joi, 16 iunie 2016

Preotul Ioan Tătaru (Tatarciuc) – judecat pentru “trădare de patrie”


          



Preotul Ioan Tătaru (Tatarciuc) –
judecat pentru “trădare de patrie”





Preotul Ioan Tătaru s-a născut la 20 aprilie 1901. Avea studiile Seminarului Teologic din Chișinău pe care le-a absolvit în anul 1923. A fost hirotonit preot la 1 martie 1924, de către P.S. Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935) și numit paroh al Bisericii “Sf.Treime” din localitatea Cupcini, jud. Bălți. Timp de două decenii părintele Ioan Tătaru a fost păstor duhovnicesc al creștinilor din această parohie.
În primăvara anului 1944, împreună cu membrii familiei sale se refugiază peste Prut. Revin în RSSM și se stabilesc în com. Chiurt, r-nul Edineț.
Fiind acuzat de “trădarea patriei sale”, în anul 1952, părintele Ioan Tătaru a fost arestat. Judecata l-a condamnat la detenție într-un lagăr din Siberia. După expirarea termenului de detenție revine la baștină. La 1 septembrie 1959, părintele Ioan Tătaru era înregistrat la Cârmuirea eparhială și Consiliul pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse al Consiliului de Miniștri RSSM pentru a fi întărit slujitor într-o parohie din RSS Moldovenească. 


                                    Protoiereu Ioan Lisnic





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu