Părintele Grigore Lisnic despre pomenrea oamenilor sacrificați din ambiții politice. Comemorarea eroilor

Părintele Grigore Lisnic despre pomenrea

oamenilor sacrificați din ambiții politice.

Comemorarea eroilor

Crucea comemorativă a martirilor deportaţi amplasată 

în preajma gării feroviare Floreşti

Fără trecut nu există viitor. Ne gândim la viitor, dar vii­torul, după cum ştim, este în mâna Bunului Dumnezeu.

Nu trebuie să uităm că au fost timpuri grele de război, de maladii, de foamete, de deportări forţate. Din cauza ambiţiei câtorva oameni de la conducerea mari­lor imperii predomina sărăcia, moartea şi bătaia de joc. Au fost săvârşite crime, terori şi asupriri.

A răpit milioane de vieţi omeneşti Primul Război Mondial; s-a vărsat sânge nevinovat în timpul războiului civil din Rusia, care a dus la prăbuşirea Imperiu­lui. Al Doilea Război Mondial a fost şi mai îngrozitor. Au trecut pragul morţii nu numai ostaşii din părţile beligerante, dar şi multe milioane de civili, bărbaţi, femei şi copii, fiind împuşcaţi, spânzuraţi, arşi de vii şi otrăviţi în camerele cu gaze.

De pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Vinovaţi au fost nu cei care au fost înarmaţi şi trimişi ca să omoare sau să fie omorâţi, ci înalţii demnitari politici, din cauza ambiţiilor cărora au murit milioane de oameni. Cu ce au fost vinovaţi aceiaşi ruşi sau germani, români regăţeni sau ucraineni, români basarabeni sau france­zi, oameni simpli luaţi de la coarnele plugului, de la fabrici şi uzine şi trimişi de către cei doi monştri ai veacului XX – Hitler şi Stalin – pentru a se ucide unii pe alţii?

Viaţa omului este un dar de la Dum­nezeu. Pentru dreptul la viaţă militează şi organizaţiile mondiale, dar acest drept a fost încălcat. Cei fără de credinţă nu aveau nimic mai scump decât să-şi împlinească ambiţiile politice şi anume acestea duceau la exterminarea în masă a oamenilor nevinovaţi, care şi ei, la rân­dul lor, aveau dreptul la viaţă.

A urmat anul 1945, întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru a fost cuprinsă de tifos, apoi de secetă şi de foamete organizată, de deportările şi reprimările oamenilor gospodari şi ale intelectualilor.

După război, aproape în fiecare lo­calitate au fost înălţate monumente în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de al Doilea Război Mondial, pentru că de pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Astfel de monumente aveau în vârf steaua cu cinci colţuri. Era un loc important de manifestări comuniste, unde răsunau sloganuri nu numai în memoria celor căzuţi, dar şi întru proslăvirea regimului totalitar-ateist. Celor ce se adunau la ase­menea manifestaţii li se turna în minţi fel de fel de zoi ateiste şi aşa-zisa „educaţie a omului nou sovietic”. Nu se schim­base aspectul acestor monumente nici în primii ani de democraţie. Tot aceeaşi stea strălucea în vârf, tot aceleaşi adunări în memoria celor căzuţi pentru apărarea patriei, deja inexistente, numai că erau luaţi în consideraţie şi ostaşii din Armata Română; erau omagiaţi şi respectaţi vete­ranii rămaşi în viaţă, care au luptat şi în rândurile Armatei Române.

În ultimii ani s-a început procesul de reamenajare a mormintelor din cimitirele ostaşilor români, s-au produs schimbări şi la multe monumente ale eroilor din localităţi, steaua din vârf a fost înlocuită cu Sfânta Cruce şi au fost sfinţite, ast­fel adeverindu-se cuvintele unui cântec din perioada războiului: „curând steaua va apune / şi va străluci frumos / Crucea Domnului Hristos”.

Aceste monumente trebuie să ne amintească de toţi cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, în Afganistan, pe malurile Nistrului. Să nu uităm de cei nimiciţi de foametea organizată din 1946-1947, de bărbaţii, femeile, copiii şi bătrânii îmbarcaţi în vagoane de vite şi trimişi să moară prin pustiurile de gheaţă ale Siberiei.

Trecând pe lângă un astfel de monu­ment, trebuie să ne descoperim capetele şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toţi acei care au căzut cu moarte de erou, precum şi pentru victimele regimurilor totalitare naziste sau comuniste. Pentru toţi trebuie să ne rugăm, ca Dumnezeu să-i odihnească cu toţi Sfinţii Mucenici şi să le fie lor veşnică pomenirea.

Extras din cartea 

In memoriam: Protoiereu Mitrofor Grigore Lisnic, 

Ed. Labirint, Chișinău, 2013, p. 34-36

Din trecul trist al Bisericii din Basarabia

Din trecul trist al Bisericii din Basarabia

...                                                                                                

Leonid Vulpe, Din trecul trist al Bisericii din Basarabia, 

rev. Biserica Basarabeană, nr.2-3, 1943, p.79-80

Din viața și activitatea unui preot basarabean sub ocupația bolșevică

Din viața și activitatea unui preot basarabean
sub ocupația bolșevică

..                                                                                               

Preot Leonid Antonovici, Din viața și activitatea mea ca preot 

sub ocupația bolșevică, rev. Misionarul, nr. 4-5-6, 1942, p. 231-237 

Despre întemeetorul Mănăstirii Noul Neamţ de P.S. Tit Simedrea al Hotinului

Despre întemeetorul Mănăstirii Noul Neamţ
                                           de P.S. Tit Simedrea al Hotinului

Teofan Cristea, unul dintre întemeetorii Mănăstirii Noul Neamt,

 în 1866 a fost ales egumen al Mănăstirii

+Tit al Hotinului, Despre întemeetorul Noului Neamţ, 

rev. Însemnări Creştine, nr. 1-2, 1940, p. 3-6 

Din istoria Bisericii Sf. Cuv. Parascheva, s. Izvoare, Floreşti

Din istoria Bisericii Sf. Cuv. Parascheva,

s. Izvoare, Floreşti

Potrivit datelor istorice, prima menţiune documentară a bisericii din Izvoare este anul 1793.

Actuala biserica cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva” a fost construită din piatră în anul 1863.

Primul preot cunoscut din această parohie este preotul Efimie Spoialov. În anul 1879 este numit în funcţia de paroh la această biserică preotul Nicolae Captarenco. În anul 1882, acest preot primeşte o gramotă de la Sf. Sinod ca mulţumire pentru ridicarea bisericii din satul vecin, Căinarii Vechi. În funcţie de cîntăreţ la biserica din Izvoare, este numit în anul 1883, diaconul-cîntăreţ Ioan Nicov. Pe lîngă biserică activa o şcoală elementară, iar de la începutul sec. al XX-lea o şcoală primară.

În anul 1920 este hirotonit pentru biserica din Izvoare absolventul Seminarului Teologic din Chişinău, Arsenie Hodorogea, care deserveşte această biserică mulţi ani la rînd. Din 1934 funcţia de cîntăreţ este ocupată de absolventul Şcolii de cîntăreţi din Chişinău, Andrei Vedraşco. Atît în perioada războiului, cît şi mai tîrziu, în această biserică s-au oficiat slujbele bisericeşti.

În anul 1967 părintele Arsenie Hodorogea este numit la biserica din satul vecin Căinarii Vechi. Din 1967 pînă 1989 biserica din Izvoare a fost văduvită de preot, fiind închisă.

În perioada anilor 1990-2001 în funcţia de preot paroh al bisericii a fost părintele Leonid Groza. Odată cu reparaţia din 1990, a fost lărgită biserica în lateral, astfel din formă de corabie biserica a căpătat forma de cruce.

Din 2001 pînă în prezent paroh al acestei biserici este părintele Serghei Lai. La 24 septembrie 2009, după o reparaţie capitală a bisericii a avut loc sfinţirea sfîntului locaş. Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. Au fost sfinţite de înaltul ierarh troiţa din curtea bisericii şi altă troiţă din centrul satului.

În prezent biserica dispune de o bibliotecă parohială. Se activează în direcţia misionar-pastorală. Se organizează colete pentru ajutorul familiilor nevoiaşe.

                                Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Arsenie Hodorogea,

slujitor la Biserica din Izvoare (1920-1967)   

DUMINICA A III-A DUPĂ SF. PAŞTI. POMENIREA SFINTELOR FEMEI MIRONOSIŢE

DUMINICA A III-A DUPĂ SF. PAŞTI.

POMENIREA SFINTELOR FEMEI MIRONOSIŢE

Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.

Sfintele Femei Mironosiţe l-au urmat pe Mântuitor în viaţa Sa pământească, fiind martore ale minunilor Lui, ascultându-I cuvântul de învăţătură, mărturisind cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Fără a se înfricoşa de cruzii iudei, L-au urmat până la cruce şi până la mormânt. Împreună cu Iosif şi Nicodim au uns cu miruri după obicei Trupul Domnului şi înfăşurându-L cu giulgiul îl aşează în mormânt.

Având ca nişte uceniţe dragoste fierbinte pentru Hristos, Sf. Femei Mironosiţe cumpărând miruri de mare preţ „şi dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii (Duminica), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt” ca să ungă Trupul Domnului cu miresme. „Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” (Mc. 16, 2-3). Fiind după fire slabe, aceste femei ştiau că nu vor putea prăvăli piatra. Dar aceasta nu le-a oprit, s-au dus simţind în sine o nădejde, o putere şi într-adevăr, ajungând la mormânt, aleasă arătare au văzut: piatra era răsturnată şi de pe ea un înger al Domnului le-a vestit, încredinţându-le de Învierea lui Hristos (Mt. 28, 5-7). Iar mai apoi s-au învrednicit şi de arătarea Învăţătorului lor Înviat, în acel timp când apostolii – cei mai apropiaţi ucenici ai lui Hristos – erau mâhniţi şi încă pierduţi cu firea.

Ştiind că apostolii mai greu vor crede Învierii Sale, fiindcă de multe cuvinte a avut nevoie pentru a-i convinge, învinuindu-i chiar de necredinţă şi împietrire de inimă (Lc 24, 25), Mântuitorul se arată întâi Sf. Femei Mironosiţe, ele devenind primele martore şi vestitoare a Învierii Domnului.

Proslăvind dragostea Sfintelor Femei Mironosiţe pentru credinţă şi devotamentul lor faţă de Mântuitor, Biserica ne îndeamnă să le urmăm exemplul prin trăire şi credinţă în Dumnezeu. 
Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.

                         Protoiereu Ioan Lisnic

Prigoana împotriva credinţei în Transnistria sub stăpânirea sovietică

Prigoana împotriva credinţei în Transnistria 

sub stăpânirea sovietică

...                                                                 

Arhimandritul Dr. Antim Nica, Viața religioasă în Transnistria, 

Chișinău, 1943, p. 51-59

Episcopul Melchisedec şi vechile amintiri româneşti din Transnistria

Episcopul Melchisedec

şi vechile amintiri româneşti din Transnistria

D. Furtună, Episcopul Melchisedec şi vechile amintiri româneşti din Transnistria, 

ziarul Transnistria, nr. 64, 1942

Impresii muzicale din Basarabia (1925)

                  Impresii muzicale din Basarabia (1925)                                                                                                          

Î.P.S.Gurie al Basarabiei în mijlocul clerului Catedralei din Chișinau,

primul din stânga - pr. Mihail Berezovschi

Tib. Brediceanu,  Impresii muzicale din Basarabia, 

rev. Societatea de Mâine, nr. 28-29, 1925, p. 476