MITROPOLITUL VISARION PUIU
În timpul arhipăstoriei sale Mitropolitul Visarion s-a îngrijit de buna organizare a eparhiilor încredinţate. A desfăşurat o rodnică activitate eclesiologică şi culturală, demonstrând înalte calităţi de organizator şi, în multe privinţe, de întemeietor.
S-a născut în oraşul Paşcani (România) la 27 februarie 1879, primind numele de botez Victor şi fiind unul din cei şapte copii ai lui Ioan şi Elena Puiu. După absolvirea claselor primare urmeazăSeminarul Teologic Inferior de la Roman, iar în toamna anului 1894 este transferat la la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi. Aici tânărului seminarist i se trezeşte gustul pentru lectură, iar ajuns în clasele superioare colaborează cu succes cu publicaţiile locale şi cu unele reviste literare din Bucureşti. În toamna anului 1899 se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care o absolveşte în 1904. În decembrie 1905 este tuns în monahism cu numele de Visarion şi după trei zile este hirotonit ierodiacon pentru catedrala din Roman. La Roman, după cum mărturisea chiar viitorul mitropolit într-o scrisoare autobiografică, a trăit „cei mai frumoşi ani ai călugăriei”. În ianuarie 1907 pleacă pentru a-şi desăvârşi studiile la Academia Teologică de la Kiev. După absolvire a revenit în patrie, fiind hirotonit ieromonah pe seama catedralei din Galaţi (1908) şi ridicat în rangul de arhimandrit la 1 ianuarie 1909. În acelaşi an este numit vicar al Eparhiei Dunărea de Jos şi director al Seminarului din Galaţi.
Director al Seminarului Teologic din Chişinău
În vara anului 1918, după unirea Basarabiei cu România, au fost numiţi la Seminarul Teologic din Chişinău o seamă de profesori în frunte cu arhimandritul Visarion Puiu. La 1 septembrie 1918 el este numit director al Seminarului Teologic din Chişinău, iar în decembrie al aceluiaşi an – exarh al mănăstirilor din Basarabia.
„Seminarul din Chişinău, – îşi amintea Mitropolitul Visarion, – avea un local bun, dar în vremea revoluţiei ruse adăpostise câteva regimente, care la plecare îl lăsase într-o stare de plâns...”. Prin contribuţia directorului guvernului local pentru Basarabia, Arhimandritul Visarion Puiu reuşeşte să readucă la condiţie localul seminarului.
Tot în această perioadă a fost şi un reprezentant activ al „Comisiunii monumentelor istorice din Basarabia”, fondată în 1919. Această comisie avea ca scop inventarierea monumentelor şi odoarelor vechi de la mănăstiri şi biserici, conservarea şi restaurarea lor. În scurt timp arhimandritului i se încredinţează conducerea „Societăţii istorico-arheologice” din Chişinău, a „Societăţii culturale a clerului” şi a celei de binefacere a oraşului, care asigura zilnic cu hrană de la 400 până la 500 de săraci. În acea perioadă el publică valoroasa lucrare „Mănăstirile din Basarabia”.
Meritele sale incontestabile şi experienţa câştigată în posturile de mare răspundere au fost înalt apreciate de autorităţile bisericeşti şi laice, astfel încât în primăvara anului 1921 a fost ales şi sfinţit episcop titular al Argeşului.
În anul 1923 în Basarabia are loc o restructurare esenţială a vieţii bisericeşti. Se refac două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Izmail (cu reşedinţa în oraşul Izmail) şi eparhia Hotinului (cu reşedinţa în oraşul Bălţi). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a propus ca unic candidat pentru scaunul episcopal al nou-înfiinţatei episcopii a Hotinului.
Episcop al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi
Ca episcop al Hotinului s-a ocupat de buna organizare a Bisericii şi a clerului. Prin purtarea sa de grijă în raza episcopiei, care cuprindea judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin, au fost construite şi renovate o mulţime de lăcaşuri, printre care şi cele din oraşul Bălţi. Noua eparhie nu dispunea de fonduri şi de sediu, nou-numitul episcop mulţumindu-se timp de aproape un deceniu cu o gazdă particulară. Prin colectarea jertfelor de pe teritoriul întregii eparhii şi prin contribuţia Ministerului Cultelor se finalizează construcţia bisericii de pe lângă închisoare, începută în 1915, aceasta devenind cea de-a doua biserică din oraşul Bălţi. Graţie eforturilor lui Visarion Puiu a fost înfiinţată şi o tipografie, unde pe parcursul anilor au fost editate cărţi pentru credincioşi, foi duminicale şi ziarul eparhiei. În anul 1924 se sfinţeşte piatra de temelie a monumentalei Catedrale „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, iar în 1926 se începe construcţia Bisericii „Cuv. Parascheva” şi a reşedinţei episcopale. Sub îndrumarea arhitecţilor veniţi din Regat, cu mari osteneli şi cheltuieli, aceste construcţii au fost finalizate şi sfinţite în 1934 - fapt remarcabil şi deosebit de important pentru istoria Bisericii noastre.
Slujba de sfinţire a catedralei a fost oficiată de un sobor de înalţi prelaţi ai Bisericilor Ortodoxe. Acest mare eveniment a fost onorat cu prezenţa regelui Carol al II-lea, însoţit de familia regală şi alţi demnitari de stat.
În anul 1928 Episcopul Visarion publică lucrarea „Documente din Basarabia”, iar pe parcursul anilor 1929-1931 pe paginile revistei istorice „Arhivele Basarabiei” apar numeroase materiale despre istoria Bisericii basarabene sub semnătura „Visarion, Episcop al Hotinului”. El a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări, în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie, şi de pregătire temeinică a tineretului, în general, şi a teologilor, în special.
În timpul păstoriei sale au mai fost înfiinţate fabrica de lumânări, atelierul de obiecte bisericeşti, case de ajutor reciproc, banca clerului etc. La mănăstirea Dobruşa s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar la mănăstirea Japca – „Şcoala de pregătire practică rurală a fetelor de săteni”.
Realizările şi împlinirile Episcopului Visarion în doar 12 ani de păstorie în Eparhia Hotinului rămân neşterse. Aici a trecut, bineînţeles, şi prin mari greutăţi, dar ulterior îşi amintea cu satisfacţie de acele clipe, când era sprijinit de poporul drept-credincios.
Avea şi o dăruire rară pentru cei din jurul său, acordând ajutor substanţial locuitorilor din judeţele Tighina, Cahul şi Cetatea Albă, care sufereau din cauza secetei din 1929.
Datorită sprijinului acordat de ierarh, a fost posibilă adăpostirea unui mare număr de locuitori transnistreni persecutaţi de regimul sovietic. Tot la iniţiativa sa a fost colectat ajutor pentru locuitorii din Grecia şi Bulgaria, care au avut de suferit de pe urma cutremurului din 1930.
Mitropolit al Bucovinei
În octombrie 1935, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Episcopul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal.
În cei patru ani şi jumătate, aflat în scaunul mitropolitan din Cernăuţi, s-a ocupat de bunul mers al treburilor Mitropoliei Bucovinei, dovedind bunele calităţi de organizator şi administrator:În anul 1940, când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia Mitropolitului Visarion din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei. La fel, a fost acordat un ajutor pentru completarea echipamentului unui regiment de vânători din Cernăuţi.
În mai 1940 mitropolitul îşi prezintă demisia din scaunul arhieresc al Bucovinei şi se retrage la schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţului.
Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria
Între anii 1942-1944, fiind un bun cunoscător al limbii ruse, Mitropolitul Visarion a condus Misiunea Ortodoxă înfiinţată în spaţiul dintre Nistru şi Bug, devenind Mitropolit „al Transnistriei” cu reşedinţa la Odesa. Misiunea Ortodoxă avea menirea să refacă viaţa creştină din acest spaţiu. Sub îndrumarea Misiunii, în Transnistria au fost trimişi sute de preoţi, s-au redeschis biserici, s-a refăcut viaţa monahală, a fost înfiinţată o tipografie, unde se tipăreau cărţi de rugăciune şi diverse broşuri pentru credincioşii locului.
Într-o cuvântare, rostită la Odesa în octombrie 1943 în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Cuban, Mitropolitul Visarion arată scopul urmărit de Misiunea, pe care o conduce: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi, românii, pe aici ori va veni stăpânirea rusească şi nici nu am călăuzit această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune: să restabilim stările bisericeşti şi să deschidem un drum mai bun pentru viitorul Bisericii Ortodoxe de aici”.
În perioada, cât a condus Misiunea, s-a înfiinţat chiar şi un Seminar Teologic la Dubăsari. Oameni nevoiaşi din Transnistria au fost ajutoraţi cu alimente, adăpost, o atenţie deosebită acordându-se copiilor orfani şi bătrânilor.
Ani de pribegie
Evenimentele care au avut loc în 1944 au curmat activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria, iar cei care se angajaseră în ea au avut de suferit.
Mitropolitul Visarion, datorită acestei ultime misiuni, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală, iar aşa-zisele „tribunale ale poporului”, instituite în România de către comunişti, la 20 februarie 1946 îl condamnă la moarte în contumacie (judecat în lipsă). Era acuzat de faptul că în perioada cât a fost Mitropolit al Odesei ar fi patronat, în această calitate, „acţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria”.
Viaţa în exil şi-a trăit-o în Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. Aflându-se în Italia, a locuit vreme de doi ani într-o chilie din localitatea Maguzzano.
În 1949 Mitropolitul Visarion se stabileşte în Franţa, pe lângă biserica comunităţii creştinilor ortodocşi români de la Paris (fondată încă în sec. XIX). După evenimentele, ce au urmat în 1944 în România, sute şi mii de refugiaţi români au fost primiţi şi ajutaţi de membrii acestei comunităţi creştine. Instaurarea regimului comunist a dus la ruperea legăturilor spirituale şi canonice ale Patriarhiei Române cu Biserica diasporei româneşti. În urma acestor evenimente românii din afară au fost nevoiţi să se organizeze în unităţi administrative bisericeşti autonome. Prin purtarea de grijă a Mitropolitului Visarion, se înfiinţează Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, cu sediul la Paris, Mitropolitul Visarion devenind arhipăstor al acesteia.
În 1958 se retrage în localitatea Viels Maison-Alsne, în apropiere de Paris, unde, bătrân, slab şi bolnav, moare în 1964. A fost înmormântat în aceeaşi localitate. Ulterior rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români decedaţi în străinătate. Pe crucea mormântului său sunt incrustate următoarele cuvinte: „Mitro-politul Visarion Puiu, 27.02.1879 -10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. „La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns...”
Credinţa şi patriotismul, precum şi realizările sale deosebite, merită să fie cunoscute, deşi la noi puţin s-a vorbit şi s-a scris despre cel care a fost primul
episcop al reînfiinţatei Episcopii a Hotinului şi ultimul Mitropolit al Bucovinei şi al Odesei înainte de instaurarea puterii sovietice după cel de-al doilea război mondial.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu