestei politici, mii de oameni au murit fără a fi îndrumați creștinește. În 1937, desfășura o activitate contrarevoluționară în rândul credincoșilor, vorbindu-le despre apropiata răsturnare a puterii sovietice și instaurarea unui regim fascist. Ironiza lozinca tov. Stalin, “Viața a devenit mai bună, viața a devenit ma veselă”, prin cuvintele “Libertate, veselie, dar nu avem ce mânca”[11].   Dosarul a fost trimis spre examinare și în următoarea zi, troika NKVD din regiunea Odesa îl condamnă pe părintele Alexie Popovici la moarte prin împușcare. Era acuzat de “agitație și propaganda antisovietică” si judecat conform art. 54-10 CP al RSSU. Executarea sentinței a avut loc la 4 decembrie 1937. Părintele a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa, la 22 iulie 1989[12].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 318, f. 397

[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie,  , nr. 14-15, 1894, p. 217

[3] Idem, nr. 13, 1901, p. 284

[4] Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии,  1819-1920-е  гг, Том II,  Исдательский отдел Украинской Православной Церкви, Киев,  2015,  p. 565

[5] Пархомовичъ, I.М., Духовно-учебныя заведенiя Кишеневской Епархiи, 1813-1913 г.г. ,  Епархiальная типографiя, Кишиневъ,  1913, p. 127

[6] Catedrala “Sf. Nicolae” din Tiraspol, construită în stil bizantin era o adevărată opera de artă. A fost distrusă de către autoritățile sovietice în anul 1935.

[7] Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии

[8] Малиновый звон колоколов. Часть 7-11, Sursa: http://www.nadnestre.ru/na-perekrestke-dnei-i-sudeb/malinovyi-zvon-kolokolov-chast-7.html

[9] Архимандрит Евфросин (Билаш), Одесский Мартиролог: Жестокость нельзя оправдать. Даже через века… Часть 10, Sursa: http://2010.orthodoxy.org.ua/content/odesskii-martirolog-zhestokost-nelzya-opravdat-dazhe-cherez-veka-chast-10-68484; Apud: Архив УСБУ в Одесской области. Дело 19 540-П. Л.д. 12

[10] Малиновый звон колоколов. Часть 11

[11] Архимандрит Евфросин (Билаш), op. cit.

[12] Ibidem; Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://martyrs.pstbi.ru/bin/db.exe/docum/no_dbpath/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2

JMTdG6XbuDfeyiceXb660fdOfVdOYUXOWefeiUdO8ctk*