Î.P.S. Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei (1935-1940)
În anul acesta se împlinesc 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a
Mitopolitului Visarion Puiu. Ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române,
mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli bisericeşti, predicator şi
organizator al vieţii monahale acestea sunt doar câteva repere din viaţa şi
activitatea ecleziastă a mitropolitului.
Urmând studiile la
Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie
din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească
din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat
probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie şi de pregătire
temeinică a tineretului în general şi a teologilor în special.
A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de
director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului
Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921),
Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935),
Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din
Transnistria (1942 – 1943). Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului
şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală.
Iar aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către
comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea
autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi
reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii. Aflându-se în exil, din
iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii
din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce
până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la
96 km de
Paris.
După
decesul mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, la 4 iulie 1935,
scaunul de mitropolit de la
Cernăuţi devine vacant. Din motive de vârstă şi sănătate,
episcopul vicar, Ipolit Vorobchevici, renunţă la această funcţie. Episcopul
Visarion al Hotinului, cu un trecut bogat în activitate, rămâne singurul
candidat la această demnitate.
În
octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii, Preasfinţitul Visarion
este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta
corespunzătoare, câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din
Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret
regal. Cu acest prilej Regele Carol al II-lea, în cuvântul său, îi spunea: „Şi
dacă m-am grăbit, ca prin regeasca mea împuternicire să duc la înfăptuire ...
votul congresului Naţional Bisericesc, este trecutul Înalt Preasfinţitei Tale,
atât ca episcop, cât şi ca director ..., toate înfăţişează chezăşia sigură că
eşti hărăzit prin voinţa Celui Prea Înalt şi Atotputernic să duci la împlinire
învăţăturile Lui, în acest colţ din neamul românesc”. Cu acest prilej i se
adresează şi ministrul cultelor, Al. Lapedatu: „Credincioşii acestei mitropolii
te ştiu ca pe un bun păstor şi ctitor, precum altul asemenea n-au mai cunoscut
în epoca postbelică şi care te doresc pentru aşezarea şi dezvoltarea vieţii şi
rosturilor de viitor”.[1]
După
instalarea oficială în catedrala din Cernăuţi şi plecarea oaspeţilor care au
participat la această solemnitate, mitropolitul Visarion avea să constateze:
„În grandiosul palat al reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi, cu multe saloane
mari, constat că la etaj nu locuiesc decât două fiinţe omeneşti eu, într-o
aripă, şi bătrânul arhiereu vicar Ipolit Vorobchevici, octogenar, în cealaltă
aripă spre Facultatea de Teologie. La parterul palatului sunt doar portarul, un
bucătar vremelnic şi un ierodiacon, adus de mine de la Bălţi. În câteva camere
dintr-un capăt al parterului sunt birourile pentru funcţionarii care locuiesc
în oraş, iar în cealaltă extremitate, se văd, uneori câţiva căligări ce slujesc
la capela mitropolitană. Peste tot singurătatea rece ..., dar nimic din
freamătul de viaţă călugărească din alte reşedinţe vlădiceşti”.[2]
Avea să
constateze că lipseşte clerul corespunzător unei reşedinţe mitropolitane,
director de cancelarie, secretar şi personalul de serviciu. Iar „Mitropolia
Bucovinei spre deosebire de celelalte eparhii din ţară – îşi amintea
mitropolitul – avea două câmpuri de activitate: unul spiritual şi altul material,
al conducerii şi administrării averilor sale. Dacă în latura bisericească am
aflat mai lesne câteva elemente cu care să mă înţeleg, între care consilierul
Gh. Sandu, sprijinind unele din îmbunătăţirile aduse de mine, în schimb, în
administraţia „Fondului” am întâmpinat opoziţie, lentă la început, dar care a
devenit mai târziu mişelească şi satanică”.[3]
Averea
bisericească a Mitropoliei Bucovinei era numită de austrieci „Fondul
religionar” şi era administrată de către stat. După 1918, Fondul religionar,
sau Fondul Bisericesc al Bucovinei era compus din: pădure – 231.648 ha; terenuri
agricole şi neproductive – 8.037,5
ha; clădiri – 560; cariere de piatră şi piatră de var – 47,75 ha; Stabilimente
balneare, la Vatra Dornei
şi Băile Iacobeni; mine la
Iacobeni şi Vatra Dornei de unde se extrăgeau minereuri,
iazuri ş.a.[4]
După un
control amănunţit al tuturor afacerilor făcute pe seama averii Fondului
Bisericesc, în şedinţa Adunării Eparhiale din 31 martie 1936, mitropolitul
Visarion avea să menţioneze: „Sub acest raport am constatat prin noi înşine,
mult mai mult decât ne dau formele succinte de încheiere a anului financiar
actualmente, lucruri profund regretabile, ce denotă că, în vremea din urmă,
acestui aşa de însemnat „Fond” i-a lipsit conducerea vigilentă şi controlul
trebuitor, două scăderi cumplite, producătoare de mari pierderi oricărei
instituţii economice şi financiare, din care cauză a şi lunecat Fondul în
prăpastia şi în lanţurile împrumuturilor de tot felul şi pentru a căror
înlăturare trebuie luate serioase şi imediate măsuri de reorganizare, dacă-i
dorim în viitor salvat şi cu îndrumarea trebuitoare”. În continuare,
mitropolitul Visarion propune Adunării Eparhiale, alcătuirea unui nou
regulament de conducere şi administrare a Fondului, reorganizarea serviciilor,
o verificare de competenţă a personalului, anularea contractelor oneroase
pentru Fond şi întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli „sprijinite de
dări de seamă deplin verificate pe temei de acte şi pe o strictă supraveghere a
cheltuielilor de prisos”.[5]
În urma
străduinţelor mitropolitului, la 28 iulie 1936 este sancţionat prin Decret
regal Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Bisericesc
Ortodox al Bucovinei. Spre deosebire de vechiul Regulament, noul act normativ
prevedea instituirea unui „comitet de direcţie” care îl avea preşedinte pe
mitropolit. În componenţa comitetului intrau consilierul referent al secţiei
economice a Consiliului Eparhial, administratorul Fondului, care avea stabilite
competenţele, şeful serviciului silvic, şeful serviciului comercial şi un
avocat desemnat de mitropolit. Potrivit noului regulament, administratorul
Fondului nu mai era ales de Adunarea Eparhială, posibilitate de a fi numită la
conducere o persoană pe criterii politice, ci era delegat de mitropolit dintre
şefii de serviciu ai fondului, dintre membrii Adunării Eparhiale, sau orice
altă persoană competentă.[6]
Aprobarea
acestui Regulament a stârnit nemulţumiri ale politicienilor cu înalte funcţii
în stat şi a conducătorilor firmelor evreieşti care îşi vedeau ameninţate
afacerile, „străduindu-se a beneficia pe orice cale de veniturile acestor
averi, în care scop nu se fereau de nici o cârdăşie cu tocmeli oneroase şi nu
cruţau, contra celor care le sta în cale, cele mai mizerabile mijloace de atac”[7],
îşi amintea mitropolitul. Şi pentru, că nu-şi mai puteau realiza interesele
sale, pornesc la o luptă făţişă împotriva mitropolitului. Numai în anul 1937,
foarte frecvent, în doar câteva luni, ziarul „Glasul Bucovinei”, organul de
presă al liberalilor bucovineni, a publicat împotriva mitropolitului Visarion
mai mult de 30 articole. În această luptă au fost atraşi şi câţiva clerici din
Consiliul Eparhial, care veneau cu diferite acte de denigrare în adresa
mitropolitului. În urma acestor fărădelegi, profesorul universitar Constantin
N. Tomescu scria: „Totuşi nedemnii lui potrivnici, în frunte cu acelaşi
profesor Ion Nistor, au scornit batjocuri asupra numelui său, că el, Visarion,
ar fi furat 20 de milioane din Fondul Religionar şi această enormă sumă el ar
fi depus-o la o bancă din Elveţia. Şi pe acest temei fals, liberalii au cercat
să-l denigreze şi la Bucureşti”.[8]
Despre cele mai nelegiuite atacuri împotriva mitropolitului, avea să
mărturisească şi el însuşi: „Cei vinovaţi, simţind că demersurile mele nu vor
înceta şi vor aduce până la urmă măsuri legale, au trecut la opoziţie făţişă,
introducând sabotajul în corpul silvic. Atunci am cerut sprijinul Regelui Carol
al II-lea, care a dat ordin ministrului cultelor, Ion Nistor să nu mai
împiedice reorganizarea „Fondului”, ceea ce s-a şi făcut printr-un decret-lege
din 1937, completat curând prin altul, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la
dezvăluirile arătate ulterior în cartea intitulată Averile Bisericeşti din
Bucovina. Această carte a atras asupra autorului ei, inginerul Gh.
Constantinescu, furia celor îndepărtaţi din vechile afaceri, politicieni şi
evrei, care doreau să obţină înlesniri profitabile din expluatările forestiere,
chiar în condiţiile noului sistem de administrare a Fondului”[9].
Dacă în
1935, Fondul Bisericesc al Bucovinei era într-o situaţie financiară
dezastruoasă, cu o datorie de peste 120.000.000 lei, salarii neplătite şi
pensii restante, după reorganizare, s-a reuşit stingerea treptată a datoriei şi
achitarea la zi a salariilor şi pensiilor. Au fost reamenajate staţiunile
balneare de la Vatra Dornei
şi Iacobeni. S-a introdus încălzirea centrală la hotelele staţiunilor, s-au
instalat cabine de tratament şi cabinete medicale, s-au construit restaurante,
cantine ş.a. Staţiunea balneo-clematerică Vatra Dornei era cunoscută în
întreaga Europă şi era vizitată anual de zeci de mii de pacienţi”.[10]
S-au făcut investiţii profitabile pentru Fondul Bisericesc prin construirea
fabricii de lăzi de la Fălcău
şi a fabricii de cherestea de la Seletin.
Faţă de anul 1935,
a crescut de peste 10 ori extragerea minereurilor de
mangan. La Iacobeni
s-a înfiinţat un laborator de cercetări pentru valorificarea superioară a
minereurilor. S-a pus în expluatare extragerea zăcămintelor de pirită, se
făceau lucrări pentru extragerea minereurilor de galenă argintată şi blendă de
zinc. Aduceau mari venituri şi iazurile fondului, care ocupau o suprafaţă
totală de apă de 140,37 ha,
construindu-se şi păstrăvării moderne pentru repopulare.[11]
Dacă
între anii 1918 – 1935, subvenţiile acordate de Mitropolia Bucovinei, în „17
ani s-a cheltuit în scopuri bisericeşti, culturale, naţionale şi de binefacere
suma de 126.167.122 lei, iar sub perioada ÎPS Mitropolit Visarion numai în patru
ani s-a cheltuit în acelaşi scop, suma de 176.054.830 lei”[12].
Toate
acestea au devenit posibile datorită programului clar de investiţii propus de
mitropolitul Visarion. „Reorganizând administraţia Fondului prin legea din 1937, a înlăturat toate
elementele de prisos şi care lateral pricinuiau împiedicare bunului mers al
acestei instituţii, a înviorat cadrele colaboratorilor şi funcţionarilor săi; a
întronat corectitudine şi un nou impuls de productivitate în toate ramurile
acestei averi, dând astfel industrializării şi comercializării produselor
Fondului, pe de o parte o dezvoltare ajunsă la un grad necunoscut în trecut,
iar de alta atingând realizări uimitoare în foarte scurtă vreme”[13].
Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului
şi realizările bisericeşti
Una din
cele mai mari realizări ale mitropolitului Visarion în perioada aflării sale la
cârma Mitropoliei Bucovinei este reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a
Maramureşului. Activitatea acestei episcopii fusese curmată la mijlocul sec. al
XVIII-lea, în urma acţiunilor proziletiste a greco-catolicilor prin misionarii
veniţi de la episcopia unită de la
Muncaci şi prin presiunea stăpânirii austriece.[14]
În 1937
mitropolitul Visarion face un demers către Sf. Sinod în care se spunea:
„Mitropolia noastră din Bucovina, care dispune acum de mijloace mulţumitoare,
este hotărâtă a lua asupra-şi imediata organizare a centrului episcopesc din
Sighet, unde va face catedrală, reşedinţă episcopală, va lua în buget plata
unui episcop, a consiliului eparhial şi a personalului necesar unei normale
funcţionări a Episcopiei şi va clădi deocamdată şi alte zece biserici în
comunele cu un număr mai însemnat de creştini ortodocşi”. La 17 iunie 1937, Sf.
Sinod aprobă oferta Mitropoliei Bucovinei. În Jurnalul Consiliului de Miniştri
din 14 iulie, se scria: „Mitropolia Bucovinei ia asupra sa toate celelalte
cheltuieli necesare înfiinţării şi funcţionării noii episcopii a Maramureşului,
până la 1 aprilie 1938, când urmează a fi prevăzute în bugetul Statului”.
Reînfiinţarea
Episcopiei Maramureşului a fost aprobată şi prin Înaltul Decret Regal. Se
prevedea reînfiinţarea vechii Episcopii Ortodoxe a Maramureşului, având
reşedinţa în Sighet, ca sufragană a Mitropoliei Bucovinei şi cu jurisdicţie
asupra mănăstirilor, bisericilor şi poporului dreptcredincios din
protopopiatele Sighet, Baia Mare şi Satu Mare.[15]
După
înfiinţarea Consiliului Eparhial, Mitropolia Bucovinei pune la dispoziţia
reînfiinţatei Episcopii suma necesară pentru construcţii de biserici, case
parohiale, procurarea materialelor de construcţie pentru Catedrala episcopală
din Sighet cât şi pentru cheltuielile de organizare ale noii episcopii.
Din
îndemnul mitropolitului Visarion, pentru întărirea ortodoxiei în cele trei
protopopiate ale reînfiinţatei Episcopii, s-au organizat măsuri cu caracter
misionar-pastoral: elevii ortodocşi din şcolile primare primesc în dar câte un
manual de religie, în fiecare parohie se trimit mai multe numere ale revistei
„Credinţa”, se acordă burse pentru elevi la Şcoala de Cântăreţi din Cernăuţi.
În fiecare protopopiat al eparhiei s-a trimis câte un misionar, se organizau
diferite conferinţe, s-au completat posturile vacante cu preoţi salarizaţi de
Mitropolie ş.a. S-a pus piatra de temelie la catedralele din Sighet, Baia Mare
şi Satu Mare.[16]
Pe lângă
zecile de biserici în construcţie şi cele cîteva sute în reparaţie din Eparhia
Bucovinei, prin grija mitropolitului Visarion
se adaugă şi cele construite în oraşul Cernăuţi.
În
imediata apropiere a bisericii din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, în 1927 a fost începută construcţia
unei impunătoare biserici din piatră. Din lipsă de mijloace financiare, acest
edificiu a fost terminat când Fondul Bisericesc al Bucovinei aducea reale
venituri. Concepţia arhitectonică ale
noii biserici Sf. Nicolae din Cernăuţi se aseamănă foarte mult cu cea de la
mănăstirea Curtea de Argeş. Deasupra uşii de intare în pronausul bisericii se
păstrează până în prezent placa cu următoarea inscripţie: „Această Sfântă
Biserică cu hramul Sf. Nicolae din oraşul Cernăuţi, începută în anul 1927 din
dorinţa mitropolitului Bucovinei Nectarie s-a zidit şi s-a terminat în anul
1939 în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi
îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu
cheltuiala Mitropoliei Bucovinei pentru îmbisericirea creştinilor din acest
oraş în vecii vecilor. Amin”.[17]
Sub
oblăduirea mitropolitului Visarion, în cartierul Mănăstirişte s-a construit
biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Istoricul acestei biserici îl găsim
imprimat pe placa instalată deasupra uşii din pridvor de la intrarea în
biserică: „Această Sf. Biserică cu hramul Sfinţii Apostoli din suburbia
Mănăstirişte, or. Cernăuţi s-a zidit în vremea domniei Regelui Carol al II-lea
al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei,
Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei şi cu truda
protopresbiterului Petre Popescu şi s-a sfinţit în anul 1938, pentru îmbisericirea
creştinilor din acest oraş în veci. Amin”.
Între
anii 1934 – 1938 a
fost construită biserica Înălţarea Domnului de la Horecea Urbană. La construcţia
acestei biserici au lucrat meşteri din Argeş, la fel şi clopotele au fost aduse
de la Argeş. Acest
local a fost sfinţit de către mitropolitul Visarion în 1938.[18]
Prin
grija mitropolitului, a fost restaurată Catedrala din Cernăuţi,
reîmprospătându-i-se şi pictura. A fost resfinţită la 29 noiembrie 1936. Cu
sprijinul Mitropoliei au fost restaurate cele 131 biserici luate la evidenţă de
Comisiunea monumentelor istorice, secţia Cernăuţi. Au fost redobândite biserica
ctitorită de domnitori români din Lwov şi biserica Învierea din Suceava date în
folosinţă de autorităţile austriece greco-catolicilor.
Din
iniţiativa mitropolitului Visarion, cu sprijinul mitropoliei, lângă mănăstirea
Putna a fost construită o casă de odihnă pentru pelerini. Iar la mănăstirea
Suceviţa, un atelier de ţesut covoare.
Au fost
acordate de către Mitropolia Bucovinei importante ajutoare financiare pentru
construcţii de biserici: Catedrala Ortodoxă din Satu Mare; Biserica Ortodoxă
Română din Ierusalim, Catedrala din Soroca; Catedrala din Hotin; Catedrala din
Tuşnad Băi. La fel au fost ajutate şi alte instituţii Bisericeşti: Seminarul
din Balamad; Patriarhia Antiohiei; Internatul Teologic din Paris ş.a.[19]
Despre
ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, revista Sf. Sinod
publica următoarea ştire: „La împlinirea nevoilor ce le are Biserica noastră...
Gestul pe care l-au făcut Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Visarion,
mănăstirile şi clerul acestei eparhii hotărând să ajute cu suma de 1.000.000
lei la terminarea lucrărilor de construcţie şi înzestrare a bisericii din
Ierusalim. Consiliul central bisericesc mulţumeşte darnicului ierarh: „Ne
bucurăm că prin înţeleapta şi buna Înalt Prea Sfinţiei Voastre chivernisire,
Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei poate nu numai să satisfacă din plin
necesităţile bisericeşti şi opera de construcţii, pe care aţi întreprins-o în
cuprinsul acelei Mitropolii, dar să şi contribuie cu larg sprijin la nevoile de
ordin general al Bisericii, cum a fost cazul la reînfiinţarea Episcopiei
Ortodoxe a Maramureşului, iar acum la strădaniile noastre pentru aşezământul de
la Ierusalim... Vă
exprimăm mulţumiri, trecându-vă printre ctitorii principali””.[20]
Finanţări de interes social şi opera de
binefacere
Activitatea
Mitropolitului Visarion s-a răsfrânt nu numai la problemele de ordin
Bisericesc. Din partea Mitropoliei Bucovinei au fost susţinute în construcţie diferite
instituţii de interes social.
La 4
iulie 1937, se sfinţeşte locul şi se încep lucrările de construcţie a sediului
Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina. Palatul Cultural
din Cernăuţi era proiectat cu multe săli de conferinţă şi bibliotecă. Lucrările
de construcţie a Palatului au fost finalizate după 1941. Mitropolia a investit
fonduri şi pentru Societatea Culturală din Suceava, pentru mărirea clădirii
sediului şi amenajarea terenului aferent.
Cu
prilejul vizitei canonice din 1937, la Suceava mitropolitul Visarion constată
necesitatea fondării în acest oraş a azilului de bătrâni şi a unei cantine
pentru săraci. Realizarea acestei dorinţe a fost posibilă prin susţinere
financiară din veniturile Fondului Bisericesc. Au mai fost construite: un cămin
de vară în staţiunea marină Burnas, pentru angajaţii Fondului Bisericesc şi ai
Mitropoliei, casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ,
pentru mitropoliţii Bucovinei; casă pentru funcţionarii români la Cernăuţi; local pentru
biblioteca Universităţii; cămin pentru Societatea studenţească Junimea ş.a.[21]
Pentru
încurajarea creşterii economice a provinciei, în 1938, Banca Naţională, în
comun acord cu Fondul Bisericesc al Bicovinei, înfiinţează la Cernăuţi, Banca de Nord.
La inaugurare, pe lângă autorităţile locale au participat ministrul Economiei,
M. Constantinescu şi în calitate de Rezident regal, Consilierul Juridic al
Fondului Bisericesc, prof. univ. Gh. Alexianu.
Despre grija mitropolitului Visarion în realizarea acestei înfăptuiri,
întrebuinţând chiar şi banii săi proprii, prof. univ. Gh. Alexianu avea să
menţioneze: „Înalt Prea Sfinţitul Visarion este o mână prea generoasă, cu
proprii săi bani pe care îi întrebuinţează oriunde aude că e nevoie de un
sprijin care să rodească şi nicidecum n-a contribuit la înfiinţarea acestei
bănci din inters material. E vorba de o adevărată înţelegere a rolului de care
Biserica îl are, ca să nu îngrijească numai de sufletul creştinului, ci şi de
trupul lui care să fie sănătos”.[22]
Cu o
deosebită grijă părintească îl preocupa viitorul copiilor luaţi spre îngrijire
de către Episcopia Hotinului din rândul refugiaţior transnistreni în 1932.
Adresându-se către Consiliul eparhial din Bălţi, avea să scrie: „...
repartizându-i prin mănăstiri spre a fi îngrijiţi părinteşte şi spre a învăţa
carte până la majorat. Băieţii sunt la şcoala din Dobruşa, dintre fete, cinci
care erau la mănăstirea Japca şi una din mănăstirea Călărăşeuca s-au reîntors
la părinţii lor, aflători prin jud. Tighina. Mai rămânând patru fete în
mănăstirea Călărăşeuca. Cum aceste fete sunt în vârsta de maritiş, dar cu
desăvârşire sărace, noi pentru a le ajuta până vor fi în stare a trăi prin ele
singure ... Consiliul eparhial din Bălţi să dee fiecăreia din aceste fete, câte
un titlu de cinci mii lei la măritişul lor, sau tunderea lor în monahizm, ca un
ajutor părintesc din partea noastră. Cu arhiereşti binecuvântări, Visarion,
Mitropolitul Bucovinei, fost Episcop al Hotinului.”[23]
Din
iniţiativa mitropolitului Visarion, Mitropolia Bucovinei donează Ministerului
Sănătăţii un imobil pentru a fi utilat într-un spital modern pentru bolnavii de
tuberculoză. Din partea Mitropoliei se acordă ajutor financiar pentru
întemeierea unei grădiniţe de copii la
Roşa, pentru mărirea Internatului Ortodox de Fete al
Societăţii „Doamnele Române”, pentru Internatele şcolare din Rădăuţi, Suceava
şi Siret. La fel au fost ajutate şi alte instituţii: Societatea „Femeile
Române” din Bălţi, Azilul infirmilor din Cernăuţi, Casa Eminescu din Ipoteşti
ş.a.
La Facultatea de
Teologie din Cernăuţi, pe cheltuiala Mitropoliei au fost primiţi studenţi din
Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Anglia şi Statele Unite ale Americii. Pentru
copii dotaţi din familii sărace s-au acordat burse în ţară şi străinătate atât
în instituţii teologice cît şi în cele laice.[24]
Când
forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia
mitropolitului Visarion, din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă
ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei, pentru finisarea
construcţiei clădirii Cercului Militar, pentru înzestrarea echipamentului unui
regiment de vânători, pentru Liceul militar din Cernăuţi ş.a.[25]
În
septembrie 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial,
Mitropolitul Visarion primeşte cu o deosebită ospitalitate la reşedinţa
mitropolitană din Cernăuţi grupul de refugiaţi polonezi, membrii guvernului şi
preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki. Drept recunoştinţă pentru găzduirea
înalţilor oaspeţi, mitropolitul Visarion primeşte în dar de la Preşedintele
Poloniei, legalizat prin notariat, un automobil-limuzină
Cadillac de opt cilindri. Dar nu l-a folosit, l-a păstrat cu îngrijire, cu
gândul de a-l reda înapoi, în viitor, autorităţilor poloneze ca pe un lucru
istoric. Cu acest gând, după părăsirea Mitropoliei Bucovinei în 1940, avea să
scrie prim-ministrului României: „Vin a vă ruga să binevoiţi a dispune, să fie
primit spre păstrare între maşinile Preşidenţiei Consiliului de Miniştri (acest
automobil) pentru a fi remis la vremea cuvenită celor în drept, cum doream şi
eu. Nu l-am dat nici unei alte autorităţi, de teamă de a nu fi vândut, şi prin
asemenea înstrăinare păstrarea lui de până acum în scopul arătat ar fi rămas
iluzorie”.[26]
În
timpul arhipăstoriei Mitropoliei Bucovinei, a publicat mai multe lucrări:
Scrisoare păstorală, editată la Tipografia
Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, în 1935, având 10 pagini;
Cuvânt arhieresc către închinătorii la moaştele sfântului marelui mucenic Ioan
cel Nou de la Suceava,
Cernăuţi, 1936, având 32 pagini, această lucrare fiind publicată în limbile
română şi ucraineană. Monaxizmul ortodox din România de astăzi, Conferinţă
ţinută studenţilor Facultăţii de Teologie, în 1936 la Chişinău, extras din
revista Luminătorul, nr. 6, 1936 şi 1938 la Cernăuţi, Ed. Mitropolia Bucovinei, Cernăuţi,
1938; Pentru monahii noştri teologi, Ed. Uniunii Clericilor Ortodocşi din
Basarabia, Chişinău 1938 ş.a.[27]
La 14
septembrie 1939, Mitropolitul Visarion expediază o scrisoare Ambasadei
Sovietice din Bucureşti, adresată lui Stalin: „Sunt interesante analizele pe
care i le face dictatorului cu privire la rolul Bisericii în societate, şi
reproşurile clare pe care i le face cu privire la modul cum a tratat şi
tratează Biserica în Uniunea Sovietică, adică „exagerat de aspru”, necivilizat
şi lipsit de logică. Invită la o reconciliere, Biserica Ortodoxă neputând avea
în societate decât un rol pozitiv şi constructiv”. [28]
În luna
mai 1940, politicieni cu înalte funcţii de stat, oponenţi ai reorganizării
Fondului Bisericesc, reuşesc să insceneze şi să obţină de la regele Carol al
II-lea pensionarea mitropolitului Visarion. „Am crezut mai nimerit să mă
retrag, la 1 iunie 1940, din Scaunul Mitropoliei din Cernăuţi, – îşi amintea
mitropolitul – folosindu-mă de decretul regal fals al ministrului cultelor, Ion
Nistor, de la 15 mai, acelaşi an, fără a mai aduce cazul în atenţia Sinodului.”
În continuare avea să mai menţioneze: „Şi am plecat, trecând răspunderea
morală, pentru orice s-ar întâmpla cu aceste averi, asupra acelora care aveau
datoria a mă sprijini în apărarea lor, bucuros că duşmanii nu mi-au cauzat şi
alte neplăceri, cu care mă ameninţau, căci nu le-aş fi putut rezista, fără a fi
apărat de cineva”.[29]
Se retrage la casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ
pentru odihnă şi meditaţie, rugăciune şi linişte sufletească.
Iar
„după o reculegere de doi ani în Schitul Vovidenia, de lângă mănăstirea Neamţ,
în chilia ce mi s-a făcut cu cheltuiala Fondului, Patriarhul Nicodim, împreună
cu ministrul cultelor, profesorul Ioan Petrovici, îmi propun în vara anului
1942, să trec în Transnistria, pentru a reoganiza Biserica Ortodoxă distrusă de
bolşevici, prin Misiunea Bisericească”[30],
îşi amintea mai târziu mitropolitul.
Autor:
Prot. Dr. Ioan Lisnic
[1] pr.
Mihai Mocanu, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al
istoriei, rev. Teologie şi viaţă, nr 1 – 4, Iaşi, p. 151 – 152.
[2]
Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p.
79 – 80.
[3] Ibidem,
p. 80.
[4] Gh.
Constantinescu, Averile bisericeşti din Bucovina, Cernăuţi, 1939, p. 92 – 98.
[5] Dumitru
Valenciuc, Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei, un martir al demnităţii
ortodoxe, revista Analele Bucovinei, XI, nr.1, Bucureşti, 2004, p. 43 – 44,
Apud: Mitropolia Bucovinei, Procese verbale ale şedinţei Adunării Eparhiale,
Cernăuţi, 1936, p.5.
[6] Ibidem,
p. 45.
[7]
Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 78.
[10] Gh.
Constantinescu, op. cit., p. 96.
[11] D.
Valenciuc, op. cit., p. 50 – 51.
[12] Gh.
Constantinescu, op. cit., p. 108.
[13] Ibidem,
p. 6.
[14] Pr.
Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Ed.
Institutului Biblic de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, p. 538.
[15] D.
Valenciuc, op. cit., p. 52 – 53.
[16] D.
Valenciuc, op. cit., p. 53.
Apud: Foaia oficială a Arhiepiscopiei şi Mitropoliei
Bucovinei, nr. 20, 15 decembrie 1937, p. 297 – 316.
[17] Ilie
Luceac, Oraşul Cernăuţi cu bisericile sale – la 600 de ani, revista Glasul
Bucovinei, nr. 2, 2008, p. 12 – 13.
[20] Pr.
Victor N Popescu, Cronica internă, Î.P.S. Sa Visarion, Mitropolitul Bucovinei,
ctitor al bisericii româneşti din Ierusalim, rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 360
– 361.
[21] D.
Valenciuc, op. cit., p. 58 – 60.
[22] Pr.
Victor N Popescu, Cronica internă, Biserica şi ridicarea economică a Neamului
Românesc, Banca de Nord din Cernăuţi, rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 363.
Apud: ANIC, Fond Visarion Puiu, Dosar 10, p. 118.
[27] Dumitru
Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu, documente din pribejie
(1944 – 1963), vol I, Ed. Moldopress, Paşcani, p. 381.
[28] Acad.
O. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului,
Basarabia, Sibiu, 2002, p. 110.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu