S-a născut la 12 aprilie 1930 în com. Cobâlnea, jud. Soroca într-o
familie de ţărani – Procopie şi Ecaterina Lisnic.
În 1933, la 27 ianuarie a rămas fără mamă. În 1937 a fost dat la şcoala
primară din localitate. În 1940, cu venirea sovieticilor, fiind în clasa a
III-a, a fost lăsat tot în clasa a treia, ceea ce s-a întâmplat şi în 1944,
fiind în clasa a VI-a, terminând 7 clase în 1946.
Din 1938 a fost luat în altar ca ponomari de către părintele Ion Ţurcan,
parohul bisericii „Schimbarea la Faţă” din Cobâlnea. În 1942 a fost ales de
către cântăreţul bisericii Ion Albină în corul bisericesc, unde treptat a
început a citi la strană şi a deprinde tipicul bisericesc.
În 1944 preoţii şi cântăreţii din sat s-au refugiat în România, iar el,
însuşind bine rânduielile bisericii, a fost cerut de la tatăl său, de către o
delegaţie de enoriaşi, ca să deservească ca dascăl cele două biserici din sat
împreună cu părintele protoiereu Vucol Svetlov din com. Cuşmirca, sat vecin,
iar mai târziu cu părintele ieromonah Filaret Dânga, numit paroh la ambele
biserici din sat.
La 26 septembrie 1944 a rămas orfan şi fără tată. La şcoală învăţătura
devenea din ce în ce mai anevoioasă din cauza restricţiilor învăţătorilor
atei, care-l constrângeau tot mai mult să abandoneze dăscălia. În 1946 a fost
găsit în serviciu de către protopopul judeţului Soroca, pr. Matfei Crâjanovschi
şi a primit primul document, care-l confirma ca dascăl. În 1947 a fost înlocuit
de către protopopie cu dascălul Vasile Marginei, suferind mai departe lipsurile
şi foametea, care bântuia atunci peste tot. La începutul anului 1948 a fost
chemat la protopopia de Soroca şi a fost desemnat pe data de 11 ianuarie 1948
cântăreţ în com. Gura Căinarului, unde a și locuit. Aici s-a căsătorit pe data
de 2 octombrie cu Nadejda Curoşu, fiica fostului primar, judecat încă în 1944
la 20 ani de detenţie. În 1949, la 6 iulie a fost deportat împreună cu familia
socrului, ajungând în Extremul Orient pentru nouă ani de zile.
Pentru că era nemulţumit şi căuta dreptatea, în 1952, la 27-29 februarie
a fost judecat de către Tribunalul Militar al regiunii Amur la 25 de ani de
detenţie ca politician antisovietic. În 1955 a fost eliberat din detenţie, conform
hotărârii Tribunalului Militar al ţinutului Habarovsk cu suprimarea judecăţii
şi cu întoarcerea averii confiscate. În decembrie 1955, primind paşapoarte valabile pentru întreaga
Uniune Sovietică, au avut posibilitatea de a se intoarce in Moldova, însa din
cauza lipsei mijloacelor financiare au fost nevoiți să lucreze acolo încă o
perioadă de timp.
În 1958, pe data de 8 iulie, a pornit cu trenul acasă, aducând de acolo 2
fii – Alexandru, născut în 1951, înainte de detenţie, acum profesor la liceul
din com. Pepeni, jud. Bălţi, şi pe Nicolae, născut după detenţie în 1957, acum
preot paroh la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din s. Ţâpleşti, jud. Bălţi.
În Moldova nu au fost primiți cu braţele deschise. Timp de 2 luni de
zile n-au primit înscrierea, ba chiar erau forţaţi să părăsească Moldova. După
ce au primit înscrierea, a avut posibilitatea să apeleze la eparhie pentru un
loc de serviciu. În septembrie 1958 a fost numit cântăreţ în com. Ignăţei şi Scorţeni,
jud. Orhei şi în 1959 a ajuns în locul de unde a fost deportat – Gura
Căinarului. În anul 1962 părintele paroh din satul Gura Căinarului, Alexandru
Daşcheev a decedat şi alt preot n-a fost numit timp de 27 de ani. A fost numit
de către autorităţile eparhiale , căntareț în com. Sălcuţa, sectorul Căuşeni. Ajuns
la sudul Moldovei, unde împreună cu pr. Carp Mălai a slujit 6 ani. În 1968 a
fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Serghie la Soborul „Adormirea
Maicii Domnului” din Odesa.
În decembrie 1968 a fost strămutat mai aproape de casă, la parohia
Coşcodeni, jud. Bălţi în calitate de cântăreț, slujind cu pr. Serghei Doina.
Începând cu anul 1969 si-a început studiile teologice fiind admis la
Seminarul Teologic din Moscova (Serghiev Posad), pe care l-a terminat în 1972
continuând prin corespondenţă Academia, pe care a terminat-o în 1975 cu rangul
ştiinţific de candidat în teologie cu tema: „Apariţia creştinismului în Moldova”.
În 1970 a fost preoţit pe data de 11 septembrie în soborul Ciuflea din
Chişinău de către Prea Sfinţitul Bartolomeu şi numit paroh la biserica cu
hramul „Sfânta Elisabeta”, com. Cubolta, jud. Bălţi. În 1978 a fost strămutat
de către Prea Sfinţitul Ioanatan, la Bălţi, la biserica „Sf. Nicolae”, unde a
primit în 1983 rangul de protoiereu.
În 1986, din propria dorinţă, a fost strămutat de către Prea Sfinţitul
Ioanatan în s. Prajila, mai aproape de casă. Când au început a se deschide
bisericile, în 1989 a luat sub deservire şi biserica „Sf. Parascheva” din Gura
Căinarului. Astfel, după 27 de ani a revenit din nou în această biserică, în
care și-a început serviciul încă din tinereţe, de la vârsta de 18 ani.
A fost decorat de către ÎPS Vladimir, în 1990 - crucea cu pietre scumpe,
în 1995 – cu mitră, iar în 2000 – cu dreptul de a sluji cu „Uşile împărăteşti
deschise până la Heruvic”.
A trecut la Domnul la 9 mai 2006, slujba prohodului a fost oficiată de
către un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Marchel (Mihăiescu), secretar de
Bălţi, în prezent Episcop de Bălți și Fălești. Astfel, osemintele părintelui
Grigore şi-au găsit odihna tocmai acolo, de unde şi-a început truda întru
Domnul, în parohia Gura Căinarului.
Dumnezeu
să-l odihnească în pace.
Părintele Grigore Lisnic - Cuvânt de învățătură către miri
