DUMINICA A III-A DIN POSTUL MARE, A SFINTEI CRUCI

DUMINICA A III-A DIN POSTUL MARE,
A SFINTEI CRUCI

„… Cuvântul crucii… pentru cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 8).

Unul din cele dintâi simboluri ale credinţei creştine este Crucea, cea sfinţită de trupul întemeietorului creştinismului şi udată de preacurat şi preascump sângele Lui pentru „ca să ridice păcatele multora” (Evrei 9, 28) şi „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15).

Încă în perioada Vechiului Testament a fost preînchipuită Sfânta Cruce prin semnele dumnezeieşti. Spre exemplu la ieşirea evreilor din Egipt, Moise cu toiagul desparte marea şi aleşii Domnului trec prin apă ca pe uscat, scăpând de urmăririle egiptenilor; cu toiagul în pustie, el scoate minunat apă din stâncă noro-dului însetat (Ieşire 14, 15-29; 17, 1-7). Dumnezeu descoperă norodului Său voinţa prin şarpele de aramă înălţat de Moise în pustie, care vindecă pe cei muşcaţi de şerpi, cei ce cu credinţă îşi îndreptau privirile spre el. Însuşi Mântuitorul asemăna acest semn dumnezeiesc înălţării Sale pe Lemnul Crucii pentru mântuirea tuturor ce credeau în El: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 14-15).

În Testamentul Nou Dumnezeu revarsă mila Sa oamenilor nu numai prin punerea mâinilor Sale preacurate şi a ucenicilor Săi, ci si prin ungerea cu untdelemn, prin hainele Sale şi a ucenicilor Săi, prin umbra Apostolului Petru etc.

Fiul Omului mântuieşte pe oameni prin Cruce, care a fost înainte un lucru de dispreţ, cu preacurat sângele vărsat din trupul Său pironit pentru păcatele lumii. Acest semn dumnezeiesc a fost prezis încă de proorocul Isaia: „El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului” (Isaia 11, 12).

Este greu de înţeles taina celor patru părţi a lumii, după cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „Şi Hristos să se sălăşluiască prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi adâncimea” (Efes. 3, 17-18). Prin semnul biruitor al Crucii se arată şi atotputernicia Fiului Omului, prin cele patru braţuri ale căreia, se ţin cele patru părţi ale lumii. În această convingere ne întăreşte şi Sf. Ioan Damaschin: „Cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu... după cum cele patru braţe ale Crucii se ţin şi se strâng prin încheietura de la mijloc, tot astfel se ţin prin puterea lui Dumnezeu înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea, adică toată creaţia văzută şi nevăzută”. Prin semnul biruitor al Crucii, Fiul Omului ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin Cruce am căpătat harul dumnezeiesc şi dragostea.

Sfinţii Părinţi la Sinodul VII Ecumenic învaţă despre cinstirea Sfintei Cruci: „Până când două bucăţi de lemn, ce formează Crucea, sunt puse în semnul Crucii, până atunci mă închin chipului acesta pentru Hristos cel răstignit pe ea, iar când ele sunt despărţite le arunc şi le ard. Precum acela ce primeşte scrisoare de la împărat cinsteşte nu hârtia, pecetea sau scrisoarea, ci pe împăratul, aşa şi noi închinându-ne chipului Crucii, cinstim pe Hristos cel răstignit pe ea”.

În amintirea jertfei Domnului, creştinii petrec în post şi în rugăciune zilele de miercuri şi vineri. Cu o deosebită solemnitate sfânta noastră Biserică serbează trei sărbători de peste an a Cinstitei Cruci.

Duminica a III-a a Postului Mare, Duminica închinării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a fost aşezată de Sfinţii Părinţi spre întărire duhovnicească la mijlocul postului, spre îmbărbătare, ca să ne sprijine, aducându-ne aminte de pati-mile Domnului.

Scoaterea Lemnelor Sfintei Cruci (1/14 august) se serbează în amintirea evenimentelor ce se petreceau în fiecare an la Constantinopol la 1 august, în toiul verii, când în oraş şi în împrejurime bântuiau boli molipsitoare – erau scoase Sfintele Lemne ale dătătoarei de viaţă Cruci (o parte din Sf. Cruce a Mântuitorului, a fost adusă la Constantinopol de împărăteasa Elena) şi purtate cu cântări şi rugăciuni pe străzile oraşului şi prin apropiere, spre vindecare şi stârpire a acelor boli molipsitoare.

La 14/27 septembrie sfânta noastră Biserică serbează una din cele 12 Sărbători Împărăteşti – Înălţarea Sfintei Cruci, în amintirea aflării şi înălţării Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos.

După vechea şi frumoasa tradiţie bisericească la aceste Sfinte Sărbători, cu o deosebită solemnitate se scoate în mijlocul bisericii Cinstita Cruce, spre închinarea creştinilor, care sorbesc noi puteri duhovniceşti.

În faţa Sfintei Cruci, ce se scoate spre închinare, simţim o putere de mângâiere şi speranţă, aducând mărire, asemenea Apostolului: „Iar mie, să nu-mi fie a lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume” (Gal. 6, 14).

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). „Şi cel ce nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38).

Această chemare dumnezeiască să ne ajute de a ne lepăda de patimile şi plăcerile acestei vieţi trecătoare, să ducem povara acestei vieţi (durerile care ne pătrund, lipsurile, umilinţele, suferinţele şi moartea), cu smerenie şi blândeţe să primim ceea ce ni se cuvine de la bunul Dumnezeu. Toate acestea pentru a ne îndrepta, a ne curaţi şi a ne desăvârşi în credinţă. Să ducem Crucea noastră de bunăvoie. Să ne închinăm în faţa Sfintei Cruci, rugind pe Cel răstignit pe ea ca să ne dăruiască fiecăruia ajutor în purtarea Crucii şi ca ea să ne uşureze şi să ne lumineze calea care duce spre mântuire.

                          Protoiereu Ioan Lisnic