duminică, 16 septembrie 2018

Preotul Cosma Voinițchi – martirizat prin împușcare






Preotul Cosma Voinițchi –
martirizat prin împușcare 



Preotul Cosma Voinițchi s-a născut la 1 noiembrie 1879 în familia preotului Gavriil Voinițchi, slujitor la biserica din localitatea Voloșcova, jud. Hotin. A învățat la școala parohială din satul natal, apoi și-a continuat studiile la Scoala spirituală din Edineț. În anul 1904 era cântăreț bisericesc într-o parohie (din stânga Nistrului) din cadrul Eparhiei de Herson. A participat la războiul ruso-japonez (1904-1905) și la Primul Război Mondial, în calitate de cântăreț bisericesc. După demobilizare și-a reluat activitatea de căntăreț, apoi a fost hirotonit preot pe seama unei biserici din cuprinsul Eparhiei Hersonului.
La 31 august 1937, preotul Cosma Voinițchi a fost arestat. Era acuzat de către serviciul NKVD din raionul Frunze, regiunea Odesa, de activitate antisovietică, “fiind un element social periculos care poate afecta cursul anchetei”, a fost încarcerat în închisoarea din Odesa. Conform rechizitoriului din 17 septembrie, pe parcursul anchetei a fost stabilit cum că preotul Voinițchi “…de mai mulți ani, dar mai ales după închiderea mai multor biserici din raionul Frunze, manifesta un interes permanent de a pleca în România. Neavând un loc stabil de muncă, făcea agitație antisovietică, lăudând viața bună din România și declara că ar pleca cu prima ocazie în acea țară. Având legături cu rudele sale din România, în anul 1918 a trecut ilegal la rude, de unde în același an, ilegal sa întors în Uniunea Sovietică”. Potrivit mărturiilor preotului, în anul 1918 a plecat în România pentru ca să o aducă pe maica sa la el, în Ucraina. Bătrâna maică a locuit la fiul ei timp de 5 ani, după care a murit. În timpul arestării părintelui Cosma, acesta mai avea în România, o singură rudă apropiata, pe fratele tatălui său, diaconul Mihail Voinițchi, fost slujitor la biserica din Volovcineț, jud. Soroca.
Judecata preotului Voinițchi a avut loc la 14 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la 29 noiembrie 1937. Peste 5 decenii de la executare, părintele a fost reabilitat, la 22 august 1989.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu