SF. IERARH DOSOFTEI – MARE CĂRTURAR
ŞI PĂSTOR DUHOVNICESC
Date biografice
După terminarea studiilor, viitorul Mitropolit primeşte călugăria la mănăstirea Probota unde, în anul 1649, îl găsim ca ieromonah. Datorită învăţăturii şi vieţii sale curate, în anul 1658 devine Episcop al Huşilor, iar în anul următor – Episcop al Romanului, unde a păstorit până în anul 1671, când ajunge Mitropolit al Moldovei. Având o cultură bogată în cunoştinţe de gramatică clasică, de retorică şi poetică, de teologie dogmatică şi limbi străine, fiind un adevărat poliglot al vremii, Mitropolitul Dosoftei îşi începe preocupările cărturăreşti pe timpul aflării sale la mănăstirea Probota. În jurul anului 1650 traduce pentru rima oară în româneşte Istoriile lui Herodot. A mai tradus un Pateric grecesc, Viaţa şi minunile Sf. Vasile cel Nou ş.a. În timp ce era Episcop la Roman s-a ocupat şi de revizuirea Vechiului Testament din Biblia tipărită la Bucureşti în anul 1688. Tot în aceasta perioadă a lucrat o bună parte la Psaltirea în versuri şi la Viaţa şi petrecerea Sfinţilor.
Ales în scaunul mitropolitan al Moldovei, Mitropolitul Dosoftei, la fel ca şi predecesorul său Mitropolitul Varlaam al Moldovei (1632-1653), desfăşoară o prodigioasă activitate pentru renaşterea vechilor tradiţii cărturăreşti, continuând să tălmăcească cărţi. Obţine de la toţi domnitorii sub care şi-a desfăşurat activitatea hrisoave, prin care erau acordate anumite scutiri şi drepturi pentru cler. Astfel, preoţii au fost scutiţi să plătească dări, aşa cum o făceau ţăranii, fiind puşi sub jurisdicţia episcopală ca şi pe vremea Mitropolitului Varlaam.
Din cauza războaielor dintre poloni şi turci Mitropolitul a păstorit în condiţii foarte grele. Dorind să-şi vadă poporul dezrobit de umilinţa turcească, susţine politica antiotomană a domnitorilor Moldovei. În anul 1673, după lupta de la Hotin, împreună cu fostul domn Ştefan Petriceicu (1672-1673), sunt nevoiţi să se refugieze în Polonia. Revine în ţară la începutul anului 1675, iar în vara anului 1676 este restabilit în scaunul mitropolitan.
În timpul domniei lui Antonie Ruset (1675-1678) reşedinţa Mitropoliţilor Moldovei se stabileşte definitiv la laşi.
Prin contribuţia Mitropolitului Dosoftei şi a domnitorului se construiesc diferite clădiri, care să servească drept reşedinţă mitropolitană.
Păstoria sa în scaunul arhieresc al Moldovei a fost până în anul 1686. În acest an, ca urmare a unei incursiuni militare polone în Moldova, a fost nevoit pentru a doua oară să-şi găsească refugiul în Polonia. Îşi petrece restul vieţii departe de ţară, în sărăcie şi necazuri, dar şi în aşa condiţii nu încetează activitatea sa cărturărească. La 13 decembrie 1693 se stinge din viaţă şi este înmormântat în cetatea Stryi de lângă oraşul Zolkiev (azi Nesterov – Ucraina).
Marele merit al său constă în faptul că întreaga sa activitate şi-a orientat-o spre introducerea limbii române în oficierea serviciului divin. Este primul traducător al cărţilor de slujbă bisericească în Moldova şi primul mare cunoscător al literaturii patristice şi postpatristice la noi. Este socotit primul nostru poet naţional, primul traducător din literatura dramatică universală şi primul cărturar român, care a avut un aport preţios în procesul de formare a limbii literare româneşti. Marele ierarh al Moldovei rămâne în amintirea urmaşilor săi ca o personalitate de cultură superioară. În Letopiseţul său Ion Neculce scria mai târziu: „Acest Dosoftei Mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl, prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, latineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi învăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe această vreme nu este om ca acela”.
Activitatea cărturărească
Fusese reînzestrată abia în 1676 cu sprijinul unui meşter ucrainean venit de la Unev. Iar în 1679, prin intermediul Spătarului Nicolae Milescu, care se afla în Moscova, Mitropolitul moldovean adresează Patriarhului Ioachim al Moscovei rugămintea să-i trimită un teasc tipografic şi litere, motivându-şi cererea prin intenţia „de a face cărţi pe care le-a tradus din limbile greacă şi slavonă în limba românească”. Pe lângă tiparniţă de lemn cu toate „instrumentele tipăririi” şi hârtia necesară Patriarhul îi mai trimite şi o scrisoare, în care îl numeşte pe Mitropolitul moldovean „ierarh înţelept” şi „păstor cu mintea aleasă”. Drept recunoştinţă pentru ajutorul acordat pe foaia de titlu a primelor cărţi ieşite de sub tipar se menţiona ajutorul Patriarhului Ioachim.
Activitatea culturală şi bisericească a Mitropolitului a fost hărăzită „pentru toată seminţia românească pretutindenea ce se află în această limbă pravoslavnică.” El compară cuvântul scris în limbi străine cu „grădina încuiată şi fântâna pecetluită”.
Psaltirea în versuri 1673
În foaia de titlu a Psaltirii se preciza că a fost lucrată „cu lungă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercetată prin sfintele cărţi şi de aceea pre versuri tocmită în cinci ani foarte cu osârdie mare.”
Conţine 8634 versuri în peste 500 de pagini.
Versificarea Psaltirii se făcea în apusul Europei încă din secolul al XVI-lea, mai ales în urma Reformei, când în noile Biserici Protestante fără icoane, fără Liturghie sufletul îşi cânta înălţarea spre cele îngereşti, prin versul liric şi melodios. În Polonia, ţara învecinată cu Moldova, a cunoscut o largă răspândire Psaltirea în versuri a călugărului catolic Kochanovski, răspândindu-se în zeci de ediţii. Luând drept model versificarea psalmilor şi punând la bază textul ortodox, Mitropolitul Dosoftei a fost primul care a versificat această carte biblică într-o limbă naţională în cadrul Bisericii Ortodoxe. Mulţi dintre psalmii versificaţi ai Mitropolitului moldovean stau mărturie că ei sunt inspiraţi din poezia populară, devenind colinde sau „cântece de stea” şi fiind culese mai târziu de folclorişti. Psaltirea în Versuri a pus bazele poeziei româneşti, fiind prima lucrare poetică de mari proporţii din istoria literaturii noastre. Psaltirea în Versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, tradus din slavoneşte, au fost tipărite la mănăstirea ucraineană de la Unev, în Polonia.
Dumnezeiasca Liturghie 1679
Psaltirea de-nţăles 1680
Molităvnic de-nţăles 1681
Acest Molitfelnic cuprinde rânduiala Sfintelor Taine şi a unor erurgii, iar la sfârşitul cărţii Mitropolitul adaugă câteva rugăciuni alcătuite de el însuşi, care le-a scris, după cum ne mărturiseşte, în mănăstirea Cetăţuia în 1673. Îndată după prefaţă, publică poemul său cronologic despre domnii Moldovei în 136 de versuri.
Viaţa şi petrecerea Sfinţilor 1682-1686
Este o lucrare alcătuită din 4 volume şi tradusă după mai multe cuvinte, izvoare greceşti şi slavone. O parte din texte se referă la Mântuitor şi la Apostoli, iar altă parte cuprinde date despre Sfinţi.
În prefaţa cărţii Mitropolitul mărturisea că a lucrat „cu lungă stăruinţă şi cu lexicoane de ajuns tălmăcite sub opt domnitori, deci aproape 25 de ani, în acest lung timp scriind şi tălmăcind cât am putut birui în aceşti ani grei ai ţării – abia cu mult greu am scris şi această sfântă carte”.
Paremiile preste an 1683
Activitatea în perioada exilului polonez
Întreaga sa viaţă el a închinat-o slujirii poporului său, pe care l-a păstorit, şi Bisericii, al cărui fiu a fost. La o jumătate de secol după moartea sa, scriitorul Constantin Negruzzi îl considera unul din bărbaţii deştepţi, cu care se mândreşte pe drept ţara. El a fost nu numai un bun păstor duhovnicesc turmei încredinţate lui, dar şi unul din scriitorii cei mai aleşi ai timpului aceluia.
În anul 2005 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, trecându-l în rândul Sfinţilor cu zi de prăznuire la 13 decembrie.
Protoiereu Ioan Lisnic
Psaltirea în versuri 1673
Molităvnic de-nţăles 1681
Paremiile preste an 1683
Casa Dosoftei, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu