Preotul Vasile Machedonschi – martirizat prin împușcare

Preotul Vasile Machedonschi –
martirizat prin împușcare

Preotul Vasile Machedonschi s-a născut la 18 martie 1860 în localitatea Cazaclia, jud Bender (Tighina), în familia cântărețului bisericesc Dimitrie Machedonschi. Avea studiile Școlii Spirituale și a Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din localitatea Izvoare, jud. Orhei, începând cu data de 6 noiembrie 1883. O perioadă de timp a fost paroh la Biserica “Sf. Nicolae” din localitatea Goian, jud. Tiraspol și din anul 1900, paroh la Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” din Reimarovca, același județ. În această parohie a îndeplinit și funcția de profesor de religie în școala din localitate. Ultima parohie a părintelui Vasile Machedonschi a fost localitatea Roghi, Dubăsari, cu Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului”.

La 22 noiembrie 1937 a fost arestat de către agenții NKVD din Dubăsari, RASS Moldovenească. Părintele Vasile avea vârsta de 77 ani, dintre care 54 de ani i-a închinat slujirii lui Dumnezeu și  păstoriților săi.

Judecata a avut loc la 28 februarie 1938, fiind învinuit de către Troica NKVD din RASSM de “propagandă religioasă legată de activitate antisovietică și contrarevoluționară”, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată în închisoarea din Tiraspol, la 5 martie 1938.

                                      
                                                  Protoiereu Ioan Lisnic    

                                                                

Preotul Ioan Colesnic – condamnat la moarte pentru “activitate contrarevoluționară”

Preotul Ioan Colesnic – condamnat la moarte
pentru “activitate contrarevoluționară”

Preotul Ioan Colesnic s-a născut în anul 1902, în localitatea Lăbușna, raionul Codima, din fosta RASS Moldovenească. Ajuns la maturitate, o peioadă de timp a activat ca muncitor la Serviciul căilor ferate. În anul 1925 a fost hirotonit diacon, iar în 1933 a fost hirotonit în treapta de preot.

După închiderea bisericii în care săvârșea slujbele divine, părintele Ioan a fost silit să părăsească “zona de frontieră”. În 1937 a fost deportat împreună cu alți preoți din RASSM în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa.

La începutul anului 1938, părintele Ioan Colesnic a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa. Judecata a avut loc la 20 aprtilie 1938, fiind învinuit de către Troica NKVD din regiunea Odesa ca fiind “membru al unei organizații rebele contrarevoluționare” și condamnat la moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la scurt timp după judecată. 

                                           Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Dimitrie Serbin – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Dimitrie Serbin –
condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Dimitrie Serbin s-a născut în anul 1889 în localitatea Mahala, suburbia orașului Dubăsari. În timpul primului război mondial a fost mobilizat în armată. După revenire, își dedică viața slujirii lui Dumnezeu. Devine membru al corului parohial, apoi cantăreț. A urmat studiile la Seminarul Teologic din Odesa și în 1928 a fost hrotonit diacon pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul de baștină.

În anul 1932 a fost hirotonit preot și numit paroh la aceeași biserică. A urmat anul 1935, cand biserica din Mahala (Dubăsari) a fost închisă. Însă părintele Dimitrie a continuat activitatea sa pastorală, prin sfatul cuvenit dat credincioșilor săi, satisfăcându-le și necesitățile lor spirituale. Săvârșea pe ascuns în locuința sa botezuri, cununii, parastase. Iar pentru întreținerea familiei sale se ocupa cu lucrări de tâmplărie. În anul 1930 fusese deposedat de către autorități și de terenurile de pământ de pe care se întreținea. Era silit de către autoritățile sovietice locale ca la adunările colhoznicilor să se lepede public de preoție și de credință.

La 4 noiembrie 1937, părintele Dimitrie Serbin a fost arestat. Era învinuit de activitate antisovietică. Cum că prin “predicile sale religioase desfășura o activitate antisovietică”. În extrasul protocolului nr. 26 al Ședinței Troicii NKVD, RASS Moldovenească, din 23 noiembrie 1937, se menționa cum că “fiind membru al unei organizații contrarevoluționare, desfășura o activitate contrarevoluționară împotriva sistemului colhoznic. Defăima puterea sovietică. Provoca populația prin răspândirea zvonurilor de venirea românilor în Moldova și refacerea sistemului capitalist în URSS”.

Judecata la condamnat pe părintele Dimitrie Serbin la pedeapsa capitală prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 8 decembrie 1937. 

                                               Protoiereu Ioan Lisnic

 

Peste aproape două decenii de la executarea sentinței, sora preotului Dimitrie Serbin, expediază o scrisoare pe adresa Administrației Generale a Lagărelor de muncă forțată (GULAG), în care scria: „Fratele meu, Serbin Dimitrii Petrovici, născut în s. Mahala, r. Dubăsari, RSSM, în anul 1937 a fost represat, nu cunosc cauzele și până în prezent nu am nici o veste de la el. Rog să-mi comunicați, ce s-a întâmplat cu el, este viu, sau mort”. Această scrisoare a fost redicționată Secției de arhivă și evidență KGB, URSS din Moscova. La scurt timp,  șeful Secției de arhivă și evidență KGB, RSSM din Chișinău, expedia o scrisoare informativă către Împuternicitul KGB din Dubăsari, în care se scriea că, „În legătură cu declarația primită, rog să o invitați pe cetățeanca [A. A. P.] și să-i comunicați oral că, fratele său, Serbin Dimitrii Petrovici, în anul 1937 a fost condamnat la 10 ani de lagăr de muncă forțată. Aflându-se în detenție a murit de pneumonie, la 8.XII.1942. Rog să-mi comunicați data înștiințării”.  Peste 8 zile de la primirea scrisorii informative, la 28 aprilie 1956,  sora părintelui Dimitrie a fost înștiințată că fratele său ar fi murit în timpul detenției, ceia ce nu corespunde adevărului.

          La 11 septembrie 1958, părintele Dimitrie Serbin  a fost reabilitat de către Procuratura RSSM. În cadrul unei ședințe speciale s-a luat următoarea decizie: „Hotărârea troicii speciale NKVD, RASSM, din 23.XI.1937, pe cazul lui Serbin Dimitrii Petrovici [s.a.],  se anulează, iar dosarul, din cauza lipsei de probe, se clasează”.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 112-114.

12 Preoți transnistreni – martirizați prin împușcare

12 Preoți transnistreni –
martirizați prin împușcare

În a doua jumătate a anilor 30 ai secolului trecut, în fosta RASS Moldovenească se începu-se un nou val de închidere a bisericilor. Majoritatea preoților transnistreni au fost represați. Mulți dintre ei au fost deportați din “zona de frontieră“ în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. Pentru a se putea întreține, preoții erau nevoiți să se angajeze la diferite munci în calitate de hamali, paznici ș.a.

În luna martie a anului 1938, au fost cu toții arestați și încarcerați în închisoarea din Odesa. Erau învinuiți de “activitate contrarevoluționară, ca membri ai unei organizații rebele contrarevoluționare”.

La 23 martie 1938 a avut loc judecata, în cadrul ședinței Troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnați cu toții la moarte prin împușcare. Printre cei judecați erau 11 preoți ortodocși, un preot ortodox de rit vechi și un epitrop. Preoții: Leonid Hodzițchi, Grigore Chirilenco, Terentie Grecu, Emanuel Surmeli, Evghenie Jdanovschi, Leonid Goncearov, Vasile Savițchi, Matei Conun, Iacob Mișevschi, Ioan Colesnic, Simeon Alexeev și Haralambie Alexeev.

În anul 1957, cei 12 preoți martirizați prin împușcare la Odesa, au fost cu toții reabilitați de către Procuratura regiunii Nicolaev.

                                            Protoiereu Ioan Lisnic 

Preotul Matei Conun – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Matei Conun –
condamnat la moarte prin împușcare

\

Preotul Matei Conun s-a născut în anul 1878. Ultima parohie în care a slujit în calitate de preot a fost localitatea Valeguțulovo (Valea Hoțului), RASS Moldovenească.

În anii 30 ai secolului trecut în RASSM se începu-se un nou val de închidere a bisericilor. După închiderea bisericilor, ca regulă, preoții erau siliți să părăsească locul de trai din parohii. Părintele Matei Conun, care în trecut fusese deposedat și de terenurile de pământ pe care le avea, împreună cu alți preoți transnistreni a fost deportat din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. La scurt timp după ce i se stabili-se domiciliul forțat, a fost arestat de către agenții organelor NKVD, fiind încarcerat în închisoarea din Odesa. Era învinuit de activitate contrarevoluționară. Cum că, fiind “membru al unei organizații rebele contrarevoluționare, îndemna populația la o răscoală împotriva puterii sovietice în favoarea unei intervenții străine. Defăima partidul și guvernul dovedind prin aceasta necesitatea răsturnării puterii sovietice.”.

A fost judecat la 23 martie 1938. Sentința de judecată a fost stabilită în cadrul ședinței Troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnat la moarte prin împușcare.  

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

Ieromonahul Vichentie Chiștiuc (Chimitiuc) împreună cu maica sa, Glicheria – omorâți în chinuri groaznice

Ieromonahul Vichentie Chiștiuc (Chimitiuc)
împreună cu maica sa, Glicheria –
omorâți în chinuri groaznice

Ieromonahul Vichentie (cu numele de botez - Vladimir) Chiștiuc s-a născut la 28 iulie 1914 într-o familie de țărani din satul Tașlâc, Grigoriopol, jud. Tiraspol, unde a absolvit și școala primară. În una din zilele anului 1927, când avea vârsta de 13 ani, tânărul Vladimir păștea vaca. Când a observat că vaca se pierdu-se, după lungi căutări cu mintea sa de copil, a hotărât să fugă de acasă. A trecut în înot lățimea râului Nistru, fără să-și dea bine seama de pericolul trecerii frontierei. Ajuns într-un sat basarabean, după cercetările grănicerilor, băiatul a fost mai apoi înfiat de către o familie din acea localitate.

După un timp petrecut în acea familie, părinții lui adoptivi îl trimit la învățătură la o școală de meserii, din apropierea Mănăstirii Neamț. După absolvirea școlii de meserii, tânărul Vladimir își continuie studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde va deveni călugăr. În anul 1939 devine viețuitor al Mănăstirii Antim din București, apoi transferat la o mănăstire din apropierea orașului Constanța, unde în anul 1942 a fost hirotonit ieromonah. În următorul an a fost detatșat în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, fiind numit slujitor la o mănăstire din Odesa.

În luna martie a anului 1944, părintele Vichentie revine în satul său de baștină, unde va locui împreună cu maica sa, Glicheria. Tatăl său, Pantelimon fusese arestat în anul 1937 și judecat de Troica NKVD din Tiraspol, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Mai târziu, în februarie 1945, părintele Vichentie, va fi numit paroh al Bisericii “Sf. Gheorghe” din acea localitate.

Biserica din Tașlâc suferise mult din cauza bombardamentelor din anul 1944, de aceea, consiliul parohial în frunte cu preotul paroh înaintează o cerere către autorități pentru a fi eliberate materialele necesare pentru reparația capitală a bisericii. La fel se cereau materiale și pentru reconstrucția bisericii din satul Butor, aflat la 2-3 km de Tașlâc, biserică deservită de ieromonahul Vichentie.

O parte din lucrările de reparație a bisericii din Tașlâc le-a săvârșit singur. A fost un pastor duhovnicesc care își îndeplinea îndatoririle cu mult zel. În perioada anilor 1947-1949 aduna o parte din tineretul localității pe care îi învăța tipicul și cântările bisericești. Desfășura împreună cu enoriașii săi procesiuni religioase cu rugăciuni pentru ploaie. Biserica din Tașlâc în timpul slujbelor divine era întotdeauna arhiplină de credincioși. Pentru a zădărnici frecventarea bisericii, autoritățile locale foloseau diferite metode. Fără nici o justificare a fost mărit impozitul bisericii și a preotului, iar în anul 1953, sub pretextul că clădirea bisericii se află într-o stare avariată, cereau ca să fie închisă. Părintele Vichentie era silit de către autorități ca să renunțe la preoție. Datorită statoriniciei în credință a preotului paroh, biserica din Tașlâc a fost salvată de la închidere, în care s-au săvârșit în continuare slujbele divine.

Părintele Vichentie împreună cu maica sa Glicheria au avut un sfârșit martiric. În dimineața zilei de 18 ianuarie 1957, au fost găsiți fără de suflare de către locuitorii satului. Trupurile lor purtau urme de tortură, fiind mutilate în cel mai groaznic mod. Au fost petrecuți în ultimul drum de foarte mulți credincioși din Tașlâc și satele vecine.

                                               Protoiereu Ioan Lisnic

Ieromonahul Vichentie Chiștiuc împreună cu un grup 

de enoriași din parohia Tașlâc, Grigoriopol

Preotul Terentie Grecu – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Terentie Grecu –
condamnat la moarte prin împușcare

Extrasul protocolului nr. 118 al 

Ședinței Troicii NKVD din regiunea Odesa

Preotul Terentie Grecu s-a născut în anul 1876. După absolvirea Școlii spirituale, în anul 1905 a fost numit în calitate de cântăreț la Biserica “Sf. Mc. Serghie și Vah” din localitatea Alexandrovka, jud. Elisavetgrad (Ucraina).

Ultima parohie în care a slujit în calitate de preot a fost localitatea Doibani, Dubăsari, cu Biserica “Sf. Arh. Mihail”. După ce biserica din Doibani a fost închisă, părintele Terentie Grecu, împreună cu alți preoți transnistreni au fost deportați din “zona de frontieră” în or. Pervomaisk (Olviopol), Odesa. Aici părintele, pentru a se putea întreține, a fost nevoit să se angajeze paznic la o grădiniță de copii.

La 14 martie 1938 a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, fiind învinuit de activitate contrarevuluționară. În extrasul protocolului nr. 118 al Ședinței Troicii NKVD din regiunea Odesa, se menționa că: “Era membru al unei organizații rebele, în Pervomaisk făcu-se legătura cu gruparea contrarevoluționară a clericilor, împreună cu care pregăteau o răscoală împotriva armatei roșii în favoarea unei intervenții străine, desfășura o activitate contrarevoluționară, defăima partidul și guvernul în favoarea unui regim fascist”. Ședința de judecată a avut loc la 23 martie 1938, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la doar câteva zile după judecată, la 28 martie 1938.

                                           Protoiereu Ioan Lisnic