miercuri, 27 septembrie 2017

Preotul Anatolie Alexandri – “repatriat”, apoi judecat la ani grei de temniță








Preotul Anatolie Alexandri – “repatriat”,
 apoi judecat la ani grei de temniță 




Biserica din Coșernița (com. Criuleni), jud. Orhei

Preotul Anatolie Alexandri s-a născut în anul 1913 în familie de țărani. Avea studiile Facultății de Teologie din Chișinău, pe are le-a absolvit în anul 1937. A fost hirotonit preot în luna martie a anului 1939 pe seama Bisericii “Sf. Chiril și Metodie” din satul Coșernița (com. Criuleni), jud. Orhei.
La Coșernița, părintele Anatolie a slujit până la sfărșitul lunii iunie 1940, când din cauza cedării Basarabiei, împreună cu alți preoți basarabeni a fost nevoit să se refugieze peste Prut. Aflat în interiorul Țării, autoritățile bisericești l-au numit slujitor la biserica din parohia Gurbedin, Bihor. În luna august a anului 1941, părintele se reîntoarce la parohia sa din Basarabia, unde a slujit până în anul 1944. Din cauza apropierii liniei frontului, părintele se refugiază din nou în interiorul Țării, de unde în următorul an este arestat și “repatriat” în RSSM. La 31 octombrie 1945, părintele Anatolie Alexandri a fost numit slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Berezlogi, raionul Susleni, jud. Orhei, apoi la 14 martie 1946, transferat la biserica din Susleni.
În anul 1947 părintele a fost arestat și peste câteva luni judecat de către Judecătoria Supremă a RSSM, fiind condamnat, conform art. 54 CP al RSSU la 10 ani privațiune de libertate. A fost eliberat în anul 1956, prin decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS, cu “anularea sentinței”. Revine la baștină și până la sfârșitul vieții sale v-a sluji la biserica din Glodeni.
Pentru activitate pastorală și misionară rodnică părintele Anatolie Alexandri a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, în anul 1973 părintele a fost decorat cu palița. Trece la Domnul la 3 ianuarie 1974, la vârsta de numai 61 ani de viață pământească. Munca istovitoare, foametea și condițiile inumane din timpul detenției i-au grăbit sfârșitul. Părintele Anatolie a fost înmormântat în cimitirul din Glodeni.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu