Preotul Mihail Lupaşcu – acuzat de agitaţie antisovietică şi spionaj

Preotul Mihail Lupaşcu –
acuzat de agitaţie antisovietică şi spionaj

Biserica din localitatea Lunca Dubăsari (1962)

Mihail Lupașcu s-a născut la 8 noiembrie 1881, în familia lui Isaia și a Benedictei Lupașcu din localitatea Șerpeni, jud. Bender (Tighina). Tatăl său era paraclisier la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Șerpeni. A fost botezat la 11 noiembrie în biserica din satul natal de către preotul  Constantin Macovei, având nași pe locuitorul din Șerpeni, Grigore Nicolaev și soția ofițerului Emilian Surgutiuc, Parascovia. A urmat cursurile de cântăreți bisericești din Odesa și în 1905 a fost numit cântăreț la biserica din localitatea Grădinița, regiunea Odesa.

În perioada anilor 1914-1917, cântărețul Mihail Lupaşcu a fost sanitar în armata țaristă, în grad de soldat. După demobilizare, se întoarce la parohia sa și în 1918 este numit cântăreț la biserica din Pererâta (Pârâta), Dubăsari. În anul 1921 a fost arestat de către colaboratorii CK, din Dubăsari, fiind suspectat de spionaj în favoarea României. Din cauza lipsei de probe, peste 6 săptămâni de detenție a fost eliberat.   

La 12 februarie 1931, Mihail Lupaşcu este arestat din nou. Colaboratorii GPU din Grigoriopol îl acuzau de “agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate de  autorităţile sovietice și încercarea de a trece illegal peste linia de demarcație [a frontierei] în România”. După mai multe interogatorii, la 12 noiembrie 1931, anchetatorii GPU au stabilit: încetarea urmăririi penale și eliberarea de sub strajă a cetățeanului Lupașcu Mihail Isaevici, suspectat de spionaj și agitație antisovietică, conform art. 54-6 și art. 54-10 CP al RSSU. A fost eliberat din cauza lipsei de probe, cum că, “în timpul investigațiilor de anchetă, acuzațiile, prin declarațiile martorilor nu s-au adeverit”.

Peste o perioadă de timp de activitate în calitate de cântăreț bisericesc, Mihail Lupaşcu a fost hirotonit în treapta de preot.  După închiderea bisericii, autorităţile sovietice din RASSM l-au deportat din ”zona de frontieră”, stabilindu-i domiciliu obligatoriu. S-a aflat în surghun timp de 5 ani.

În luna august 1941 se întoarce în parohia Lunca, jud. Dubăsari, activând în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În procesele-verbale de inspecţie, întocmite de protoiereul judeţului, se scria despre părintele Mihail Lupaşcu următoarele: ”Acest preot lucrează cu atâta credinţă în poporul său, că a uimit pe trecătorii care vizitează satul Lunca”.

Părintele Mihail Lupașcu a fost reabilitat de către Procuratura R. Moldova, la 24 decembrie 1990.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 83-85.

Preotul Ștefan Serbin – condamnat la moarte prin împuşcare

Preotul Ștefan Serbin –
condamnat la moarte prin împuşcare

Preotul Ștefan Serbin s-a născut la 2 ianuarie 1877 în familia lui Grigore Serbin din localitatea Mahala, suburbia orașului Dubăsari. Avea studiile școlii populare, celelalte cunoștințe le-a căpătat prin autoinstruire. În anul 1929, devine cântăreț la biserica din Roghi, Dubăsari, apoi, este transferat de către autoritățile bisericești, cântăreț la biserica din satul său natal. În perioada 1916-1917 a fost mobilizat în armată și după revenire a continuat activitatea sa de cântăreț bisericesc. A fost hirotonit în trepta de diacon în anul 1925 și în 1930, hirotonit preot pe seama bisericii din localitatea Goian, Dubăsari, apoi transferat la biserica din Mahala.

La 6 martie 1931, părintele Ștefan Serbin a fost arestat de către colaboratorii organelor GPU din RASSM și încarcerat în închisoarea din Tiraspol. Deși hotărârea inițierii anchetei și arestării a fost întocmită abia la 18 martie. Împreună cu părintele Ștefan au mai fost arestați și acuzați de activitate antisovietică, încă cinci preoți transnistreni: Leonid Gonciarov, protopop și preot la biserica din Delacău, raionul Grigoriopol; Grigore Chirilenco, preot la biserica din Lunga, raionul Dubăsari; Serghie Slavinschi, preot la biserica din Dubăsari; Grigore Orlov și Iacob Parabin, locuitori ai orașului Dubăsari.

În rechzitoriul din 25 mai 1931 se scria cum că preoții sus numiți, “vorbeau între ei pe teme antisovietice, despre necesitatea unei lupte împotriva puterii și manipularea enoriașilor din parohii în spiritul rezistenței împotriva tuturor activităților organizate de către putere /colectivizarea, campania de semănat, planurile impozitelor financiare ș.a.\  Cu scopul desfășurării unei agitații contrarevoluționare și răspândirea zvonurilor provocatoare, foloseau fanatismul religios al credincoșilor și unele momente de nemulțumire ale unor țărani [...]  Pentru schimbul de informării, de păreri și stabilirea unor planuri de măsuri în activitatea lor antisovietică, membrii grupării se întâlneau des la Dubăsari, în zilele de piață, în casa preotului Chirilenco Grigore din Lunga, sub pretextul diferitor sărbători bisericești și de familie. Erau informați și primeau instrucțiuni de la preotul Gonciarov Leonid, în timpul vizitei acestuia a parohiilor cercului protopopiei [...]  Activitatea acestei grupări a dus la întârzierea colectivizării satelor din raionul Dubăsari și provocarea unor dificultăți în desfășurarea acțiunilor întreprinse de către partid și puterea locală”.

Despre preotul Ștefan Serbin se menționa în rechizitoriu, cum că “întreținea legături cu ceilalți membri ai grupării. Instrucțiunile primite din partea grupării antisovietice erau executate prin intermediul rudelor sale din satul de baștină, majoritatea fiind țărani înstăriți. Cu scopul desfășurării unei agitații antisovietice, se folosea de fanatismul religios al maselor, prin răspândirea unor zvonuri provocatoare […] Acuzatului Serbin Ștefan i se incriminează articolul 54-10, CP al RSSU”. Părintele Ștefan a respins toate acuzațiile aduse în adresa sa.

Judecata a avut loc la 17 iulie 1931, în cadrul ședinței speciale a consiliului GPU din RSSU, părintele Ștefan Serbin fiind condamnat la 3 ani de surghiun și deportat în Kazahstan. După ispășirea termenului de deportare, se reîntoarce la locurile natale. Dispunem de date că, la începutul anului 1938, părintele se afla în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. După închiderea bisericilor din RASSM, majoritatea preoților transnistreni erau deportați din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk.

La 9 martie 1938, părintele Ștefan a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, fiind învinuit de spionaj în favoarea României și încarcerat în închisoarea din Odesa. Judecata a avut loc la 25 septembrie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD, fiind condamnat conform articolului 54-6, 54-10 CP al RSSU,  la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 1 octombrie 1938.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 114-116.

 

Preotul Leonid Hodzițchi - martirizat în timpul Marii Terori

Preotul Leonid Hodzițchi -
martirizat în timpul Marii Terori

Preotul Leonid Hodzițchi s-a născut la 6 aprilie 1878 în familia preotului Ioan Hodzițchi, parohul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Korobcino, Regiunea Ekaterinoslav  (actualul Kirovograd, Ucraina). Potrivit recensământului de la mijlocul sec. al XIX-lea, localitatea Korobcino avea 2234 de locuitori, dintre care 1060 erau moldoveni (români). Tânărul Leonid a învățat la Școala spirituală din Ekaterinoslav, după absolvire a slujit o perioadă îndelungată în calitate de cântăreț bisericesc. Între anii 1902-1916 a fost cântăreț la Biserica ”Sf. Nicolae” din Caragaş, Tiraspol, apoi a fost mobilizat în armată, era perioada Primului Război Mondial. Revine la Caragaș după demobilizare, activând în calitate de cântăreț bisericesc. În luna iunie 1918 a fost hirotonit în treapta de diacon, apoi a fost hirotonit preot, slujind timp de un an la biserica din Slobozia, apoi din nou la biserica din Caragaș.

La 3 aprilie 1932, părintele Leonid Hodzițchi a fost arestat și încarcerat în închisoarea din Tiraspol. Colaboratorii GPU din RASSM îl acuzau de ”agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate de partid și autorităţile locale”. Conform rechizitoriului din 22 iunie, pe parcursul anchetei a fost stabilit, că “inculpatul Hodzițchi, locuiește în satul Caragaș din anul 1917. În timpul staționării armatei lui Denikin [general al armatei țariste, lider al contrarevoluționarilor albi din timpul războiului civil din Rusia, n.a.] în satul Caragaș, Hodzițchi ajuta armata, în sensul curățirii satului de cei care simpatizau puterea sovietică. Fiul inculpatului Hodzițchi, Alexandru, în anul 1931, a fost condamnat pentru spionaj la pedeapsa capitală prin împușcare, sentință, care mai apoi a fost înlocuită cu o pedeapsă de 10 ani de lagăr. Fiind nemulțumit de politica puterii sovietice și adunând în jurul său personae cu viziuni antisovietice, inculpatul Hodzițchi, făcea agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate în localitate […] În anul 1919, la sosirea în satul Caragaș a unităților armatei germane, Hodzițchi a ajutat material armata, identifica și denunța  persoanele care simpatizau puterea sovietică […] În anul 1926, la Caragaș, a avut loc o adunare, legată de gestionarea terenurilor agricole, din cauza protestelor unui grup de chiaburi, puși la cale de Hodzițchi, adunarea a fost zădărnicită[…] Fiind convins, că în curând puterea sovietică va cădea și având intenția de a se răzbuna pe activiștii satului, Hodzițchi păstra lista activiștilor, depistată în locuința sa, în timpul percheziției din 1929 [...] Fiind un element social periculos este de nedorit ca să rămână în zona de frontieră”. Părintele Leonid a respins toate acuzațiile. Judecata a avut loc la 4 august 1932, în cadrul unei ședințe speciale a organelor GPU din RASSM. Părintele a fost condamnat conform art. 54-10 CP RSSU, la 3 ani de surghun în regiunea Arhanghelsk.

În anul 1934, părintele Leonid Hodzițchi se reântoarce la Caragaș, biserica din acea localitate era deja închisă. Autoritățile bisericești îl numesc preot la parohia Șirokaia Balka, regiunea Herson, unde a slujit până în anul 1937, când și acea biserică a fost închisă. După închiderea bisericilor, de regulă, preoţii erau siliţi să părăsească locul de trai din parohii. Părintele Leonid, împreună cu alţi preoţi transnistreni a fost deportat din ”zona de frontieră” în oraşul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. Pentru a se putea întreţine, părintele a fost  nevoit să se angajeze în calitate de hamal la o întreprindere.

La 13 martie 1938, părintele a fost din nou arestat de către agenţii organelor NKVD, fiind încarcerat în închisoarea din Odesa. Era învinuit de ”propagandă și agitație, îndreptată spre demolarea și slăbirea puterii sovietice”. Împreună cu părintele Leonid, au fost arestaţi încă 12 preoți transnisteni, aflați în oraşul Pervomaisk. Erau învinuiţi de ”activitate contrarevoluţionară, ca membri ai unei organizaţii rebele contrarevoluţionare”. La 23 martie 1938 a avut loc judecata, în cadrul şedinţei troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnaţi cu toţii la moarte prin împuşcare.

Despre părintele Leonid, în extrasul protocolulului ședinţei troicii NKVD se menţiona, că: ”În anul 1934, după întoarcerea din exil în Caragaș a continuat activitatea sa contrarevoluționară. Devenind membru al unei organizaţii rebele contrarevoluţionare din oraşul Pervomaisk, desfășura o activitate contrarevoluționară printre colhoznici, se pronunța pentru organizarea unei răscoale împotriva armatei roşii în favoarea unei intervenţii străine”. Sentința de judecată a preotului Leonid Hodzițchi a fost executată la 28 martie 1938, fiind martirizat prin împuțcare.

În anul 1957, părintele Leonid Hodzițchi, împreună cu cei 12 preoţi martirizaţi prin împuşcare la Odesa au fost reabilitaţi de Procuratura Regiunii Nicolaev.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 72-74.

Preotul Mihail Dimitrov – condamnat la moarte prin împuşcare

Preotul Mihail Dimitrov –

condamnat la moarte prin împuşcare

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat (1903)

Preotul Mihail Dimitrov s-a născut la 5 iunie 1894 în familia diaconului Gheorghe și a Paraschevei Dimitrov din localitatea Comrat, jud. Bender (Tighina). Tatăl său era slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat. Viitorul preot Mihail a fost botezat la 7 iunie în biserica din localitatea natală de către preotul Andrei Dimitrov, având naș pe cântărețul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Chirutnea, Haralambie Sava. După absolvirea scolii primare a învățat la Scoala spirituala din Ismail, studii pe care le-a absolvit cu mențiune în anul 1909. În perioada anilor 1909-1915 a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a fost hirotonit preot.

În anii 30 ai secolului trecut, preotul Mihail Dimitrov era slujitor la biserica din localitatea Mihailova Storona, raionul Suzdal, regiunea Vladimir (Rusia). La data de 21 noembrie 1937, părintele Mihail a fost arestat de către colaboratorii secţiei NKVD din Suzdal. După lungi chinuri de interogatorii, judecata l-a condamnat la pedeapsa capitală – moarte prin împușcare. Peste șase decenii de la executarea sentinței, părintele a fost reabilitat de către Procuratura orașului Vladimir.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 50.

Personalități marcante din sudul Basarabiei 46 ani de la moartea fizicianului Eugen Bădărău, fondatorul școlii românești de fizica plasmei

 

Personalități marcante din sudul Basarabiei              46 ani de la moartea fizicianului Eugen Bădărău,         fondatorul școlii românești de fizica plasmei   

A activat în calitate de profesor la Facultatea de științe din București, fondatorul școlii românești de fizica plasmei.

S-a născut la data de 19 septembrie 1887 în localitatea Folteşti - Ismail, judeţul Galaţi. A urmat şcoala primară în localitatea natală şi liceul la Ismail. Plecă apoi la Graz, în Austria şi se înscrie la Techniche Hochschule. A urmat cursurile de inginerie timp de doi ani, apoi își continue studiile în Italia, la Pisa, unde obţine licenţa în fizică. Continuă activitatea aici în calitate de doctorand și  în 1912, obţine titlul de doctor în știință. În următorii ani, 1912-1914 a lucrat ca asistent la Universitatea din Pisa, în cadrul Institutului de Fizică experimentală[1]. În 1914, plecă în Rusia, unde întreprinde cercetări în domeniul opticii. Înre anii 1921-1934 a activat în calitate de profesor universitar la Universitatea din Cernăuți, unde a studiat fizica descărcărilor în gaze, cercetări pentru care este considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei. În 1934 se transferă la București, activând în calitate de profesor universitar și director al Institutului de Fizică din București[2]. Decorat cu ordinul Meritul Științific în 1966 și cu titlul de Om de Știință Emerit în1962. A încetat din viață la 11 martie 1975, la București[3].

                                                    Protoiereu Ioan Lisnic

 

---

[1] Gheorghe Manolea, prof. Univ., dr. Ing. Personalități celebre.  Eugen Bădărău, fondatorul școlii românești de fizica plasmei. Sursa: http://www.libruniv.usarb.md/xXx/reviste/tehnocop/continut/Tehnocop_2(3),2010/tehnocopia2(3),2010-5-7.pdf

[2] D.C. Petrescu, Gălățeni care au uimit lumea – Eugen Bădărău. În: ziarul “Viața liberă”, 31 octombrie 2013.

[3] Personalități – Eugen Bădărău. Sursa:  http://www.mandrusafiiroman.ro/eugen-badarau/

 

 

Mitropolitul Visarion Puiu – 142 ani de la naştere şi 100 ani de la hirotonia în treapta de arhiereu

Mitropolitul Visarion Puiu – 142 ani de la naştere

şi 100 ani de la hirotonia în treapta de arhiereu

Mitropolitul Visarion Puiu (27.02.1879-10.08.1964), pe parcursul vieții sale a desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909-1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918-1921), Episcop al Argeşului (1921-1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei (1935-1940) şi şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942-1943). A scris și a publicat aproximativ 40 de lucrări. Aflându-se din 1944 în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.

În rândurile ce urmează vă propunem o parte dintr-un material al istoricului M. Mihailuţa, Scrisori de mulțumire ale comuniștilor din Odessa, adresate unui mitropolit român, publicat într-o revistă ştiinţifică din Odessa.

 

   Traducerea din limbile ucraineană și rusă

   a fost realizată de Prot. Ioan Lisnic

 

Scrisori de mulțumire ale  comuniștilor din Odessa,

adresate unui mitropolit român

 

La data de 15 iunie 1944, la Odessa a avut loc o întâlnire a șefilor  departamentului de propagandă și agitație din regiune. La această întrunire a luat cuvântul secretarul comitetului regional, tov. Sosnovski, cu următorul raport, „Cu privire la activitatea de propagandă și agitație, în legătură cu decizia Plenarei din luna mai a Comitetului Central al Partidului Comunist al Ucrainei (b)". Iată despre ce se vorbea în acel raport: „Invadatorii germano-români au încercat să influențeze asupra conștiinței populației sovietice rămase pe teritoriul ocupat temporar și să suprime credința în principiile filozofiei marxiste-leniniste, activând la o scară și mai mare în predicarea obscurantismului religios. În toate înstituțiile de învățământ, medii și superioare, un loc important în procesul de instruire îl ocupa religia. <...> La Universitatea de Stat a fost înființată Facultatea de Teologie, a fost deschisă și biserica universității. Pe întreg teritoriul regiunii Odessa, au fost reconstruite și restaurate foarte multe biserici și acum sunt deschise. Deci avem mult de lucru pentru a contracara acest obscurantist religios prin perspectiva matreialistă a învățăturii marksist-leniniste și nu prin modalități și metode, folosite de komsomoliștii noștri, ci prin alte metode, mult mai umane. Am în vedere o propaganda activă, implicând în această activitate grupuri de intelectuali, cunoscători ai științelor naturii, implicându-i în ai convinge pe credincoși, în absurditatea doctrine religioase.

Bazându-se pe acest raport, redactorul ziarului «Большевистское знамя» [Drapelul bolșevic], tov. Lifșiț a sugerat, ca „unele elemente în propaganda orală să fie împrumutate de la români”, care și-au promovat cu pricepere realizările în creștinarea teritoriilor ocupate. Ideologul de partid sa bazat și pe unele fapte concrete, când  "la Odessa a fost organizată de către clerul român, procesiunea de   înmormântare a unui pilot sovietic, doborât în preajma orașului, afirmând că sa procedat creștinește, în pofida timpurilor grele de război”, "când mai mulți foști comuniști s-au adresat Patriarhului României, cu mulțumire pentru că din nou sunt   restaurate bisericile”, ceia ce a contribuit la îndreptarea populației pe calea adevărului.

Datorită realizarilor săvârșite de către membrii Misiunii Ortodoxă din Transnistria, sub conducerea Mitropolitul Visarion Puiu. Înaltul Ierarh, aflându-se la Odessa a căpătat tot respectul și încrederea unei mari părți a locuitorilor orașului. La Scrisoarea Mitropolitului Visarion, cu ocazia sărbătorii Sf.Paști, adresată populației orasului, cât și foștilor comuniști, publicată pe prima pagină a ziarului “Molva” (nr. 117 din 24 aprilie 1943), ca răspuns a fost trimisă pe adresa ziarului, o scrisoare colectivă semnată de 14 persoane care locuiau pe str. Kanatnîi, nr. 81 din Odessa.

Iată ce se scria în acea scrisoare, “Noi, foști comuniști, botezați în credința creștină, cu suflet curat creștinesc și cu credință în Luminata Înviere a Domnului Hristos, răspundem la salutul arhipastoral al ÎPS Visarion, cu cuvintele “ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS”.

Devenind involuntar comuniști în timpul stăpânirii sovietice, credința strămoșilor nostri, a părinților, credința în Luminata Înviere a Domnului Hristos, nu s-a stins în noi. Am crezut, credem și vom crede. Cât nu s-au străduit autoritățile să întunece și să smulgă din rădăcină și din inimile noastre Credința în Hristos - Fiul lui Dumnezeu și să stingă pentru totdeauna  Lumina Învierii, însă n-au reușit.

Sărbătoarea Sf. Paști, Luminata Înviere a Domnului Hristos și alte sărbători religioase, ne aminteam de ele și le serbam cu ușile închise, în cercul restrâns al familiei, de frică ca să nu fim observați. Salutul pascal Hristos A Înviat! și răspunsul – Adevărat A Înviat! le pronunțam cu jumătate de voce, ca să nu fim auziți nici în curte, nici de vecini. Acum, cu mândrie, deschis și cu voce tare,  felicităm rudele, pe cei apropiati și cunoscuții cu salutul pascal- „Hristos A Înviat!” și la salutul arhipastoral al ÎPS Mitropolit Visarion, noi care fără voie am ajuns să purtăm pata rușinoasă de comuniști, îi răspundem cu „Adevărat A Înviat!” și îi dorim în activitatea sa de renaștere a vieții creștinești, întru mulți ani Stăpâne!”

Un alt răspuns la scrisoarea Mitropolitului Visarion a fost semnată de către 19 persoane care locuiau în sectorul 4 al poliției din Odessa. Arătând recunoștința față de autoritățile românești și față de mitropolit, semnatarii menționau, că “fiind schilodiți de lozinci comuniste, nu putem crede că  salutările Voastre sunt adresate și nouă”. Reântorcerea la credință și reânvierea lor spirituală, anume în ziua Sf. Paști, se datorează apelului Vlădicăi Visarion, cum “sămânța bună, căzută în pământul cel bun aduce roadă multă”.Mitropolitului Visarion i-au fost închinate și versuri:

«Преосвященнейший Владыко,

Тебя Господь благословил,

Приездом в край безбожный, дикий,

Чтоб Ты тьму Светом поразил.

Для блага веры православной,

Ты Семинарию создал,

Чтоб Свет Христов: велик и славен,

Здесь вновь над нами воссиял…».

Înalt Preasfințite Stăpâne,

Ai fost binecuvântat de Dumnezeu,                                                                                                   Venind în acest ținut sălbatic și fără de credință,

Ca să zdrobești întunericul cu Lumină.

Pentru binele credinței ortodoxe,

Ai întemeiat un Seminar,

Ca Lumina lui Hristos cea preamărită,

Să strălucească aici, din nou peste noi.

_________________________________________________________

Slujirea Mitropolitului Visarion și activitatea sa misionară, era asemănată cu activitatea de creștinare a Sf.Vladimir al Kievului și a Mitropolitului Petru Movilă:

                                      «Желаю радостей духовных 

                                      С врученной паствою Вам Богом, 

                                      Успешно в тяжкую годину

Руководить Русским народом.

Теперь поверженный во прах,

Он задыхался четверть века,

Идя с Иудой, стал Иудой,

Теряя образ человека.

Вас Бог избрал его вести

Из тьмы коварства, лжи, обмана,

На путь добра, Святой любви

Из рук «советского тирана»

Как некогда Святой Владимир,

Изведав веру разных стран

Украсил Стольный Киев храмом,

В Днепре крестил всех киевлян…».

Vă dorim bucurii duhovnicești

Cu păstoria primită de la Dumnezeu

Cu succes în aceste timpuri grele

Să păstoriți poporul rus.

Fiind doborât la pământ,

Se sufoca de un sfert de secol,

Mergând cu Iuda, devenind al doilea Iuda,

Perzând și chipul omenesc.

Dumnezeu te-a ales ca să-l conduci

Din întunericul perfid, plin de minciună,

Pe drumul drept al dragostei creștine

Din mâinile “tiranului sovietic”

Cum în trecut Sf. Vladimir,

Aflând credința cea creștină

A construit biserici în capitala Kiev,

Botezând locuitorii în apa Niprului ...

_______________________________________________________________

 Obiectivele principale ale Mitropolitului Visarion la Odessa, erau de a reface viața spirituală, restaurarea și refacerea locașelor de închinăciune, educația în spiritul credinței, la toate acestea se adaugă și opera de binefacere a ierarhului.  

 

 

Михайлуца М., Як одеські комуністи лист вдячності румунському митрополиту писали... про міфи, моральність і пропаганду, Юго-Запад.Одессика, Историко-Краеведческий Научный Альманаh, Выпуск 20, Одесса, «Печатный дом», 2016, с. 212-225 --->   http://nsku.org.ua/wp-content/uploads/2016/03/%D0%9E%D0%B4%D0%B5%D1%81%D1%81%D0%B8%D0%BA%D0%B0_%E2%84%9620.pdf

 

Cântăreţul bisericesc Timofei Chițilovschi - martirizat în temnițele comuniste

Cântăreţul bisericesc Timofei Chițilovschi -
martirizat în temnițele comuniste

Timofei Chițilovschi s-a născut la 20 februarie 1899 în familia “cetățeanului de onoare”, locuitor al satului Corpaci, jud. Bălți, Ioan Chițilovschi și a soției acestuia, Parascheva. A fost botezat la 22 februarie în Biserica “Sf. Nicolae” din Corpaci de către preotul Ioan Cernăuțeanu, având nași pe țăranii Gavriil Zugravu și Ioan Postolache.

Tânărul Timofei își începe studiile în anul 1907, la scoala elementară din satul natal, apoi a învățat la Școala agrară și în perioada anilor 1918-1920, la Școala de cântăreți bisericești din Chișinău. După absolvirea studiilor, a fost numit cântăreț la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Aluniș,  jud. Bălți. O perioadă de timp a slujit și la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Chetriș, același județ, apoi a fost transferat din nou la biserica din Aluniș. În anul 1921 a fost recrutat în rândurile Armatei Române, subdiviziunea sanitară, aflată la Roman. Timp de două luni a îndeplinit funcția de grefier, apoi a fost demobilizat din cauza problemelor de sănătate.

La cedarea Basarabiei de la 28 iunie 1940, cântărețul Timofei Chițilovschi a rămas la Aluniș, îndeplinind în continuare funcția de cântăreț bisericesc. Peste câteva luni de “rai” bolșevic a încercat să se repatrieze împreună cu membrii familiei sale în România. Cererea adresată Șefului NKVD din RSS Moldovenească, orașul Chișinău, str. Gogol, nr. 7, avea următorul conținut: “Subsemnatul, Chițilovschi Timofei Ivanovici, rog să-mi permiteți plecarea din Basarabia în România, din următoarele motive: 1. Toate rudele mele se află în România, fratele, care locuiește la Botoșani și doi cumnați, alte rude nu am; 2. Mult timp am fost slujitor bisericesc, în calitate de cântăreț, în altă funcție nu pot activa. Despre acordul plecării, rog să-mi comunicați pe următoarea adresă: orașul Chișinău, strada Salovskaia, nr. 30. Împreună cu mine vor pleca : Soția, Irina Ananievna, fiii, Gheorghe și Teofan și fiica, Nina, în total, 5 suflete”.

 Dacă n-a primit nici un răspuns la cererea sa, Timofei Chițilovschi a hotărât să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de serviciul unui cumătru de al său, locuitor din satul Chetriș.  Înainte de a se hotărî să plece, împreună cu acel cumătru, i-a ajutat și pe alți câțiva basarabeni să treacă în România. La sfârșitul lunii februarie 1941, această „filieră” de trecere ilegală a frontierii a fost deconspirată, cântărețul Chițilovschi fiind arestat. În mandatul de arestare, ofițerul subdiviziunii de grăniceri nr. 24, NKVD, Bălți, scria următoarele: “Chițilovschi Timofei Ivanovici, născut în anul 1899, originar din s. Corpaci, volostea Zăbriceni, județul Bălți, locuitor al s. Aluniș, r-nul Râșcani, județul Bălți, origine socială - din țărani, slujitor al cultului religios – cântăreț, fost membru al partidului țărăniștilor, naționalitatea - moldovean, studii - 4 clase de gimnaziu si 3 clase a școlii de cântăreți, slujind în armata română grefier, fără anticedente penale, căsătorit. Pe parcursul lunilor ianuarie și februarie 1941, Chițilovschi Timofei Ivanovici, a ajutat mai multe persoane la trecerea ilegală din URSS în România [...] Pentru serviciul său, Chițilovschi T. I., primea de la fiecare persoană o recompensă, de la 500 până la 1000 ruble. La 1 martie 1941 sosește [de la Chișinău, n.a.] la Bălți pentru a trece ilegal din URSS în România”. În aceeasi zi a fost arestat și încarcerat în închisoarea din Bălți.

După mai multe interogatorii, la 23 mai 1941 a fost stabilit rechizitoriul, semnat de către anchetator și coordonat de șeful NKVD, Bălți. Timofei Chițilovschi, era acuzat conform art. 54-1 p. “a” CP al RSSU, dosarul penal fiind transmis spre examinare în cadrul Consfătuirii speciale NKVD din URSS.

 În timpul eliberării Basarabiei, din cauza apropierii liniei frontului, arestații din închisorile orașelor basarabene au fost evacuați în interiorul URSS. Inculpatul Chițilovschi a fost transferat în închisoarea orașului Penza (Rusia). Trece la Domnul, la 22 februarie 1942, la vârsta de 43 de ani pământești împliniți, înainte de a fi judecat. Datorită decesului acuzatului, la 4 martie 1942, judecata a hotărât: încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului. Potrivit datelor din certificatul de deces, Timofei Chițilovschi a decedat în spitalul închisorii, de miocardită.

Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 33-35