Univers spiritual: Istoria tragică a Schitului Sârbești

Istoria tragică a Schitului Sârbești – profanat și distrus de comuniști

Schitul Sârbești a fost înființat în anul 1925 pe moșia dăruită în 1813 Mănăstirii Dobrușa de către soția medelnicerului Toma Cozma, Ecaterina. În hotărârea eparhială, emisă de P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935) se arăta motivul înființării acestui așezământ monahal: ”Văzând cu jale, cum din moșia de odinioară Serbești, în suprafață de peste 800 ha, dată mănăstirei Dobrușa, din județul Soroca, la 1813 de Ecaterina Cozma, soția fostului mare medelnicer și ban Toma Cozma, nu a rămas după exproprierea din 1918 decât iazul, malurile și o porțiune cam de 4 ha pământ de lucru […], spre a nu pierde cu totul această așezare de gospodărie călugărească, și căutând la depărtarea ce este între Dobrușa și Serbești […], hotărâm: Să se înființeze în acest loc un schit de monahi ”. În altă hotărâre eparhială se mai arăta cum că ”și mai având în vedere și dorința locuitorilor din acele părți de a se înființa în acel loc un schit, am hotărât ca începând dela 1 iulie a.c. să ia ființă acolo un schit de monahi numit Serbești, după cum se numește localitatea ”.

În următorii ani au fost construite un corp de chilii și o mică biserică. A fost refăcut iazul, au fost plantate vii și livezi pe cele 10 ha care le avea Schitul la care s-au mai adăugat 17 ha de pământ, retrocedate după expropriere.

În anul 1931 Schitul de monahi Sârbești avea următoarele imobile: ” biserica mică de chirpici; Temelia bisericii mari de piatră; Un corp de chilii; 17 hectare de pământ; 52 hectare iazuri ”. Obștea monahală era compusă din 12 trăitori, dintre care 4 monahi și 8 frați. Venitul Schitului îl forma iazurile de unde monahii scoteau pește și comercializau stuhul și papura.

A doua biserică a Schitului a fost construită din piatră și cărămidă arsă, împreună cu un nou corp de chilii și sfințite în anul 1939 de către P.S. Episcop Tit al Hotinului (1935-1940).

După 1944, obștea monahală a Schitului Sârbești era compusă din 50 de viețuitori dintre care 3 ieromonahi, un ierodiacon, monahi și frați. Pământul cu o suprafață de 46 ha era prelucrat de monahi. Schitul era obligat să presteze norme exagerate de produse animaliere și cereale în fondul statului.

În anul 1949 obștea monahală a Schitului a fost silită să se transfere la Mănăstirea Dobrușa. Au fost evacuate la Mănăstirea Dobrușa bunurile mobile ale Schitului , icoanele de pe catapetesmele bisericilor și tot ce se putea salva. Complexul monastic a fost transformat în spital psihiatric pentru copii cu handicap, apoi devine proprietate a colhozului din s. Ciutulești, prefăcând bisericile în depozite de cereale. În anul 1962 toate imobililele Schitului au fost minate și aruncate în aer.

În prezent, pe locul aflării Schitului Sârbești se păstrează numai un fragment al cupolei uneia din biserici, înfipta în pământ în urma exploziei. Locuitorii satelor învecinate, cu câțiva ani în urma au ridicat o troiță în amintirea fostei așezări monahale.

Protoiereu Ioan Lisnic