joi, 11 iunie 2015

Preotul Mina Țăruș – arestat și deportat în Siberia






Preotul Mina Țăruș –
arestat și deportat în Siberia


       S-a născut la 10 decembrie 1884 în satul Breanova, jud. Orhei. A urmat studiile la Școala Spirituală, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău. În 1935 absolvește Facultatea de Teologie din Chișinău cu titlul de Licențiat în Teologie.
       A fost hirotonit preot la 7 mai 1906 și numit paroh la Biserica Sf. Gheorghe din Camenca, jud. Orhei cu deservirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul învecinat Bezin (Donici) și a cătunului Pocșești.
       Din inițiativa și prin strădania P.C. Sale în perioada 1926-1927 în parohie se construiește o altă biserică, cea veche devenind neîncăpătoare pentru creștinii din localitate. A desfășurat o activitate misionară și pastorală atât în parohie cât și în cadrul Cercurilor pastorale, în perioada anilor 1908-1933, părintele Mina a fost misionar de cerc.
Fiind președinte al Căminului cultural  „Principele Carol„  din localitate, contribuie la zidirea unei clădiri pentru cămin. Din inițiativa părintelui Mina, pe terenul donat Ministerului Sănătății, se construiește în sat o baie. A fost și un bun gospodar.
       În perioada primului an de ocupație sovietică, la 23 iunie 1941 părintele Mina Țăruș a fost arestat și deportat în Siberia. A fost judecat și condamnat la zece ani privațiune de libertate.
Aflându-se într-un lagăr din reg. Kemerovo trece la Domnul la 18 august 1942.


       Protoiereu Ioan Lisnic    



Mai multe informații puteț găsi în: Protoiereu Ioan Lisnic. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria. Vol. III. Iași. Editura Stef, 2022, p. 327-330.  


         
                           





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu