DUMINICA A III-A DUPĂ SF.
PAŞTI.
POMENIREA
SFINTELOR FEMEI MIRONOSIŢE
Încă din timpurile vechi în lumea creştină
această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie,
sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.
Sfintele
Femei Mironosiţe l-au urmat pe Mântuitor în viaţa Sa pământească, fiind martore
ale minunilor Lui, ascultându-I cuvântul de învăţătură, mărturisind cu
îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Fără a se
înfricoşa de cruzii iudei, L-au urmat până la cruce şi până la mormânt.
Împreună cu Iosif şi Nicodim au uns cu miruri după obicei Trupul Domnului şi
înfăşurându-L cu giulgiul îl aşează în mormânt.
Având
ca nişte uceniţe dragoste fierbinte pentru Hristos, Sf. Femei Mironosiţe cumpărând
miruri de mare preţ „şi dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii (Duminica),
pe când răsărea soarele, au venit la mormânt” ca să ungă Trupul Domnului cu
miresme. „Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa
mormântului?” (Mc. 16, 2-3). Fiind după fire slabe, aceste femei ştiau că nu
vor putea prăvăli piatra. Dar aceasta nu le-a oprit, s-au dus simţind în sine o
nădejde, o putere şi într-adevăr, ajungând la mormânt, aleasă arătare au văzut:
piatra era răsturnată şi de pe ea un înger al Domnului le-a vestit,
încredinţându-le de Învierea lui Hristos (Mt. 28, 5-7). Iar mai apoi s-au
învrednicit şi de arătarea Învăţătorului lor Înviat, în acel timp când
apostolii – cei mai apropiaţi ucenici ai lui Hristos – erau mâhniţi şi încă
pierduţi cu firea.
Ştiind
că apostolii mai greu vor crede Învierii Sale, fiindcă de multe cuvinte a avut
nevoie pentru a-i convinge, învinuindu-i chiar de necredinţă şi împietrire de
inimă (Lc 24, 25), Mântuitorul se arată întâi Sf. Femei Mironosiţe, ele
devenind primele martore şi vestitoare a Învierii Domnului.
Proslăvind
dragostea Sfintelor Femei Mironosiţe pentru credinţă şi devotamentul lor faţă
de Mântuitor, Biserica ne îndeamnă să le urmăm exemplul prin trăire şi credinţă
în Dumnezeu.
Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.
Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.
Protoiereu
Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu