CONFORM SFINTELOR CANOANE ALE BISERICII,NAŞII DE BOTEZ SUNT PĂRINŢII SPIRITUALI AI FINILOR LOR
Rânduiala Sf.Botez, Molitvenic, Râmnic, 1730
În înrudire duhovnicească, naşul trebuie să devină pentru finul său un bun povăţuitor în viaţă.
În Sf. Scriptură a Vechiului şi Noului Testament sunt arătate numeroase mărturii, cum credinţa unora a mântuit pe alţii. În Vechiul Testament tăierea îm-prejur a nou-născuţilor (o prefigurare a Tainei Sf. Botez) se făcea în baza credinţei părinţilor. Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Mt. 8-13). Pe
temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat pe fiica sa (Mt. 9, 18-25). Pe temeiul credinţei altora Domnul a vindecat un om mut şi îndrăcit (Mt. 9, 32-34) ş.a.
În Biserica Ortodoxă garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu la săvârşirea Sf. Taine a Botezului sunt naşii, aceştia devenind părinţi spirituali ai celor ce se botează.
Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie Sf. Scriptură: „ ce este născut din trup, trup este” (Ioan 3, 6), tot aşa şi naşii sunt părinţi spirituali ai pruncilor ce se botează (Mc. 9, 36-37), garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţă şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie el însuşi un bun creştin ortodox, cu viaţă duhovnicească exemplară şi să fie cununat. Prin înrudire duhovnicească, naşul devine povăţuitor al finului său, având, astfel, o mare datorie faţă de acesta. În primul rând, prin exemplul vieţii sale să fie un exemplu în trăire duhovnicească. Să cunoască învăţătura Bisericii Ortodoxe şi să fie în stare să o transmită şi finilor atât prin cuvânt, cât şi prin faptă. Să supravegheze şi să dea regulat sfaturi pe calea credinţei şi să poarte de grijă de el toată viaţa. La rândul său, finul este dator să asculte de naş şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.
Canonul 53 al Sinodului IV Ecumenic pune rudenia spirituală chiar mai presus decât „legătura cea de trup”. De aceea este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş, ca nu cumva fiii naşilor, care devin rude spirituale între ei, să se căsătorească, neştiind că sunt opriţi de Biserică.
Fericitul Augustin se adresează creştinilor, care s-au învrednicit a fi naşi, cu aceste cuvinte: „Pe toţi creştinii care au primit copii duhovniceşti la botez, îi îndemn a ţine minte că ei s-au făcut chezaşi înaintea lui Dumnezeu pentru credinţa finilor, de aceea ei trebuie întotdeauna să se îngrijească de fiii lor duhovniceşti cu dragoste, poruncindu-le să ducă o viaţă curată şi neprihănită, ca ei să ferească limba lor de minciună, bârfeli şi vorbire în deşert, să nu cânte cântări ruşinoase şi otrăvitoare de suflet, să nu se mândrească, să nu pizmuiască, să nu aibă în inima lor ură şi răutate; să se ferească de vrăjitori, ca slugi ai diavolului; să ţină cu| sfinţenie legea adevărată, umblând cât mai des la biserică şi ascultând cu luare aminteslujbele dumnezeieşti; să caute a fi ei oameni de pace şi să facă pace şi linişte între oamenii cu care se întâlnesc; preoţilor şi părinţilor să dea cinstea cuvenită”. Toate acestea trebuie cunoscute de naşi, de fini şi de părinţii pruncilor. Devenind părinţi spirituali pentru toată viaţa, naşii nu trebuie să uite că vor da răspuns la dreapta judecată pentru finii lor. Protoiereu Ioan Lisnic
În înrudire duhovnicească, naşul trebuie să devină pentru finul său un bun povăţuitor în viaţă.
În Sf. Scriptură a Vechiului şi Noului Testament sunt arătate numeroase mărturii, cum credinţa unora a mântuit pe alţii. În Vechiul Testament tăierea îm-prejur a nou-născuţilor (o prefigurare a Tainei Sf. Botez) se făcea în baza credinţei părinţilor. Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Mt. 8-13). Pe
temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat pe fiica sa (Mt. 9, 18-25). Pe temeiul credinţei altora Domnul a vindecat un om mut şi îndrăcit (Mt. 9, 32-34) ş.a.
În Biserica Ortodoxă garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu la săvârşirea Sf. Taine a Botezului sunt naşii, aceştia devenind părinţi spirituali ai celor ce se botează.
Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie Sf. Scriptură: „ ce este născut din trup, trup este” (Ioan 3, 6), tot aşa şi naşii sunt părinţi spirituali ai pruncilor ce se botează (Mc. 9, 36-37), garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţă şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie el însuşi un bun creştin ortodox, cu viaţă duhovnicească exemplară şi să fie cununat. Prin înrudire duhovnicească, naşul devine povăţuitor al finului său, având, astfel, o mare datorie faţă de acesta. În primul rând, prin exemplul vieţii sale să fie un exemplu în trăire duhovnicească. Să cunoască învăţătura Bisericii Ortodoxe şi să fie în stare să o transmită şi finilor atât prin cuvânt, cât şi prin faptă. Să supravegheze şi să dea regulat sfaturi pe calea credinţei şi să poarte de grijă de el toată viaţa. La rândul său, finul este dator să asculte de naş şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.
Canonul 53 al Sinodului IV Ecumenic pune rudenia spirituală chiar mai presus decât „legătura cea de trup”. De aceea este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş, ca nu cumva fiii naşilor, care devin rude spirituale între ei, să se căsătorească, neştiind că sunt opriţi de Biserică.
Fericitul Augustin se adresează creştinilor, care s-au învrednicit a fi naşi, cu aceste cuvinte: „Pe toţi creştinii care au primit copii duhovniceşti la botez, îi îndemn a ţine minte că ei s-au făcut chezaşi înaintea lui Dumnezeu pentru credinţa finilor, de aceea ei trebuie întotdeauna să se îngrijească de fiii lor duhovniceşti cu dragoste, poruncindu-le să ducă o viaţă curată şi neprihănită, ca ei să ferească limba lor de minciună, bârfeli şi vorbire în deşert, să nu cânte cântări ruşinoase şi otrăvitoare de suflet, să nu se mândrească, să nu pizmuiască, să nu aibă în inima lor ură şi răutate; să se ferească de vrăjitori, ca slugi ai diavolului; să ţină cu| sfinţenie legea adevărată, umblând cât mai des la biserică şi ascultând cu luare aminteslujbele dumnezeieşti; să caute a fi ei oameni de pace şi să facă pace şi linişte între oamenii cu care se întâlnesc; preoţilor şi părinţilor să dea cinstea cuvenită”. Toate acestea trebuie cunoscute de naşi, de fini şi de părinţii pruncilor. Devenind părinţi spirituali pentru toată viaţa, naşii nu trebuie să uite că vor da răspuns la dreapta judecată pentru finii lor. Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu