Î.P.S. VISARION PUIU: Ultimii ani de viață. Reabilitarea postmortem

      MITROPOLITUL VISARION PUIU

               Ultimii ani de viață. Reabilitarea postmortem

    În iunie 1958, având o vârstă înaintată, dar şi din cauza intrigilor, de care cercurile politice comuniste se pare că n-au fost străine2, mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească la locuinţa sa din Viels Maison-Aisne. La conducerea Eparhiei a urmat episcopul Teofil Ionescu, care în 1972 trece sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, iar în 1974 este ridicat la treapta de arhiepiscop. Sf. Sinod de la Bucureşti a socotit validă hirotonia Preasfinţitului Teofil, astfel s-a respins tacit caterisirirea mitropolitului Visarion, impusă abuziv de către puterea politică atee în 1950.

    Din localitatea sa Viels Maison-Aisne, mitropolitul Visarion a purtat corespondenţa cu unii clerici din eparhiile diasporei româneşti credincioşi mitropolitului său, cu fruntaşii români din exil şi cu unii lideri politici. Greutăţile şi suferinţele vieţii din exil afectase starea de sănătate a mitropolitului. Trăia în cumplite lipsuri, despre situaţia materială precară a mitropolitului se scria în revista Troiţa din Toronto, Canada, în august 1958: „Î. P. S. S. Mitropolitul Visarion, singurul înalt ierarh ce avem în lumea liberă, trăieşte în mizerie. Nu-i vorba de lipsa celor cuvenite rangului său în Biserică, nici de necazurile obişnuite pribejilor, ci de absenţa strictă a hranei şi a adăpostului de intemperii, ce oricărei fiinţe omeneşti şi mai mult unui octogenar, îi sunt de trebuinţă pentru a vieţui”. În continuare autorul aduce învinuiri exilului românesc pentru indiferenţa faţă de situaţia materială a mitropolitului, menţionând că: „Nu acuzăm, nu condamnăm, constatăm. Judecata aparţine lui Dumnezeu. Căile lui sunt tainice, întârzierea pedepsei înseamnă înăsprirea ei. Şi ne întrebăm cu îngrijorare, cât de greu se va abate peste noi, mânia Lui, pentru nemernica noastră purtare faţă de Mitropolitul cel bătrân”.1
     Începând cu anul 1960 starea sănătăţii mitropolitului Visarion se înrăutăţise şi mai mult, însă gândul de a se întoarce în ţară nu-l părăsea. Într-o scrisoare adresată arhimandritului Victorin Ursache, stabilit în SUA, îi scria: „de multe ori gândesc a pleca, anii vârstei mele cerând ca apropiata mea odihnă de veci să fie cum doresc, lângă sărmanii mei părinţi, în cimitirul din Iaşi”.2 Cu promisiunea din partea Guvernului că i se vor şterge pedepsele, în 1964 vine la Viels Maison-Aisne fratele mitropolitului, Constantin Puiu. Emoţionantă a fost întâlnirea acestor doi fraţi după 20 ani de despărţire. S-a hotărât mitropolitul să se întoarcă acasă, dar o răceală puternică, complicată în insuficienţă cardiacă pune capăt suferinţelor sale. A trecut la cele veşnice la 10 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul romano-catolic din acea localitate, slujba înmormântării fiind oficiată de către doi preoţi ortodocşi ruşi.
    Prin trecerea mitropolitului la cele veşnice, Exilul Românesc s-a lipsit de o mare personalitate, avea să scrie mai târziu fostul său secretar eparhial de la Paris, pr. Petre Popescu: „El era ierarhul modest, blând, bun şi cu un trecut care putea să dea Exilului mare prestigiu. A fost lovit, i s-a înscenat boală mentală, a fost părăsit, n-a fost ajutat şi prin pierderea lui, Exilul Românesc s-a lipsit de una din cele mai frumoase figuri. Înfrânt, ca un stejar despicat de fulger, – de răutatea omenească – nu s-a întors în Ţară, aşa cum emisarii îi propuneau, ci a ales să moară în Exil, lângă cei ce l-au iubit, lângă cei ce l-au amărât şi lângă cei ce nu l-au înţeles. El îi iubea pe toţi, pentru că, aşa cum adesea spunea: „Toţi sunt făpturile Stăpânului
Dumnezeu, toţi sunt fraţii noştri, toţi duc aceeaşi cruce, toţi ispăşim aceleaşi păcate grele şi toţi, chiar fără voia lor, cer să fie iubiţi”.
    După prăbuşirea regimului ateist-comunist din România, Biserica Ortodoxă Română a întreprins mai multe măsuri pentru a cicatriza rănile provocate de acest regim. Una din aceste măsuri este şi reabilitarea mitropolitului Visarion Puiu. Sf. Sinod întrunindu-se în şedinţă la 25 septembrie 1990, ia următoarea hotărâre, se „Aprobă ridicarea caterisirii aplicată de Sfântul Sinod, la 28 februarie 1950, Mitropolitului Visarion Puiu şi reabilitarea memoriei acestuia”. În memoria mitropolitului s-a ţinut un moment de reculegere.

                                                                                            Protoiereu Ioan Lisnic 

Mitropolitul Visarion la Maguzzano

Mormântul Mitropolitului Visarion Puiu, cimitirul Montparnasse, Paris