marți, 19 aprilie 2016

Preotul Nicolae Borisevici – judecat pentru „colaborare” cu jandarmeria română





Preotul Nicolae Borisevici – judecat
pentru „colaborare” cu jandarmeria română




S-a născut la 11 octombrie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot în 1926 și numit paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Butuceni, jud. Orhei. În anul 1928 a fost transferat la Biserica Sf. Arh. Mihail” din Trușeni, jud. Lăpușna, unde a păstorit credincioșii din această parohie până în 1945. În luna august 1939, a urmat cursurile misionare.
După reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia, a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM. A fost învinuit de colaborarea cu jandarmeria română, cum că în timpul „ocupațieia predat jandarmeriei câțiva activiști sovietici care desfășurau o activitate împotriva autorităților române. În urma acestor învinuiri părintele Nicolae Borisevici a fost judecat, pierzîndu-se fără urmă în lagărele siberiene. 


                          Protoiereu Ioan Lisnic






duminică, 17 aprilie 2016

Ieromonahul Filaret Curcubet – „deconspirat”ca rezident al jandarmeriei române






Ieromonahul Filaret Curcubet – „deconspirat”
ca rezident al jandarmeriei române


Biserica din Molovata, jud. Orhei

După eliberarea Basarabiei, a fost detașat în Transnistria, fiind înscris în lista preoților misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria. În primăvara anului 1944, se refugiază în România. Revine la începutul anului 1945 și este numit de către autoritățile eparhiale, paroh al Bisericii  „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Molovata (raionul Susleni), jud. Orhei .
În luna iulie 1945, părintele Filaret a fost arestat, fiind învinuit de propagandă antisovietică. A fost acuzat de colaborare cu jandarmeria română, cum că trecând clandestin frontiera de stat, a fost  „deconspirat” ca rezident, ținând legătura cu trei agenți secreți. Fiind preot în s. Molovata și  „săvârșind trebuințele religioase în satele din jur, rostea predici antisovietice [...] îndemna populația ca să nu-și îndeplinească obligațiile de stat, totdodată îi convingea cum că Basarabia inevitabil va fi dezlipită de Uniunea Sovietică și reinstaurarea administrației românești”. În urma acestor învinuiri, a fost judecat. Despre viața de mai departe a părintelui Filaret Curcubet nu se cunoaște nimic. 


                                Protoiereu Ioan Lisnic



 Ieromonahul Filaret, cu numele de mirean Teodor Curcubet, s-a născut la 15 mai 1904 într-o familie de ţărani. Părinţii săi erau Dimitrie şi Xenia Curcubet din satul Mărcăuţi, jud. Orhei. A fost botezat la 23 mai în biserica din satul natal de către preotul Constantin Chetraru, având-o naşă de botez pe Elisaveta, soţia cântăreţului de la biserica din Mărcăuţi, Vasile Stângaci[1].
Absolvind clasele primare, tânărul Teodor Curcubet îşi alege viaţa monahală, intrând în ascultare la Mănăstirea „Căpriana”. A fost tuns în monahism în anul 1936. În 1938 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, iar în 1941 – în cea de ieromonah[2].
După eliberarea Basarabiei, la 30 decembrie 1941, ieromonahul Filaret Curcubet a fost detaşat în stânga Nistrului, fiind înscris în lista preoţilor-misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria[3]. A fost repartizat în comuna Mihailovca, jud. Râbniţa, unde sub conducerea sa a fost reparată biserica, înzestrând-o cu cele necesare cultului. În faţa casei parohiale, unde la acea vreme funcţiona şcoala primară, a fost instalată o troiţă, în cinstea eroilor români, pe soclul unde înainte fusese statuia lui Lenin. Din îndemnul preotului-paroh, la Mihailovca au fost instalate şi alte troiţe. A organizat corul bisericii, preda religia în trei şcoli primare[4].
În primăvara anului 1944, părintele Filaret se refugiază în România. Revine la începutul anului 1945 şi este numit paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Molovata (raionul Susleni), jud. Orhei[5].
În luna iulie a anului 1945, părintele Filaret a fost arestat, fiind învinuit de propagandă antisovietică. A fost acuzat de colaborare cu jandarmeria română, cum că, trecând clandestin frontiera de stat, a fost „deconspirat” ca rezident, ţinând legătura cu trei agenţi secreţi. Fiind preot în s. Molovata şi „săvârşind trebuinţele religioase în satele din jur, rostea predici antisovietice [...], îndemna populaţia ca să nu-şi îndeplinească obligaţiile de stat, totodată îi convingea cum că Basarabia inevitabil va fi dezlipită de Uniunea Sovietică, cu reinstaurarea administraţiei româneşti”[6]. În urma acestor învinuiri, a fost judecat la ani grei de temniţă.
După întoarcerea din surghiun, până în anul 1959, părintele Filaret a slujit la biserica din Drăgăneşti, r-nul Lazovsk (Sângerei), şi la biserica din Dahnovici, r-nul Kotovski [7](Hânceşti). În următorii ani a slujit şi la alte biserici din cadrul Eparhiei Chişinăului. Trece la Domnul la 14 noiembrie 1978, fiind înmormântat în cimitirul din satul natal[8].





[1]ANRM, F. 211, imv. 5, d. 496, f. 52.
[2]ЖМП, nr. 11, 1979, p. 37.
[3]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 7, 1943, p. 30.
[4]Revista „Luminătorul”, nr. 7-9, 1943, p. 557.
[5]В. Пасат. Том 1, p. 203.
[6]Ibidem, p. 203-204.
[7]В. Пасат. Том 2, p. 203, p. 650.
[8]ЖМП, nr. 11, 1979, p. 37-38.




Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Centenarul Marii Uniri, 1918-2018, Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 115-116




Biserica de lemn din s. Dahnovici, Hâncești. Sursa: Agenția de Inspectare
 și resturare a Monumentelor din Republica Moldova





sâmbătă, 16 aprilie 2016

Preotul Alexandru Ciachir – judecat pentru activitate misionară în Transnistria





Preotul Alexandru Ciachir – judecat
pentru activitate misionară în Transnistria




S-a născut la 1 ianuarie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot în anul 1929 și numit paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Curleni (com. Chiperceni), jud. Orhei.  În perioada războiului, părintele Alexandru a fost paroh al Bisericii “Sf. Onufrie” din Brăviceni, același județ.
În luna septembrie a anului 1942 înaintează o cerere pentru a continua activitatea misionară în Transnistria. Printre cucernicii preoți din cuprinsul Eparhiei Chișinăului, detașați în Transnistria pentru a face misionarism, era înscris și părintele Alexandru Ciachir, parohia Brăviceni fiind suplinită temporar de către preotul Ioan Giurgea de la Mășcăuți, Orhei. Pentru merite în activitatea misionară și pastoral desfășurată în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transistria, a fost numit protopop al raionului Crasna.
După anul 1944, a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM și judecat. Despre viața de mai departe a părintelui Alexandru Ciachir nu se cunoaște nimic. 


                            Protoiereu Ioan Lisnic







duminică, 10 aprilie 2016

Părintele Grigore Lisnic – 10 ani de la trecerea la Domnul







Părintele Grigore Lisnic –
10 ani de la trecerea la Domnul




S-a născut la 12 aprilie 1930 în com. Cobâlnea, jud. Soroca într-o familie de ţărani – Procopie şi Ecaterina Lisnic.
În 1933, la 27 ianuarie a rămas fără mamă. În 1937 a fost dat la şcoala primară din locali­tate. În 1940, cu venirea sovieticilor, fiind în clasa a III-a, a fost lăsat tot în clasa a treia, ceea ce s-a întâmplat şi în 1944, fiind în clasa a VI-a, terminând 7 clase în 1946.
Din 1938 a fost luat în altar ca ponomari de către părintele Ion Ţurcan, parohul bisericii „Schimbarea la Faţă” din Cobâlnea. În 1942 a fost ales de către cântăreţul bisericii Ion Albină în corul bisericesc, unde treptat a început a citi la strană şi a deprinde tipicul bisericesc.
În 1944 preoţii şi cântăreţii din sat s-au refu­giat în România, iar el, însuşind bine rânduielile bisericii, a fost cerut de la tatăl său, de către o dele­gaţie de enoriaşi, ca să deservească ca dascăl cele două biserici din sat împreună cu părintele protoiereu Vucol Svetlov din com. Cuşmirca, sat vecin, iar mai târziu cu părintele ieromonah Filaret Dânga, numit paroh la ambele biserici din sat.
La 26 septembrie 1944 a rămas orfan şi fără tată. La şcoală învăţătura devenea din ce în ce mai anevoioasă din cauza restricţiilor învăţă­torilor atei, care-l constrângeau tot mai mult să abandoneze dăscălia. În 1946 a fost găsit în serviciu de către protopopul judeţului Soroca, pr. Matfei Crâjanovschi şi a primit primul do­cument, care-l confirma ca dascăl. În 1947 a fost înlocuit de către protopopie cu dascălul Vasile Marginei, suferind mai departe lipsurile şi foametea, care bântuia atunci peste tot. La în­ceputul anului 1948 a fost chemat la protopo­pia de Soroca şi a fost desemnat pe data de 11 ianuarie 1948 cântăreţ în com. Gura Căinarului, unde a și locuit. Aici s-a căsătorit pe data de 2 octombrie cu Nadejda Curoşu, fiica fostului primar, judecat încă în 1944 la 20 ani de detenţie. În 1949, la 6 iulie a fost deportat împreună cu familia socrului, ajungând în Extremul Orient pentru nouă ani de zile.
Pentru că era nemulţumit şi căuta drep­tatea, în 1952, la 27-29 februarie a fost judecat de către Tribunalul Militar al regiunii Amur la 25 de ani de detenţie ca politician antisovietic. În 1955 a fost eliberat din detenţie, con­form hotărârii Tribunalului Militar al ţinutului Habarovsk cu suprimarea judecăţii şi cu întoar­cerea averii confiscate. În decembrie 1955,  primind paşapoarte valabile pentru întreaga Uniune Sovietică, au avut posibilitatea de a se intoarce in Moldova, însa din cauza lipsei mijloacelor financiare au fost nevoiți să lucreze acolo încă o perioadă de timp.
În 1958, pe data de 8 iulie, a pornit cu trenul acasă, aducând de acolo 2 fii – Alexandru, născut în 1951, înainte de detenţie, acum profesor la liceul din com. Pepeni, jud. Bălţi, şi pe Nicolae, născut după detenţie în 1957, acum preot paroh la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din s. Ţâpleşti, jud. Bălţi.
În Moldova nu au fost primiți cu braţele des­chise. Timp de 2 luni de zile n-au primit înscrierea, ba chiar erau forţaţi să părăsească Moldova. După ce au primit înscrierea, a avut posibilitatea să apeleze la eparhie pentru un loc de serviciu. În septembrie 1958 a fost numit cântăreţ în com. Ignăţei şi Scorţeni, jud. Orhei şi în 1959 a ajuns în locul de unde a fost deportat – Gura Căinarului. În anul 1962 pă­rintele paroh din satul Gura Căinarului, Alexandru Daşcheev a decedat şi alt preot n-a fost numit timp de 27 de ani. A fost numit de către autorităţile eparhiale , căntareț în com. Sălcuţa, sectorul Căuşeni. Ajuns la sudul Moldovei, unde împreună cu pr. Carp Mălai a slujit 6 ani. În 1968 a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Serghie la Soborul „Adormirea Maicii Domnului” din Odesa.
În decembrie 1968 a fost strămutat mai aproape de casă, la parohia Coşcodeni, jud. Bălţi în calitate de cântăreț, slujind cu pr. Serghei Doina.
Începând cu anul 1969 si-a început studiile teologice fiind admis la Seminarul Teologic din Moscova (Serghiev Posad), pe care l-a terminat în 1972 continuând prin cores­pondenţă Academia, pe care a terminat-o în 1975 cu rangul ştiinţific de candidat în teologie cu tema: „Apariţia creştinismului în Moldova”.
În 1970 a fost preoţit pe data de 11 sep­tembrie în soborul Ciuflea din Chişinău de către Prea Sfinţitul Bartolomeu şi numit paroh la biserica cu hramul „Sfânta Elisabeta”, com. Cubolta, jud. Bălţi. În 1978 a fost strămutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan, la Bălţi, la biserica „Sf. Nicolae”, unde a primit în 1983 rangul de protoiereu.
În 1986, din propria dorinţă, a fost stră­mutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan în s. Prajila, mai aproape de casă. Când au început a se deschide bisericile, în 1989 a luat sub deservire şi biserica „Sf. Parascheva” din Gura Căinarului. Astfel, după 27 de ani a revenit din nou în această biserică, în care și-a înce­put serviciul încă din tinereţe, de la vârsta de 18 ani.
A fost decorat de către ÎPS Vladimir, în 1990 - crucea cu pietre scumpe, în 1995 – cu mitră, iar în 2000 – cu dreptul de a sluji cu „Uşile împărăteşti deschise până la Heruvic”.
A trecut la Domnul la 9 mai 2006, slujba prohodului a fost oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Marchel (Mihăiescu), secretar de Bălţi, în prezent Episcop de Bălți și Fălești. Astfel, oseminte­le părintelui Grigore şi-au găsit odihna tocmai acolo, de unde şi-a început truda întru Domnul, în parohia Gura Căinarului.

                 Dumnezeu să-l odihnească în pace.




Părintele Grigore Lisnic - Cuvânt de învățătură către miri 
după săvârșirea Sf. Taine a Cununiei




Preoții Grigore Lisnic, Mihail Zagnat și Ovidiu Zâcu 
în fața bisericii Sf. Nicolae din Bălți, anul 1986

La o adunare a clericilor, anii 80 ai sec. XX

La o slujbă de îmormântare

Preotul Grigore Lisnic împreună cu câțiva enoriași, 
parohia Gura Căinarului






duminică, 20 martie 2016

Preotul Teodor Cuciulschi – judecat la ani grei de temniță




Preotul Teodor Cuciulschi –
judecat la ani grei de temniță




S-a născut la 3 iulie 1900. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1921, a fost hirotonit preot. În 1925 a fost numit cleric la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Noua Suliță, jud. Hotin. Pentru activitate pastorală și misionară desfășurată în parohie, la sărbătoarea Sf. Paști din anul 1930, a fost gratificat cu distincția bisericească camilauca. Îndeplinea și funcția de secretar al protieriei cercului IV Hotin.
În anul 1931 a fost transferat în funcția de paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Cotiujeni, jud. Hotin. Căutând să trezească în sufletele păstoriților săi „simțul de pioasă aducere aminte și recunoștință față de acei care și-au pus sufletul lor pentru apărarea Țării și a semenilor lor”, din inițiativa cucerniciei sale a fost constituit un comitet pentru înălțarea unui monument în amintirea eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul a fost sfințit și inaugurat la 9 iunie 1932. Pe părțile laterale ale monumentului erau înscrise  numele celor 71 de ostași, originari din Cotiujeni, căzuți pe câmpul de luptă.
În zilele de 13-14 iulie 1936 au fost organizate în orașul Bălți, Cursuri misionare. La aceste cursuri părintele Teodor Cuciulschi a vorbit despre cauzele care au provocat și mențin stilismul, despre mijloacele de îndreptare a situației și intensificarea misionarismului. A fost înscris în echipa misionară eparhială. Era și conducător de Cerc pastoral. La 6 aprilie 1938, în cadrul ședinței Cercului cultural care a fost desfășurată în parohia Nelipăuți, Hotin, părintele Teodor a vorbit despre  „Noua Constituție”.
Printre cucernicii preoți care s-au încsris pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria era înscris și părintele Teodor Cuciulschi. Astfel, la 1 noiembrie 1941 a fost detașat în Misiunea din Transnistria, parohia Cotiujeni fiind deservită începând cu acea dată de către preotul Ioan Dumitriu.
După anul 1944, fiind învinuit de propagandă antisovietică, a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM și judecat. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. 


                                  Protoiereu Ioan Lisnic





                                                                     
                                                   

Preotul Teodor Cuciulschi




                                           

 

vineri, 18 martie 2016

Preotul Antonie Ștefârță – arestat pentru activitate pastorală





Preotul Antonie Ștefârță –
arestat pentru activitate pastorală



S-a născut la 14 martie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1926, a fost hirotonit preot și numit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din        Poiana Cunicii, jud. Soroca. În ziua sărbătoririi Sf. Paști din anul 1930 părintele Antonie a fost gratificat cu distincția bisericească bedernița.
La 20 iunie 1930, P.S.Visarion al Hotinului (1923-1935), împreună cu consilierii eparhiali a cercetat canonic parohia Poiana Cunicii. Iată și unele impresii ale vizitatorilor: „Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, e veche, are nevoie de reparație  exterioară și interioară, în care privință preotul Antonin Ștefârță a făcut demersurile necesare. Curtea bisericii, bine împrejmuită și întreținută curat. Alături de biserică se află terenul pentru casa parohială, care lipsește în această parohie, din care pricină parohul mult îndură, înghemuindu-se într-o cameră, închiriată în locul băncii populare din localitate, amenințat însă și de aici să fie evacuat. Toate sforțările din parte părintelui paroh până acum n-au dat rezultatul dorit și problema casei parohiale rămâne nerezolvată”. Problema locuinței preotului paroh a fost soluționată odată cu construcția casei parohiale. Pe parcursul anului 1934, biserica din Poiana Cunicii a fost reparată capital, lucrările de reparație erau estimate la suma de 178.013 lei. La 1 februarie 1938 a fost transferat la Biserica „Sf. Treime” din Grimăncăuți, jud. Hotin.
În perioada primului an de ocupație sovietică (1940 – 1941), din cauza lipsei de preoți, părintele Antonie Ștefârță a suplinit mai multe parohii. Stabilindu-se la Briceni, săvârșea slujbe religioase în zile de duminică și la sărbători în bisericile din împrejurime. La îndemnul autorităților de a se lepăda de preoție, părintele le răspundea cu tărie cum că „jurământul dat la hirotonie trebuie păstrat până la mormânt cu cea mai mare sfințenie”. Deseori era batjocorit de cei fără de Dumnezeu. Pentru a achita impozitul impus a vândut până și covoarele din locuința sa. A avut curajul să săvârșească și parastase pentru Eroii Neamului. Astfel, la 23 mai 1941, cu o duminică înainte de Înălțarea Domnului a săvârșit rugăciuni de pomenire în satul Tabani, citind și lista ostașilor căzuți în Primul Război Mondial. Înainte de retragerea trupelor sovietice a fost prevenit de câțiva buni creștini ca să nu se întoarcă la locuința sa. Pentru a scăpa de arestare a petrecut câteva nopți în cimitir și în podul casei unei rude.
După eliberarea Basarabiei, la cererea cucerniciei sale, a fost înscris în lista preoților misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria. Pentru merite în activitatea misionară și pastorală  desfășurată în parohiile din Transnistria a fost numit în funcția de subprotopop al raionului Iarâșev-Moghilău. În vara anului 1943, părintelui Antonie i-au fost aduse mulțumiri publice și binecuvântări arhierești pentru donația a 120 crucilițe cu panglice elevilor Gimnaziului „Ieremia Movilă” din orașul Moghilău.
Odată cu reinstaurarea puterii sovietice, părintele Antonie Ștefârță a fost supus represiunilor. A fost arestat și judecat. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. 


                                Protoiereu Ioan Lisnic









miercuri, 16 martie 2016

Preotul Leonid Antonovici – judecat pentru propagandă antisovietică





Preotul Leonid Antonovici –
judecat pentru propagandă antisovietică


Biserica din Sturzești, jud. Bălți

S-a născut în anul 1912 fiind originar din s. Sturzești, jud. Bălți. După absolvirea studiilor Facultății de Teologie a fost hirotonit preot. O perioadă de timp a fost paroh al Bisericii ”Sf. Arh. Mihail„ din Rucșin, jud. Hotin. Localitatea Rucșin fiind la o depărtare de 3 km de Hotin, la data de 29 martie 1936, a participat la slujba arhierească săvârșită în catedrala orașului de către P.S. Episcop Tit al Hotinului (1935-1940). La sfârșitul Sf. Liturghii, părintele Leonid Antonovici a ținut o predică, vorbind despre adevărata biserică ortodoxă.
În anul 1939 a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae„ din Iabloana (Glodeni), jud. Bălți, unde a slujit fără întrerupere până la 16 noiembrie 1945. A continuat activitatea pastorală și în perioada primului an de ocupație sovietică (1940-1941), fiind supus la diferite încercări de cei fără de Dumnezeu. Era silit să părăsească casa parohială, i-a fost cofiscat pământul și obligat să lucreze la șosea cărând nisip, piatră și pământ timp de 20  zile. Din cauza lipsei de preoți, părintelui Leonid îi revenea sarcina să suplinească și alte parohii, lucru pentru care a fost obligat de către autorități să plătească un impozit exagerat de mare. În zilele de slujbă biserica din Iabloana era inundată de credincioșii localnici și cei veniți din satele vecine. „În lacrimile parohienilor și a slujitorului – mărturisea părintele Leonid – erau amestecate toate: durere, bucurie, rugaciune, frică de a nu se răpi și această ultimă mângâiere, căci biserica era stâlpul de nădejde al întregii lumi supusă teroarei bolșevice”. Predica regulat, deși era avertizat de către autorități să nu facă acest lucru. ”Pot să mărturisesc- scria părintele Leonid - că cuvintele predicate curgeau odată cu lacrimile, căci atunci nu vorbea știința, nici licența, ci însuși duhul Domnului. Icoanele se făceau vii, luau parte cu noi  la rugăciune, le simțeam ochii lor divini cum pătrund în inimă și ne întăresc”.
La 6 mai 1941, părintele Leonid Antonovici a fost arestat de către „miliția” din Glodeni, fiind învinuit de activitatea sa pastorală. În drum spre Glodeni a fost batjocorit, fiind silit să fie și vizitiul grupului de milițieni. La insistențele credincioșilor părintele a fost eliberat.
După eliberarea Basarabiei, multe biserici pentru a fi redeschise, aveau nevoie de reparații capitale. La Sturzești, satul de baștină a părintelui Leonid, după o reparație capitală, biserica a fost sfințită și redeschisă la 21 noiembrie 1943. Slujba de sfințire a fost oficiată de către un sobor de preoți în frunte cu P.S. Partenie, Episcopul Armatei Române, Locotenent (locțiitor) al Eparhiei de Hotin (1941-1944). Printre preoții slujitori la această sfințire era și părintele Leonid.
La sfârșitul anului 1945, părintele Leonid Antonovici a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM, fiind învinuit de propagandă antisovietică. A fost judecat în 1946 la 20 ani de lagăr, de unde nu s-a mai întors. 


                               Protoiereu Ioan Lisnic