Înălţarea Sfintei Cruci
La 14/27 septembrie sfânta noastră
Biserică serbează una din cele 12 Sărbători Împărăteşti – Înălţarea Sfintei
Cruci, în amintirea aflării şi înălţării Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus
Hristos.
Prin pronia
dumnezeiască acele locuri sfinte – Sfântul Mormânt şi Sfânta Cruce pe care a
fost răstignit Iisus Hristos sunt descoperite şi întoarse din nou spre
închinare creştinilor. Aceasta s-a întâmplat pe timpul domniei primului împărat
creştin Constantin cel Mare, care biruie pe duşmani în luptă, cu puterea
Crucii; celui ce i se arătase în vis că prin acel semn va birui. După biruinţa
asupra duşmanului dă ordin să fie înălţat la Constantinopol un monument în
cinstea Semnului Biruitor. Din marea dorinţă de a găsi Crucea pe care a fost
răstignit Domnul Iisus Hristos, împăratul o trimite pe mama sa, Elena, la
Ierusalim pentru a o găsi.
Trecuse mai bine
de trei sute ani şi era aproape cu neputinţă de a găsi acel loc, unde fusese
răstignit Mântuitorul. După lungi cercetări, împărăteasa Elena află de la un
evreu, cu numele Iuda, că Crucea se află îngropată sub un templu păgânesc
înălţat încă pe timpul împăratului Adrian (117-138). După distrugerea
templului, într-adevăr, găseşte Mormântul Domnului, iar în apropiere trei
cruci, deosebind Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul prin minunea
învierii unui răposat. A fost ridicată Sfânta Cruce în văzul tuturor de către
Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului împreună cu alte feţe duhovniceşti,
urcându-se pe un loc înalt la 14 septembrie 335. Creştinii priveau la ea ca la
semnul lui Hristos, încredinţându-se de puterea sa dumnezeiască. Cu umilinţă au
strigat cea mai scurtă, dar plină de tâlc rugăciune: „Doamne miluieşte”.
După aflarea
Cinstitei Cruci, împărăteasa Elena a însemnat acele locuri, care erau legate de
viaţa pământească a Mântuitorului prin înălţarea a mai multor lăcaşe sfinte.
Printre care şi Catedrala Învierii Domnului, în care intrau Mormântul Domnului
şi Golgota. La întoarcere împărăteasa Elena aduce la Constantinopol o parte din
Cinstitul Lemn al Crucii Mântuitorului, care a fost aşezat cu mare fast
într-una din catedralele ctitorite de familia împărătească.
După vechea şi frumoasa tradiţie
bisericească la această Sfintă Sărbătoare, cu o deosebită solemnitate se scoate
în mijlocul bisericii Cinstita Cruce, spre închinarea creştinilor, care sorbesc
noi puteri duhovniceşti.
În faţa Sfintei
Cruci, ce se scoate spre închinare, simţim o putere de mângâiere şi speranţă,
aducând mărire, asemenea Apostolului: „Iar mie, să nu-mi fie a lăuda, decât
numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită
pentru mine, şi eu pentru lume” (Gal. 6, 14).
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se
lepede de Sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). „Şi cel ce
nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38).
Această chemare dumnezeiască să ne ajute
de a ne lepăda de patimile şi plăcerile acestei vieţi trecătoare, să ducem
povara acestei vieţi (durerile care ne pătrund, lipsurile, umilinţele,
suferinţele şi moartea), cu smerenie şi blândeţe să primim ceea ce ni se cuvine
de la bunul Dumnezeu. Toate acestea pentru a ne îndrepta, a ne curaţi şi a ne
desăvârşi în credinţă. Să ducem Crucea noastră de bunăvoie. Să ne închinăm în
faţa Sfintei Cruci, rugind pe Cel răstignit pe ea ca să ne dăruiască fiecăruia
ajutor în purtarea Crucii şi ca ea să ne uşureze şi să ne lumineze calea care
duce spre mântuire.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu