Părintele Serafim Gheorhiu – unul dintre martirii temnițelor comuniste

                Părintele Serafim Gheorhiu –                    unul dintre martirii temnițelor comuniste

Părintele Serafim Gheorhiu, cu numele de mirean, Spiru (Spiridon) Luis-Gheorghiu, s-a născut în Franța la 12 iulie 1908, în familia lui Gheorhe Luis, comandantul unei nave maritime de cursă lungă. A fost botezat pe crucișătorul “Amiral Nelson”, când vasul se afla ancorat într-un port dn Franța[1]. Cănd avea vârsta de numai 5 ani rămâne orfan de mamă, iar mai târziu, îi moare și tata. A fost înfiat de către Nicolae Gheorghiu, inginer de nave maritime, un bun prieten cu căpitanul Luis[2]. În anul 1915, părinții săi adoptivi se stabilesc la Brăila, unde tânărul Spiridon Luis-Gheorghiu își face studiile preuniversitare. Urmează studiile la Facultatea de Litere din București, după care activează în calitate de profesor de franceză la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Brăila, la Seminarul “Sf. Apostol Andrei” din Galați și apoi la Seminarul Teologic din Chișinău[3]. Avea o convingere profundă în credință și o trăire potrivit Evangheliei, povățuind și ajutând pe învățăceii săi și pe alții pe calea credinței.

La 1 aprilie 1942 este tuns în monahism de către Î.P.S Efrem, Locotenent al Arhiepiscopiei Chișinăului, primind numele de călugărie, Serafim. Iată ce se scria pe paginile Revistei Misionarul despre acest eveniment: “Într-o atmosferă intimă este tuns în monahism de către Efrem, locotenent de arhiepiscop în capela Arhiepiscopiei Chișinăului […] Nouă ne-a fost drag tuturor domnul profesor Gheorghiu. El mărturisește multă cunoștință cărturărească și o adâncă smerenie în fața lui Dumnezeu […] Ne este cu mult mai aproape acum când îl vom vedea lucrând pe terenul misionar și multe sperăm de la dânsul. Călugăria ortodoxă îl primește cu toată dragostea și este mândră de el.”[4] A fost hirotonit în treapta de ierodiacon și peste câteva luni în treapta de ieromonah, pe seama capelei Casei Arhierești din Chișinău. Pe parcursul aflării sale la Chișinău, devine un colaborator fidel al Revistei Misionarul. Iată și câteva titluri ale materialelor publicate în această revistă: Episcopul Calinic al Râmnicului[5], Pentru trezire duhovnicească[6], Tradiția sfințeniei în Biserica Ortodoxă[7] ș.a.

În unul dintre materialele sale publicate, părintele Serafim vine cu un îndemn și către clerici, iată ce scria părintele ieromonah: “Sufletele nu se câștigă prin pleava vorbelor, ele se cuvine mai întâi, îndelung cerute de la Tatăl îndurărilor și al luminilor. Preotul care nu se roagă e o monstruozitate, e ca un ostaș trădător ce-și lasă armele și munițiile și se dă legat în mâna vrăjmașului. Deci, în primul rând, ni se cuvine o viață lăuntrică bogată, rugăciune adâncită cât mai multă, citirea Sf. Scripturi și a altor cărți luminătoare de suflet, ni se cuvin lacrimi și îngenuncheri și atunci vom vedea cum Harul Dumnezeiesc va străluci în cuvintele noastre, ce se vor face miezoase și dulci, și vor câștiga soiuri de suflete pentru Hristos și viața veșnică, nu prin talentul sau iscusința noastră, sau prin cine știe ce virtuți sau merite personale, ci prin Harul și îndurarea Aceluia care a zis: “Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și V-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă și roada voastră să rămână, pentru că orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu să vă dea.” (Ioan XV, 16)”[8].

Numele părintelui Serafim Gheorghiu îl întâlnim și în lista predicatorilor de la Biserica Catedrală din Chișinău. A predicat în Catedrala din Chișinău, în a doua jumătate a anului 1942, la 12 iulie, 4 octombrie și 20 decembrie[9].  Pentru activitate pastorală și misionară rodnică, la data de 20 decembrie 1942,  părintele ieromonah Serafim a fost hirotesit în treapta de Singhel, iar la 21 ianuarie 1943, în treapta de Protosinghel[10].

Printre cucernicii preoți și clericii monahali care erau înscriși pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, era înscris și părintele Serafim Gheorghiu[11]. În perioada 1943-1944, părintele se afla la Mănăstirea de călugări Bolșoi Fontan din Odesa[12], stareț al acestei mănăstiri era ieromonahul Gherman Zavatta, italian de origine și catolic convertit la ortodoxie[13].

La retragerea autorităților românești în 1944, părintele Serafim Gheorghiu a rămas la Mănăstirea Bolșoi Fontan din Odesa. A fost arestat de către agenții Ministerului Securității sovietice și judecat la 10 ani de lagăr. Anii de detenție îi grăbesc sfârșitul. Astfel, trece la Domnul în anul 1947, fiind asistat de către preotul basarabean Misail Chiriță[14].

Despre martiriu părintelui Serafim Gheorghiu, cât și despre situația bisericilor din Odesa, după 1944, aflăm dintr-o scrisoare a părintelui Gherman (Armando) Zavatta din 28 iulie 1954, adresată Mitropolitului Visarion Puiu, fost Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942-1943), aflat în acea vreme în pribegie, în localitate Viels Maison-Aisine, la 96 km de Paris. Iată ce îi scria părintele Zavatta marelui ierarh: “… am fost martor ocular când în 1944 hoardele bolșevice au profanat opera și truda scumpului meu Mitropolit. Frumoasa reședință metropolitană reconstruită de Voi a fost prefăcută în sediu central al N.K.V.D. – ului; reședința Misiunii și casa anexă pentru preoți a fost ocupată de armata roșie, capela Universității a fost imediat distrusă. Noi sărmanii, cei rămași […] cu turma credincioasă lui Dumnezeu, așteptând lupul răpitor. A mai rămas și ieromonahul Serafim Gheorghiu din România. Acesta, arestat și apoi condamnat la zece ani de muncă silnică, moare în 1947 la Komorovo, asistat de preotul Misail Chiriță, în urma chinurilor bolșevicilor. Am plâns mult și m-am rugat pentru scumpa Românie, subjugată de trupele barbare sovietice. România este un martiriu mai mult în cer [...]. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le deie putere și libertate întregului popor rus (care suferă mai mult decât toți) și românilor supuși celei mai cumplite barbarii, pe care lumea civilizată puțin o cunoaște și puțin vrea să o cunoască”[15].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Preot Eugen Drăgoi, Un martir la Dunărea de Jos, Ziarul Viața liberă, Galați, nr. 4872, 11 noiembrie, 2005, p. 12

[2] Ibidem

[3] Radu Preda, Luciditatea martirică, adevărul.ro, 31 august, 2016

[4] Revista Misionarul, nr. 2-3, 1942, p. 145

[5] Idem, nr. 4-5-6, 1942, p. 248-258

[6] Idem, nr. 7-10, 1942, p. 374-377

[7] Idem, nr. 11-12, 1942, p. 462-478

[8] Idem, nr. 7-10, 1942, p. 376

[9] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 3, 1942, p. 16

[10] Idem, nr.1, 1943, p. 23

[11] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p. 569

[12] Pr. Eugen Drăgoi, Acareturile din Galați, ale schitului românesc Prodromul (VI), Revista Dunărea de Jos, nr. 153, noiembrie, 2014, p. 47   

[13] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p. 531-532

[14] Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu, Documente din pribegie (1944-1963), Editura Moldopress, Pașcani, 2002, p. 147-148

[15] Ibidem