Preoții Ianuarie, Leonid și Antonin Fialcovschi – victime ale represiunilor staliniste

Preoții Ianuarie, Leonid și Antonin Fialcovschi – victime ale represiunilor staliniste

                                                Preotul Ianuarie Fialcovschi

Preoții Ianuarie și Leonid Fialcovschi erau fiii preotului Ioan Fialcovschi, care pe parcursul activității sale pastorale a slujit la câteva biserici din stânga Nistrului: Coșnița, Caragaș, Goian. Preotul Antonin Fialcovschi era fiul preotului Ianuarie Fialcovschi. În timpul stăpânirii sovietice acești preoți au avut de suferit, fiind persecutați de către regimul comunist. Preotul Ianuarie, după închiderea bisericii din Caragaș, unde sluji-se timp de 42 ani fără întrerupere, a fost deportat din “zona de frontieră” în orașul Kirovograd. Fratele său, preotul Leonid, arestat în repetate rânduri, a fost judecat de către troika NKVD, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Preotul Antonin Fialcovschi a fost și el persecutat, fiind arestat și judecat de către troika GPU la 3 ani de lagăr.

Preotul Ianuarie Fialcovschi s-a născut în anul 1867 în familia preotului Ioan Fialcovschi, parohul Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul Coșnița, Dubăsari, care în perioada anilor 1886-1893 a fost paroh al Bisericii “Sf. Nicolae” din Caragaș, Tiraspol.

Viitorul preot, Ianuarie Fialcovschi, avea studiile Seminarului Teologic din Odesa, pe care le-a absolvit în anul 1890. O perioadă de timp a slujit în calitate de cântăreț bisericesc, fiind și profesor de religie. A fost hirotonit preot în anul 1892, pe seama unei biserici din cadrul Eparhiei Hersonului și în următorul an numit paroh la biserica din Caragaș, în locul tatălui său, care potrivit cererii înaintate a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Goian, Dubăsari.

În anul 1909, părintele Ianuarie Fialcovschi a fost numit protopop al bisericilor cercului Tiraspol, tot în același an, din inițiativa sa a fost reconstruită biserica din Caragaș. Îndeplinea și funcția de profesor de religie la școla ministerială din localitatea păstorită. Pentru merite în activitatea pastorală a fost decorat cu multe distincții bisericești și ridicat în treapta de protoiereu.

În timpul stăpânirii sovietice, părintele Ianuarie Fialcovschi a avut de suferit ca și alți preoți din RASSM. După închiderea bisericii din Caragaș, în anul 1935 a fost silit să părăsească “zona de frontieră”, fiind deportat în orașul Kirovograd (Elisavetgrad). Autoritățile sovietice locale au transformat biserica din Caragaș în casă de cultură. La Kirovograd locuia familia fratelui său, preotul Leonid Fialcovschi, reîntors în 1936 din lagăr, arestat din nou în 1938 și condamnat la moarte prin împușcare.

După retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Ucrainei în 1941, părintele Ianuarie Fialcovschi se reîntoarce la Caragaș, fiind întărit de către autoritățile Misiunii Ortodoxe din Transnistria, paroh la biserrica din localitate, având și sarcina de a readuce edificiul menirii sale inițiale. În funcția de cântăreț la biserica din Caragaș a fost numit fiul său, viitorul preot Antonin Fialcovschi, care la fel a avut de suferit în timpul prigoanei sovietice. În următorul an, părintele Ianuarie, este numit paroh la Catedrala “Sf. Nicolae” din Tiraspol, unde a slujit și după 1944, până în anul 1950.

La 9 august 1945, părintele Ianuarie a fost numit protopop al bisericilor din cercul Tiraspol, apoi protopop al bisericilor  din raioanele Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari și Slobozia. Fiind în această funcție a contribuit mult la reconstrucția bisericilor din Cioburciu, Hlinaia și lărgirea bisericii din Parcani. În luna mai 1950 revine la biserica din Caragaș, unde din inițiativa sa, în următorii ani se efectuiază o reparație capitală a bisericii. La împlinirea a 60 de ani de preoție, în 1952, a fost decorat cu înalta distincție bisericească, a doua cruce cu pietre scumpe.

Împlinind vârsta de 85 ani, la 15 februarie 1953, părintele Ianuarie Fialcovschi trece la Domnul. A fost înmormântat la 18 februarie în cimitirul din Tiraspol, după săvârșirea slujbei arhierești, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și rânduiala înmormântării.

 Preotul Leonid Fialcovschi s-a născut la 20 septembrie 1883 în familia preotului Ioan Fialcovschi din localitatea Goian, Dubăsari. După decesul tatălui, a fost crescut de fratele său, preotul Ianuarie, paroh la biserica din Caragaș, Tiraspol. În anul 1902 a absolvit Școala spirituală din Odesa, fiind numit cântăreț la o biserica din ținutul Elisavetgrad, Eparhia Hersonului, activa și în calitate de profesor la școala parohială. A fost hirotonit diacon în anul 1917 și în 1923 hirotonit în treapta de preot.

Întreaga activitate pastorală a părintelui Leonid Fialcovschi este legată de orașul și ținutul Elisavetgrad (Kirovograd). Pentru merite în activitatea pastorală a fost decorat cu distincții bisericești și ridicat în  treapta de protoiereu.

În anul 1930, părintele Leonid a fost arestat, era învinuit de activitate contrarevoluționară. Din lipsă de probe, peste 2 luni de detenție a fost eliberat. La 16 ianuarie 1931 este din nou arestat, ca fiind “membru al unei organizații monarhiste contrarevoluționare”. Judecata a avut loc la 14 decembrie 1931, fiind condamnat la 3 ani de lagăr. S-a reîntors la familia sa în anul 1936, fiindcă după ispășirea termenului de detenție i s-a aplicat sentința  - domiciliul forțat în regiunile de Nord ale URSS.

Întorcându-se din exil, părintele Leonid, pentru a putea întreține familia a fost nevoit să se angajeze în calitate de muncitor la o uzină. La 11 februarie 1938 este arestat din nou, fiind învinuit cum că începând cu anul 1937 era “membru al unei organizații militare rebele”. Judecata a avut loc la 20 aprilie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Nikolaev, fiind condamnat la moarte prin îmușcare. Sentința de judecată a fost executată la 21 iunie 1938.

 Peste aproape două decenii de la executare, părintele Leonid Fialcovschi a fost reabilitat. Potrivit hotărârii Judecătoriei din orașul Kirovograd din 14 martie 1957, “sentința de judecată din 20 aprilie 1938, stabilită de către troica NKVD, a fost anulată, din lipsă de probe care ar dovedi vinovăția”.

                        Bisericii “Sf. Nicolae” din Caragaș, Tiraspol

Preotul Antonin Fialcovschi s-a născut la 2 septembrie 1894 în familia preotului Ianuarie Fialcovschi de la Biserica “Sf. Nicolae” din satul Caragaș, Tiraspol. În perioada anilor 1905-1915 a învățat la Gimnaziul din Odesa, continuând studiile la Universitatea din același oraș. După primul an de studii a fost mobilizat în armată, însă din cauza revoluției ruse, se întoarce la  Caragaș, ocupându-se în continuare cu agricultura.

În anul 1927, viitorul preot Antonin Fialcovschi a fost numit de către autoritățile eparhiale cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Parcani, Tiraspol și în următorul an transferat la biserica din Caragaș. A slujit împreună cu tatăl său la biserica din Caragaș până în anul 1931. La 8 august 1931, a fost arestat și judecat de către troica GPU la 3 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de pe teritoriul RASS Mordovia. După eliberare, până în anul 1941 a lucrat în calitate de contabil în orașul Kirovograd, localitate unde se afla și tatăl său, exilat.

Preotul Ianuarie Fialcovschi, împreună cu fiul său, Antonin revin la Caragaș în anul 1941 și sunt numiți de către Misiunea Ortodoxă din Transnistria în funcția de preot și respectiv cântăreț la biserica din Caragaș. În următorul an au fost transferați la Catedrala “Sf. Nicolae” din Tiraspol.

La 16 august 1945, cântărețul Antonin a fost hirotonit în treapta de diacon, iar în următorul an în treapta de preot, pe seama bisericii din Tiraspol.

În următorii ani, părintele Antonin Fialcovschi a fost numit duhovnic al protopoiei de Tiraspol și ridicat în treapta de protoiereu. În anul 1959, când biserica din Tiraspol a fost închisă, părintele a mai slujit într-o parohie până în 1961, când a fost pensionat.

La 5 decembrie 1982, părintele Antonin își încheie drumul vieții pământești. A fost îmormântat în cimitirul din Tiraspol, slujba îmormântării fiind săvârșită în Biserica “Schimbarea la Față a Domnului” din orașul Bender (Tighina).

                                  Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Emanuil Surmeli – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Emanuil Surmeli –
condamnat la moarte prin împușcare

Extrasul protocolului nr. 118, dosarul nr. 8253

al ședinței troicii NKVD din regiunea Odesa din 23.03.1938

Preotul Emanuil Surmeli era de origine greacă. S-a născut în anul 1861 în familia diaconului Dimitrie Surmeli, slujitor la “Biserica Greacă Adormirea Maicii Domnului de pe calea Baraboi” din localitatea Alexandrovka-Arnautovka, Ovidiopol, regiunea Odesa. Primul preot slujitor al acestei biserici a fost bunicul preotului martir Emanuil Surmeli. Avea studiile Școlii spirituale din Odesa. După absolvire, în perioada anilor 1885-1896, a slujit în calitate de cântăreț bisericesc. În 1886 era cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Pohrebea, Dubăsari, apoi în 1896 a fost hirotonit diacon și în următorul an hirotonit în treapta de preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul Delacău, suburbia orașului Grigoriopol. După revoluția rusă din 1918 a slujit la biserica din Mălăiești, Tiraspol.

Sub noul regim bolșevic, părintele Emanuil Surmeli, a fost deposedat de terenurile de pământ pe care le avea și arestat de 2 ori. În anul 1937, când biserica din Mălăiești a fost închisă a fost deportat din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa, iar la 15 martie 1938, arestat și încarcerat în închisoarea din Odesa. Era învinuit de activitate contrarevoluționară, fiind socotit “membru al unei organizații rebele, desfășura în rândul populației o propagandă contrarevoluționară, afirmând că colhoznicii trebuie să părăsească colhozurile pentru a se manifesta împotriva puterii sovietice”. Judecata a avut loc la 23 martie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnat la moarte prin împușcare.

Peste aproape 20 de ani de la executarea sentinței de judecată, la 22 ianuarie 1957, părintele Emanuil Surmeli a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Nikolaev.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Leonid Parabin – judecat la ani grei de temniță

Preotul Leonid Parabin –
judecat la ani grei de temniță

Preotul Leonid Parabin s-a născut la 8 august 1902, în familia cântărețului bisericesc Ioan Parabin de la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Corjova, Dubăsari. Avea studiile Școlii spirituale și două clase la Seminarul Teologic, când instituția își sistase activitatea din cauza revoluției ruse. Ceva timp mai târziu a fost hirotonit preot. În perioada anilor 1930-1934 a fost slujitor la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din localitatea Corotna, Dubăsari (actualmente raionul Slobozia).

În anul 1927, părintele Leonid Parabin a fost arestat, fiind învinuit de activitate contrarevoluționară, însă din lipsă de probe a fost eliberat. După închiderea bisericii din Corotna, împreună cu alți preoți transnistreni a fost deportat din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. Preoții deportați în Pevomaisk, pentru a se putea întreține, erau nevoiți să se angajeze la diferite munci, în calitate de hamali, paznici și alte servicii. Părintele Leonid a lucrat în calitate de tencuitor.

La 27 iulie 1937, părintele Leonid Parabin a fost arestat, fiind învinuit ca și alți preoți din RASSM de activitate contrarevoluționară, fiind “membru al unei organizații rebele”. Judecata a avut loc la 10 septembrie 1937 în cadrul ședinței trocii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnat la 10 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de concetrare din regiunea Magadan, fiind eliberat la 28 iulie 1947. Despre viața de mai departe a părintelui Leonid nu se cunoaște nimic.

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Iacob Parabin – arestat și condamnat în timpul prigoanei sovietice

Preotul Iacob Parabin – arestat
și condamnat în timpul prigoanei sovietice

Preotul Iacob Parabin s-a născut în anul 1871 în familia cântărețului bisericesc Ioan Parabin de la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din orașul Dubăsari. Avea studiile Școlii spirituale din Odesa.

În perioada anilor 1889-1899, viitorul preot Iacob Parabin a fost cântăreț la Biserica “Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din satul Cocieri, Dubăsari, după ce a fost hirotonit în treapta de diacon, a slujit o perioadă de timp cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Mălăiești, Tiraspol. Hirotonit în treapta de preot, în perioada anilor 1903-1905 a fost parohul Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului” din localitatea Roghi, apoi transferat la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Pohrebea, Dubăsari, cu deservirea Bisericii “Schimbarea la Față a Domnului” din cătunul alăturat, Carantin. Îndeplinea și funția de conducător și profesor al școlii parohiale. În anul 1906, în școala parohială din Pohrebea învățau 8 copii. Familia preotului era compusă din 12 copii: în 1906 avea 3 băieți și 4 fete, de 11, 9, 3 ani și respectiv de 13, 7, 5 și 1 ani. În timpul păstoriei preotului Iacob Parabin, la Pohrebea se construiește o monumentală biserică cu hramul “Sf. Alexie”, edificiu care a avut de suferit mult în urma bombardamentelor din timpul celui de-al II-lea Război Mondial.

Ultima parohie a părintelui Iacob Parabin a fost localitatea Mahala, suburbia orașului Dubăsari, cu Biserica “Sf. Arh. Mihail”. În această biserică, părintele a slujit în perioada anilor 1918-1934. În anul 1934, părintele Iacob a fost silit de către autoritățile sovietice să părăsească “zona de frontieră”, fiind deportat împreună cu alți preoți din RASSM în orașul Pervomaisk (Olviopol) din regiunea Odesa. Cu părere de rău, nu dispunem de mai multe date.

Majoritatea preoților din RASSM, deportați în orașul Pervomaisk au fost ulterior arestați și întemnițați în închisoarea din Odesa, fiind învinuiți de activitate contrarevoluționară, ca membri ai unei organizații rebele. În 1937-1938 au fost judecați de către troika NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnați la moarte prin împușcare.  

                                  Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Ștefan Moleavin – arestat și deportat în Siberia

Preotul Ștefan Moleavin –
arestat și deportat în Siberia

Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului”,

comuna Cairaclia, jud. Cahul

Preotul Ștefan Moleavin s-a născut la 10 iulie 1896. Avea studiile Seminarului Teologic din Chișinău pe care le-a absolvit în anul 1920 și a Facultății de Teologie din Chișinău. În anul 1932 a susținut lucrarea de licență cu titlul: “Descrierea Bisericii din Vulcănești-Cahul”.

A fost hirotonit preot la 2 august 1920 și la 15 august același an numit paroh al Bisericii “Sf. Haralambie” din localitatea Joltai, jud. Tighina. La 15 august 1923, părintele Ștefan Moleavin a fost transferat la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din comuna Cairaclia, jud. Cahul, unde a slujit până în anul 1932. La 15 ianuarie 1932, conform cererii sale, a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din comuna Baurci, jud. Cahul.

Pe parcursul a mai multor ani, lucrările scrise de părintele Ștefan, pregătite pentru Conferințele pastorale generale, desfășurate în cadrul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, au fost menționate de către Consiliul Eparhial, secția Cultură. Pentru merite în activitatea pastorală și misionară a fost decorat cu distincții bisericești, fiind ridicat la treapta de protoiereu.

În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele Ștefan Moleavin a fost arestat și deportat în Siberia. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. 

                                    Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Anatolie Teodorov – arestat pentru activitate pastorală

Preotul Anatolie Teodorov –
arestat pentru activitate pastorală

Biserica “Sf. Cuv. Parascheva” din Tvardița, jud. Tighina

Preotul Anatolie Teodorov s-a născut în anul 1899. Avea studiile Școlii spirituale din Edineț, pe care le-a absolvit în anul 1915 și a Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvirea studiilor seminariale, la 15 decembrie 1920 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitatea Manta, jud. Cahul. O perioadă de timp a slujit la Biserica “Sf. Cuv. Parascheva” din Tvardița, jud. Tighina. În perioada stăpânirii sovietice din 1940-1941, acceptând insistentele rugăminți ale creștinilor din comuna Petrești, a slujit la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din această localitate.

În noaptea de 28 spre 29 iunie 1941, părintele Anatolie Teodorov a fost arestat. Era învinuit cum că în timpul predicii, ar fi ridicat crucea zicând: “Prin semnul acesta vom birui dușmanul”. O perioadă de timp a fost ținut în închisoarea din Ceadr-Lunga, apoi deportat în interiorul Uniunii Sovietice. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

În luna ianuarie 1943, în Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului era publicată lista clericilor pensionari, decedați și deportați, văduvelor, orfanilor, sau moștenitorilor lor, în care figura și numele preotului Anatolie Teodorov. Urma ca pe parcursul anului 1943, preoteasa Zinovia Teodorov să primească o primă de ajutor. Tot în acest an soția preotului trece la Domnul, rămânând orfani șase copii, cel mai mic avea vârsta de doar cinci anișori. 

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Efimie Cuharschi – “ucis de răufăcători în timpul revoluției”

Preotul Efimie Cuharschi –
“ucis de răufăcători în timpul revoluției”

Preotul Efimie Cuharschi s-a născut în anul 1868 în familia paraclisierului bisericesc Ioan Cuharschi din localitatea Viișoara, jud. Hotin. Avea studiile Seminarului Teologic din Chișinău pe care le-a absolvit în anul 1891. După absolvirea seminarului, la 2 septembrie 1891 a fost numit temporar în funcția de cântăreț la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Nedobăuți, jud. Hotin, apoi la 5 martie 1892 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Cruglic, același județ.

În anul 1899, preotul Efimie Cuharschi este numit paroh la Biserica “Sf. Nicolae” din Stângăceni, cu deservirea Bisericii “Sf. Teodor Tiron” din satul alăturat, Pociumbeni, jud. Bălți. A fost conducător și profesor al școlilor parohiale și din anul 1906, când în Pociumbeni s-a înființat școala elementară, devine profesor de religie al acestei instituții.

Părintele Efimie Cuharschi a slujit la bisericile din Stângăceni și Pociumbeni până în anul 1917. Trece la Domnul fiind “ucis de răufăcători în timpul revoluției”. A fost îmormântat în curtea bisericii din Pociumbeni, unde a slujit aproape două decenii. 

                                  Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Petru Duminică – arestat și schingiuit până la moarte

Preotul Petru Duminică – arestat 

și schingiuit până la moarte

 

 Preotul Petru Duminică s-a născut în anul 1883 în familia lui Dumitru Duminică, român din Odesa. Avea studiile Seminarului Teologic din Odesa, pe care le-a absolvit în anul 1904. O perioadă scurtă de timp a slujit in caltate de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Vasile cel Mare” din localitatea Adrianovka, jud. Tiraspol. Devine profesor și conducător al școlii parohiale, preda religia și la școala elementară din localitate. În anul 1911, era slujitor la Catedrala “Sf. Nicolae” din Ovidiopol, jud. Odesa, apoi a slujit la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din aceeiași localitate.

În timpul Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de preot militar. Pentru merite în activitatea sa de confesor militar a fost decorat cu “Crucea de aur cu panglică” și ordinal “Sf. Ana cu spadă și fundă”. În anul 1916 a fost ridicat la treapta de protoiereu.

În anul 1918, când funcția de preot militar a fost anulată, părintele Petru Duminică a fost numit de către autoritățile bisercești, paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din localitatea Liubașevka, regiunea Odesa. Potrivit relatărilor fiului preotului Petru, Andrei Duminică, în anul 1919, în localitatea Liubașevka a avut loc un incident. În stația de cale ferată a localității staționa un eșalon al armatei gardiștilor albi. Pe neașteptate, din partea unor personae necunoscute a fost deschis focul asupra garniturii. Gardiștii fiind înfuriați au decis să se răzbune prin declanșarea unui pogrom asupra populației evreiești din localitate. Familii întregi de evrei erau jefuiți și omorâți. Pentru a salva populația evreiască, rabinul din Liubașevka se adresează părintelui Petru Duminică ca să intervină pe lângă superiorii gardiștilor albi pentru a opri actele de vandalism. Părintele Petru, prezentând superiorilor actele sale care confirmau participarea sa la război cât și brevetele decorațiilor, a rugat să fie oprit pogromul, garantând loialitate din partea populației evreiești. Astfel, prin mijlocirea preotului au fost salvați mulți oameni de la moarte.

Anul 1931 a fost fatal pentru mulți preoți din Odesa. Zeci de preoți, slujitori la bisericile din oraș au fost arestați și judecați de către troika GPU, fiind învinuiți de “organizarea unei grupări contrarevoluționare clericale cu scopul de a răsturna puterea sovietică”. N-au scăpat de arestări nici preoții din regiune, printre care și părintele Petru Duminică, confrate de temniță cu alt preot, Teodor Florea, cel care a gustat din plin paharul suferințelor.

Potrivit mărturiilor preotului Teodor Florea, în drum spre locul deportării, trenul se opera foarte rar. Ajunși în gara orașului Sverdlovsk, arestații, printe care erau și mulți preoți, au fost coborâți din tren și duși la baie. În timpul cât ei se spălau, gardienii le-au ordonat să iasă afară pentru apel, era luna februarie 1932 și un ger de minus 40 de grade. Din cauza gerului, mulți dintre arestați au murit de pneumonie în spitalul închisorii. Cei rămași în viață erau într-o stare destul de critică. Într-o zi, au fost vizitați de către șeful gardienilor întrebându-i dacă au careva pretenții. Preotul Petru Duminică i-a povestit atunci despre expunerea deținuților la îngheț, șeful gardienilor le-a poruncit subalternilor să verifice cazul. Gardienii, l-au înșfăcat pe părintele forțându-l să scrie o declarație în care să arate că tortura deținuților cu expunerea la îngheț nu corespunde adevărului. Refuzând categoric să scrie o asemenea declarație, părintele Petru Duminică a fost lovit crunt cu patul armelor murind în astfel de chinuri. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost îngropat într-un șanț din apropiere.

Decesul preotului Petru Duminică este confirmat și de documentele de arhivă: exilat în regiunea Sverdlovsk și decedat în luna februarie 1932. 

                                   Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Teodor Florea – arestat în repetate rânduri pentru „activitate antisovietică”

          

Preotul Teodor Florea – arestat în repetate rânduri pentru „activitate antisovietică”

         Perioadele de detenție:

I. Anul 1927. A fost încarcerat timp de 6 luni în închisoarea din Odesa;

II. 20 februarie 1931 – decembrie 1933, întemnițat în închisoarea din Odesa și în lagărele de concentrare de pe teritoriile RASS Mordovia și regiunea Arhanghelsk;

III. 7 februarie 1937 – 21 martie 1939, ținut în închisoarea din Herson;

IV. 2 martie 1945 – 27 iulie 1954, întemnițat în închisoarea din Chișinău și într-un lagăr de concentrare de pe Peninsula Peciora.

Preotul Teodor Florea s-a născut la 17 februarie 1881 în satul Albineț, județul Iași (Bălți). Părinții săi erau Filaret Florea, cetățean de onoare cu titulatură ereditară și soția acestuia, Anastasia. A fost botezat la 24 februarie în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul natal de către preotul Simion Gherbanovschi, având nașă de botez pe Eugenia, soția preotului Simion.

A învățat întâi la școala parohială din localitate, apoi la Școala spirituală din Edineț, pe care a absolvit-o în anul 1896, la Seminarul Teologic din Chișinău, unde își încheie studiile în 1902 și la Academia Teologică din Kiev, opținând titlul de candidat în științe teologice în 1906. După absolvirea studiilor a fost numit în funcția de inspector și profesor la Seminarul Teologic din Chișinău. În anul 1913 era profesor de religie la Gimnaziul nr. 5 de băieți din Odesa.

A fost hirotonit preot și numit slujitor la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Odesa, unde a activat până în anul 1921. Pentru merite în activitatea sa pedagogică și pastorală a fost ridicat în treapta de protoiereu. În anul 1921 a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Odesa, unde a organizat o școală parohială pentru tineret, perioadă când în instituții nu se mai preda religia.

În anul 1927 părintele Teodor Florea a fost arestat. Era învinuit de propagandă contrarevoluționară, petrecând 6 luni în închisoarea din Odesa. A doua oară a fost arestat împreună cu alți preoți din Odesa, la 20 februarie 1931, fiind învinuit de “organizarea unei grupări contrarevoluționare clericale cu scopul de a răsturna puterea sovietică”. În timpul anchetei a fost supus unor maltratări fizice și morale. Timp de zece zile și nopți “l-au chinuit cu insomnia și cu alte născociri polițiste, până l-au adus pe marginea unui dezechilibru nervos”. Mai târziu, părintele Teodor avea să-și amintească de suferințele prin care a trecut: “În preajma mea se aflau gardienii cu săbiile scoase din teacă, când ochii se închideau pentru somn, mă trezeau amenințându-mă cu ascuțișul săbiilor. În timpul nopții, gardienii se schimbau de trei ori, de aceea și supravegherea lor era riguroasă. Tortura la care am fost supus și suferințele indurate sunt de nedescris. În ochi îmi apăreau umbre întunecate, în urechi auzeam un neîncetat țiuit, aveam o stare de vomă, o durere insuportabilă de cap și îmi tremura corpul – toate acestea sunt incomparabile cu starea de spirit în care mă aflam – eram într-o stare de haos, groază și confuzie, în a zecea zi de chinuri nu mai eram om…”.

Judecata a avut loc la 14 septembrie 1931, fiind desfășurată în cadrul ședinței troicii GPU din Odesa, fiind condamnat la 5 ani de lagăr. La 3 noiembrie sentința de judecată a fost schimbată la 3 ani de detenție, fiind deportat într-un lagăr din RASS Mordovia, apoi transferat într-un lagăr din regiunea Arhanghelsk. A trecut prin mari greutăți, putea fi strivit în timpul lucrului de copacii tăiați, plan pus la cale de pușcăriași, sau putea deveni pradă a animalelor sălbatice, fiind găsit înghețat pe acoperișul depozitului pe care îl păzea ș.a.

După eliberarea din lagăr, părintele Teodor Florea a slujit într-o parohie din regiunea Odesa, apoi în altă parohie din regiunea Herson. Avea interdicția de a locui în Odesa.

La 7 februarie 1937, părintele Teodor este arestat din nou. De data aceasta era învinuit de “activitate antisovietică cu tentă religioasă”. Judecata în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Nicolaev l-a condamnat la 10 ani de lagăr. A stat în detenție în închisoarea din orașul Herson până la 21 martie 1939, fiind eliberat din lipsă de probe și “luând în considerație că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt nesemnificative, dar și din cauză că inculpatul suferă de boli incurabile senile și se află în detenție de mult timp, prin urmare, desfășurarea anchetei este inoportună”.

După eliberarea din temniță, părintele Teodor a lucrat o perioadă de timp la fabrica de uleiuri din Herson, iară după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Ucrainei, a slujit în calitate de preot într-o parohie din apropierea Hersonului, pînă în decembrie 1941. La 1 ianuarie 1942, părintele Teodor revine la Odesa, unde se afla familia sa. Fiul părintelui, Nicolae, născut la 19 octombrie 1912 în Odesa, a fost cercetător științific în domeniul astronomiei, activa în cadrul Institutului de Astronomie a Universității din Moskova. În timpul războiului s-a aflat pe front, moare în octombrie 1941.

La începutul anului 1942, părintele Teodor Florea a fost numit paroh la Biserica Sturza, îndeplinea și funcția de subprotopop al Cercului II din orașul Odesa. După un sfert de secol de prigoană împotriva Bisericii, în luna martie 1942, la Odesa, se desfășoară lucrările Congresului Bisericesc. În cadrul ședințelor Congresului, părintele Florea vine cu anumite propuneri legate de îmbunătățirea vieții bisericești din Transnistria. Propune desfășurarea unor activități misionare în combaterea sectelor, editarea unui ziar religios la Odesa și acordarea unor ajutoare pentru văduvele preoților. În perioada 29-31 mai 1942, Î.P.S. Arhiepiscop Efrem Tighineanu vizitează canonic bisericile și mănăstirile din Odesa. La intrarea în  Biserica Sturza (zidită de moșierul basarabean Alexandru Scarlat Sturza) a fost întâmpinat de către Arhimandritul Antim Nica, Vicarul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, preotul paroh, protoiereul Teodor Florea, directoarea și personalul Spitalului Alexandru Sturza. În însemnările făcute pe marginea vizitei ierarhului se arată că atât bisrica cât și spitalul sunt întreținute în condiții mulțumitoare. În următoarele luni ale anului 1942, părintele Teodor este numit în calitate de protopop al bisericilor din Odesa. Făcea parte din colegiul de redacție al Revistei Misiunii, Transnistria Creștină, preda religia la Liceul nr. 1 din oraș, activa și în calitate de profesor la Seminarul Teologic din Odesa.  A organizat la Odesa, în perioada Postului Mare din 1942, conferințe duminicale la care au fost puse în discuție “subiecte religioase de actualitate”, printre conferențiari întâlnim și numele părintelui protopop. Părintele Teodor a organizat la Odesa și alte conferințe, procesiuni religiose, slujbe în sobor de preoți ș.a.

În unul dintre articolele sale, publicat în Revista Transnitria Creștină, părintele Teodor Florea, cel care a gustat din plin suferințele “raiului bolșevic”, scria: “Divide et impera [Dezbină și stăpânește]. Se pare că nici o stăpânire din lume n-a folosit această lozincă, în măsură mai largă și mai crudă – ca puterea bolșevică. Bolșevicii au desmembrat și au descompus toate clasele sociale împărțindu-le pe grupuri și ațâțându-le una contra alteia”. Arăta că în mijlocul acestei desmembrări sociale se afla Biserica, care “atrăgea către sine pe toți cei ce n-au voit să-și plece genunchii în fața noului Baal – comunismul. Toate aceste lucruri, fără îndoială, n-au putut să nu fie observate de ochiul vigilent al slujitorilor iadului sovietic, al agenților G.P.U. – ului […], pentru a descompune și dărâma unitatea Bisericii pravoslavnice, au apărut câteva orientări bisericești, toate fiind autorizate și legalizate de puterea de stat sovietică”. În continuare, autorul descrie fiecare structură bisericească schismatică, apărută la acea vreme în sânul Bisericii Rusiei sovietice, care aveau scopul “modernizării doctrinei bisericești (obnovlențî)”: Biserica Vie, gruparea Renașterii Bisericești (Țerkovnoe Vozrojdenie), gruparea Bisericii apostolice vechi și gruparea religioasă apărută în Ucraina, a autocefaliștilor, samosfiatți sau lipcovți. Tulburarea religioasă din sânul Bisericii a fost provocată de grupările religioase schismatice cât și de opoziția din cadrul Bisericii canonice, în așa fel “se sfâșia din nou cămașa prețioasă a lui Hristos”.

