Sfântul
Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
La 26 octombrie/8
noiembrie Biserica Ortodoxă serbează
pomenirea Sfântului
Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Este unul dintre cei mai populari
sfinți din calendarul creștin invocat deseori de către cei în suferințe, ca
unul care aduce grabnică vindecare.
Potrivit tradiției, Sf.Dimitrie a fost
fiul prefectului cetății Tesalonicului, în vremea împăratului Dioclețian (284-305),
atunci când Cezar în părțile Răsăritului era Maximian Galeriu, un mare
persecutor al creștinilor. Părinții săi erau în taină creștini, Dimitrie fiind
crescut în spiritul slujirii lui Dumnezeu. După moartea tatălui său, Sf.
Dimitrie este rânduit în aceeași slujbă administrativă, fiindu-i recunoscute
calitățile morale și intelectuale. Întors victorios dintr-o campanie
militară, Galeriu a poruncit ca în toate
cetățile să fie aduse ofrande zeilor ce ” i-au fost de ajutor”. Refuzând să
participe la ceremoniile păgâne, Sf. Dimitrie atrage asupra sa mânia persecutorului
care îl aruncă în temniță. În timpul jocurilor închinate la Tesalonic
împăratului care se afla în vizită în cetate, un gladiator păgân vestit, pe
nume Lie, este ucis, în arenă, de un tânăr creștin pe nume Nestor. Galeriu,
întristat de moartea lui Lie, luptătorul său favorit, află că acel tânăr
creștin primise binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea lui Dimitrie înainte
de lupta din arenă. Plin de mânie, împăratul poruncește atunci uciderea în
temniță a lui Dimitrie. Se spune că, văzând soldații intrând în celula sa, Sf.
Dimitrie a ridicat mâna lăsându-și coasta descoperită pentru a fi străpunsă de
sulițe, după asemănarea lui Hristors, cel a căruli coastă fusese străpunsă pe
Golgota.
Cu ale
cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru miluiește-ne
și ne mântuiește pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu