miercuri, 10 septembrie 2014

Tăierea Capului Sf.Prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan



 Tăierea Capului Sf.Prooroc
 Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan



Sf. Ioan Botezătorul purtându-și capul pe tipsie, înaripat - expresie plastică 
a cuvintelor Proorocului Isaia:'' Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale''


    Din pricina unui rege împătimit și a unei femei nelegiuite, apărând legea lui Dumnezeu Sf. Ioan Botezătorul primește sfârșitul mucenicesc.

Sf. Ioan Botezătorul este ultimul și cel mai mare dintre proocii Legii Vechi, el fiind acela care s-a învrednicit să-L boteze pe Iisul, Mesia Cel așteptat.
După Botezul Domnului, din ordinul împăratului Irod Antipa, Sf. Ioan este întemnițat, deoarece netemându-se de puterea tiranului l-a mustrat pentru că trăia cu Irodiada, soția fratelui său. Aflându-se timp de un an de zile în temniță, Irodiada căuta prilej ca să-l omoare pe Sf. Ioan, iar Irod își măcina păcatul în sufletul său.
În ziua de ospăț, organizată de Irod cu prilejul zilei de naștere, Salomeea, fiica Irodiadei a încântat invitații cu dansul ei, făcându-l pe tiran să promită că va dărui fetei orice „până la jumătate de împărăție„.
Fiind îndemnată de mama ei, Salomeea a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Nevrând să-și calce cuvântul, măcar că îl știa pe Ioan „bărbat drept și sfânt„, Irod se conformează macabrei dorințe și soldații vor aduce „pe tipsie„, capul Sf. Ioan Botezătorul.    
         Din pricina unui rege împătimit și a unei femei nelegiuite, apărând legea lui Dumnezeu Sf. Ioan Botezătorul primește sfârșitul mucenicesc.


                                                Protoiereu Ioan Lisnic 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu