Preotul Prof. Nicolae Grosu – arestat în repetate rânduri pentru ”activitate antisovietică”

Preotul Prof. Nicolae Grosu – arestat
în repetate rânduri pentru
„activitate antisovietică”

Preotul Nicolae Grosu s-a născut la 12 septembrie 1867 în com. Bujor, jud. Chișinău în familia cântărețului bisericesc Ștefan Grosu. După absolvirea Școlii primare din satul natal a urmat studiile la Școala spirituală, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău. În perioada anilor 1889-1893 a studiat la Academia Teologică din Kiev, obținând titlul de candidat în teologie[1]. La 12 octombrie 1894 a fost numit profesor de Istorie bisericească la Seminarul Teologic din Voronej, apoi transferat la Seminarul Teologic din Kiev ca profesor de Sf. Scriptură[2]. A colaborat la mai multe reviste.

În anul 1906 a fost ales de către Consiliul Profesoral al Academiei, profesor suplinitor la catedra de Omiletică[3]. În următorul an editează studiul Prea Cuviosul Teodor Studitul. Timpul, Viața și opera, Kiev, 1907, prin care obținu-se titlul de magistru în teologie, devenind profesor titular la catedra de Omiletică[4]. În perioada anilor 1912-1917 a fost profesor de Istorie bisericească, apoi de limbi romanice la ”Institutul de limbi orientale apropiate” din Kiev și concomitent, profesor de Istoria Bizanțului la Universitatea din Odesa[5]. A scris mai multe lucrări de referință, majoritatea fiind publicate în revista Academiei cât și în revista Seminarului Teologic din Kiev. În anul 1914 a fost numit de către Sf. Sinod redactor al revistei Academiei (Труды Киевской Духовной Академии).

La 9 octombrie 1903 a fost hirotonit în treapta de diacon și peste trei zile în treapta de preot. A slujit în mai mute biserici din Kiev. Până în anul 1917 a fost paroh al Bisericii „Sf. Ioan Gură de Aur”. În cadrul acestei parohii activa Societatea de Iluminare Religioasă din Kiev (Киевское Религиозно-Просветительное Общество). Preotul paroh, împreună cu membrii Societății organizau ore de iluminare religioasă în cadrul școlii parohiale, editau cărți cu conținut religios ș.a.[6] Pentru merite în activitatea pastorală, părintele Nicolae a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești, fiind ridicat la rangul de protopresbiter mitrofor. A a fost decorat și cu alte distincții: ”Sf. Ana”, cl. II și a III-a;  ”Sf. Stanislav” , cl. III-a; „Alexandru al III-lea” cu panglică ș.a.[7].

După instaurarea puterii bolșevice au urmat arestările, închiderea locașelor sfinte și a instituțiilor teologice.  Când Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur” din Kiev a fost închisă, părintele Nicolae a fost transferat la Catedrala „Sf. Vladimir”. După inchiderea catedralei, a slujit o perioadă scurtă de timp (1925-1926) în Biserica „Sf. Gheorghe”, iar când și această biserică a fost inchisă,  începând cu anul 1926, a slujit în biserica mică a Catedralei ”Sf. Sofia”. În această biserică se adunau la slujbe clericii de la mai multe biserici din oraș, care fusese inchise[8]. A continuat activitatea sa de profesor in cadrul cursurilor pastorale, organizate în vara anului 1920 la Mănăstirea „Sf. Arh. Mihail” din Kiev. Părintele Nicolae era unul dintre inițiatorii proiectului de organizare în anul 1926, a cursurilor superioare de teologie – proiect nerealizat[9].

În anul 1927, părintele Nicolae Grosu a fost arestat, fiind învinuit de ”propagandă antisovietică„ , dar a fost eliberat peste trei luni și jumătate. La 18 ianuarie 1931 a fost arestat din nou, aducându-i-se aceleași învinuiri. Judecata a avut loc la 14 septembrie, fiind condamnat la 5 ani de lagăr în Kazahstan. La 14 decembrie sentința de judecată a fost  schimbată la 3 ani de detenție, fiind deportat într-un lagăr din Arhanghelsk. Revine la Kiev peste un an și jumătate. La 8 octombrie 1938 a fost arestat din nou, însă din cauza lipsei de probe care ar confirma activitatea sa antisovietică este eliberat, la 14 aprilie 1939.

În timpul războiului a fost membru al Comisiei eparhiale de examinare a candidaților la hirotonie[10].  În toamna anului 1943, când armata sovietică se apropia de Kiev, părintele Nicolae Grosu, însoțit de cele două fiice ale sale s-a reîntors la Chișinău. Distanța de la Kiev până la Chișinău au parcurs-o cu multe peripeții și necazuri, timp de aproape trei luni[11]. La Chișinău s-a aflat mai puțin de un an. În primăvara anului 1944, împreună cu alți preoți din Basarabia, a fost nevoit să se refugieze în România[12] . Își încheie drumul vieții pământești plin de realizări, dar și de suferințe, trecând la cele veșnice la vârsta de 77 ani.

                                Protoiereu Ioan Lisnic 

---

[1] Preot  Dr. Liviu Stan,  Profesorul Nicolae Grosu de la Kiev,  Revista  Teologică,  nr. 5-6,  1944,  p.257-258

[2] Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии,  1819-1920-е  гг, Том I,  Исдательский отдел Украинской Православной Церкви, Киев,  2014 ,  p. 414

[3] Pr. Prof. Mircea Păcurariu,  Dicționarul Teologilor  Români ,  Ed. Univers enciclopedic,  București,  1996  (variantă electronică - http://biserica.org/WhosWho/DTR/G/NicolaeGrosu.html)

[4] Preot  Dr. Liviu Stan, op.cit., p.258

[5]Pr. Prof. Mircea Păcurariu , op.cit.

[6] Н. Ю. Сухова,  "Дал бы Бог, чтобы все и вся успокоились, и наступил общий мир..." (Письма протоиерея Николая Степановича Гроссу к Алексею Афанасьевичу Дмитриевскому 1908-1927 гг.,  Труди Київської Духовної Академії,  nr.20, 2014, p. 188-189

[7]Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии,  p. 414-415

[8] Н. Ю. Сухова,  op.cit., p.189

[9] Ibidem

[10]  Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии,  p. 415

[11] Preot  Dr. Liviu Stan,  op.cit., p.257

71 Pr. Prof. Mircea Păcurariu , op.cit.

Preotul Petru Budeanu – condamnat la ani grei de detenție

Preotul Petru Budeanu –
condamnat la ani grei de detenție

Biserica din Răzeni, jud. Lăpușna

Preotul Petru Budeanu s-a născut la 16 august 1891 în localitatea Ialoveni, jud. Chișinău. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot, la 26 octombrie 1914 și numit paroh la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din Vărzărești, jud. Chișinău. În anul 1919 a fost transferat la Biserica ”Sf. Arh. Mihail” din Buicani, suburbia orașului Chișinău, iar în 1926, numit paroh la Biserica ”Sf. Arh. Mihail” din Răzeni (com. Costești), jud. Lăpușna.

În urma înaintării notei ultimative de către Guvernul sovietic, în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, când armata și administrația română se retrăgea peste Prut, printre preoții care se evacuau era și părintele Petru Budeanu, fiind numit de către autoritățile bisericești la o parohie din cadrul Mitropoliei Ungro-Vlahiei. După reinstaurarea administrației românești în Basarabia, se reîntoarce la postul avut până la evacuare.

În anul 1946 părintele Petru Budeanu a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM. Era învinuit de colaborare cu jandarmeria română, cum că în timpul ”ocupației” ar fi predat jandarmeriei câțiva activiști sovietici. În urma acestor învinuiri a fost judecat la ani grei de lagăr.

După întoarcerea din surghiun a fost numit de către autoritățile eparhiale paroh al Bisericii ”Sf. Voievozi„ din Ghidighici, r-nul Chișinău, cu începere de la 25 februarie 1955. În iulie 1960, părintele Petru Budeanu a fost silit de autoritățile civile să se pensioneze. După pensionarea preotului biserica din Ghidighici a fost închisă. 

                             Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Ioan Madan – arestat și judecat la ani grei de temniță

Preotul Ioan Madan –
arestat și judecat la ani grei de temniță

Preotul Ioan Madan, născut la 18 iunie 1878 în satul Trușeni, jud. Chișinău, a urmat cursurile Școlii Spirituale și a Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvire, a fost cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul natal, apoi a activat în calitate de învățător popular, iar în perioada 1899-1906, a fost educator la gimnaziul din Chișinău. În anul 1906 a fost angajat în calitate de gardian principal în târgul Cimișlia, jud. Bender, iar în 1914 a fost mobilizat în armată. În timpul serviciului militar a slujit în calitate de ajutător al Șefului Consistoriului Duhovnicesc din Chișinău.

A fost hirotonit preot în anul 1919 și numit paroh al Bisericii “Sf. Dimitrie” din Mereșeni (com. Hâncești), jud. Chișinău, unde și-a început activitatea pastorală la 1 iulie 1919. În această parohie părintele Ioan Madan a fost păstor duhovnicesc până în 1944, după care a slujit o perioadă de timp la una dintre bisericile din Chișinău, iar la 8 august 1945 a fost numit de către autoritățile eparhiale în funcția de protopop și paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din orașul Kotovski (Hâncești), r-nul Kotovski.

În luna martie a anului 1946, părintele Ioan Madan a fost arestat, fiind învinuit de colaborare cu jandarmeria română,  pe care ar fi informat-o în iunie 1944 despre locul aflării unui grup de partizani, care se ascundeau în pădurea de lângă satul Mereșeni. În urma anchetei, Ministerul Securității Statului (МГБ) a stabilit că preotul Madan „ a fost agent al Siguranței, infiltrat în teritoriul RSS Moldovenești în scop de spionaj”. Părintele Ioan Mdan  a fost condamnat la ani grei de detenție în lagărele sovietice, de unde nu s-a mai întors.

                      Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Nicolae Borisevici – judecat pentru „colaborare” cu jandarmeria română

Preotul Nicolae Borisevici – judecat
pentru „colaborare” cu jandarmeria română

S-a născut la 11 octombrie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot în 1926 și numit paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Butuceni, jud. Orhei. În anul 1928 a fost transferat la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din Trușeni, jud. Lăpușna, unde a păstorit credincioșii din această parohie până în 1945. În luna august 1939, a urmat cursurile misionare.

După reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia, a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM. A fost învinuit de colaborarea cu jandarmeria română, cum că în timpul „ocupației” a predat jandarmeriei câțiva activiști sovietici care desfășurau o activitate împotriva autorităților române. În urma acestor învinuiri părintele Nicolae Borisevici a fost judecat, pierzîndu-se fără urmă în lagărele siberiene. 

                          Protoiereu Ioan Lisnic

Ieromonahul Filaret Curcubet – „deconspirat”ca rezident al jandarmeriei române

Ieromonahul Filaret Curcubet – „deconspirat”
ca rezident al jandarmeriei române

Biserica din Molovata, jud. Orhei

După eliberarea Basarabiei, a fost detașat în Transnistria, fiind înscris în lista preoților misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria. În primăvara anului 1944, se refugiază în România. Revine la începutul anului 1945 și este numit de către autoritățile eparhiale, paroh al Bisericii  „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Molovata (raionul Susleni), jud. Orhei .

În luna iulie 1945, părintele Filaret a fost arestat, fiind învinuit de propagandă antisovietică. A fost acuzat de colaborare cu jandarmeria română, cum că trecând clandestin frontiera de stat, a fost  „deconspirat” ca rezident, ținând legătura cu trei agenți secreți. Fiind preot în s. Molovata și  „săvârșind trebuințele religioase în satele din jur, rostea predici antisovietice [...] îndemna populația ca să nu-și îndeplinească obligațiile de stat, totdodată îi convingea cum că Basarabia inevitabil va fi dezlipită de Uniunea Sovietică și reinstaurarea administrației românești”. În urma acestor învinuiri, a fost judecat. Despre viața de mai departe a părintelui Filaret Curcubet nu se cunoaște nimic. 

                                Protoiereu Ioan Lisnic

 Ieromonahul Filaret, cu numele de mirean Teodor Curcubet, s-a născut la 15 mai 1904 într-o familie de ţărani. Părinţii săi erau Dimitrie şi Xenia Curcubet din satul Mărcăuţi, jud. Orhei. A fost botezat la 23 mai în biserica din satul natal de către preotul Constantin Chetraru, având-o naşă de botez pe Elisaveta, soţia cântăreţului de la biserica din Mărcăuţi, Vasile Stângaci[1].

Absolvind clasele primare, tânărul Teodor Curcubet îşi alege viaţa monahală, intrând în ascultare la Mănăstirea „Căpriana”. A fost tuns în monahism în anul 1936. În 1938 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, iar în 1941 – în cea de ieromonah[2].

După eliberarea Basarabiei, la 30 decembrie 1941, ieromonahul Filaret Curcubet a fost detaşat în stânga Nistrului, fiind înscris în lista preoţilor-misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria[3]. A fost repartizat în comuna Mihailovca, jud. Râbniţa, unde sub conducerea sa a fost reparată biserica, înzestrând-o cu cele necesare cultului. În faţa casei parohiale, unde la acea vreme funcţiona şcoala primară, a fost instalată o troiţă, în cinstea eroilor români, pe soclul unde înainte fusese statuia lui Lenin. Din îndemnul preotului-paroh, la Mihailovca au fost instalate şi alte troiţe. A organizat corul bisericii, preda religia în trei şcoli primare[4].

În primăvara anului 1944, părintele Filaret se refugiază în România. Revine la începutul anului 1945 şi este numit paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Molovata (raionul Susleni), jud. Orhei[5].

În luna iulie a anului 1945, părintele Filaret a fost arestat, fiind învinuit de propagandă antisovietică. A fost acuzat de colaborare cu jandarmeria română, cum că, trecând clandestin frontiera de stat, a fost „deconspirat” ca rezident, ţinând legătura cu trei agenţi secreţi. Fiind preot în s. Molovata şi „săvârşind trebuinţele religioase în satele din jur, rostea predici antisovietice [...], îndemna populaţia ca să nu-şi îndeplinească obligaţiile de stat, totodată îi convingea cum că Basarabia inevitabil va fi dezlipită de Uniunea Sovietică, cu reinstaurarea administraţiei româneşti”[6]. În urma acestor învinuiri, a fost judecat la ani grei de temniţă.

După întoarcerea din surghiun, până în anul 1959, părintele Filaret a slujit la biserica din Drăgăneşti, r-nul Lazovsk (Sângerei), şi la biserica din Dahnovici, r-nul Kotovski [7](Hânceşti). În următorii ani a slujit şi la alte biserici din cadrul Eparhiei Chişinăului. Trece la Domnul la 14 noiembrie 1978, fiind înmormântat în cimitirul din satul natal[8].

---

[1]ANRM, F. 211, imv. 5, d. 496, f. 52.

[2]ЖМП, nr. 11, 1979, p. 37.

[3]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 7, 1943, p. 30.

[4]Revista „Luminătorul”, nr. 7-9, 1943, p. 557.

[5]В. Пасат. Том 1, p. 203.

[6]Ibidem, p. 203-204.

[7]В. Пасат. Том 2, p. 203, p. 650.

[8]ЖМП, nr. 11, 1979, p. 37-38.

Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Centenarul Marii Uniri, 1918-2018, Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 115-116

Biserica de lemn din s. Dahnovici, Hâncești. Sursa: Agenția de Inspectare

 și resturare a Monumentelor din Republica Moldova

Preotul Alexandru Ciachir – judecat pentru activitate misionară în Transnistria

Preotul Alexandru Ciachir – judecat
pentru activitate misionară în Transnistria

S-a născut la 1 ianuarie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot în anul 1929 și numit paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Curleni (com. Chiperceni), jud. Orhei.  În perioada războiului, părintele Alexandru a fost paroh al Bisericii “Sf. Onufrie” din Brăviceni, același județ.

În luna septembrie a anului 1942 înaintează o cerere pentru a continua activitatea misionară în Transnistria. Printre cucernicii preoți din cuprinsul Eparhiei Chișinăului, detașați în Transnistria pentru a face misionarism, era înscris și părintele Alexandru Ciachir, parohia Brăviceni fiind suplinită temporar de către preotul Ioan Giurgea de la Mășcăuți, Orhei. Pentru merite în activitatea misionară și pastoral desfășurată în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transistria, a fost numit protopop al raionului Crasna.

După anul 1944, a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MГБ) din RSSM și judecat. Despre viața de mai departe a părintelui Alexandru Ciachir nu se cunoaște nimic. 

                            Protoiereu Ioan Lisnic

Părintele Grigore Lisnic – 10 ani de la trecerea la Domnul

Părintele Grigore Lisnic –
10 ani de la trecerea la Domnul

S-a născut la 12 aprilie 1930 în com. Cobâlnea, jud. Soroca într-o familie de ţărani – Procopie şi Ecaterina Lisnic.

În 1933, la 27 ianuarie a rămas fără mamă. În 1937 a fost dat la şcoala primară din locali­tate. În 1940, cu venirea sovieticilor, fiind în clasa a III-a, a fost lăsat tot în clasa a treia, ceea ce s-a întâmplat şi în 1944, fiind în clasa a VI-a, terminând 7 clase în 1946.

Din 1938 a fost luat în altar ca ponomari de către părintele Ion Ţurcan, parohul bisericii „Schimbarea la Faţă” din Cobâlnea. În 1942 a fost ales de către cântăreţul bisericii Ion Albină în corul bisericesc, unde treptat a început a citi la strană şi a deprinde tipicul bisericesc.

În 1944 preoţii şi cântăreţii din sat s-au refu­giat în România, iar el, însuşind bine rânduielile bisericii, a fost cerut de la tatăl său, de către o dele­gaţie de enoriaşi, ca să deservească ca dascăl cele două biserici din sat împreună cu părintele protoiereu Vucol Svetlov din com. Cuşmirca, sat vecin, iar mai târziu cu părintele ieromonah Filaret Dânga, numit paroh la ambele biserici din sat.

La 26 septembrie 1944 a rămas orfan şi fără tată. La şcoală învăţătura devenea din ce în ce mai anevoioasă din cauza restricţiilor învăţă­torilor atei, care-l constrângeau tot mai mult să abandoneze dăscălia. În 1946 a fost găsit în serviciu de către protopopul judeţului Soroca, pr. Matfei Crâjanovschi şi a primit primul do­cument, care-l confirma ca dascăl. În 1947 a fost înlocuit de către protopopie cu dascălul Vasile Marginei, suferind mai departe lipsurile şi foametea, care bântuia atunci peste tot. La în­ceputul anului 1948 a fost chemat la protopo­pia de Soroca şi a fost desemnat pe data de 11 ianuarie 1948 cântăreţ în com. Gura Căinarului, unde a și locuit. Aici s-a căsătorit pe data de 2 octombrie cu Nadejda Curoşu, fiica fostului primar, judecat încă în 1944 la 20 ani de detenţie. În 1949, la 6 iulie a fost deportat împreună cu familia socrului, ajungând în Extremul Orient pentru nouă ani de zile.

Pentru că era nemulţumit şi căuta drep­tatea, în 1952, la 27-29 februarie a fost judecat de către Tribunalul Militar al regiunii Amur la 25 de ani de detenţie ca politician antisovietic. În 1955 a fost eliberat din detenţie, con­form hotărârii Tribunalului Militar al ţinutului Habarovsk cu suprimarea judecăţii şi cu întoar­cerea averii confiscate. În decembrie 1955,  primind paşapoarte valabile pentru întreaga Uniune Sovietică, au avut posibilitatea de a se intoarce in Moldova, însa din cauza lipsei mijloacelor financiare au fost nevoiți să lucreze acolo încă o perioadă de timp.

În 1958, pe data de 8 iulie, a pornit cu trenul acasă, aducând de acolo 2 fii – Alexandru, născut în 1951, înainte de detenţie, acum profesor la liceul din com. Pepeni, jud. Bălţi, şi pe Nicolae, născut după detenţie în 1957, acum preot paroh la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din s. Ţâpleşti, jud. Bălţi.

În Moldova nu au fost primiți cu braţele des­chise. Timp de 2 luni de zile n-au primit înscrierea, ba chiar erau forţaţi să părăsească Moldova. După ce au primit înscrierea, a avut posibilitatea să apeleze la eparhie pentru un loc de serviciu. În septembrie 1958 a fost numit cântăreţ în com. Ignăţei şi Scorţeni, jud. Orhei şi în 1959 a ajuns în locul de unde a fost deportat – Gura Căinarului. În anul 1962 pă­rintele paroh din satul Gura Căinarului, Alexandru Daşcheev a decedat şi alt preot n-a fost numit timp de 27 de ani. A fost numit de către autorităţile eparhiale , căntareț în com. Sălcuţa, sectorul Căuşeni. Ajuns la sudul Moldovei, unde împreună cu pr. Carp Mălai a slujit 6 ani. În 1968 a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Serghie la Soborul „Adormirea Maicii Domnului” din Odesa.

În decembrie 1968 a fost strămutat mai aproape de casă, la parohia Coşcodeni, jud. Bălţi în calitate de cântăreț, slujind cu pr. Serghei Doina.

Începând cu anul 1969 si-a început studiile teologice fiind admis la Seminarul Teologic din Moscova (Serghiev Posad), pe care l-a terminat în 1972 continuând prin cores­pondenţă Academia, pe care a terminat-o în 1975 cu rangul ştiinţific de candidat în teologie cu tema: „Apariţia creştinismului în Moldova”.

În 1970 a fost preoţit pe data de 11 sep­tembrie în soborul Ciuflea din Chişinău de către Prea Sfinţitul Bartolomeu şi numit paroh la biserica cu hramul „Sfânta Elisabeta”, com. Cubolta, jud. Bălţi. În 1978 a fost strămutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan, la Bălţi, la biserica „Sf. Nicolae”, unde a primit în 1983 rangul de protoiereu.

În 1986, din propria dorinţă, a fost stră­mutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan în s. Prajila, mai aproape de casă. Când au început a se deschide bisericile, în 1989 a luat sub deservire şi biserica „Sf. Parascheva” din Gura Căinarului. Astfel, după 27 de ani a revenit din nou în această biserică, în care și-a înce­put serviciul încă din tinereţe, de la vârsta de 18 ani.

A fost decorat de către ÎPS Vladimir, în 1990 - crucea cu pietre scumpe, în 1995 – cu mitră, iar în 2000 – cu dreptul de a sluji cu „Uşile împărăteşti deschise până la Heruvic”.

A trecut la Domnul la 9 mai 2006, slujba prohodului a fost oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Marchel (Mihăiescu), secretar de Bălţi, în prezent Episcop de Bălți și Fălești. Astfel, oseminte­le părintelui Grigore şi-au găsit odihna tocmai acolo, de unde şi-a început truda întru Domnul, în parohia Gura Căinarului.

                 Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Părintele Grigore Lisnic - Cuvânt de învățătură către miri 

după săvârșirea Sf. Taine a Cununiei

Preoții Grigore Lisnic, Mihail Zagnat și Ovidiu Zâcu 

în fața bisericii Sf. Nicolae din Bălți, anul 1986

La o adunare a clericilor, anii 80 ai sec. XX

La o slujbă de îmormântare

Preotul Grigore Lisnic împreună cu câțiva enoriași, 

parohia Gura Căinarului