În luna martie 1944, din cauza apropierii trupelor sovietice de Odesa, părintele Teodor Florea, pentru a scăpa de “raiul bolșevic”, este nevoit să se refugieze în România. Se stabilește la Timișoara, unde în luna decembrie este arestat și forțat să se repatrieze în URSS. Trecut prin carantina Centrului de filare din Chișinău, este eliberat. Se stabilește la Chișinău, fiind numit de către autoritățile bisericești, slujitor la Biserica “Sf. Mc. Teodor Tiron” (Biserica Ciuflea).

La 2 martie 1945, părintele Teodor este arestat, fiind învinuit de agitație și propagandă antisovietică. Judecata a avut loc la 3 noiembrie 1945, fiind condamnat pentru că “pe parcursul anului 1943, s-a aflat pe teritoriul ocupat temporar de români, desfășura în rândul populației o propagandă antisovietică și tedeumuri, colabora la revista Transnistria Creșină și era lector al cursurilor teologice din Odesa în timpul ocupației române”. Judecătoria supremă a RSSM stabilește următoarea sentință: 10 ani de lagăr și decădere din drepturile civile pe o perioadă de 5 ani, cu confiscarea averii.

Despre detenția în Gulag a părintelui Teodor Florea a scris renumitul scriitor disident rus, Alexandr Soljenițîn, în lucrarea sa Arhipelagul Gulag. Iată ce scria autorul: “… [Peninsula] Peciora, ianuarie 1945 [1946]. Un câmp pustiu și înzăpezit. Coborâți din vagoane, au fost așezați în zăpadă, în coloană cîte șase, numărați, renumărați îndelung. În sfârșit, i-au ridicat mânându-i șase kilometri pe câmpul înghețat. Grupul era de la Sud (Moldova) – toți în încălțăminte proastă. Câinii au fost puși în spate. Îi împingeau cu labele pe ultimii arestați, răsuflându-le câinește în ceafă (în acest ultim rând mergeau doi preoți – părintele Teodor Florea, un bătrân cu părul cărunt, alături, susținându-l, pășea tânărul preot Victor Șipovalnikov)”.   În această lucrare, autorul mai amintește de părintele Teodor Florea, menționând că: “în timpul anchetei părintele Teodor Florea era învinuit – cum a îndrăznit în timpul românilor să vorbească despre fărădelegile staliniste. El a răspuns: Am putut să vorbesc despre voi altfel? Am spus ceea ce am știut. Am spus ceea ce a fost.”.

La 27 iulie 1954, părintele Teodor a fost eliberat. Întorcându-se la Chișinău, este numit de către autoritățile eparhiale, paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Cocieri, Dubăsari, cu începere de la 13 august 1954. În anul 1955 părintele Teodor Florea era preot la Biserica “Sf. Nicolae” din Caragaș, Slobozia. La 24 aprilie 1955, când se serba Paștile Blajinilor, președintele sovietului sătesc din Caragaș, îi interzice preotului Florea să săvârșească la cimitir rugăciuni de pomenire pentru cei răposați. Credincioșii adunați la cimitir au rămas nemulțumiți de această hotărâre. Tot în acea zi rugăciunile de pomenire au fost săvârșite în curtea bisericii. Hotărârea peședintelui sovietului sătesc din Caragaș a fost criticată de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, prin înștiințarea expediată Comitetului Central al Partidului Comunist și Sovietului de Miniștri al RSSM, făcând referință la Hotărârea Comitetului Central al PCUS “Cu privire la greșelile comise în propagarea ateismului științific în rândul populației” din 10 noiembrie 1954.

Ultimele clipe ale vieții sale, părintele Teodor Florea le-a petrecut la Odesa, alături de cei dragi. Era chinuit de o boală incurabilă, căpătată probabil în urma torturilor la care a fost supus în timpul detențiilor. Trece la Domnul la 17 aprilie 1957 și este îmormântat într-un cimitir din orașul Odesa. Potrivit unor relatări, mormântul părintelui Teodor nu s-a păstrat. 

                                          Protoiereu Ioan Lisnic

ANRM, F. 211, inv. 1, d. 238, f. 705 și 707

Omagiu adus preotului Teodor Florea 

la împlinirea a 30 ani de preoție