sâmbătă, 17 ianuarie 2015

IZVORUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ




IZVORUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ


“Începutul a toată trebuinţa vieţii omeneşti este: apa, focul şi fierul, sarea şi făina de grâu, mierea şi laptele, sângele strugurelui, untdelemnul şi haina. Acestea toate celor cuvioşi întru bunătăţi vor fi; iar celor păcătoşi întru cele rele se vor întoarce”.
(Înţelepciunea lui Isus Sirah 39,31-32)
„… Ce este dar aşa de necesar pentru om ca apa? Prin apă totul se spală şi se hrăneşte, se purifică şi se stropeşte. Apa adapă pământul şi produce roua, înnegreşte strugurii şi pârguieşte spicii... Fără apă nimic din cele văzute nu poate exista” – spune Sfântul Ipolit Romanul.

Avem nevoie de apă nu pentru că aşa dorim, dar fiindcă apa este fără de preţ în cerinţele noastre de toate zilele. Precum tot ce este viu pentru existenţă are nevoie de apă, aşa şi sufletul omului are nevoie de o „apă vie” în care să găsească acea putere purificatoare şi dătătoare de viaţă. „... Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 37-38). Apa vie este Duhul pe care îl primesc cei ce cred în Domnul Iisus Hristos (Ioan 7, 39).
Cine va crede în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu adevărat, va cunoaşte rostul vieţii sale pământeşti, care este pregătirea pentru viaţa veşnică şi îşi va potoli setea în credinţa lui Dumnezeu. Învăţătura lui Hristos îi îndreaptă pe oameni spre îndeplinirea voii lui Dumnezeu, ca prin aceasta să li se deschidă drumul spre viaţa veşnică, la izvorul care-l duce pe orice drumeţ rătăcit mergând după curgerea apei la locul unde se revarsă. Aşa şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos îi îndreaptă pe cei ce fac voia Lui pe calea care duce spre Dumnezeu şi spre viaţa veşnică.

                                Protoiereu Ioan Lisnic







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu