duminică, 22 noiembrie 2015

Preotul Teodor Bunescu – condamnat la moarte prin împușcare





Preotul Teodor Bunescu –
condamnat la moarte prin împușcare

   

Biserica din Zubrești, fostul jud. Lăpușna



S-a născut la 18 aprilie 1894 în localitatea Vânători, jud. Chișinău. După absolvirea Seminarului Teologic a fost numit temporar în funcția de cântăreț la biserica Schitului Răciula, la 12 mai 1916. La 4 octombrie acelaș an, a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Dașcova, jud. Orhei, apoi transferat la Biserica Sf. Arh. Mihail din com. Frasin, jud. Soroca, la 4 noiembrie 1916. În anul 1920, potrivit ceririi înaintate, este numit partoh al Bisericii Sf. Varvara din Popăuți, jud.Orhei.
Ultima parohie a părintelui Teodor a fost s.Zubrești, jud. Lăpușna, cu Biserica Sf. Arh. Mihail. Aproape două decenii a păstorit credincioșii din această localitate, din 1923 până la trecera P.C.Sale din viața pământească.
După instaurarea puterii sovietice (1940-1941), părintele Teodor Bunescu n-a încetat să-și îndeplinească datoria de păstor duhovnicesc. Fiind în Orhei, a fost arestat de către agenții NKVD-iști. A fost condamnat la moarte prin împușcare, cu puțin timp înainte de retragerea trupelor sovietice din Basarabia.


                                       Protoiereu Ioan Lisnic










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu